Prea Sfintitul Damaschin Coravu, Episcop al Sloboziei si Calarasilor, poarta cu eleganta pecetea demnitatii pe care o ocupa. Inalt, distins, cumpanit la gesturi si vorba, pastreaza inca in conduita amintirea carierei profesorale: siguranta si competenta, dar si iradiere duhovniceasca. In calitate de "pastor ortodox" al sudului romanesc, cuprins intre hotarul judetelor Ialomita si Calarasi, am vrut sa aflam care mai este "temperatura" credintei in satele si orasele Baraganului, la 17 ani dupa marea deschidere a Romaniei spre Europa.
"In Baragan, oamenii se tin de credinta
ca de un obicei mostenit din stramosi"
- Prea Sfintite parinte episcop, pastoriti una dintre cele mai fierbinti zone din Romania: campia Baraganului, pana la hotarele sale cu Dunarea. Cum sunt credinciosii ortodocsi aici: s-au molesit sub dogoarea soarelui, ori ard la flacara credintei?
- Credinta o poti trai la maximum, si sub crivatul Siberiei, si sub arsita Saharei. Clima e mai putin importanta, daca raiul isi face loc in inima ta. Sigur ca pentru asta trebuie sa te straduiesti. In Baragan, vremea chiar te poate descuraja sa mergi la Sfanta Liturghie, pentru ca verile sunt incandescente - curg apele de pe tine in biserica si ai nevoie de vointa ca sa te concentrezi la rugaciune -, iar iernile sunt extrem de aspre - ingheata agheasma in sfantul potir, mai ales ca aici se face focul cu paie si coceni, caci lemne nu prea sunt. In ce-i priveste pe oameni, credinta lor nu-i chiar rupta din soare. In general, traiesc credinta mai la suprafata. Cu toate astea, mi se pare ca ialomitenii si calarasenii sunt mai buni credinciosi decat doljenii. Eu am fost episcop-vicar la Craiova, unde am avut credinciosi si de munte, si de deal, si de campie, si stiu cum sunt. Si preotii de aici sunt mai de isprava. N-am gasit vreun preot care sa nu slujeasca duminica in biserica.
- In Dolj e altfel?
- Da. De multe ori intram in vreo biserica pustie in care preotii nu slujeau. Motivau ca n-a venit cantaretul, ca nu vin oamenii... Daca procedezi asa, ii obisnuiesti pe crestini fara Liturghie si nici ca mai vin. In Baragan, inca nu s-a intamplat asa ceva. E adevarat ca si aici vine lume putina la biserica, dar nu sunt multi cei care se declara atei. Lumea se tine de credinta, macar ca de haina bunicului, ca de un obicei mostenit din stramosi. Adica vin la biserica la marile sarbatori, la evenimentele importante din viata lor - nunti, botezuri... Nu uita ca Dumnezeu este Calea, Adevarul si Viata, si cel putin incearca sa respecte poruncile divine.
- Pentru orice preot este esential sa stie ca efortul sau nu este zadarnic, ca turma il urmeaza pe calea credintei. Simtiti ca ialomitenii si calarasenii sprijina lucrarea duhovniceasca a Prea Sfintiei Voastre, ca va raspund la asteptari? Va simtiti motivat in ceea ce faceti ca episcop?
- Simt ca in cea mai mare parte credinciosii sunt madulare vii ale Bisericii si ca merg pe calea mantuirii. Am socotit ca este bine ca ierarhul sa slujeasca in toate bisericile din eparhie, iar pana acum am facut slujbe in peste 250 de biserici. Si, in desele ocazii pe care le-am avut de a sta de vorba cu credinciosii, am fost placut surprins sa vad oameni obisnuiti, care cunosc bine dogma Bisericii, care au citit literatura religioasa si care pun probleme teologice. Faptul ca sunt preocupati sa afle, sa-si explice, sa caute solutii de viata in invatatura Bisericii arata ca ei traiesc cu adevarat in ortodoxie.
