Prima ei performanta a fost titlul de Miss Romania. Prea putin pentru fata din Iasi cu masuri perfecte, de manechin, care a batut la portile artei si-a reusit. Actrita de teatru, cinema si Tv, Daniela Nane si-a castigat un nume pentru care i-a trebuit mult mai mult decat frumusete
"N-am pozat niciodata in reviste pentru barbati"
- Te numeri printre cele mai frumoase actrite din Romania. O evidenta la fel de pregnanta ca acea a talentului tau. Care este povestea fetei care se uita-n oglinda si se indragosteste, ca Narcis, de chipul ei?
- Am inceput destul de tarziu sa ma uit cu interes in oglinda. Adolescenta fiind, nu ma credeam frumoasa, pentru ca nu eram prea populara printre colegii de scoala. Mi se spunea "mata salbatica". Probabil pentru ca am fost un copil linistit si retras, poate putin prea protocolar si distant. Sau... nu stiu. Sunt din Iasi, un oras in care educatia este primordiala, iar eu am fost un copil singur la parinti. Sistemul de valori pe care ma bazez si azi mi-a fost inoculat atunci, in copilarie. Asa ca, probabil, lipsa mea de popularitate venea si din faptul ca nu marsam la toate glumele colegilor mei. Sigur, nu eram nici schivnica. Aveam si eu prieteni. Cu unii dintre ei am ramas prietena pana azi. Mi-am dat seama ca imi place cum arat abia prin clasa a Xii-a, cand am inceput sa ma pregatesc pentru facultate si am inceput, si eu, sa dau cu mascara pe gene si cu luciu pe buze. Si-am descoperit ca eram draguta! (rade) Nici vorba de povestile alea cu fete frumoase ca niste zane, care pasesc pe varfuri, ca sa nu li se risipeasca rosul din obraji. Dar atunci cand am descoperit ca ma plac, eram obiectiva, sa stii. M-am evaluat intotdeauna "cu sange rece", de la lucrarile de control de la scoala si pana la performantele in sport, dar si-asa, in general. Apoi, cand a intervenit povestea cu concursul de frumusete pentru Miss Romania, din nou am privit cu mintea limpede, ca sa vad ce sanse aveam. Si-am avut. Dar asta e o etapa pe care am depasit-o repede si demult... Ulterior, impresia ca sunt frumoasa mi s-a cristalizat si din felul in care ma tratau oamenii. Iar aprecierea lor avea totdeauna o componenta morala. Apreciau nu doar felul in care aratam, ci si felul in care ma comportam, cum gandeam si ce educatie aveam. Sigur, am avut si o gramada de "adversari", femei mai ales, care nu voiau sa vada in mine nici un fel de calitati, si imi cautau defectele cu lupa. In ce priveste barbatii, unii apreciau, in mod vulgar, felul in care aratam, dar au fost si altii care m-au apreciat ca intreg, luand in calcul si structura mea sufleteasca si mentala.
- Pana la urma, cum e sa fii frumoasa? Un avantaj sau un dezavantaj?
