Concert pentru Izabela

Redactia
Izabela, o fetita de trei ani din Ardeal, a orbit. Nu mai poate vedea, ci doar simti - flori, papusi, soare, trepte.

Aflandu-i povestea, unii oameni vor ofta, se vor intrista, altii vor trece mai departe indiferenti... Cativa tineri clujeni au ales un alt drum: au decis sa faca ceva, sa se implice, sa ajute. Sunt cu totii muzicieni, iar locul in care si-au concretizat Binele, minunata lor actiune umanitara, a fost Casa de Cultura a Studentilor din Cluj, acolo unde pe 24 martie, intreaga suflare rock a zonei s-a adunat la un concert de cinci ore, sustinut de sase formatii si un folkist, Emerich Imre; formatii tinere, precum Jokerman, Jazztics, Seven, Cash, o trupa deja consacrata, Luna Amara, si veteranii de la Semnal M. Misiunea lor si a publicului: sa stranga suma de bani de care micuta Izabela are nevoie pentru operatia care i-ar reda vederea. "S-au strans mult peste 800 de spectatori, cate locuri are Casa Studentilor. Nu s-a consumat alcool si a fost o atmosfera foarte faina. Stiu ca in Cluj sunt multe trupe si artisti rock ce ar fi spus prezent, nume celebre, dar am vrut sa le facem loc si celor tineri, trupe care au ceva de zis. Sunt cei ce vin din urma, generatiile noi, trebuie sa le acordam si lor locul cuvenit", ne-a declarat unul dintre organizatorii evenimentului, Fane Nagy, bateristul trupei Semnal M si, totodata, bun prieten al revistei noastre. "Managerul formatiei Jokerman, Robert Ledenyi, student in anul Iii, a venit cu ideea, si din acel moment m-am implicat si eu, 100%. Am vrut sa fie un eveniment cu impact, si toti au fost alaturi de noi: am primit sala pentru o seara, sonorizarea, oficialitatile si mass-media au fost la datorie. Nu am pus bilete la intrare, pentru ca este o actiune de binefacere si nu vrem sa constrangem publicul sa plateasca o suma pe care noi o consideram necesara. Noi am vrut doar sa-i sensibilizam pe clujeni si pe studentii din intreaga tara ce studiaza aici, cu privire la drama acestei familii. Sa-i facem sa se implice, ca om si crestin, sa ajute dupa posibilitatile fiecaruia. I-am vazut si pe componentii trupelor ce au cantat pe gratis la eveniment, mergand pe ascuns, sa nu faca parada, si punand bani in urne. Consider ca bunul Dumnezeu ni l-a scos in drum pe acest copil, ca sa aratam ca putem ajuta. Stim ca sunt atatia copii in tara a caror viata depinde de o suma de bani, nu-i putem ajuta pe toti, dar speram sa strangem banii pentru operatia Izabelei, iar aceasta actiune sa fie un precedent. Nu ar fi extraordinar daca am dona cate 10% din veniturile noastre, unor astfel de copii? Cu totii avem copii sau rude cu copii, nu poti sa nu te gandesti: ce necaz, sa nu poti vedea minunatiile pe care ti le-a dat Dumnezeu! Suntem in perioada sarbatorii de Pasti, sa ne amintim ca si noi am primit jertfa lui Iisus si sa dam mai departe! Sa ne bucuram de aceasta perioada, nu doar cu vorba, ci si cu fapta. Sa ne mandrim ca Dumnezeu ne-a dat sansa sa ajutam pe unul dintre noi, sa facem bine. Toata lumea-i cu ochii pe noi: scindare de guvern, hotie, gunoaie, paginile intai ale ziarelor sunt pline de monstruozitati... Nu-i adevarat, nu suntem noi astia, noi suntem oameni, crestini. Atata doar ca asteptam mereu ca lucrurile sa porneasca de sus, de la presedinte, guvern. Putem sa facem ca lucrurile sa mearga si de jos in sus, sa nu mai asteptam, putem sa invatam unii de la altii si sa facem bine."
Cauza micutei Izabela a fost sustinuta si de un teledon al postului local One Tv, teledon ce se va repeta pe 8 aprilie. Urnele in care se pot depune banii sunt amplasate in mari magazine din Cluj, cluburi, iar conturile bancare sunt:
Lei Ro29Btrl01301201E70525Xx
Euro Ro29Btrl01304201E70525Xx
Usd Ro78Btrl01302201E70525Xx la Banca Transilvania

Iulian Ignat




"Lumina Sfintei Invieri sa va lumineze drumul"

Draga "Formula As",
Va multumim mult pentru noua aparitie a Almanahului de primavara si a urarilor de Sfintele Sarbatori Pascale pe care ni le adresati. Ne-ati facut o imensa bucurie. Sunteti pentru noi, fidelii cititori ai dvs., o adevarata fericire, cei mai cititi, cei mai iubiti. Va multumim ca existati si ne incantati mereu.
Pe teren, intalniti oamenii cei mai frumosi si sinceri, care stiu sa se bucure de fiecare clipa, de frumusetile acestei tari, pe care numai dvs. stiti sa ne-o redati cu adevarat.
In pelerinaje la manastirile din tara, mergem pe urmele dvs. Ce incantare! Ce tara frumoasa avem! Ce locuri binecuvantate de Dumnezeu! Pe sotul meu l-am convins sa intre in biserici cu ajutorul dvs., dandu-i sa citeasca revista. Icoanele, rugaciunile fac minuni. Apropierea de Dumnezeu ne face mai buni, mai darnici.
Acum, la innoirea naturii, semn al trecerii noastre pe acest pamant, in asteptarea Sfintei Invieri a Lui Iisus Hristos, sa ne deschidem inimile, sa lasam bucuria, generozitatea sa ne intre in suflet, vorba buna, gandul curat, iubirea. Aripa daruita de Dumnezeu sufletului pentru a urca pana la el, sa ne calauzeasca pasii mereu. Lumina Sfintei Invieri sa va lumineze drumul, sa va binecuvanteze.
Sarbatori fericite!
Maria Tataru - Onesti,

P.S. In Almanahul de vara, poate vedem mai multe locuri din tara, mai multe fotografii cu reporterii dvs. aflati pe teren. Avem sentimentul ca suntem si noi acolo, ca ne bucuram impreuna.