Cei zece milioane de moldoveni asupriti de romani

Rodica Culcer
- Ce sa intelegem din stradania lui Voronin de-a implementa in Romania o comunitate moldoveneasca? Au nevoie basarabenii veniti la noi de protectie? Sa ne asteptam in viitor la pretentii de autonomie, vezi formula Udmr?

- Scurta istorie a Asociatiei Comunitatii Moldovenilor din Romania nu este altceva decat un concentrat de lacomie, cinism si manipulare politica la nivel inalt. Demarata ca un demers cu scop financiar marturisit, constituirea Acmr a fost folosita ulterior ca varf de lance al atacurilor lui Vladimir Voronin la adresa Romaniei, dupa un model aplicat pe larg atat de Stalin, cat si de Hitler. Germanii din zona baltica si cei din Sudeti au fost folositi drept pretext pentru invadarea Poloniei si, respectiv a Cehoslovaciei. Minoritatea maghiara din Transilvania a servit si ea drept argument pentru mutilarea teritoriului Romaniei in urma Diktatului de la Viena. In vremuri democratice si mult mai pasnice, maghiarii din Romania sunt adesea folositi de politicienii de la Budapesta pentru promovarea propriilor interese, iar figuri de marca ale comunitatii maghiare se folosesc, si ele, de sprijinul cercurilor politice din Ungaria. Marea deosebire dintre maghiari si germani pe de o parte si "moldoveni" pe de alta parte este, insa, ca primii sunt cu adevarat minoritati etnice, vorbind cu totul alta limba decat populatia majoritara, in timp ce moldovenii vorbesc cu totii romaneste. Nici macar Vladimir Voronin nu a negat acest lucru. Drept urmare, caracterul de diversiune politica al intregii chestiuni devine greu de disimulat.
Daca ne luam dupa declaratiile de presa ale lui Lucian Timofticiuc, director de imagine al Asociatiei Comunitatii Moldovenilor din Romania, scopul constituirii acestei asociatii ar fi fost obtinerea de fonduri europene. Cu un cinism de invidiat, Timofticiuc & comp. au decis sa-si renege neamul, sa uite ca sunt romani si sa constituie o etnie artificiala, cea a moldovenilor din Romania - totul doar de dragul milioanelor de euro care ar fi trebuit sa le curga in cont pentru protejarea drepturilor lor culturale si finantarea unor actiuni menite sa le apere identitatea. Cum europenii sunt sensibili la orice acuzatie de discriminare, au socotit fondatorii Asociatiei, este suficient sa te plangi ca esti victima, pentru ca institutiile europene sa semneze cecuri grase. Sa-l citam din nou pe inepuizabilul Timofticiuc, in dialog cu un ziarist: "Stii de unde a venit ideea etniei moldovenesti? Este foarte simplu. Pentru a accesa mai usor fondurile europene, ai nevoie de o etnie. Si noi le-am dat aceasta etnie." Iata, deci, cum etnia devine o afacere, o potentiala sursa de profit. Mai grav este ca demersul samsarilor de etnii a fost aprobat prin hotarare judecatoreasca definitiva de Judecatoria Iasi. Numai recursul inaintat de procurori l-a oprit.
Dar aspectul financiar este mult mai putin grav decat cel politic, pe care initiatorii Acmr nu-l puteau ignora. Lucian Timofticiuc recunoaste doar cu o jumatate de gura complicitatea sa cu parlamentarii de la Chisinau. Cum-necum, iata-l primit in Parlamentul de la Chisinau ca un erou al luptei impotriva "iredentismului romanesc", invitat la discutii cu Voronin, precum si la o ampla emisiune de televiziune. Nu trece multa vreme si presedintele Voronin declara intr-un interviu acordat agentiei Moldpress ca Romania ar avea o minoritate etnica de 10 milioane de moldoveni "discriminati in baza Legii etniilor" si acuza Bucurestiul de intoleranta fata de "minoritatea etnica a moldovenilor". Abil politician, cu prea putine scrupule, domnul Voronin face un salt de la cetatenii Republicii Moldova, care studiaza si lucreaza in Romania, la toti locuitorii provinciei istorice Moldova si ajunge la cifra fabuloasa de 10 milioane de oameni. Rezulta, asadar, ca aproape jumatate din populatia Romaniei ar fi alcatuita dintr-o minoritate! Si cine l-ar putea impiedica pe domnul Voronin sa ceara ca moldovenii sa traiasca cu totii in acelasi stat? Diplomat, el declara ca frontierele nu trebuie sa fie o problema. Proclamand existenta numeroasei "minoritati moldovenesti", domnul Voronin si-a deschis insa o portita pentru a se amesteca in problemele Romaniei si pentru a ne crea o imagine proasta in Europa.
De fapt, aici se ascunde si pericolul: in agresivitatea Chisinaului la adresa Romaniei. Nu intamplator, aceasta agresivitate s-a accentuat dupa aderarea tarii noastre la Ue. Dupa interviul domnului Voronin din luna februarie, a urmat un nou atac la televiziune, si apoi un comunicat furibund, emis pe 6 martie de guvernul Tarlev, suparat ca Romania raspunde cererilor de cetatenie depuse de moldoveni. Marea indignare este insa rezervata pentru viitorul Centru European de Vize, initiat de presedintele Traian Basescu si gestionat de Romania, care este privit de guvernul de la Chisinau drept o sfidare.
Din toate aceste evolutii rezulta clar ca autoritatile de la Chisinau se tem de forta de atractie a unei Romanii membre in Ue si ca s-au hotarat, nu numai sa adopte o atitudine ostila fata de noi, ci chiar sa incerce manevre de dezbinare nationala. Recunoastem aici toate elementele unei politici de inspiratie sovietica. Cum stim bine ca Moscova este si ea deranjata de apartenenta Romaniei la Nato si la Ue, nu putem sa nu vedem in ostilitatea Chisinaului, un ecou al ostilitatii Moscovei.
Ridicola Asociatie a Comunitatii Moldovenilor din Romania a anuntat ca se autodizolva dupa iuresul politic declansat de interviul lui Vladimir Voronin. Cei care au inspirat-o insa, fie ca se gasesc la Chisinau sau la Moscova, nu vor renunta sa atace Romania, daca se poate, din interior. Din pacate pentru noi, aderarea la Ue nu a dus si la eradicarea cozilor de topor.