- In ciuda faptului ca este un spatiu deschis, permeabil la influente, sudul romanesc isi pastreaza foarte bine traditia, amestecata, ce-i drept, cu elemente pagane, cum se intampla de pilda cu practicile legate de cultul mortilor. Cum se raporteaza ierarhia bisericeasca la aceasta realitate?
- Intr-adevar, au fost transmise pana in zilele noastre anumite practici care sunt in afara adevarului de credinta. Unele sunt de-a dreptul daunatoare pentru sufletul crestinului care le admite, altele n-au nici un efect. In timp, se vor pierde sau vor fi abandonate. Crestinismul a suprapus mai multe sarbatori pe serbari pagane si a reusit sa le inlature pe acestea din viata oamenilor, dar urme au mai ramas. Cu acelasi tact si cu aceeasi rabdare trebuie procedat si in legatura cu aceste practici. Caci sunt multi oameni conservatori, pe care risti sa-i pierzi daca ii fortezi sa renunte la ceea ce au mostenit de la stramosii lor.
"Nu cred ca saracia ne apropie de Dumnezeu"
- Judetele peste care se intinde eparhia Prea Sfintiei Voastre n-au iesit inca din saracie, desi aici se afla pamantul cel mai bogat: painea tarii. Are saracia vreo influenta asupra credintei oamenilor? Oamenii saraci sunt mai dispusi sa mearga la biserica sau sunt mai degraba inclinati spre rele?
- Nu putem judeca global. Nu cred ca saracia ii apropie de Dumnezeu. Exista bogati rau-facatori, cum si saraci ticalosi. Si sunt pe lume saraci milostivi, buni, saritori, ca si bogati la fel. Saracia nu cred ca este un factor esential in comportamentul omului. Depinde foarte mult de cum este alcatuit sufletul sau, ca omul sa-si traiasca saracia cu demnitate si in credinta, cu nadejdea rasplatei in viata vesnica. Suntem facuti din materie si spirit. Daca in om este dominanta partea spirituala, atunci se comporta ca atare. Oamenii din zona nu dau navala la biserica, dar nici nu o ocolesc.
- Episcopia Sloboziei si Calarasilor s-a implicat intrucatva in ajutorarea oamenilor in nevoie...
- In Baragan avem de-a face cu o situatie deosebita, pentru ca aici s-au asezat, in anii 70, multe familii venite din toata tara, din Moldova, Ardeal... Si care au lucrat in agricultura. Statul le-a dat atunci casa si un loc de munca. Dupa revolutie, Cap-urile si Ias-urile s-au desfiintat, iar majoritatea oamenilor care lucrau in agricultura au ramas fara sursa de venit si ai nimanui. Ei nu au pamant din care sa traiasca, nu-si pot gasi de lucru nici in alta parte. Biserica are datoria sa-i ajute, pe masura posibilitatilor. Si am inceput diferite proiecte de ajutor social, finantate in parte de noi, in parte de autoritatile locale si din fonduri europene. Anul trecut, de exemplu, am deschis un centru de zi pentru copiii saraci, in colaborare cu primaria comunei Borcea, unde 30 de copii primesc hrana si sunt ajutati la teme in fiecare zi. Anul acesta, am deschis un centru socio-cultural in Slobozia, cu sase cabinete medicale, unde medici care lucreaza pe baza de voluntariat dau consultatii gratuite pentru cei nevoiasi. Episcopia a cheltuit numai anul trecut 16 miliarde de lei in scopuri filantropice.
- Mantuitorul ne spune ca cine va avea credinta cat un bob de mustar va muta si muntii din loc. Am vazut, intr-o singura zi, doua biserici - monumente istorice -, la Ivanesti si la Orboesti, intr-o stare de degradare deplorabila. De ce sunt lasate in paragina aceste biserici, din saracie sau din lipsa credintei?
- Saracia este una din cauze, la care se adauga si putina credinta, si nepasarea. Aceste biserici au fost parasite, dupa ce satele care erau construite in jurul lor au fost mutate, in urma unor inundatii catastrofale. Daca si-au facut biserici in noile sate, taranii n-au mai avut grija si de cele vechi.