-Intr-un fel, frumusetea complica lucrurile. Pe de-o parte, trebuie sa te bucuri de ceea ce-ai primit de la Dumnezeu, fiindca frumusetea e un dar. Pe de alta parte, trebuie sa lupti din greu cu mentalitatile, cu prejudecatile oamenilor, care isi imagineaza ca o femeie frumoasa e neaparat proasta sau usuratica. Sau si una si alta. Nu e placut sa fii privit din unica perspectiva a ochilor frumosi sau a picioarelor lungi, iar lupta de demontare a acestor clisee e teribil de obositoare, te consuma extraordinar. De aceea, atunci cand intalnesti oameni dispusi sa priveasca dincolo de aparente, dispusi sa vada daca sufletul ti-e la fel de frumos precum chipul, e o mare fericire. Eu am avut norocul asta, sa gasesc si astfel de persoane. Nu ma indoiesc ca oamenii care sunt langa mine acum sunt acolo pentru ca ma iubesc, iar peste douazeci-treizeci de ani, cand trandafirul va porni sa se ofileasca, ei vor fi tot acolo. Am avut si eu de luptat cu prejudecatile si am muncit ca sa arat ca sunt un om pe care te poti baza, indiferent de felul in care arata. Iar "armele" pe care le-am folosit erau mostenite demult, din educatia primita acasa: punctualitatea, seriozitatea, vrednicia. Am fost intotdeauna binevoitoare si prietenoasa, politicoasa, mi-am vazut de lungul nasului si n-am facut pe nebuna. Si nu m-am lasat privita ca obiect sexual. Pentru ca, la urma urmei, realitatea ta este asa cum o lasi tu sa fie. Eu n-am pozat niciodata in reviste pentru barbati, nu doar nud, dar nici in revistele in care o femeie, desi imbracata, poate fi considerata obiect sexual. Si nici nu am acceptat sa apar in filme erotice, desi in facultate, colegii mei au fost atrasi in astfel de filme. La vremea respectiva a existat un canal francez care turna astfel de pelicule si am avut colegi care au aparut in ele, fiind platiti foarte bine. Am mers si eu la casting, dar cand am aflat despre ce era vorba, am plecat imediat. Nici macar n-am mai dat proba. Am refuzat, pentru ca mi-am dorit intotdeauna o cariera bazata pe talent si pe meritele mele artistice. Si Dumnezeu m-a ajutat sa mi-o fac.
"Nu ma las terorizata de imaginea mea publica"
- Ai spus "cand trandafirul va incepe sa se-ofileasca"... Ti-e teama de momentul acela? De petalele scuturate, de semnele varstei inscrise pe trup?
- Nu mi-e teama. Eu traiesc atat de mult in prezent, incat nu ma gandesc decat rareori la viitor, si atunci, in nici un caz cu teama. Sunt sigura ca voi gasi, la fiecare varsta, resurse interioare ca sa ma bucur de tot ce mi se intampla. Tin minte ca atunci cand eram mica si cantam: "Noi in anul 2000/ Cand nu vom mai fi copii", ziceam: "A, pai in 2000, eu o sa am douazeci si opt de ani, o sa fiu batrana, o sa fiu maritata, o sa am copii..." Ce perceptie aveam atunci fata de cei douazeci si opt de ani: ma vedeam batrana! In schimb, cand am implinit efectiv douazeci si opt de ani, n-am inregistrat nici o drama. M-am simtit minunat. Asa cum ma simt si acum, la treizeci si cinci, si cum sper sa ma simt si-n continuare. Normal, nu pot sa nu remarc pe chipul meu urmele trecerii timpului. Dar pentru ca n-am mizat foarte mult pe felul in care arat, pot sa-mi permit sa nu dau acestor semne o atentie mai mare decat merita. Pentru mine, personal, felul in care arat e legat foarte mult de profesia mea, pentru ca e un mijloc de expresie pe care-l pot folosi pe scena si pe ecran. Apoi, recunosc ca ma simt bine, ca femeie, cand sunt placuta, si pentru asta ma ingrijesc. Sunt atenta sa nu iau kilograme in plus, fac miscare, imi hidratez pielea, imi spal parul, incerc sa fiu in armonie cu trupul meu. Din respect pentru mine si pentru cei din jur. Dar totul e facut cu masura, fara gesturi extreme. Mi se pare aberant sa pierd in fiecare zi cate doua ore la coafor! Cand ma duc cu copilul la joaca, nu stau ore intregi ca sa ma decid ce pantofi asortez la ce rochie. De cele mai multe ori, atunci cand nu lucrez, umblu nemachiata, imi trag pe mine o pereche de jeansi si un tricou, niste incaltari comode, imi iau copilul de-o manuta si-am fugit. Nu ma las terorizata de imaginea mea publica. Nu vad de ce sa-mi duc viata raportandu-ma la niste asteptari exagerate ale oamenilor. Pe mine nu ma intereseaza sa-mi expun public viata personala, achizitiile sau calatoriile, de dragul unei celebritati efemere. In viata din afara scenei sau a platoului, sunt un om ca toti ceilalti - cu bucuriile si cu suferintele mele, cu izbanzile si cu incercarile ce ne sunt date de sus tuturor si pentru care Ii multumesc deopotriva lui Dumnezeu. Ii multumesc pentru tot ceea ce vine, usor sau greu, pentru ca stiu ca totul e spre binele meu, spre cresterea mea interioara si, vorba aia: "Ce nu te omoara te face mai puternic". Ma rog intotdeauna sa am puterea sa trec frumos peste orice-ar veni in calea mea.
