Cantareata indragita, cu voce "mare" si timbru deosebit, Nicola a tinut in ultima vreme prim-planul presei cu un episod neplacut: divortul. Moment greu, depasit in cele din urma prin dragostea fara margini pentru copiii ei. Va poftim la un dialog despre luminile si umbrele vietii de stea
"Am fost indragostiti, dar nu si prieteni"
- Intr-un mini-interviu acordat revistei noastre recent, spuneai ca erai pe picior de plecare in vacanta. Cum a fost? Ai gasit linistea pe care o cautai? Mai exista liniste in lume, pe undeva?
- Pentru mine, anul asta a fost bogat in vacante. De la jumatatea lunii mai si pana acum am iesit de patru ori din tara, si numai o singura data cu treaba, cand am filmat videoclipul ultimei mele piese - "Doar noi doi". Un adevarat rasfat pentru mine, mai ales ca aveam nevoie sa schimb decorul, sa uit de toate problemele mele din ultimul timp. Dar cea mai frumoasa iesire a fost ultima, pentru ca mi-am luat si copiii si mi-am vizitat fratele, care se afla la Barcelona. Desi aveam o multime de treaba acasa - concerte, emisiuni, promovarea ultimei piese, le-am taiat de pe lista de urgente si le-am acordat prioritate copiilor. Cei mici nu mai fusesera niciodata in strainatate, ma rog, a fost Maria in Franta, cand avea un an si jumatate, da nu se pune la socoteala. Desi am pornit cu stangul, pentru ca Johnny era racit si avea febra cand am plecat, l-am tratat acolo si ne-am bucurat linistiti de vacanta. Doamne, si cate mai sunt de vazut in Spania, simteam cum imi curge printre degete timpul si nu pot sa-l prind. Am fost ghidul copiilor prin splendida Barcelona si imprejurimile ei. Am crezut ca o sa se plictiseasca de atata vazut, dar le-a placut foarte mult. Au fost foarte atenti la tot ce vedeau, de la lucrurile marunte, precum curatenia, apa aceea atat de albastra si limpede, aerul conditionat din tramvaie, si pana la maretia arhitecturii lui Gaudi. Pe Maria, care are deja treisprezece ani, a frapat-o politetea oamenilor, felul in care te ajutau daca ii intrebai ceva. Spaniolii sunt foarte binevoitori. Cel mai mult le-a placut Parcul Guell, care este construit tot de Gaudi. Enorm le-a placut si portul din Barcelona, am fost doua zile la rand acolo, iar apoi ne-am plimbat pe senzationala strada Rambla, plina de tarabe si magazinase cu suveniruri si animalute vii, cutreierate de actori-mimi, costumati si fardati strident, de care te cam sperii. Pe mine m-a fascinat si spectacolul de culori si forme al fantanilor arteziene, de zici ca apa danseaza, iar oamenii valseaza si ei alaturi de ea. Din pacate, functioneaza numai sambata si duminica. Cred ca spaniolii au mare grija si respect pentru apa, nu o irosesc. Ce sa mai zic... Copiii au fost si cu funicularul pe munte, cu fratele meu, pentru ca mie mi-e tare frica.... Ma bucur ca am reusit sa-i fac fericiti, le-a folosit enorm iesirea asta. De cand ne-am intors, ma tot intreaba cand mai plecam. Le-a folosit, in primul rand, psihic: le-a oferit linistea si izolarea de care aveau nevoie si de care aveam si eu nevoie. M-am relaxat mai mult ca niciodata. De doi ani incoace, de cand a aparut prima stire ca eu si Mihai urma sa ne despartim, viata mea a devenit un infern, nu am mai avut pace. Lumea m-a judecat si m-a intors pe toate partile...
- ...Avea dreptate intr-un fel. Mariajul tau cu Mihai parea perfect. Un cuplu indestructibil in lumea naravasa a muzicii...
