John Welwood - In cautarea unui continent pierdut: Iubirea (I)

Horia Turcanu
John Welwood, psihoterapeut american, doctor in psihologie si autor international.

"Lumea si-a pierdut sufletul. Acesta este . adevaratul motiv al depresiei si ratacirii"

Argument

Prima surpriza pe care mi-a oferit-o John Welwood au fost cartile sale. Mi se parusera extraordinare, pentru ca principalul sau mesaj, oricat ar parea de straniu pentru un psiholog american, era intoarcerea la suflet, la inima, la spiritualitate, ca solutie la nefericirea generalizata ce caracterizeaza societatile de consum. Astfel ca, intr-o buna zi, pe cand ma aflam la Paris si am aflat ca sustine o conferinta, am vrut sa vad despre ce e vorba. Tema era psihologie si spiritualitate. Asa l-am cunoscut pe John Welwood. Tinand cont de succesul pe care-l au cartile sale in America si in Europa (trei dintre ele au fost traduse si in Romania), de faima sa, ma asteptam sa intalnesc un personaj rigid, distant si politicos. In loc de toate acestea, am descoperit un om simplu, de o timiditate pe care abia si-o poate masca, de o caldura si o spontaneitate incredibile. A intrat in sala, inalt, slab, cu parul si barba albe, si a schitat o plecaciune timida. Publicul tacea. Si-a luat un scaun pe care l-a pus printre oameni si a inceput sa vorbeasca. A fost cea de-a doua mare supriza pe care mi-a oferit-o John Welwood. Nu avea nimic din aerul de profesor, de doctor in psihologie, de autor publicat pe cinci continente. Cu o modestie si o deschidere extraordinare, cu o caldura radianta care i-a molipsit in cele din urma pe toti auditorii, a vorbit liber despre iubire si despre inima, despre suflet si despre meditatie, despre lumea in care traim, despre fericire si nefericire. Vorbind, parea mai curand fragil decat sigur pe sine, parea vulnerabil si emotiv, apropiat si deschis, un om aflat el insusi in cautare, care impartaseste cu ceilalti propriile sale experiente.
Am descoperit, in timpul conferintei, dar mai ales in discutiile pe care le-am avut ulterior ca, daca ar trebui sa poarte o eticheta, lui Welwood i s-ar potrivi cel mai mult aceea de cautator. Un om aflat in cautare, in primul rand de natura spirituala. Intrebarile carora Welwood incearca sa le raspunda sunt intrebari valabile pentru oamenii tuturor timpurilor, din toate societatile. Cine suntem cu adevarat? Cum facem sa fim mai putin nefericiti? Cum facem sa fim mai sanatosi? Mai putin insingurati? Si pentru ca Welwood vorbeste mereu despre inima si despre iubire ca despre esenta fiintei, mi-am spus ca toate acestea sunt la fel de valabile in Romania, ca oriunde in alta parte din lume. Si inainte de toate, in revista noastra, atat de preocupata de problemele sufletesti. Va propunem, deci, in exclusivitate, un dialog despre inima, cu unul din cei mai mari cunoscatori ai ei.

"Noi, cei care am uitat de inima noastra"

- John Welwood, vorbiti mereu despre inima, despre a simti. Este atat de important?