- In ultima vreme, frumusetea este impusa obsesiv pe toate canalele media. Pare mai importanta decat profesia. Adevarata cheie a succesului in viata. Un model care face ravagii, si nu doar printre adolescente. Ce parere ai?
- Intr-adevar, sunt foarte multe femei care acorda o importanta prioritara felului in care se imbraca, in care se machiaza. Tin la moda... Ceea ce nu e neaparat rau, cata vreme asta nu devine obsesie. Dar devine, si asta le face ca niciodata sa nu fie multumite de cum arata, totdeauna vor altceva decat au - vor sani mai mari sau mai mici, vor sa fie mai slabe sau mai planturoase, vor ochi albastri cand ii au caprui, vor parul cret cand il au intins si viceversa. Or, aceasta perpetua stare de nemultumire te inacreste interior, chiar daca tu, in esenta, esti un om bun. Si se mai intampla ceva: iti limiteaza posibilitatile de evolutie spirituala. Iar linistea si fericirea ti le gasesti doar atunci cand incepi sa descoperi ce inseamna viata cu-adevarat, de ce ai venit pe Pamant, ce cauti tu printre copaci si oameni. Asta nu inseamna nici pe departe ca frumusetea vine doar din interior. Sunt convinsa ca frumusetea e un har de la Dumnezeu, e o forma de energie pe care o primesti in dar pentru merite pe care noi, oamenii, nu suntem capabili sa le intelegem pe parcursul vietii.
"Am fost intotdeauna foarte atenta
cine este barbatul care vrea sa intre in viata mea"
- Ti s-a-ntamplat vreodata sa fii tratata drept prostuta, fiindca erai prea frumoasa?
- Mi s-a-ntamplat, nu o data. Ba la un moment dat, devenise chiar distractiv. Barbatii cu care discutam in diverse ocazii si care isi dadeau seama ca nu sunt proasta, erau atat de surprinsi, incat incepeau sa se balbaie. Era hilar...
- Dar cand e vorba de dragoste, te ajuta frumusetea sa descoperi mai repede fericirea?
- Depinde. Marea majoritate a barbatilor prefera femeile frumoase si docile. Atunci cand o femeie frumoasa are si personalitate, ii e foarte greu sa accepte sa fie tratata numai ca obiect de decor. Mie mi se pare o lipsa de respect sa vrei sa ma ai langa tine numai pentru felul in care arat si sa nu-ti pese de opiniile mele. In ce ma priveste, nu mi s-a intamplat sa am parte de multe dezamagiri in viata sentimentala, pentru ca am fost foarte atenta cu cine am de a face, cine este barbatul caruia ii voi permite sa intre in viata mea. N-am cedat insistentelor, tot ce conta era iubirea adevarata. Insa cand m-am simtit iubita, cand mi-am dat seama ca barbatul din fata mea nu-si doreste doar o relatie sexuala de scurta durata, atunci am imbratisat dragostea care mi se oferea si-am indraznit sa incep o relatie. Am fost prudenta, dar n-am fost tematoare. Mi-am dat seama ca exista inca si oameni de calitate, alaturi de care merita sa traiesti.
- Reteta completa a destinului tau cuprinde in ea si profesia. Esti actrita din pasiune. Se vede. Iradiezi permanent.
- Din fericire, am ajuns in stadiul in care pot sa accept doar proiectele care ma provoaca, care ma bucura si pe care le realizez cu placere. La inceputul carierei, acceptam si roluri care nu ma interesau, pentru a demonstra ca le pot face si in speranta ca voi primi roluri mai importante pe parcurs. Eu mi-am cladit cariera pas cu pas, nesustinuta din umbra de nici o somitate masculina. Tocmai de asta mi-am cautat iubitii in afara mediului artistic. Am avut vanitatea sa demonstrez ca pot sa reusesc cu talent si cu munca, fara sprijin "de sus". Sunt foarte bucuroasa sa pot spune, cu mana pe inima, ca singurul sprijin l-am primit a fost de la Dumnezeu, prin calitatile pe care mi le-a daruit. N-am facut compromisuri care sa-mi afecteze respectul fata de mine. Tot ceea ce mi se intampla in viata, inclusiv la nivel profesional, primesc gandindu-ma ca a venit cu un scop anume. Ori pentru ca eu am ceva de invatat din acea lectie, ori pentru ca am atras-o, datorita unor greseli pe care trebuie sa le depasesc. In orice caz, pentru mine, tot raul e spre bine. Si oricarei incercari trebuie sa ma straduiesc sa-i fac fata cu incredere si fara sa-mi murdaresc sufletul cu rautate, cu disperare, cu sentimente care sa ma indeparteze de iubire si de lumina.