- Pana s-o iau pe panta marturisirilor, vreau sa spun ca nu mai suport oamenii care se baga in viata altora si care judeca. E un lucru foarte urat, de care romanii nu se pot dezbara: barfa! Care face victime chiar si-n cupluri, ii face pe parteneri sa vorbeasca in public unul despre celalalt. Asa-numitul "dat din casa", pe care-l detest. Este cel mai vulgar lucru din cate exista. Cred ca tocmai de aceea a fost lumea atat de mirata de despartirea mea si a lui Mihai, pentru ca noi nu ne-am facut niciodata publice problemele. Am anuntat ca divortam si atat. Ba chiar eu nici asta nu am vrut sa fac, a fost dorinta lui Mihai. Eu as fi preferat sa se afle in timp. Lumea a avut un soc: "Cum, astia doi, care pareau atat de fericiti?". Ei bine, nu eram fericita, dar nimeni nu trebuia sa stie, pentru ca problemele noastre erau numai ale noastre. Eu cred despre mine ca obligatia mea publica este sa ma aflu pe scena, sa cant cat mai bine, incercand sa schimb putin inspre bine starea de spirit a oamenilor. Restul vietii mele ma priveste strict personal. Mi se pare urat si vulgar sa ies in fata lumii cu problemele mele, sa-mi transform viata intr-un spectacol de strada. Bine sau rau, lumea judeca. Nu te priveste doar ca artist. Ne credeau perfecti si in viata de toate zilele, niste extraterestri, bibelouri, numai oameni nu eram, si cand au descoperit ca suntem oameni, si ca avem slabiciuni omenesti, s-au inrait. Ba si-au mutat nemultumirea si la muzica noastra, care, brusc, nu le-a mai placut ca inainte. Cand ne-am luat amandoi o pauza, dupa atata framantare si zbucium, au inceput sa se auda voci ca suntem terminati. Ca eu nu mai pot canta fara muzica lui Mihai, ca el m-ar fi facut mare. Apoi, dupa ce am lansat piesa "Numai noi doi", au intors-o la 180 de grade, ca de fapt eu eram cheia si lacata in carierele noastre muzicale. Ce sa mai zic?!... E chiar comic. A aparut piesa, au amutit, iar apoi au inceput sa "umfle": "revenire spectaculoasa!!!". (Rade)
- S-au mai linistit acum lucrurile intre voi, pentru ca asta e cel mai important?
- Eu zic ca suntem bine, avem o relatie de oarecare prietenie si respect. La inceput a fost foarte greu, pentru ca Mihai a reactionat altfel decat mine, era mai rautacios, mai pus pe harta. El are un caracter mai impulsiv si a fost foarte greu sa comunic cu el. Sau poate asa reactioneaza barbatii... Intre timp, s-au mai rezolvat lucrurile, dar nu toate. Oricum, prioritatea absoluta o au copiii. Cel mai important este sa fim amandoi un suflet pentru ei. Chiar daca nu mai suntem impreuna, copiii trebuie sa simta cat mai putin acest lucru. In ce priveste comunicarea si prietenia mai avem de lucrat... Stiu cupluri care s-au despartit, iar dupa un numar de ani, dupa ce au disparut resentimentele sau chiar ramasitele de iubire, au reusit sa cladeasca o foarte frumoasa prietenie. In cazul nostru, nu stiu daca va functiona acest lucru, nu stiu daca intre noi a fost vreodata o comunicare atat de buna, care acum sa se transforme intr-o prietenie adevarata. De fapt, aceasta a fost si marea noastra problema: ne-am casatorit tineri, repede, am fost indragostiti, dar nu si prieteni. Iar faptul ca nu am reusit sa comunicam niciodata prea bine a dus pana la urma la divort.
"Copiii mei sunt viata mea!"
- Ti-a zdruncinat aceasta experienta dureroasa increderea in casnicie, in cuplu?