- In lumea de astazi da, pentru ca inima este pe cale sa fie uitata, ignorata. Ne-am parasit inima, am uitat ca o avem. Ne aducem aminte uneori de ea, dar numai atunci cand "ne doare", cand resimtim ceva atat de dureros, incat ecoul durerii coboara in zona aceasta, a inimii, de care, in general, nu suntem constienti. Nu ne amintim ca avem o inima in viata de zi cu zi. Suntem prea ocupati sa gandim, sa analizam, sa actionam, sa facem planuri, sa rationam pe baza a ceea ce am invatat, deci pe baza unor experiente trecute, asa incat nu ne trece prin cap sa ne oprim o clipa si sa fim atenti la ceea ce ne spune inima noastra. Daca am face-o, am descoperi ca inima este un barometru foarte sensibil al realitatii dimprejurul nostru, ca fara sa faca nici calcule, nici evaluari, inima simte, este intr-un fel misterios racordata permanent la tot ceea ce ne inconjoara. Asta pe de-o parte. Pe de-alta parte, inima noastra - si prin extensie corpul nostru - este o poarta catre cele mai profunde, catre cele mai stabile, dar si cele mai inefabile parti ale fiintei noastre. Este suficient sa le dam atentie, sa stam cu ele, sa fim cu ele, pentru a avea acces la aceste parti ale fiintei pe care in general le ignoram. Daca am face-o, am fi mai linistiti, mai putin speriati, mai putin stresati, mai sanatosi si mai fericiti decat suntem. Am fi mai atenti cu ceilalti, mai prezenti, mai buni. Lumea noastra interioara si reflexia ei pe care o cream, adica lumea exterioara in care traim, ar arata altfel. In loc de asta, suntem in permanenta intr-o alergare, intr-o fuga, suntem intr-o agitatie care caracterizeaza lumea moderna si care, in cele din urma, ne rupe de tot de ceea ce suntem noi cu adevarat. Cand intervine aceasta ruptura, devenim cu adevarat nefericiti, depresivi, intr-un cuvant ne imbolnavim, pentru ca suntem rupti de sursa energiei noastre vitale, la fel cum un copac lipsit de lumina soarelui se usuca. Intoarcerea la inima ne-ar schimba viata si felul in care privim imprejurul nostru, iar asta ar schimba lumea.

"O cale: intoarcerea la credinta"

- Ce drum ar trebui sa urmam pentru a ne regasi inima? Exista metode pe care sa le invatam?

- Ar fi bine daca occidentul si-ar aminti despre bazele crestine ale civilizatiei sale si ar redescoperi spiritualitatea sa originara, care este una exceptionala. Numai ca aceasta spiritualitate a fost pierduta, ca oricare alta, de altfel. Occidentul a luat-o pe alt drum. Din nefericire, biserica s-a indepartat si ea de revelatie, si oamenii nu mai gasesc in biserica decat rareori ceea ce cauta. Acelasi lucru s-a petrecut candva si cu mine. Simteam ca nu gasesc in biserica ceea ce cautam. Asa am ajuns sa cercetez diferite alte traditii spirituale, mai conservatoare. Asa am ajuns la traditiile orientale si am inteles un lucru fundamental: ca spiritualitatea contemplativa a orientului poate aduce ceva ce occidentului ii lipseste sau a uitat. Aceasta latura contemplativa are implicatii enorme asupra sanatatii si vindecarii psihologice, dar si asupra relatiilor dintre oameni si a comunitatii. Cu toate astea, budismul zen, de exemplu, nu este mai bun cu nimic decat crestinismul, care are si el latura sa contemplativa extraordinara. Pana la urma, rugaciunea europeana, asa cum o cunoastem noi, este o forma de meditatie, sau invers, meditatia este o forma de rugaciune. Crestinismul este un punct de plecare la fel de bun ca orice alta traditie spirituala a lumii. Importanta este intoarcerea la credinta, la aspectele noastre profunde, uitate, abandonate. Iisus vorbeste despre inima, Evangheliile sunt pline de indicii, dar cati dintre occidentali au reflectat vreodata la toate acestea?

"Cand oamenii au inceput sa creada ca pot controla totul, s-a produs o ruptura"

- Bine, dar cum putem trai totusi in lumea secolului 21, intr-un mod contemplativ? Ni se cere mai mult sa facem decat sa fim...

