Nu doar din pricina vremii capricioase, ci si a nepasarii si amatorismului celor care s-au perindat pe la pupitrul de comanda. Producatorii agricoli au primit pomposul nume de fermieri, au fost trecuti intr-o statistica si lasati in plata Domnului. Vacile lor au un cip in ureche sa le poti identifica din satelit, insa produc tot mai putin lapte, abia se tin pe picioare si nici pentru carne nu mai pot fi vandute. Seceta i-a facut sa renunte la cea mai mare parte dintre vitele din batatura. Din banii primiti pe kilogramul de carne nu pot cumpara un kilogram de rosii.
Se pare, insa, ca mai sunt sperante. Asa spun oamenii de la guvern. Stapanii vitelor pot lua bani din fondurile europene pentru a-si pune pe picioare gospodaria. Trebuie doar sa completeze niste formulare pe Internet, sa-i trimita un e-mail de intentie sefului agentiei agricole pe regiune de dezvoltare, sa redacteze un proiect viabil care sa fie aprobat. Mai trebuie sa aiba o parte din banii necesari investitiilor, pe care-i pot primi de la banci, si rabdare. Desigur, fermierul nostru nu stie sa lucreze la calculatorul pe care nici nu-l are. Caci s-ar putea sa nu aiba nici curent electric si, oricum, nu are linie telefonica sau cablu, sa se conecteze la viteza cu care se face publicitate la televizor. De fapt, dupa cum zic statisticile, intr-o proportie infricosatoare, de 7 din 10, taranii nici nu stiu de existenta agentiilor de plati sau a programelor de finantare. Stie cine trebuie. De pilda, fermierii lor, smecherii de la partid care au, si calculator, si lipici la agentia de plati agricole.
Oricum, ce n-a reusit cooperativizarea reuseste cu succes o integrare prost negociata si la fel de prost aplicata la firul ierbii. Satul romanesc se depopuleaza pe zi ce trece. Oamenii pleaca la munca in agricultura altora sau merg intr-o lume mai buna. Daca e situat pe rute pitoresti, satul devine o anexa a orasului. Se umple de termopane si centrale cu gaze. De garaje cu telecomanda si discoteci. Terenurile agricole ajung pe mana marilor angrosisti de cereale, obisnuiti cu agricultura extensiva de pe vremea impuscatului, cand erau bosi pe la judeteana de partid. Agricultura a ajuns in mare proportie pe mainile fostilor politruci agrotehnisti. Dupa ani de zile in care i-au santajat pe particulari ca nu le fac lucrarile agricole daca nu intra la colectiva, cele mai mari suprafete sunt acum legal sau pe sub masa la cheremul adevaratilor stapani ai Romaniei, cei care ne controleaza painea si sarea cea de toate zilele. Acestia sunt cei care preseaza cel mai eficient guvernul si parlamentul sa adopte de urgenta despagubiri pentru inundatiile de anul trecut si seceta din acest an. Pentru ca, atunci cand ai in arenda sute de mii de hectare, sa primesti despagubiri de 400 de lei noi pentru un hectar lucrat in dorul lelii, te transformi, fara sa fi facut mare lucru, intr-un mic nabab!
Agricultura a ajuns un joc in care singurii care pierd sunt taranii. Tocmai de aceea, probabil, din lipsa de perspective si sperante, mare parte din satul romanesc s-a transformat intr-un azil de asistati care primesc ajutoare pentru lemnele de foc, alocatii pe cap de copil si, daca au norocul sa le ia viitura bordeiul, primesc o casa noua de la guvern. Nu e mare, dar e din caramida, are sobe si nu intra ploaia prin acoperis.
Totul are aerul de crima perfecta. Nu e de mirare ca a crescut numarul crasmelor pe cap de locuitor. Disparitia taranilor pare accidentala, produsa de consumul mare de alcool si viteza excesiva a istoriei. La fel a crescut si numarul pensionarilor pe caz de boala sau al asistatilor social de la sat. S-ar parea ca preocuparea celor care ajung la putere este sa administreze analgezice puternice unei categorii sociale condamnate. Pentru ca nu incap doua sabii in aceeasi teaca. Si taranii, si fermierii de partid.