Andreea Marin Banica

Ines Hristea
Andreea Marin Banica: "Ii multumesc lui Dumnezeu pentru timpul prezent".

Doi pe un balansoar

- Psihologii spun ca o femeie care isi taie parul, ori asteapta o mare schimbare in viata ei, ori marcheaza un eveniment deja petrecut. Cum existenta ta a cunoscut mari modificari in ultima vreme, cititorii nostri ar vrea sa stie care din ele are legatura cu parul tuns? Maritisul? Activitatile de caritate Unicef? Despartirea de adolescenta...
- Uneori psihologii au mintile prea complicate. Sigur, adeseori au dreptate, dar in cazul meu, lucrurile sunt mult mai simple. Mi s-a facut dor de comoditatea din perioada stirilor de pe micul ecran. Si-apoi, parul foarte lung, asa cum era al meu inainte de a ma tunde, cere timp, iar timpul pentru mine a devenit o problema. Se imputineaza pe zi ce trece. Iar cum eu sunt o fiinta practica, eficienta si chiar baietoasa, destul de indiferenta fata de cochetariile femeiesti, m-am hotarat spontan, intr-o zi, sa-mi retez parul. Ma simt excelent asa si ma bucur ca aceasta schimbare a fost aprobata si de catre apropiatii mei. Pe de alta parte, nu sunt genul de om superficial care, pentru ca nu are idei mai bune de a se reinventa, recurge la o minimala schimbare estetica. I se spune "schimbare de look", nu-i asa? Suna tare pompos si pare a fi ceva important! Insa eu nu duc lipsa de creativitate in profesie, deci las altora artificiile de genul asta.
- E prima data cand te-ntalnesc, dupa casatoria ta cu Stefan Banica. Ce lucruri fundamentale s-au schimbat in viata ta, in afara de ceea ce se vede cu ochiul liber: ca esti moarta de indragostita?
-Vezi, din cand in cand, psihologii mai au si dreptate. Cand iubesti si esti iubit, parca totul merge mai bine: simti ca zbori, imaginatia te ajuta sa construiesti frumos si cu spor, zambesti tot timpul, fara sa vrei, obtii mai usor ceea ce dobandeai altadata cu truda. Si-apoi, fericirea inseamna sanatate si echilibru. Daca primesti primavara in sufletul tau, cum sa nu infloresti pe dinauntru? Cum sa nu ai obrajii rumeni si sa nu-ti bata inima cu putere, cand stii ca se apropie clipa in care el iti va fi aproape? Cum sa nu regasesti in tine dorinta de a fi si mai frumoasa, si mai devreme-acasa?! Nu-ti spun un lucru nou: cand esti indragostita, si mai cu seama, cand omul tau iti si impartaseste sentimentul si, punandu-ti inelul pe deget, iti spune, fara cuvinte, ca vrea sa traiasca o viata langa tine, e momentul tau de varf ca femeie. Nici o alta realizare, pe taram profesional, de pilda, nu te face sa te simti mai aproape de cer. E o binecuvantare pe care, uneori, o astepti ani de zile, alteori o viata intreaga si aproape ca-ti pierzi speranta de a o mai intalni. Eu ii multumesc lui Dumnezeu pentru timpul prezent!
- Dar de pierdut se pierde ceva prin casatorie? Libertatea aceea nepretuita, care inainte n-avea hotare, iar acum iti incape... intr-o poseta.
- Iubirea este tot o forma de libertate, ceva nesfarsit, necuprins, doar ca este o "libertate in doi", o libertate in care deciziile se iau impreuna. Nu exista sefi si supusi, dictatori si robi care executa orbeste comenzile. Si apoi, casnicia presupune incredere. Cenzura in casnicie distruge tot. Fireste ca asta nu inseamna ca poti fi mereu de acord cu celalalt, dar doi oameni maturi si cu dorinta de a face lucrurile sa mearga in directia cea buna gasesc mereu o solutie, inainte de a ajunge sa simta ca se sufoca reciproc. In ce ne priveste, atat eu, cat si Stefan, stim unde am gresit in trecut. Iar acum ne dam silinta sa tinem cont de lectiile trecutului. Exista o vorba: "Sunt atatea greseli de facut, incat e pacat sa repeti o greseala pe care ai trait-o deja".