- Nu e nimic rau in a-ti folosi mintea, ba dimpotriva, avem nevoie de ea ca sa putem trai, dar a trai exclusiv prin intermediul mintii conduce in cele din urma la stres, la boli psihice, la alienare, la nefericire si la boli fizice care nu sunt decat reflexii ale psihicului in corp. Indepartarea totala de adevarata noastra natura ne aduce prejudicii grave. Trebuie sa invatam sa ne intoarcem la noi insine, sa ne luam rastimpul pentru a reface contactul cu inima noastra. Aceasta dimensiune fundamentala a fiintei se caracterizeaza prin deschidere, prin liniste, printr-o anumita caldura pe care o vom recunoaste imediat, printr-o forta care ne inunda in clipa in care intram in contact cu ea. Este ceea ce se numeste iubirea neconditionata, despre care vorbesc marii mistici, fie ei europeni sau orientali. Numai ca in occident, trairile marilor mistici au cazut in derizoriu, oamenii in cel mai bun caz zambesc, daca nu cumva dispretuiesc dimensiunea metafizica, spirituala a existentei, fiind convinsi ca singura realitate este aceea pe care o poti atinge cu mana, aceea pe care o poti calcula, prevedea, evalua cu mintea. Undeva, candva in istoria occidentului s-a petrecut o ruptura, o sciziune, atunci cand oamenii au inceput sa creada ca pot controla totul, ca pot intelege totul cu mintea, in momentul in care au inceput sa creada in omnipotenta mintii. Au crezut ca mintea este calea. Si intr-un fel este. Dar indepartarea de natura fundamentala a inceput sa-si arate rezultatele. Civilizatia tehnologica nu i-a facut pe oameni mai fericiti, ba e interesant de stiut ca exista studii din care reiese ca in tarile cu nivelul de trai cel mai ridicat, in tarile cu economii si industrii puternice, oamenii se declara mai nefericiti decat saracii lumii a treia. Consumul de antidepresive este cel mai ridicat in tari foarte avansate cum sunt Sua sau Franta. Acest lucru se datoreaza faptului ca oamenii s-au indepartat de natura, de ei insisi, s-au transformat intr-un fel de prizonieri ai mintii. Au construit sisteme sociale si economice care au la baza aceasta abordare, chiar si medicina, chiar si psihologia au abordari mecanice, structuraliste, rigide. Totul pare perfect, si totusi ceva nu merge. Ceea ce lipseste este tocmai aceasta deschidere, aceasta caldura, aceasta apropiere de natura propriei noastre fiinte. Lumea si-a pierdut inima, si-a pierdut sufletul, si dupa parerea mea acesta este adevaratul motiv al depresiei, al alienarii, al ratacirii care a atins cote ingrijoratoare in occident. Eu nu sustin intoarcerea la primitivism, nu sustin retragerea in paduri, ci cred doar ca trebuie sa recuperam acea parte din noi pe care am pierdut-o pe drum, printr-o eroare. Dupa parerea mea, aceste doua orientari, una catre exterior, proprie civilizatiei moderne, si cea spre interior, care a supravietuit din fericire in societatile mai conservatoare, unde credinta si biserica sunt inca puternice, nu sunt antagonice, nu se anuleaza una pe alta, ci sunt complementare. Se completeaza.

John Welwood este psihoterapeut, doctor in psihologie si unul dintre cei mai cunoscuti autori pe domeniul sau in Statele Unite si Europa. Dupa ce a obtinut o diploma in filosofie si-a continuat studiile in Sua si a trecut prin diverse stagii de pregatire cu maestri ai budismului zen. John Welwood se considera pe sine o punte intre sistemele filosofice orientale si psihologia analitica de tip european si propune o noua viziune integratoare asupra fiintei, centrata in jurul inimii. Sustine conferinte si seminarii in intreaga lume. In limba romana au fost traduse trei dintre cele mai bune carti ale sale: "Psihologia trezirii", "Calatoria inimii" si "Iubiri perfecte, relatii imperfecte".

Mai multe informatii despre John Welwood si cartile sale gasiti pe www.efpublishing.ro

(continuare in numarul viitor)