Face valuri mari in Germania, cu vocea ei care se aude si-n cer. Dar noua descoperire muzicala a nemtilor este, de fapt, o romanca.
In fata hotelului mic si cochet unde este cazata, ziaristii asteapta nerabdatori la cafea. De sus, de dupa perdelele camerei ei luminate de cateva veioze reflectate-n oglinzi, Ruth Renner, alias Miss Platnum, ii zareste si se hotaraste sa coboare. "No, hai, ca ma asteapta", spune ea intr-o ciudata limba banateana cu accent nemtesc, ce da farmec vorbelor ei. Dispare pentru cateva minute in sala de baie si revine intr-o rochie lunga, de matase lucioasa, stropita in culori precum kimonourile japoneze. Trage usa dupa ea si, coborand scarile, isi potriveste si sandalele cu toc. Isi mai trece o data mana prin parul tapat si ne arunca un zambet ghidus: "Is gata".
Cu o zi inainte, o impresara romanca i-a spus pe un ton categoric ca ar fi cazul sa-si mai puna niste ruj pentru aparitia la televizor. Un sfat ce a enervat-o peste masura. "Eu decid daca imi pun sau nu ruj", i-a taiat-o ea scurt. Asta, pentru ca Miss Platnum nu e deloc ca toate vedetele. Nu-si face din curele de slabit un scop in viata si nici nu si-a angajat stilisti personali si visagisti care sa o urmeze peste tot. Ii place sa-si caute singura haine prin magazine, care stiu sa-i puna in valoare formele rotunjoare, "Femeile ca mine sunt frumoase", spune ea intr-un videoclip, zambind complice. Pentru personalitatea ei puternica, de femeie care stie ce vrea de la viata si nu se lasa condusa de nimeni, colegii muzicieni au poreclit-o "Sefa". Tot "Chefa" (de data aceasta cu c) se numeste si albumul de debut, care in Germania face deja valuri, fiind laudat de aproape toate revistele. La Bucuresti, Miss Platnum a fost prezenta ca sa intalneasca jurnalistii si sa pregateasca lansarea versiunii romanesti a albumului.
- Vii din Germania dar vorbesti perfect romaneste. Esti originara de-aici?
- Ma bucur ca pot sa ma mandresc cu apartenenta mea la acest popor. Aveam cam 9 ani cand am plecat din tara, in 1989. Parintii mei fugisera cu opt luni inainte, traversand Dunarea inot. Apoi ne-au chemat si pe mine si pe fratele meu, David. Eram destul de mica atunci ca sa-mi dau seama ce se intampla. Mai ales ca am avut o soarta privilegiata. N-am fost crescuta la oras, printre blocuri comuniste, cu spaima ca vecinii toarna la Securitate, ci la o cabana meteorologica in Muntii Tarcu, destul de izolat, unde ne-am simtit cu totii liberi. In Germania m-am adaptat foarte bine, acolo este casa mea acum, dar de fiecare data cand aud, vad sau ascult ceva din Romania, simt cum ma emotionez si recunosc ceva drag. Continuu sa apartin Romaniei, intr-un fel foarte special si, atat cat am putut, am luat-o cu mine in Germania. Nu vreau sa-mi uit limba, chiar daca mai scap greseli. Acasa, in familie, vorbim numai romaneste. Cand voi avea un copil, ma voi stradui sa-l invat romaneste. O sa-l trimit la "oma" ("buni") sa vorbeasca cu el. Pana atunci, incerc sa-l invat cate ceva pe prietenul meu, care e coleg de trupa cu mine, numai ca nu se prinde nimic. Ha! Ha! I-am cumparat si carti si tot degeaba...
- Ai dat lovitura in Germania, cu un disc total neobisnuit: un amestec de muzica soul, hip-hop si muzica traditionala romaneasca. De unde o asemenea idee?
- Mai scosesem acum patru ani un album, cu o muzica ce imi place foarte tare, muzica soul, care se si potriveste bine vocii mele. Dar nu a avut ecou. Apoi a trecut timpul si, intamplator, am reascultat niste bucati populare romanesti. Aveam mai multa experienta muzicala deja, judecam lucrurile altfel. Si m-a lovit foarte tare. Mi-am dat seama ca taranul roman este foarte sentimental, "emotional", cum ar zice englezii. Este foarte multa tandrete si foarte multa fierbinteala in cantecele lui. Nu e nimic fals, nu e cochetarie sau vanitate. E foarte direct. M-am recunoscut cumva in ipostaza aceasta. M-am simtit in clipa aceea foarte romanca. Mi-am dat seama brusc cum noi, orasenii, am uitat sa mai simtim asa profund, pierduti si stresati intre telefoane, mail-uri, faxuri, drumuri prin oras. Ne pierdem intr-un anonimat. Pe cand muzica populara romaneasca e vie si vorbeste despre niste adevaruri simple. De-aia te si face sa plangi. Am simtit-o, deci, ca parte din mine. Si am decis atunci sa o amestec in ceea ce cant eu. N-am vrut sa preiau exact temele traditionale, ci numai sa ma las influentata. Voiam mai degraba sa iau si sa duc mai departe acest sentiment unic.