Parte din visele celuilalt

- Te-as mai intreba cum e sa fii casatorita cu... Fat-Frumos? Cu un idol, un adorat al publicului cum e Stefan? Chiar daca esti si tu, la randu-ti, o Cosanzeana...
- Facand parte amandoi din aceeasi poveste, fiecare intelege situatia celuilalt si nu ni se pare ceva iesit din comun. Pentru mine, acasa, Stefan nu e actorul de pe scena, ci barbatul meu. Asa cum eu sunt doar femeia lui. Ceea ce nu inseamna ca nu-mi bate inima cu putere si ca nu am emotii pentru fiecare debut al lui, stand acolo, in sala, printre spectatori, sau acasa, in fata televizorului. Il sustin cu tot sufletul, pentru ca eu cred in talentul lui. Si mai cred si in echilibrul care trebuie sa existe intre talent si calitatea de a fi Om, faptul ca un barbat adorat pe scena stie sa fie acasa altfel decat vedeta.
- Din batrani se spune ca "iubirea far o tar de gelozie, nu-i iubire". Cum stai la capitolul asta, Andreea?
- Eu sunt o fire pasionala. Traiesc fiecare clipa la cote inalte, si in dragoste, si in meserie. Asta nu inseamna ca subscriu la tipul de gelozie care creeaza probleme in casnicie, desi e adevarat ca un strop, din cand in cand, si nu mai mult, e o confirmare a faptului ca iti pasa, ca iubesti cu-adevarat.
- Multe cupluri de vedete celebre s-au destramat... astronomic, fiindca soarele si cu luna nu puteau straluci, pur si simplu, sub acelasi acoperis. Cum comentezi?
- Nu pot sa ma erijez in inteleptul care le stie pe toate. Nu dau sfaturi nimanui. Eu imi urmez doar intuitia si sper sa-mi traiesc frumos si pana la capat propria experienta. Un lucru e cert: intr-o familie, ambii parteneri trebuie sa priveasca in aceeasi directie. Competitia e ceva distructiv, care duce inevitabil la ruptura. Nu ma simt amenintata deloc. Noi doar ne ajutam reciproc si fiecare e parte din visele celuilalt. Sper ca viitorul sa confirme ca asta e calea cea buna.

Apa trece, pietrele raman

- Sa vorbim putin si despre schimbarile din viata ta profesionala. Emisiunea "Surprize-Surprize", un varf de longevitate printre emisiunile de pe micul ecran, nu mai este singurul program de televiziune la care lucrezi. Moderezi de doua luni de zile si "Sub alt chip". Te-ai plictisit de "Surprize"? A secat fantana de lacrimi? Te simti uzata emotional?
- "Sub alt chip" a fost o incercare de a atinge un alt target. Despre care stiam, de la inceput, ca e mult mai restrans. Deci, nu vizam o audienta zdrobitoare. Cand esti la carma unei emisiuni-locomotiva, cum e "Surprize-Surprize", iti poti permite si luxul unor proiecte curajoase, cum este "Sub alt chip ". Tocmai incheiem acest proiect si sunt foarte mandra de el. Invitatii au fost unul si unul: Elena Udrea, Ilie Nastase, Ramona Badescu, Leonard Doroftei, Robert Turcescu, Margareta Paslaru, Emilia Popescu, Cornel Nistorescu, Victor Ponta, Loredana Groza, Catalin Maruta, Alice Nastase, Andrei Gheorghe, Medeea Marinescu, Oana Pellea, Catalin Stefanescu. In plus, pentru mine emisiunea asta a fost altceva, la un alt pol fata de imaginea serafica de sambata seara, o viziune moderna si tinereasca a mea, ca profesionist. Am citit tot felul de critici, de speculatii in ultimul timp, in presa neinformata, care abia asteapta un subiect de senzatie cu Andreea Marin, dar eu am aceeasi atitudine ca intotdeauna. Privesc detasat si merg mai departe. N-am timp sa demontez scenarii fanteziste. Prefer sa-mi consum energia construind. Apa trece, pietrele raman!
- Si despre "Surprize-Surprize" s-a scris in presa. Ca pare sa falseze cateodata. Ca exista in prestatia ta un anume formalism...
- Scopul meu nu este sa fiu adulata, ci sa adun cat mai multe forte benefice in jurul meu, pentru a face un pic mai buna viata in lumea in care traim. In privinta asa-zisei falsitati, nu pot sa spun decat ca persoanele care se simt deranjate de ea sunt oameni care, probabil, au o frustrare. E treaba lor, nu a mea. Munca mea merge mai departe, la fel de constructiv, si cu, si fara parerile lor. Eu sunt aceeasi de ani de zile. Am evoluat in profesie, dar nu m-am schimbat ca om. Asa ca nu vad nici o baza pentru aceste vorbe, dar nici nu simt nevoia sa ma explic. Si-apoi e o utopie sa-ti inchipui ca poti sa placi tuturor.