- Totusi, majoritatea lor figureaza pe lista monumentelor istorice din Romania. Episcopia nu poate interveni pentru salvarea lor?
- Nu avem mari posibilitati materiale. Nu avem bani nici sa reparam bisericile in care se slujeste. Putem doar sa intervenim pe langa autoritatile statului, pentru ca bisericile acestea, asa cum spuneti, se afla in patrimoniul national.
"Cuza si comunismul au distrus monahismul"
- In Ialomita si Calarasi, monahismul este destul de firav. De ce?
- In trecutul ei, aceasta regiune a fost puternica din acest punct de vedere. A avut o traditie monahala. Prin nationalizarea averilor manastiresti, Alexandru Ioan Cuza a provocat insa desfiintarea celor mai multe manastiri. Pe urma, sub regimul comunist viata monahala a primit lovitura de gratie. Prin decretul din 1959, au fost desfiintate o seama de manastiri, intre acestea, si mai toate cele din Ialomita si Calarasi. Singura manastire care a supravietuit pana mai tarziu, in anul 1961, a fost Balaciu. Inchisa atunci, a fost aproape distrusa. In 1990, parintele Teofil Belea, staretul ei de atunci si de acum, a reconstruit-o, iar acum este cea mai buna manastire din eparhie. De altfel, dupa infiintarea Episcopiei Sloboziei si Calarasilor, in 1993, au fost ridicate sau refacute toate manastirile existente azi: Slobozia, Dridu, Balaciu, Chiroiu, Crasani, Hagieni, Fratilesti-Suditi, Amara, Lataresti, Radu Negru, Libertatea, Tariceni si Horia.
- Sunt suficiente?
- Cred ca da, pentru ca nici pentru ele nu avem personal indeajuns. Nu ca nu ar fi numerosi credinciosi care sa imbrace haina monahala, dar majoritatea aleg manastirile din Moldova sau Oltenia. Putini raman la manastirile noastre, poate si din pricina climei. Mai este nevoie de timp pentru asezarea monahismului la noi si pentru gasirea unor modele pentru calugari.
"Estimez ca macar 50% din cei care ies de pe bancile facultatilor
de teologie sunt oameni pe care te poti baza pentru a duce
invatatura crestina pana in varful muntilor"
- La fel ca si oamenii, Biserica se afla, si ea, "sub timpuri". Exista probleme noi, aparute in ultima vreme, cu care va confruntati in mod special? Are preotul mai multe probleme de rezolvat?
- In comparatie cu, sa zicem, perioada de pana in al doilea razboi mondial, preotul are cu siguranta mai multe probleme de rezolvat si mai multe indatoriri fata de credinciosi. Trebuie, de exemplu, sa lupte cu expansiunea sectelor, care ii smintesc pe credinciosi. Inainte nu existau nici macar unu la suta sectanti in Romania... Pe urma, exista globalizarea, care are ca efect amestecarea etniilor si religiilor. Suntem nevoiti sa traim la un loc cu tot mai multe persoane de alt neam, deci cu o alta cultura si, in general, cu o alta credinta fata de a noastra. Preotul trebuie sa invete sa gestioneze relatiile cu astfel de persoane, sa fereasca obstea de invataturile care vin in contradictie cu credinta noastra, sa dialogheze cu oamenii acestia. O alta chestiune: secularizarea. Omul se indeparteaza de Dumnezeu si devine sclavul materiei. Ei, preotul are datoria de a impiedica instrainarea omului de Dumnezeu - fara de care nimic nu se poate. Vedeti bine ca secularizarea nu era atat de amenintatoare inainte. Dumnezeu lucreaza prin oameni, dar din pacate aceasta racila a timpului nostru, secularizarea, i-a cuprins si pe unii dintre preotii nostri.
- In aceste conditii, scoala teologica romaneasca reuseste sa pregateasca oameni potriviti pentru noul rol al clerului?