- Nu te-ai multumit cu atat, ci ai decis sa lucrezi chiar cu muzicieni romani...
- Da. Primul lucru foarte important pentru mine a fost ca cei doi producatori cu care lucram in Germania sa vina in Romania, sa cunoasca tara, sa vada de unde vin si sa ii fac sa inteleaga specificul romanesc. S-au temut ca li se fura bagajele, venisera cu tot felul de prejudecati legate de Romania. Dar am reusit sa le schimb aceasta parere. Ne-am dus la Timisoara si am cunoscut un clarinetist (saxofonist), dintr-o familie de muzicieni. Am fost la el acasa, cu tot arsenalul nostru occidental de casti si computere. Nu mai ascultase genul asta de muzica, hip-hop-soul, era cam pierdut, si atunci i-am zis sa improvizeze pur si simplu dupa ce aude. Si s-a intamplat asa, un declic. Si-a dat drumul si a inceput sa cante si ne uimeam si noi cat de bine se pliaza pe muzica noastra. A fost un moment impresionant, care ne-a convins ca suntem pe drumul cel bun. Am capatat cu totii incredere in noi. Si mi-am dat seama ca e foarte important sa fii sincer in muzica pe care o faci. Faptul ca m-am intors la radacinile mele m-a facut mai autentica.
- In Europa, si mai ales in Germania, se lanseaza tot mai multe trupe venite din Balcani. Cum iti explici succesul acestei muzici?
- Cred ca acest succes exista pentru ca s-au schimbat generatiile. Timp de mai bine de zece ani, despre Romania s-a vorbit numai de rau, ca e saracie, ca se fura, ca sunt tigani, ca e o fosta tara comunista mancata de coruptie. Acum, incep sa descopere, incetul cu incetul, nu numai Romania, ci tot fostul bloc comunist. Colegii mei au fost uimiti sa vada ca avem o tara frumoasa, cu munti faini. Ca exista si aici o piata muzicala, ca tinerii sunt sincronizati cu Occidentul. In plus, cred ca Vestul e uneori intr-o criza de inspiratie si atunci "scormoneste" putin in Est, dupa lucruri care il pot stimula creativ.
- Imediat dupa aparitia discului, unii l-au acuzat ca e prea "mistocaresc", prea "ironic"...
- Este, dar nu este in nici un caz o ironie rautacioasa. Asta nu au inteles unii ziaristi. Eu cred ca umorul pe care il am vine din Romania, si de felul in care am fost crescuta. Parintii mei au un umor foarte sanatos. Noi radem mult si am observat ca asta ne diferentiaza mult de nemtii adevarati, care sunt mult mai crispati si mai stresati. Romanii au acel "haz de necaz", stiu sa treaca mai usor peste intamplari nefericite. Mai beau o tuica si-si zic "lasa, ca o sa fie bine". Cred ca de la romani am mostenit un fel de a fi mai relaxat. Nu-mi pierd timpul stresandu-ma ca vai, intr-o zi o sa-mi pierd vocea. Ma gandesc mai degraba cum sa fac sa nu-mi pierd prietenii si familia. Implinirile sufletesti sunt mai importante decat cariera. Trebuie sa nu te stresezi pentru lucruri inutile si sa ai inteligenta de a-ti da seama care sunt acele lucruri inutile.
- Albumul tau se va lansa, din cate se pare, si in Romania. Ne poti vorbi un pic despre el?
- Este un album destul de glumet. Una din piese, care se difuzeaza si in Romania, se numeste "Give me the Food", in care eu spun cat imi plac cafeaua cu multa frisca si cartofii bine prajiti... Chiar si in primul set de fotografii pe care le-am facut, era o buna doza de umor: eu, imbracata in blanuri albe, plina de diamante la gat. Erau diamante false, desigur. Voiam doar sa glumesc un pic, pe seama unor vedete, care isi vand o anumita imagine, contrafacuta, care stau mereu stresate sa nu se ingrase, sa nu le plesneasca lacul de pe unghii. E destul de greu sa fii femeie in acest business. Sunt multe cantarete frumoase si bune in Germania, dar mai toate sunt conduse din spate de cate cineva care le spune pana si ce sa vorbeasca si ce sa manance. Mai am pe disc si doua piese serioase, de dragoste, ca una, de exemplu, unde m-am incercat eu poetic (rade!). Este un cantec despre revolutia din 89, pe care de fapt n-am trait-o, caci eram deja plecati. Se numeste "Sinking Boat", despre un vapor care se scufunda, cu un capitan isteric care, pe ultima suta de metri, se gandeste numai la propria salvare. Barca e Romania, iar capitanul a fost Ceausescu. Dar asta nu se spune in versuri, ci va marturisesc acum, voua.
- Cand te vom putea vedea in direct?
- Probabil in octombrie, cand voi reveni pentru o lansare cu concert. Pana atunci, caut artisti deosebiti, cu care sa fac niste versiuni in limba romana. Si vom avea si un videoclip nou. Avem multe idei, dar e nevoie de timp.