Parca peste noapte, in Bucuresti, numarul copiilor de gradinita s-a triplat. Intr-o perioada in care s-a tot vorbit despre sporul demografic negativ, de numarul mare de avorturi, de migratia pe care n-o mai poate stapani nimeni, criza gradinitelor izbeste autoritatile in moalele capului.
E adevarat ca Bucurestiul este un fel de gara terminus pentru multi oameni care vor un trai mai decent decat in comuna lor natala. Probabil ca, in sine, populatia Bucurestiului a crescut in ultimii zece ani prin influxul de persoane venite la munca pentru un salariu decent. Si, odata cu decenta, apare si ideea unei familii si a copiilor. E o explicatie. Atunci de ce capsunarii isi lasa acasa copiii de izbeliste sa se ocupe bunicii sau comunitatea de ei? Zeci de mii de copii sunt parasiti in acest fel. Mai bine decat sa faca parte dintre cei peste 70 de mii de copii care sunt pusi anual la munci grele, inclusiv la cersit.
Descoperim acum ca avem prea multi copii. Mai multi decat locurile din gradinite, mai multi decat locurile din compartimentul de tren catre Alcala de Henares, unde este una dintre cele mai mari comunitati de romani plecati la munca in strainatate. Mai multi decat statisticile, mai multi decat sporul demografic. Chiar si cand se face socoteala de pe urma a bugetului, se constata mereu ca sunt tot mai putini bani pentru tot mai multi copii.
Cu siguranta, cresterea numarului copiilor este o ciudatenie. Ce motive ar avea o femeie sa dea nastere unui copil? Poate doar iubirea, pentru ca altminteri trebuie sa se descurce singura. Sau, ma rog, ajutata de tatal copilului si rudele apropiate. Pentru ca, desi cotizeaza din greu la fondurile sociale, dand taxe mai mici sau mai mari, in functie de venit, atunci cand e sa nasca, i se permite sa intre in concediu, dar i se da un salariu fix, cu care abia de poate cumpara scutece si lapte praf, care nu mai e gratuit. Pentru ca poate sta cu copilul doi ani de zile acasa in concediu, dar copilul nu poate fi dat la gradinita decat la trei ani, asa scrie in regulamente. Asadar, cineva din familie ar trebui sa se sacrifice un an de zile pentru a sta cu copilul pana cand va gasi loc in gradinita. Daca il va gasi. Alocatia este de 7 euro pe luna. Iar daca mama nu este acasa la orele fanteziste la care vine postasul, adica in miezul zilei, atunci cand toti oamenii activi sunt la munca, atunci banii se duc in trezoreria de sector si trebuie sa faca doua zile de coada pentru a-i recupera. Apoi copilul va merge la scoala, unde creierul lui va fi spalat cu esentele tari ale invatamantului provincial din namolul caruia n-am iesit nici la 17 ani de la revolutie. Din greu si, as zice, in zadar, va lupta familia cu manualele prafuite pe care scoala incearca sa i le indese in cap. Pentru ca, in ciuda competitiei pe piata manualelor, primeaza ideea ca doar ce e ieftin este si bun. Trebuie cumparate calculatoare ieftine, manualele ieftine, eventual gratuite, ba chiar si cadrele didactice trebuie sa fie ieftine. Din asa ceva nu poate iesi un invatamant de calitate. Si cine stie aceste lucruri se gandeste de zece ori inainte sa nasca un copil. Politicile sociale esuate de-a lungul anilor i-au facut pe oameni sa-i considere pe copii o greutate in plus in carca familiei.
Atunci, de unde excedentul de copii? Poate din cauza cresterii incete a nivelului de trai. Sau poate e o iluzie demografica intretinuta de numarul mare de expatriati care-si abandoneaza copiii in tara. Sociologii vorbesc, pentru prima data in ultimii ani, despre un spor demografic pozitiv. Mor mai putini oameni decat copiii nascuti. Asa ca este foarte probabil ca tinerele care fac acum copii sa transmita un semnal catre clasa politica. Viitorul nostru nu moare in prezentul vostru. Si iata, desi prezentul vostru este steril si lipsit de viitor, noi am reusit sa ni-l cream pe-al nostru. Noi nu avem nevoie de prezentul vostru!