- Nu. Poate ca am gresit casatorindu-ne prea repede, cand, vorba lui Mihai, "nu stiam nici cum ne chema", dar nu mi se pare normal nici felul tinerilor de azi de a amana la nesfarsit acest moment, de a se gandi numai la cariera, de a-si calcula fiecare secunda din viata. Unii reusesc sa-si planifice foarte in amanunt existenta: acum castigam bani, dupa cativa ani ne casatorim, dupa alti ani ne facem casa, iar apoi, copii. Si chiar le iese. Eu nu am reusit niciodata sa-mi fac nici cel mai nesemnificativ plan, daramite sa-mi programez copiii. Si sa stii ca nu sunt nemultumita din punctul acesta de vedere. Cred ca e mai bine asa, cred ca astfel mai ai parte si de surprize. De altfel, in ciuda dificultatilor prin care am trecut, eu am ramas cumva de moda veche, cred in continuare in lucrurile in care am crezut dintotdeauna: in familie, in casatorie, in dragoste, in barbatul care trebuie sa te protejeze, in copii. Tin minte, cand eram pustoaica la Scoala Populara de Arta, regretata Mihaela Runceanu mi-a spus: "Tu parca traiesti in alt secol, trebuia sa te nasti cu doua sute de ani mai devreme. In vremurile de azi trebuie sa ai viteza, sa gandesti altfel, sa nu mai traiesti in vise". Eu nu puteam si nu pot nici acum. N-as vrea sa fiu inteleasa gresit, sa se creada ca idealul meu de femeie e gospodina, care tine placintele calde in asteptarea barbatului. Sclava familiei si-a iubirii. Nu e deloc asa. Dar nu o vad nici ca pe una care sa conduca despotic un mariaj. Femeia, dupa parerea mea, trebuie sa-si castige intotdeauna banii ei, sa se poata descurca singura, dar sa-si pastreze feminitatea, sa fie din cand in cand vulnerabila, sa faca barbatul sa se simta ca un barbat.
- In peisajul muzical romanesc ai fost tot timpul o figura aparte: artista-mama, cu trei copii, total altfel decat restul colegelor de breasla. E greu de sustinut acest statut? Ai simtit vreodata copiii ca pe un obstacol in cariera?
- Copiii mei sunt cel mai important lucru din viata mea. E greu sa fii femeie, sa ai si o cariera, si copii. Ai mei au avut de suferit, pentru ca am fost mult timp plecata. Sufeream si eu, nu mai stiam ce sa fac. Chiar am vrut de multe ori sa renunt la cantat pentru ei, niciodata invers. Admir enorm femeile care reusesc sa petreaca mult timp alaturi de copiii lor. Ele sunt eroinele mele. Din pacate, unii barbati nu inteleg lucrul acesta si isi pierd respectul fata de ele. Eu imi castig propriii bani de la saptesprezece ani. Nu am facut nimic altceva in afara de muzica, iar ea mi-a fost alaturi si "m-a intretinut". A fost visul meu de la patru ani. La el s-a adaugat apoi mandria sa nu depind niciodata de nimeni. Sunt foarte mandra la acest capitol. Sunt mandra sa fiu mama capabila de a avea singura grija de copii, chiar daca nicicand nu mi-am dorit asta. Ce fel de mama sunt? Una foarte posesiva. Poate putin exagerata, dar copiii mei sunt viata mea, sunt totul, nu traiesc pentru altceva, si atunci sunt numai cu ochii pe ei. Ma straduiesc din ce in ce mai mult sa gasesc calea de mijloc, in relatia cu Maria si Johnny, sa nu le impun chiar totul, pentru ca atunci devin mai rebeli, se razvratesc mai tare. Dar imi este foarte greu sa nu ii protejez excesiv (rade). Maria creste, indata vine vremea discotecilor, a baietilor. Doamne, nu stiu ce-am sa ma fac?! Ea imi tot zice sa o las mai libera, sa mai "dea si ea cu capul", dar nu pot. Mi-e ciuda ca creste asa de repede, iar copiii de azi nu-si doresc decat sa fie mari mai repede, sa se dea importanti. Nu mai stiu sa se copilareasca si e mare pacat. Pai eu, daca ii spun Mariei "fetita mea", ii sare imediat mustarul. Offf... Generatiile nu mai seamana deloc intre ele. Eu mi-am trait copilaria, am simtit ca am fost copil, m-am jucat. Se joaca si ea, dar numai sporturi extreme, numai skateboard, ba acum mai spune ca vrea sa faca moto-cross. Eu mor de frica. Johnny (care are unsprezece ani) e mai bland, e iubitor, sta la pupat (rade), imi spune ca nu va pleca niciodata de langa mine. Cand era mai mic si eu plecam des in turnee, imi tot spunea: "Mami, abia astept sa iesi la pensie sa stai si tu mai mult cu mine". La el trebuie sa am tactica inversa, sa ii spun ca la un moment dat va trebui sa se desprinda, va ajunge barbat la casa lui. Dar ma bucur ca a ramas copil, el isi traieste copilaria asa cum trebuie, cu joaca, cu fotbal, cu maidan. Macar el nu s-a maturizat inainte de vreme... Ah, ce as vrea sa am intelepciunea mamei, Dumnezeu sa o ierte! Femeia asta m-a inteles atat de bine, a avut atata rabdare cu un copil cu o personalitate asa de puternica cum am fost eu. Ea a avut rabdarea si inteligenta de a ajunge sa ma cunoasca. Abia de cand sunt mama mi-am dat seama cat este de greu sa-ti cunosti copilul. Intotdeauna pui visurile tale in fata, ceea ce ai vrea tu sa ajunga, si atunci pierzi anumite aspecte, nu il intelegi. Cateodata este mai usor sa dai sfatul potrivit copilului altcuiva, pentru ca privesti situatia obiectiv. E tare greu sa fii parinte, dar atat de frumos...