Pestisorul de aur

- Andreea, cum te impaci cu celebritatea? Imaginea ta e la fel de cunoscuta precum efigiile de pe monede. Iti poti ocroti intimitatea? Ai unde sa te ascunzi de adoratori?
- Cred ca exagerezi! Sunt doar un om cunoscut, nu celebru. Imi cunosc bine potentialul si sunt departe de a-l fi implinit. Abia dupa aceea o sa vorbim despre celebritate. Pana atunci, prefer discretia. Nu simt nevoia sa fiu urcata pe un soclu pentru ceea ce fac. E munca mea, cred in ea si asta as face in orice situatie. Si chiar daca ma confrunt uneori cu lipsa de intimitate si, implicit, cu lipsa bunului simt al acelora ce nu tin seama de ea, asta nu ma determina sa ma opresc din drum, ci dimpotriva, trezeste in mine atitudinea de luptator. Ii las pe toti - fie ca se numesc paparazzi si nu au o identitate conturata, fie ca "meseria" lor este de demolatori (pentru ca nu sunt in stare sa cladeasca) sa-si savureze in pace micile "victorii" de moment. Eu stiu ce am de facut. Stiu ca doar tenacitatea si munca pe termen lung duc la marile satisfactii adevarate, cele care-ti arata ca nu ai trait degeaba pe pamant.
- Totusi, celebritatea deschide usi, aduce si beneficii...
- Am muncit vreo opt ani in televiziune, fara sa castig mare lucru. Desi eram la fel de cunoscuta ca si azi. In momentul in care am inceput sa invat si putina economie, dar si arta negocierii, am gasit calea sa pot sa si castig mai mult si, implicit, sa pot implini vise mai mari, sa-mi fac planuri pe termen lung si, mai ales, sa-i ajut si pe altii. Am ajuns la standardul la care imi permit sa impun, pentru contractele consistente in care sunt implicata, ca un procent semnificativ din castigul meu sa fie rezervat sprijinului umanitar sau copiilor talentati din Romania, care cred ca definesc viitorul acestei tari. Normal ca nimeni nu ma obliga sa fac asta. E doar un crez al meu: ca, dupa cumpenele din viata, pe care Dumnezeu m-a ajutat sa le depasesc, asta e un posibil mod de a ma revansa - ajutandu-i pe altii.
- Ce culori are viitorul pentru tine, Andreea? O sa mai aduca schimbari in viata ta?
- Da, va fi o mare schimbare in decembrie, dar nu e acum momentul sa vorbesc despre ea. Fiecare lucru la timpul lui. Cert e ca voi intra intr-o noua etapa de viata.
- In final, iti propun un exercitiu de imaginatie. Pestisorul de aur din basmele copilariei iti apare in cale si-ti promite implinirea a trei dorinte. In masura in care ele pot fi dezvaluite, care ar fi?
- Sa zambesc mereu alaturi de sotul meu, sa-i stiu in viata si sanatosi pe cei dragi si sa devin mama.
- Ai vreun mesaj pentru cititorii "Formulei As", care ne-au solicitat, prin scrisori, interviul cu tine?
- Da, le doresc sa se intalneasca si ei cu pestisorul de aur si sa primeasca primavara in suflete.