- In parte, da. Dar nu satisfacator. Una este sa asimilezi o materie si alta este sa dai piept cu diavolul pe teren, cum s-ar zice. Poti fi toba de carte si sa te dovedesti neputincios in fata unor incercari duhovnicesti. Cum poti fi si slab instruit, dar inzestrat cu un anumit instinct pedagogic, si sa-i intorci pe multi de pe calea pierzaniei. Nu e totul sa treci prin Facultatea de Teologie, daca invatatura acumulata acolo nu ti-a coborat din minte in inima, adica daca nu incerci sa o traiesti la cel mai inalt nivel. Inima este biserica in care fiecare isi slujeste propria Liturghie. Daca esti delasator, renunti la rugaciune, te lasi prada pacatului, Hristos nu mai lucreaza in tine, iar asta se vede si in afara. Daca il ai pe Hristos permanent in inima ta, atunci iradiezi bunatate, frumusete, forta de convingere, iar oamenii te asculta, te urmeaza, te respecta. Sa ne amintim ca in vechiul sat romanesc, toata viata comunitatii era pusa sub ascultarea celui mai batran, a inteleptului acelui loc. Daca batranul acela iti dadea o solutie de viata, o respectai intocmai, pentru ca aveai incredere in experienta sa de viata, in faptul ca era cunoscator al legii strabune si, mai cu seama, ii acordai credit pentru trairea lui duhovniceasca. Pentru ca trebuie spus si asta: noi, romanii, ne-am nascut crestini, iar batranii nostri aveau putere de binecuvantare prin viata pe care o duceau.
- Deci, preotii iesiti din facultatile noastre de teologie nu sunt cu totii pregatiti pentru misiunea care ii asteapta...
- Nu trebuie sa ne mire prea mult aceasta situatie. In Romania, intregul sistem de invatamant s-a degradat treptat, incepand cu anii comunismului si continuand pana azi. Evident, nu putea sa scape de acest fenomen invatamantul teologic. Dar, asa cum avem olimpici la matematica sau chimie, avem studenti straluciti si in teologie. Din pacate, acestia sunt minoritari. Oricum, estimez ca macar 50 la suta din cei care ies de pe bancile facultatilor de teologie sunt oameni pe care te poti baza pentru a duce invatatura crestina pana in virful muntilor.
- Ce-ar fi de facut pentru marirea acestui procentaj?
- Este greu de facut ceva. Insa, desigur, nu sunt fatalist, cred ca, in timp, marind exigentele si in privinta dascalilor si a celor admisi la studii, cu rugaciune multa si cu ajutorul Domnului, scoala teologica romaneasca va atinge iarasi piscurile celei interbelice. Astazi, majoritatea studentilor mimeaza, retin niste informatii, insa nu-si insusesc cu adevarat invatatura aceasta care e altfel decat cea laica.
- Sunteti multumit de cum va reprezinta preotii din eparhie?
- De majoritatea, da. Nu ascund insa ca exista si din cei care nu-si fac datoria, iar altii se afla in conflict cu credinciosii lor.
- Ati luat masuri radicale in cazul unora?
- Sigur ca da. In vreo cinci, sase cazuri am mers pana la caterisirea preotilor. Uneori trebuie sa tai raul de la radacina, ca sa nu murdareasca binele facut.
"Cand Biserica se dovedeste slaba
este din cauza pacatelor tuturor"
- Parinte episcop, sunteti de multa vreme membru al Sfantului Sinod si cunoasteti si punctele forte, si punctele slabe ale Bisericii. In ce consta taria si care e slabiciunea Bisericii noastre la aceasta ora?
