Lansata de Mircea Geoana, liderul social-democratilor, ea a fost primita cu reticenta de conducerile celorlalte partide. Pd-istii se indoiesc ca motiunea va trece de votul Parlamentului, chiar daca ei o vor sustine. Conservatorii nu o vor vota, probabil, pentru ca ea deschide posibilitatea provocarii unor alegeri anticipate pe care oamenii lui Dan Voiculescu stiu ca nu au cum sa le promoveze fara sprijinul unui partid aliat puternic. Psd-ul s-a "fript" de doua ori cu gruparea lui Voiculescu si - oricat ar conta imperiul mediatic din spatele Pc-ului - se vor gandi de doua ori inainte de a decide ceva in aceasta privinta. Prm-ul nu va sustine nici el motiunea pentru ca posibilele anticipate ar consemna caderea sa pana la limita pragului electoral, daca nu cumva chiar sub el. Udmr-ul este, la randu-i, incurcata de probabila anticipare a alegerilor, pentru ca simte in ceafa rasuflarea nemultumitilor din Ucm care, daca se vor prezenta separat, vor face ca minoritatea maghiara sa nu aiba reprezentanti in Parlament. Nu este sigur nici votul unor reprezentanti ai Psd-ului care simt, ca orice formula de vot s-ar adopta, nu vor mai ajunge la confortabilele fotolii de parlamentari. Teama de anticipate va face ca, aproape sigur, motiunea sa cada.
Motiunea ar avea, totusi, sansa sa treaca, daca Psd si Pd-ul se vor intelege asupra persoanei viitorului prim-ministru. Voturile celor doua formatiuni sunt suficiente pentru a provoca rasturnarea guvernului. Problema este ca d-l Geoana, liderul Psd, vrea - pe buna dreptate - sa fie el cel numit, intrucat partidul sau are cel mai mare numar de parlamentari in ambele camere. D-l Geoana confunda insa vointa cu putinta. Presedintele Basescu, cel care are dreptul constitutional de a numi premierul, nu-l va accepta niciodata. D-l Basescu nu a uitat atacurile dure lansate cu prilejul referendumului pentru suspendarea sa, provocat, de altfel, tot de Psd. Cancelaria prezidentiala a si exprimat preferinta sefului statului pentru alt lider Psd-ist, Ioan Rus, conducatorul "grupului de la Cluj", fiind cel mai bine cotat. O alta nominalizare decat cea a liderului oficial de partid ar duce, inevitabil, la un colaps intern al Psd-ului, Geoana devenind automat victima propriei actiuni.
Surprinzatoarea propunere a motiunii de cenzura, ce i-a dat d-lui Basescu posibilitatea de a reveni in forta ca presedinte-jucator, a avut - orice s-ar zice - o motivatie puternica. Dupa gravul esec de la referendumul antiprezidential, Psd-ul trebuia sa incerce totul pentru a-si recastiga electoratul. Legile impuse guvernului liberal si acceptate de acesta au fost, pana la urma, contabilizate pe seama lui, chiar daca ele aveau o esenta social-democrata. Fara nici un efort, Pnl-ul si-a trecut in cont marirea pensiilor, desi el nu ar fi initiat niciodata o astfel de "lege cu caracter social". Mai mult, sigura de sprijinul discret al parlamentarilor Psd-isti, administratia liberala a continuat sa acorde preferential fonduri de la buget propriilor sai reprezentanti locali, cei ai aliatului de circumstanta primind mult mai putin. Or, baronii locali ai Psd-ului au acceptat ca partidul sa sustina "discret" guvernul Pnl-Udmr cu conditia ca aceste fonduri sa le parvina ca in "vremurile bune" ale guvernarii conduse de ei. Presat de acesti "baroni", facut responsabil pentru prabusirea Psd-ului in sondaje, d-l Geoana a trebuit, pentru a-si pastra postul de lider, sa incerce ceva. A ales cea mai proasta "iesire". Daca motiunea de cenzura, prin care el doreste sa arate ca Psd-ul este in opozitie, nu va trece, va fi obligat sa-si dea demisia din fruntea gruparii. Daca motiunea va trece si Cotroceniul va ajunge la concluzia ca provocarea anticipatelor nu mai are rost, numind alt lider Psd decat Mircea Geoana in functia de prim-ministru, acesta va fi - in cele din urma - debarcat de la sefia partidului. Daca se va ajunge la anticipate si, dupa toate previziunile, Psd-ul va pierde, el va fi, de asemenea, aproape obligatoriu, inlocuit. Nu degeaba harsitul lider Ion Iliescu s-a declarat, de la inceput, impotriva unei astfel de actiuni. D-l Geoana va plati, in toate cazurile, oalele sparte.
Pentru Psd ar fi fost ideal ca, in momentul retragerii Pd-ului de la guvernare, sa forteze alianta cu Pnl-ul. Chiar daca ar fi fost socanta, considerata "impotriva naturii", o asemenea alianta ar fi functionat totusi pentru ca Pnl-ul nu ar fi vrut, in nici un chip, sa cedeze manoasele posturi din institutiile administrative. Se prevede, de altfel, ca o pierdere a pozitiilor detinute in acestea va genera o migratie in masa a liberalilor de data recenta spre Pld. Acum, la anuntul motiunii de cenzura, premierul Tariceanu, presedintele Pnl-ului, declara ca partidul sau nu se va asocia niciodata la guvernare cu Psd-ul. D-l Tariceanu spera ca astfel isi va convinge alegatorii ca partidul sau nu a tradat niciodata idealurile liberale. Ceea ce, in cazul anticipatelor, ar putea functiona, permitand Pnl-ului sa supravietuiasca prin depasirea pragului electoral. D-l Geoana a ratat si in acest caz sansa de a-si redresa partidul, o alianta "pe fata" fiind, mai degraba, defavorabila liberarilor prin compromiterea liniei lor politice proclamate. Evident, datorita oportunismului conducerii Pnl, asocierea celor doua partide opuse este inca posibila, dar fara Mircea Geoana si cu asumarea scaderii concomitente a impactului lor electoral.
Propunerea lui Geoana i-a venit "manusa" presedintelui Basescu. Dincolo de recastigarea statutului de "jucator", el poate - in cazul acceptarii motiunii - sa incerce realizarea a ceea ce a urmarit mereu: alegerile anticipate. D-l Basescu ar putea numi - cu speranta respingerii lor de catre parlament - pe d-nii Stolojan si Blaga drept candidati la sefia guvernului, dar, mai sigur, ar accepta un guvern condus de Psd, Pd-ul si Pld-ul urmand sa ramana in opozitie. D-l Basescu stie prea bine ca ultimul an al unei guvernari contradictorii are efecte grele pentru cei din fruntea administratiei. Si in aceasta situatie, evident, cel care ar pierde ar fi tot Mircea Geoana, alaturi - desigur - de partidul sau.