"La 79 de ani, as vrea sa merg pe bicicleta, ca tata"
- Dupa atatea "furtuni" in viata ei, ce isi doreste acum cel mai mult Nicola?
- Eu imi doresc tot mai mult, foarte mult chiar, sa nu mai stau in Bucuresti. Vreau o casa a mea, vreau liniste. M-am saturat de bloc. Vreau natura, verdeata, pasari, flori. Nu mai vreau nici macar televizor sau calculator. Dar nu pentru ca am imbatranit, ci pentru ca asa cred ca e mai bine. Am niste prieteni foarte buni la Pipirig, in judetul Neamt. In fiecare an merg la ei, ma fascineaza locul acela, sunt de-a dreptul indragostita de Bucovina. Atata liniste, atata pace. In sfarsit, un loc unde pot dormi cu geamul deschis, pentru ca in Bucuresti e imposibil, prea multa galagie, masini, salvari. Groaznic. Cel mai mult si mai mult acum am nevoie de liniste, iar daca asta inseamna o casuta undeva, as pleca chiar in clipa asta. Sau poate chiar alt oras, cum e Brasovul, la care ma gandesc cu jind de cativa ani. Din pacate, numai cand am deschis subiectul mutarii in fata Mariei, a si sarit ca ea nu vrea sa traiasca in alta parte decat la Bucuresti. Sunt copii, s-au obisnuit cu orasul, le place ingramadeala, agitatia. Dar eu nu mai suport. Sunt si felul acela de om care poate la un moment dat sa traga linie si sa o ia de la capat. Am facut-o si in cariera de cateva ori, cand am schimbat total macazul, am facut-o in viata mea particulara, pot sa o fac si in ceea ce priveste Bucurestiul. Dar acum trebuie sa-mi ascult copiii. In orice caz, dupa o varsta incolo, va spun clar ca ma retrag, ma duc sa am grija de o gradina cu flori. Cred ca seman cu tata, care, desi are apartament in Bucuresti, si-a pastrat casa de la tara, undeva in Arges, si sta acum numai acolo. Are 79 de ani si e perfect sanatos, in putere, nu are stare deloc, munceste mereu. Ii este foarte bine. Da Doamne sa pot merge si eu cu bicicleta cand oi fi de varsta lui!
- Ar fi nedrept fata de admiratorii tai sa incheiem fara sa te intreb despre noul tau album, despre ce planuri de cariera ai in continuare...
-Voi scoate la toamna noul meu album, dar fara piese compuse de Mihai. El nu a mai vrut. Nu stiu de ce, dar i-am respectat vointa. E un album de libertate totala, pe care cant ce vreau, am compus si eu patru piese. Nu ma grabesc sa apara, nici nu i-am dat titlu inca, desi piesele sunt gata, fotografiile sunt gata... Simt ca a venit momentul in care ma pot manifesta artistic asa cum vreau, nu mai am de dovedit nimic, decat faptul ca nu renunt la muzica. Asa ca, pur si simplu, nu ma mai grabesc sa mai scot hit peste hit, cum nu ma mai grabesc nici in viata. Voi incepe sa concertez in cluburi, cu trupa, cu repetitii, cu cate o piesa mai putin comerciala si preluari din repertoriul mondial. Vom vedea cum va iesi...