Printre multele si marile probleme spinoase aparute in perioada de dupa 1989, retrocedarile reprezinta un ghimpe otravit. Complicata, incalcita, manipulata, rezolvarea lor se blocheaza din cauza cadrului legislativ sau a procedurilor defectuoase. Fie ca vorbim de retrocedarile fata de persoane private ori fata de culte religioase, miza este enorma: pe de o parte, aspectul financiar coplesitor, pentru ca valoarea insumata a imobilelor si proprietatilor revendicate atinge sume uriase; pe de alta parte, chinul prin care trebuie sa treaca fostii proprietari, pentru a recastiga ceea ce le-a apartinut pe vremuri, precum si angoasele chiriasilor, care nu stiu ce soarta ii asteapta in viitor.
Dupa o serie de articole care s-au aplecat asupra situatiei retrocedarilor din Romania (cladirile istorice din Cluj), "Formula AS" si-a propus sa investigheze problema si in celelalte state foste socialiste, pentru a constata "pe teren" modul in care a fost rezolvata. La fel de haotic ca la noi, sau fara ingerinte si manevre politice? Ei bine, comparativ cu Ungaria, Cehia si Slovacia, Romania nu sta grozav, dar asta nu inseamna ca in aceste tari integrate inaintea noastra in C.E. acest proces nu a intampinat (mari) dificultati.
Cadrul legal
Stabilirea legislatiei pentru retrocedari a dat bataie de cap tuturor statelor foste comuniste. Unele, precum Bulgaria, Cehia, Slovacia, Estonia, Ungaria sau Slovenia, au demarat procesul de restituiri foarte devreme, deja in 1991, pe cand in alte state inca nu exista legislatie completa (Polonia si Ucraina nu au promulgat nici acum legi pentru retrocedarile fata de persoanele fizice, pe cand in statele din fosta Iugoslavie, procesul a fost teribil ingreunat si intarziat din cauza razboaielor). Intr-un raport intocmit de Departamentul de Stat de la Washington, care analizeaza situatia retrocedarilor in toate tarile Europei Centrale si de Est, Romania nu sta foarte bine: legile au fost date tarziu, de-abia in 2001-2002, pentru ca in prima decada dupa Revolutie a domnit moda hotararilor de guvern si a deciziilor judecatoresti aleatorii, care de multe ori au fost contradictorii sau incorecte, creand confuzie enorma.
Unul dintre cele mai importante puncte ale acestui proces a fost (sau ar fi trebuit sa fie) stabilirea unei "date zero" de la care sa se ia in considerare posibilitatea retrocedarilor. In Romania, spre exemplu, data respectiva este 6 martie 1945, cand la putere a venit guvernul Petru Groza, dar in foarte multe cazuri, petitiile reclamantilor s-au bazat pe documente (adesea incomplete) mult anterioare acestui an. Apar, apoi, o serie intreaga de complicatii: daca imobilele nu se mai retrocedeaza, din varii motive, ce sume vor fi alocate drept compensatie si cine va stabili cuantumul acestora? Daca anumite teritorii nu mai apartin acum tarilor respective, ci statelor vecine, ce indatoriri financiare are Statul fata de reclamanti? Daca imobilele au fost deteriorate si intretinute cu bani publici, timp de 50 de ani, cine rascumpara acum aceste costuri? In Cehia, de pilda, au existat ani buni legi restrictive, care nu au permis retrocedarile catre mostenitorii veniti din strainatate, daca acestia nu mai aveau cetatenia ceha, in timp ce la vecinii nostri din sud, cei care primeau inapoi imobile sau proprietati erau obligati sa le revanda imediat, daca nu mai detineau cetatenia bulgara. Legea a fost amendata de-abia in primavara aceasta, dupa aderarea Bulgariei la Uniunea Europeana, pentru a corespunde cerintelor continentale, care vizeaza dreptul de achizitionare de proprietati de catre straini. Si tot in aceasta tara, o alta problema pare sa fie pe cale de rezolvare, cel putin la nivel legal, dupa cum ne-a explicat d-na avocat Mariana Karadjova, experta in retrocedari, si anume: problema apartamentelor castigate de vechii proprietari, apartamente care fusesera deja cumparate de catre fostii chiriasi (la fel ca la noi), la preturi modice. Acestia au primit in ultimii ani cupoane drept despagubire pentru apartamentele pe care au trebuit sa le elibereze, dar au reclamat valoarea prea mica a acestora. Ca urmare a nemultumirii generale, in 2006 s-a dat o dispozitie legala, prin care se specifica faptul ca Statul va cumpara aceste cupoane la valoarea nominala si va facilita respectivilor fosti proprietari cumpararea altor imobile, de la primariile locale, in conditii avantajoase.
