Au fost, la timpul lor, vedete, pentru ca inchisorile inflorisera in toata tara si nu era militian sau securist sa nu se vrea si gardian. Toata lumea stie sa bata ca la carte un puscarias. Pentru ca un gardian de puscarie, o stim din documente si marturiile celor care au trecut prin gulagul comunist, nu era un simplu paznic. Era stapanul mitic pe vietile si pe mortile celor arestati. Comunismul a scos tot ce era mai bun in om, lasand in urma lupul. In fruntea puscariilor au ajuns cei mai flamanzi lupi, degraba varsatori de sange, profesionisti ai durerii, specialisti ai torturii. Au practicat, pe scara larga, omorul si canibalismul asupra adversarilor reali sau imaginari ai comunismului, aplicand solutia finala pe temei de clasa, conform tezelor propagandei si cotelor de sange cerute de partid. Cu ajutorul Securitatii, au exterminat tot ce le-a pus partidul in traista. Zicea partidul ca medicii sunt de vina, securistii si militienii declansau vanatoarea. Erau vanati scriitorii, haita pornea in cautarea celor alfabetizati, decisi sa le rupa cartile si mainile cu care le-au scris. Gardienii erau insa marii maestri bucatari care se pricepeau sa fragezeasca vanatul, sa-l fezandeze, sa-l sacrifice la momentul potrivit.
In perioada comunista, aceasta foame ucigasa a pustiit paliere intregi ale societatii romanesti. Dar, pe langa cruzimea lor efectiva, paznicii din inchisori au avut si onoarea de a se transforma in metafora implicita a unei intregi epoci, izolate in spatele zabrelelor. Inchisorile erau imaginea in mic a intregii Romanii, iar gardienii de dincolo de gardul inchisorii aveau corespondentii lor dincoace, in viata reala. Erau: securistul intreprinderii (pe cand lista lor?), ofiterii sub acoperire, sufletistii turnatori. Probabil ca, dupa atata timp, faptele acestora, oricat de atroce, s-au prescris, asadar, din punct de vedere legal, nu mai are nimeni ce le face.
Cu toate acestea, s-ar zice, procesul comunismului a intrat in faza fierbinte si ne-am putea astepta ca, in fine, istoria sa demonstreze ca eroii pozitivi sunt, intr-adevar, in cele din urma invingatori. Este un anunt care face bine dupa regretul ca am investit sperante si voturi in actuala clasa politica. Totusi, procesul initiat de Institutul pentru Investigarea crimelor comunismului nu este inocent, nici dezinteresat. In spatele Institutului se intrevede umbra premierului, asa cum peste Raportul de condamnare a comunismului al comisiei Tismaneanu, sta imprimata mana presedintelui Basescu. Acelasi care vorbea despre necesitatea reformei clasei politice si a inlaturarii resturilor nocive ale regimului totalitar. Recent, presedintele arata catre Ion Iliescu, care ii este si astazi un adversar politic redutabil, spunand ca acesta urmeaza sa fie cercetat pentru genocid. Ion Iliescu a reprimat sangeros manifestatia din Piata Universitatii in iunie 1990 si ar fi incurajat genocidul romilor din cartierele marginase ale capitalei, spune unul dintre liderii mai vocali ai organizatiilor de revolutionari. Fostul presedinte ar putea, asadar, sa ajunga in aceeasi boxa cu cei 220 de comandanti de inchisori comuniste. Totusi, organizatiile civice l-au tras de maneca pe presedinte. Dincolo de discursuri, nu se simte nici o adiere pe frontul condamnarii comunismului. Lupta pe culoarul comunismului, purtata de te-miri-cine, s-a golit de etica. Mai ales pentru ca e purtata intr-un mediu in care puterea politica si economica este controlata intr-un procent covarsitor chiar de cei care ar trebui sa fie parte in proces. Si multi cred ca, de fapt, miza nu este concilierea cu trecutul, repararea simbolica a grozaviilor, ci rafuiala cu adversarii lor, in multe cazuri fosti aliati, de pe scena politica.
E si aceasta o forma de canibalism.