"In orice tara, initiatorii referendumului ar fi demisionat"
- S-a sfarsit o luna politica fierbinte. Romanii au spus "nu" demiterii presedintelui, intr-un procent zdrobitor. Ce trebuie sa intelegem din tot ceea ce s-a intamplat?
- In primul rand, as observa faptul ca referendumul nu a insemnat sfarsitul crizei politice, ci dimpotriva, a acutizat inclestarea intre diversele forte de pe scena politica si din spatele ei. Referendumul nu a adus o rezolvare a situatiei, iar daca cineva se astepta la acest lucru, s-a inselat. Batalia nu s-a terminat, ci si-a schimbat centrul de greutate. A devenit mai putin vizibila, cel putin pentru moment, dar nu mai putin dura. S-a transferat in culise, in spatele scenei, dar probabil ca nu pentru mult timp. In ciuda sprijinului masiv al electoratului pentru presedintele Basescu, echilibrul de forte nu a fost schimbat in mod fundamental, situatia ramanand la fel de tensionata si de neclara. Sigur, faptul ca presedintele a avut parte de o majoritate covarsitoare inseamna o victorie, dar o victorie care nu schimba nimic in ringul politic, dupa cum pentru partidele care si-au asumat infruntarea a fost o infrangere, dar nu una de natura sa aiba consecinte evidente. Extinzand semnificatia acestui "nu" la demiterea presedintelui, putem considera acest vot ca pe unul de sanctiune la adresa clasei politice, care a ignorat cu totul interesele fundamentale ale cetateanului si ale tarii. De fapt, ce dovada mai mare de nepasare fata de interesele cetateanului putea fi data, decat chiar acest referendum? Ultimul lucru pe care il doreau oamenii era consultarea pentru demiterea presedintelui! A fost o eroare din partea partidelor si o dovada ca reformarea clasei politice despre care vorbea Basescu este cu adevarat necesara. Din acest punct de vedere, presedintele are meritul de a fi inteles necesitatea acestei schimbari. Temele campaniei sale au fost toate corecte, iar reprosurile aduse politicienilor perfect justificate: coruptia sistemului politic, tendinta politicienilor de a frana justitia, opozitia fata de transparenta dosarelor, interesele economice ascunse in spatele unor decizii politice. Astfel incat presedintele a aparut ca un cavaler al dreptatii, obtinand un sprijin substantial din partea electoratului. Dar, repet, a fost mai curand o victorie de palmares, pentru ca odata revenit la Cotroceni presedintele se confrunta cu aceeasi configuratie a scenei politice, cu aceleasi blocaje, cu aceiasi parlamentari, care nu par deloc deranjati de faptul ca electoratul a sanctionat initiativa lor. In orice tara din lume, consecintele unui asemenea esec ar fi condus la demisii in bloc ale politicienilor din functiile propriilor partide. Nu si la noi. Domnii Geoana, Tariceanu, Marco Bella, Voiculescu si Vadim ar fi trebuit sa paraseasca sefia partidelor in semn de asumare a raspunderii pentru aceasta aventura care a consumat timpul, banii si resursele tarii, si pentru care ar trebui sa plateasca mai drastic decat o fac. A fost o enorma eroare politica a acestor politicieni, inclusiv a d-lui Iliescu, si s-a dovedit distanta, ruptura intre ei si dorintele poporului. Faptul ca cinci partide au reusit sa stranga abia 20 de procente este elocvent. Numai ca ceea ce se petrece acum, dupa referendum, indica faptul ca reforma clasei politice va fi extrem de lenta, dificila, ca ei nu vor renunta usor la putere, in ciuda dorintei electoratului, si ca batalia va continua, sub alte forme, pana la alegerile viitoare.
- Totusi, dupa acest referendum si dupa victoria presedintelui exista un anume suflu de optimism printre oameni, ca si cum ar simti ca s-a schimbat ceva. Este justificat acest optimism?