- Slabiciunea Bisericii este slabiciunea noastra, a clericilor si a credinciosilor ei. Fiecare avem pacate care atarna ca poveri infinite de gatul acestei institutii. Pentru pacatele noastre suntem certati cu totii prin calamitati naturale, de exemplu. Si vedeti ca de multe ori Dumnezeu nu da curs rugaciunilor noastre pentru a ne salva de inundatii, de seceta care mistuie totul si ne ameninta viata... Asta arata o slabiciune a Bisericii, adica a comunitatii de credinciosi, care nu mai traieste in iubire deplina. Numai scuturandu-ne de pacat, refuzand sa mai facem pacatul, facandu-ne vrednici de a ne impartasi cu Trupul si cu Sangele Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos, numai asa ne vom recapata puterea. Deci, sa stiti ca atunci cand Biserica se dovedeste slaba, este din cauza pacatelor tuturor. Cat despre taria Bisericii - aceasta vine din faptul ca e o institutie divino-umana. Iar Mantuitorul spune ca nici portile iadului nu o vor darama. De aceea, trebuie sa nu avem frica, sa nadajduim mereu in salvarea noastra. De fapt, cind credinciosii isi exprima increderea in Biserica, ei chiar cred in aceasta esenta divina a Bisericii, nu in cler sau in ierarhie.
- Cum vedeti evolutia societatii romanesti din perspectiva asumarii credintei crestine?
- Exista riscul intoarcerii la barbarie. Dar sunt optimist, pentru ca am credinta ca Dumnezeu nu ne va lasa. Si-apoi, cred ca nici oamenii nu se vor lepada de Dumnezeu, de vreme ce nu s-au lepadat sub presiunea navalirilor pagane sau sub oprimarea comunista. Iar faptul ca vine la biserica din ce in ce mai mult tineret e un semn incurajator.
- Asadar, dupa anii acestia de post-comunism, in care redescoperirea libertatii l-a impins pe roman spre materialism si uneori spre excese, credeti ca va veni vremea in care vom cauta o reapropiere de Dumnezeu?
- Orice om balanseaza in viata sa intre demon si inger, intre pacat si virtute, intre apostazie si sfintenie. Nu exista om care sa nu pacatuiasca si care totusi sa nu fi facut si bine in viata lui. Lupta din sufletul omului, intre adevar si minciuna, intre intuneric si lumina este permanenta. Si poate invinge binele in omul care cere ajutorul duhovnicului, care are dorinta de indreptare, care se roaga... S-au vazut cazuri, si avem si in Sfintele Scripturi, in care oameni dedati o viata pacatului s-au luminat de har si au devenit sfinti. Dar, desigur, Dumnezeu nu mantuieste obligatoriu. El ne-a creat dupa chipul sau: liberi. Putem alege intre bine si rau. Eu, ca preot, sunt dator sa fac tot ce e posibil sa-l salvez pe fiecare, dar nu pot sa-l salvez cu forta. Cred insa ca romanul nu are instinct de sinucigas. Macar pentru ca vad icoane in toate casele in care intru. Iar icoana lucreaza asupra celui care o are, chiar si daca acesta nu se inchina la ea. Icoana are o putere deosebita de a ti-L face prezent pe Dumnezeu. Iar Dumnezeu este singura solutie pentru noi. Nu putem sa renuntam de buna voie la ea.
*
Itinerar biografic
* Nascut la Craiova, pe 14 septembrie 1940, din parinti dreptcredinciosi, Ioan si Elisabeta Coravu, a primit la botez numele Dimitrie.
* In anul 1961 a absolvit Seminarul Teologic din Craiova si a urmat Institutul Teologic din Bucuresti (1961 - 1965).
In anii 1970 - 1979, a facut studii de doctorat la Universitatea din Atena, unde a obtinut titlul de doctor in Teologie cu lucrarea "Rugaciunea Domneasca. Studiu filologic, istorico-teologic si ermineutic".
* A fost numit profesor la Seminarul Teologic din Craiova (1968 -1970 si 1979 -1980), iar in 1980 a fost calugarit, hirotonit, inaltat pana la treapta de arhimandrit, si imediat ales episcop-vicar al Arhiepiscopiei Craiovei (1980 - 2000).
Din 1992 pana in 2000 a fost decan al Facultatii de Teologie din Craiova.
In 2000 a fost ales episcop al Sloboziei si Calarasilor.