"Cand plec de acasa,
imi las baiatul in bratele Maicii Domnului"
- In ultima vreme, se pare ca "ai pus mana" pe amandoua. Traiesti lumina unei adevarate iubiri. Nu mai reprezinta un secret pentru nimeni ca alaturi de tine se afla Andrei Zinca, un regizor foarte apreciat, realizatorul serialului "La Urgenta", in care ai jucat. Esti fericita?
- Nu-mi place sa vorbesc despre relatia noastra, de altfel ea s-a transformat intr-un serial scris de altii, plin de fabulatii penibile. Ce pot sa-ti spun este ca Andrei si cu mine am devenit extrem de importanti unul pentru celalalt. Nu stim exact cum se va aseza viata noastra in urmatorul an, ce stim e ca vrem sa fim impreuna. Nu e deloc simplu, pentru ca nu suntem doi adolescenti care s-au indragostit, pur si simplu, si carora nu le mai pasa de absolut nimic. Suntem maturi, avem copii, trebuie sa luam toate deciziile in mod responsabil, sa facem in asa fel incat toti sa fim fericiti, nu doar noi doi. Sunt penibile zvonurile care au fost aruncate pe piata in legatura cu aceasta relatie. Cel mai tare ma deranjeaza ca s-a spus ca eu am sa renunt la ortodoxie. Andrei e evreu, dar e atat de evoluat spiritual, incat stie ca Dumnezeu e unic si ca nu conteaza religia prin care ajungi la el, fie ca ea se numeste iudaism sau ortodoxism. Important e sa ajungi sa comunici cu Dumnezeu si sa faci lucrarea Lui pe Pamant. Eu cred si in Dumnezeu, si in entitatile divine care-l inconjoara. Cand plec de-acasa, il las pe fiul meu in bratele Maicii Domnului. Cum as putea sa nu mai fac asta vreodata?
- Mai exista si altceva care sa te bucure, sa-ti umple sufletul?
- Iubirea parintilor mei. Trebuie sa recunosc ca n-as fi reusit sa fac multe lucruri in cariera, daca n-as fi avut linistea sa stiu ca fiul meu are tot ce-i trebuie, inclusiv iubirea bunicilor. Parintii mei au renuntat la un Iasi care le place, pentru un Bucuresti care nu le place deloc, din iubire pentru mine si pentru fiul meu. Asta n-o sa uit niciodata si le sunt profund recunoscatoare.
- E o vara totala afara, fierbinte si aurie, cam asa cum imi pari si tu: o fiinta vesela, solara, deschisa... Ce planuri ai pe arsita de afara?
- Sper ca-n vara asta sa terminam repetitiile la teatrul Bulandra, cu o "O scrisoare pierduta", in care joc "Zoe", un personaj pe care am inceput sa-l iubesc foarte mult, mai ales ca va fi un spectacol cu totul diferit de felul in care s-a montat Caragiale pana acum. Doamna Mariana Mihut, o "Zoe" remarcabila la Bulandra, m-a sunat cand a vazut distributia si m-a felicitat, mi-a dat sfaturi si mi-a promis c-o sa vina la repetitii... Sunt foarte bucuroasa si abia astept sa dam premiera, la inceputul stagiunii viitoare. In august, vom avea concediu. Pana atunci, baiatul meu va fi fost la munte, iar in august o sa mergem cu totii, cu familia cea mare, cu Andrei si cu copiii lui, undeva, in vacanta. Apoi copiii vor incepe scoala... O sa fie mai greu in anul care urmeaza, dar important e ca ne iubim si ca vrem sa fim impreuna toata viata.