- Cred ca ceea ce se simte este satisfactia oamenilor de a fi dejucat acest puci politic, asa cum l-au numit comentatorii occidentali, de a se fi opus unei manevre incorecte, unei lovituri sub centura. Este satisfactia poporului de a-si fi simtit propria putere. De a fi reusit sa-si impuna in cele din urma dorinta si, de ce nu, de a fi aparat ceea ce a considerat a fi drept. Pe de alta parte, nu cred ca poporul acorda mai multa semnificatie acestui vot, decat o are. In sensul in care lucrurile nu se vor schimba peste noapte, clasa politica nu va deveni una de patrioti si de sfinti, odata cu acest vot. In plus, dupa referendum, presedintele a facut niste erori in stilul sau caracteristic, si nu mai vorbesc aici despre excesele de limbaj si de comportament cu care ne-am obisnuit si care fac parte din personajul Traian Basescu, dar mai grav cred eu este faptul ca a intrat din nou in conflict cu presa. Nemaicomunicand cu presa, el de fapt nu mai comunica cu electoratul care l-a sustinut si, placut sau nu, totusi, presa este cureaua de transmisie a informatiei intre institutiile statului si oameni. Este o eroare, mai ales ca cerand o clasa politica reformata si moderna, presedintele ar trebui sa respecte chiar el, in primul rand, normele unui asemenea model de politician. Un razboi cu presa nu poate aduce nimic bun pentru el. Ar fi cea mai mare greseala pentru Traian Basescu sa se pozitioneze intr-o atitudine de fronda, bazandu-se pe scorul pe care l-a obtinut la referendum. Pragmatismul de care a dat dovada pana acum si care i-a adus succesul ar trebui sa-l faca sa-si dea seama ca atitudinea sa este gresita si cu atat mai nepotrivita cu cat situatia de dupa referendum, cum am spus, nu a adus o clarificare, o reasezare a fortelor pe scena politica. Ci dimpotriva, ne putem astepta la un razboi mocnit, subteran, de durata, la o inclesare mai putin vizibila, dar la fel de dura ca si pana acum, pentru ca nimeni dintre jucatori nu pare dispus sa renunte la ceva. Pana una-alta, in parlament tot Psd face jocurile, guvernul Tariceanu este tot la mana lui, iar miscarile clasei politice nu ne dau motive sa fim prea optimisti pentru viitorul apropiat. In acest context, faptul ca presedintele a dat din nou ocazia unor comentarii nefavorabile nu este un semn bun. Dar, ca sa ramanem la evaluarea motivelor de optimism pe care le avem, ceea ce ne ramane de sperat este un armistitiu relativ intre presedintie si parlament, care sa permita totusi Romaniei sa-si continue drumul dupa aceasta perioada in care totul a fost suspendat.
"Nu cred ca 19 mai reprezinta
o ruptura cu trecutul"
- S-a spus ca votul din 19 mai are si o semnificatie morala: despartirea de est si orientarea pro vest, disocierea fata de comunism. Ce credeti despre acest lucru?
- Din nefericire, eu nu cred acest lucru. Nici in 96, nici in 2004, chiar daca populatia a votat impotriva Psd, care reprezinta legatura cu trecutul, acest lucru nu a insemnat o ruptura definitiva cu trecutul comunist. Nici acum nu cred ca putem vorbi despre acest lucru, din simplul motiv ca radacinile fenomenului sunt foarte adanci. Personajele care reprezinta matricea comunista in lumea politica romaneasca s-au amestecat in diverse partide de toate culorile, reprezinta interese de toate felurile, in asa fel incat sunt foarte greu de deosebit. Mentalitatile si atitudinile comuniste sunt prezente in tot spectrul politic. Sigur, presedintele a prezentat in fata electoratului alternativa unei Romanii pro-occidentale, moderne, transparente, curatate de obscurele interese ale unui stat clientelar, fata de cealalta Romanie, cu radacini in trecut, in care toate mecanismele statului sunt parazitate si controlate de ceea ce el a numit oligarhie. Dar eu cred ca abuzam putin in interpretarea semnificatiei votului daca extragem aceasta concluzie, ca electoratul a optat in mod constient pentru o rupere fata de trecutul comunist. Aceasta in primul rand pentru ca electoratul alege, si el, din ceea ce are la dispozitie, iar aceasta clasa politica este structural legata ca mentalitate de trecutul comunist. Oferta politica este mult sub cererea electoratului. Poate ca acesta ar vrea o clasa politica moderna si europeana, dar, pur si simplu, nu are de unde sa aleaga si intelege perfect acest lucru. Poate ca absenteismul de la referendum indica acest lucru. De aceea, nu cred ca 19 mai reprezinta o ruptura cu trecutul. Matricea comunista despre care vorbeam nu poate disparea peste noapte. Scena politica romaneasca este inca dominata de materiale vechi, expirate, prezente in toate partidele si, din pacate, si asa-zisa noua generatie de politicieni nu face decat sa copieze malformatiile si ticurile de sorginte comunista ale vechii garzi care-i serveste de model. In loc sa-i traga de maneca, ei au imbracat uniformele comandantilor lor, sperand in mod cinic ca acestia sa se compromita pentru ca sa le poata lua locul. De aceea, primenirea clasei politice ramane doar in stadiul de proiect. Nici macar votul uninominal nu va rezolva problema. Intr-un climat vicios, si solutiile bune se viciaza automat, pentru ca listele de candidati tot partidele le vor face si e foarte posibil sa nu avem de ales decat tot intre oameni legati de moguli, oligarhi si alti activisti de partid. Mai ramane totusi o speranta, legea lustratiei, care ar mai rari putin ochiurile acestei plase politice, facute din oameni legati de trecut.
"Mersul inainte al Romaniei s-a
impotmolit intr-o mlastina politica"
- Presedintele s-a intors la Cotroceni, dar adversarii sai sunt la locurile lor. Nu are prea mult loc de manevra. Cine si ce a pierdut, cine si ce a castigat? Faceti va rog o radiografie a momentului.
