Cel mai recent caz de disparitie este al unei paduri de peste patru mii de stejari din Ocolul Silvic Urziceni. Se spune ca valora aproape patru miliarde de lei vechi. Insa putini mai fac astfel de calcule. Toti stiu ca viata unui copac poate fi la fel de valoroasa ca si cea a oamenilor. Iar daca ma gandesc la unii oameni, ar putea fi chiar mai valoroasa. Nu degeaba taranul roman isi cerea iertare de la copacul pe care trebuia sa-l taie si-l considera, prin doine si balade, fratele sau mai bun. Nu degeaba trecea codrii de arama, argint si aur, ca sa ajunga dincolo, in lumea fermecata a basmelor.
Deceniile de abuzuri comuniste, apoi coruptia postcomunistilor grabiti sa-si ia portia din averea publica au sacrificat nu doar terenurile agricole, imobilele patrimoniale, ci si padurile, poate cel mai insemnat patrimoniu al tarii. Institutiile statului ocupate cu gospodarirea padurilor au facut pagube mai mari ca animalele daunatoare. Sute de mii de metri cubi de lemne au luat calea joagarelor si fabricilor de cherestea. Copacii au fost aruncati in camioane, exportati pentru bani putini si siguri. Padurile traditionale au migrat, ca oamenii, peste granite, alungate de nepasarea si foamea neoamenilor. Pe locul lor s-au ridicat, cum s-a intamplat adesea in marginea parcurilor nationale, cartiere de vile, implantand modelul urbanist Pipera sau Cartierul Francez in creierul muntilor.
Cine merge pe soseaua care leaga Fieniul de Sinaia va descoperi cu stupoare ca parcul national din zona nu a fost crutat. Acolo se ridica acum niste blocuri mandre care vor deveni cu siguranta nucleul dur al vreunei afaceri imobiliare de milioane. Lucrari de constructie facute fara acte, dar cu multe complicitati. Mai ales ca un metru patrat de teren costa de o suta de ori mai mult ca un metru cub de lemne. In Sinaia, de altfel, au inceput sa se surpe case vechi, care au rezistat cutremurelor, ploilor si iernilor vreme de peste o suta de ani. Se surpa pentru ca padurea a fost rarita pana la disparitie, iar terenul a intrat pe piata neagra imobiliara. Desigur, si in cazul casei din Sinaia, si in cel al padurii de langa Urziceni, autoritatile ar trebui sa faca ceva mai mult decat sa ridice din umeri. Sutele de camioane cu lemne nu ar fi putut trece neobservate de sefii ocolului silvic. Nici lucrarile din parcul natural de langa Sinaia sau cele din zona intraurbana a localitatii nu se puteau face fara ca un functionar sa mute o hartie de pe un birou pe altul. Nici parcul Bordei nu ar fi putut trece dintr-un buzunar intr-altul fara ca autoritatile locale sa stie. Mai cu seama ca si acolo actualul proprietar, intrat in posesie fara problemele pe care le au adevaratii expropriati de comunisti, vrea sa construiasca mandrete de cartier de birouri.
Pare-se ca ne aflam in miezul unei conspiratii care ciunteste din parcurile naturale din Neamt, Suceava, Prahova sau Piatra Craiului, sau din padurile limitrofe marilor aglomerari urbane, in numele interesului public, invocat mereu de marii iubitori de cherestea. Pare-se ca toti acestia sunt vorbiti sa imbrace in marmura padurea seculara. Ba unii vor sa aduca un aer de civilizatie si prin Delta Dunarii.
In general, cand aud de teoria conspiratiei devin brusc sceptic. Mai cu seama ca e clar ca, si in aceste cazuri, ca si in multe altele, singura conspiratie despre care este vorba e cea a coruptiei si lacomiei. Zeci de ani ni s-a vorbit despre virtutile cimentului, fier-betonului, asfaltului, zeci de ani poetii si politrucii i-au cantat pe eroii luptei cu natura. Ne e greu acum sa mai dam castig de cauza vegetatiei alpine, puietilor si ierbii. Pana si sentimentele noastre au fost incercuite de beton. Insa, vorba poetului, iarba este rabdatoare. Eternitatea s-a nascut, de fapt, in miezul padurii.