Doamna Annie Bentoiu reprezinta pentru mine intruparea notiunii de intelectual. Nu doar pentru cultura sa vasta, pentru opera ei de poeta si traducatoare, ci si intr-un prim sens, etimologic, al cuvantului, provenit in latina de la verbul intellego - a intelege prin puterea mintii. Cele doua volume de memorii aparute pana acum sub titlul "Timpul ce ni s-a dat" sunt subsumate acestui demers intelectual, de a gandi soarta unei intregi generatii, nascute in Romania la sfarsitul anilor 20 si care a traversat convulsiile secolului cu consecinte de toate felurile in plan individual. Au aparut la noi in ultimii 17 ani numeroase volume de memorii in care autorii isi reconstituie biografia sub lentila subiectivitatii relativizante. Doamna Annie Bentoiu nu considera ca viata ei ar prezenta interes, decat in masura in care ceea ce a trait si a vazut poate fi analizat, interpretat, inteles dintr-o perspectiva mai vasta: sociologica, istorica, politica, psihologica. Datoriei morale de a da propriilor amintiri sensuri complex-generale, coroborandu-le cu alte documente si interpretari, intr-o reconstituire fara patimi (desi a patimit destul), i se adauga credinta in experientele imbogatitoare din punct de vedere uman, in posibilitatea individului de a-si asuma optiuni si a-si schimba viata. Ideea aceasta calauzitoare, ca oamenii nu sunt intr-un singur fel - buni sau rai, ca trebuie sa cauti sa intelegi ce-i face sa aleaga un mod de a actiona la un moment dat, o fereste de generalizari si condamnari pripite.
"Nevoiti sa infranga la tot pasul obstacole neprevazute, pentru care nici educatia primita, nici traditia istorica nu ofereau nici un fel de exemplu, unii dintre noi au reusit nu numai sa-si pastreze demnitatea individuala, dar si sa se mentina la nivelul de informatie si de luciditate pe care-l socoteau necesar, ba chiar uneori sa-si transforme intreaga existenta intr-un drum ascendent, fie ca taramul maximului efort era etic, intelectual sau artistic." Memorialista insasi e o astfel de persoana, desi, din modestie, prefera sa zaboveasca asupra altora, alesi din diferite medii sociale.
In primul volum (aparut tot la Editura "Vitruviu", in 2000) erau evocate si puse in context general copilaria fericita la Oltenita, anii de liceu la Scoala Centrala din Bucuresti si inceputul studiilor universitare la Drept, pana in 1947. Cu numeroase intoarceri in timp, in istoria familiei sale, si anticipari ale destinelor celor apropiati. In acest prim volum, personaje principale sunt parintii. Mama, elvetianca francofona din cantonul Vaud, cultivata si cu o sobra educatie protestanta, venita in Romania ca institutoare, s-a casatorit in 1920 cu medicul Constantin Deculescu si l-a urmat la Oltenita, unde i-a fost greu sa se adapteze mentalitatii provinciale. Nasterea fetitei Annie in 1927 i-a oferit un sens vietii. Sotul ei, pe langa profesia de medic, facea si politica taranista si a ajuns senator de Ilfov. Existenta sotilor Deculescu si a fiicei lor a fost deturnata, incepand din 1946, de evenimentele si circumstantele legate de instaurarea comunismului. Viata lor grea poate fi urmarita si in volumul Ii, dar acum prim-planul e ocupat de compozitorul Pascal Bentoiu, cu care Annie se casatoreste in 1949, si de familia acestuia. Mult inzestratul fiu al avocatului Aurelian Bentoiu (unul din numele mari ale baroului interbelic, membru marcant al Partidului Liberal si ministru al Justitiei) are de luptat cu mari adversitati pentru a-si implini vocatia de muzician, iar suferintele indurate de tatal lui in doua detentii (ultima, fatala), precum si de alti membri ai familiei Bentoiu, sunt relatate sobru dar cu atat mai impresionant. Penduland in timp inainte si inapoi pentru a da de sensuri si a le exemplifica, Annie Bentoiu culege cu mintea tot ce ar putea folosi efortului de a intelege "cum a fost".
Fara risipa de sentimentalism, fara izbucniri vindicative, ba chiar descoperind obstinat lumini si in cele mai sumbre imprejurari. De exemplu, de la inceputul anilor 50, cand e nevoita sa locuiasca in conditii promiscue "la comun" si sa lucreze la o fabrica din Jilava, pastreaza amintirea unor prietenii legate atunci si a cumsecadeniei unui politruc analfabet. Alte doua personaje integral luminoase, care ii marcheaza existenta prin fervoarea lor intelectuala si prin nedezmintita iubire sunt sora lui Pascal, scriitoarea Marta Cozmin, si sotul acesteia, Alexandru Miran, poet si clasicist caruia ii datoram traduceri exceptionale din Euripide, Eschil, Aristofan... Cred ca, pentru toti cei (in special tineri) care vor sa inteleaga ce a fost Romania secolului Xx, ca destin colectiv si ca trai individual, "Timpul ce ni s-a dat" - a carui urmare o asteptam - e o sursa de prima mana.