- Nu numai ca liderii partidelor care au initiat procedura de suspendare nu si-au asumat responsabilitatea infrangerii lor, dar unii dintre ei zambesc acum cu gura pana la urechi, caci noul context le-a adus chiar avantaje. Psd in frunte cu d-l Geoana si d-l Iliescu, care au initiat de fapt balamucul referendumului, se comporta ca niste invingatori. Au pornit la consultari pentru un nou guvern, sacrificandu-si partenerul, pe domnul Tariceanu, care este marele pacalit, marele invins al acestei aventuri. D-l Hrebenciuc, ca in vremurile bune, pune conditii si face scheme de guvern, in care Psd este protagonistul, si n-ar fi exclus ca Psd chiar sa vina la guvernare, in timp ce Pnl se afla in cadere libera. Partidul Democrat sta intr-o expectativa strategica, amenintand cu o motiune de cenzura care suna cam caraghios. O motiune de cenzura impotriva unui guvern din care au facut si ei parte pana de curand. Iar Udmr, dupa ce a comis eroarea de a se implica in incercarea de debarcare a presedintelui, acum joaca asa cum ne-a obisnuit, la doua capete, duplicitar, in speranta ca vor cadea in picioare, orice s-ar intampla. Domnul Basescu este fara indoiala invingator, insa victoria sa are un gust amar, pentru ca - intr-un fel - a invins impotriva propriei sale armate. Polul atat de necesar de centru-dreapta s-a pulverizat si nu stim cand si cum s-ar mai putea el coagula, lasand deocamdata loc liber de manevra eternului Psd. Acesta, desi cu niste procente in sondaje la jumatate decat cu cele pe care le are in parlament, se pregateste sa faca guvernul, ceea ce prefigureaza o scena politica ce nu seamana deloc cu dorintele electoratului in acest moment. Daca electoratul a votat pentru o Romanie europeana, cu o economie concurentiala, transparenta, onesta, pentru modernizarea clasei politice, atunci a votat pentru o societate liberala, deschisa, adica pentru ceea ce, la modul ideal, reprezinta o guvernare de centru-dreapta. Or, sa se trezeasca acum in fata perspectivei revenirii unui partid ca Psd la putere, care reprezinta perfect trecutul, este o deziluzie, o dezamagire si o negare a ceea ce si-a dorit. O nesocotire a dorintei electoratului. O palma pe obrazul acelora care au votat la referendum impotriva Psd. Este un semn in plus ca reformarea clasei politice se mai lasa asteptata inca si ca lupta intre personajele politice este mai importanta decat vointa electoratului. Asadar, o radiografie a momentului de dupa referendum ne arata un presedinte care a castigat teoretic, dar care s-a intors pe terenul negocierilor dificile, cu aceiasi oameni, cu o majoritate parlamentara instabila si supusa influentelor de moment, cu un guvern slab, incercand sa mimeze mersul inainte al reformelor, ca sa nu atraga prea mult atentia Uniunii Europene si care, in plus, sta sub semnul nesigurantei, depinzand de bunavointa Psd. Una peste alta, asistam la o situatie in care luptele subterane vor continua, mai putin la vedere decat inainte, dar la fel de acerbe, si care nu se va sfarsi decat la alegerile de anul viitor. In aceasta mlastina politica s-au impotmolit reformele, proiectele europene, mersul inainte al Romaniei, care toate au fost sacrificate pe altarul luptelor intestine. Cred ca acesta este, din nefericire, si posibilul sfarsit al Pnl, un partid sacrificat de catre liderii sai cu nonsalanta. La sfarsitul acestei guvernari, el va impartasi soarta celuilalt partid istoric, Pntcd, prin iesirea chiar si din parlament. Fara indoiala ca Pnl isi merita soarta, dar important ramane faptul ca alternativa de centru-dreapta de pe scena politica romaneasca ramane tot mai subtire si tot mai neconvingatoare.
- La ce ne asteptam pe termen scurt?
- Cred ca pentru moment presedintele Basescu va trebui sa faca pace, mai ales cu Psd, sau cel putin o sa asistam la un fel de non-combat, pentru ca Psd este sabia care va decapita Pnl. Nu stiu daca presedintele va rezista tentatiei de a se razbuna. Despre o posibila coabitare cu Psd, nu cred ca se va petrece nici mai bine, nici mai rau decat cu alt guvern, pentru ca vin alegerile euro-parlamentare, calendarul va fi incarcat si vor fi preocupati cu alte lucruri. E probabil ca Pd sa ramana in expectativa in opozitie, atacand ici si colo si incercand sa-si conserve capitalul de simpatie electorala pe care l-a acumulat la referendum. Asadar, nu ne mai ramane decat sa asteptam un an, pana la alegeri, caci anticipate nu cred ca o sa avem, in speranta ca atunci vom obtine o majoritate mai clara. Vom ramane, deci, in aceasta mlastina politica ce va continua sa ingreuneze miscarea Romaniei catre inainte.