CEHIA
Aristocratii si revendicarile lor in valoare de sute de milioane de euro
Primul popas pe care mi-l propun in Cehia este la 25 de kilometri de Praga, unde, pe o colina care rasare deasupra raului Vltava, se inalta maiestuos castelul Nelahozeves. Este unul dintre cele mai cunoscute si vizitate monumente ale tarii, iar in ultimii ani, istoria sa a devenit captivanta, desprinsa parca dintr-o carte de basme: la castel s-au intors printii si printesele, descendentii familiei aristocrate Lobkowicz. In vechea Boemie, radacinile acestui neam au rasarit inca din secolul al 14-lea, iar apoi, de-a lungul veacurilor, nobilii Lobkowicz au fost recunoscuti drept iubitori si protectori deosebiti ai artelor, printre marile nume pe care ei le-au sprijinit numarandu-se Beethoven, Goethe sau Dvorak.
In anul 1918, in care Transilvania se unea cu tara mama, aparea pe harta si noul stat Cehoslovacia, in care titlurile nobiliare au fost ulterior interzise si fostele proprietati ale aristocratiei confiscate. De-abia dupa Revolutia de Catifea din 1989, urmasii nobilimii din Boemia au inceput sa-si reintre in drepturi, cei mai norocosi, printre care si familia Lobkowicz, primind inapoi de la Stat cam tot ceea ce au revendicat: castele, proprietati, colectii de arta, precum si importante centre de producere a vinului si a berii. La Nelahozeves locuieste acum William Lobkowicz, nascut si crescut in Statele Unite, si care dupa 1990, a investit sume uriase de bani pentru renovarea proprietatii si pentru pastrarea ei in circuitul turistic.
Nu aceeasi soarta au avut-o insa toate familiile vechi aristocratice. Un alt neam cu o istorie de aproape o mie de ani, Kinsky, se afla din 2003 intr-o lupta apriga cu Statul Ceh pentru ca, din cele aproape 150 de proprietati revendicate (insumand o valoare de aproximativ 1,4 miliarde de dolari), doar cateva i-au fost restituite. Motivul invocat de catre autoritati? Faptul ca tatal lui Franz-Ulrich Kinsky, mostenitorul direct, ar fi fost colaborator al nazistilor, ceea ce inseamna, potrivit legislatiei actuale, interzicerea oricarei retrocedari. Batalia care se afla acum in toi are implicatii financiare uriase, pentru ca lui Kinsky i s-au alaturat alte cateva familii nobiliare, aflate in aceeasi situatie, si care la mijlocul lunii iunie au solicitat, printr-o scrisoare deschisa, primului ministru ceh revizuirea situatiei si inlaturarea unui numar important de judecatori de pe bancile tribunalelor, pe motiv ca acestia sunt fosti comunisti, manevrati politic din umbra.
"Au schimbat legea in mijlocul procesului de retrocedare, ca sa le convina lor ce dau inapoi si ce nu vor sa restituie", spune indignat d-l Girolamo Giormani, presedintele Asociatiei pentru Drepturile Proprietarilor din Cehia. "Asta e ca si cum arbitrul ar schimba regulamentul la pauza meciului de fotbal, ca sa favorizeze una dintre echipe. Este inacceptabil si total nedemocratic ce se intampla aici, sistemul este defectuos si vizibil partinitor. Un alt caz strigator la cer este cel al contesei Kristina Colloredo-Mansfeld care, dupa ce a primit inapoi castelul Opocno si dupa ce a investit sume importante in renovare, a fost obligata de Curtea Constitutionala sa il dea inapoi Statului, tot pe niste motive inventate."
Statul ceh protejeaza chiriasii
Italian de origine, d-l Giormani a cumparat la preturi modice cateva imobile de locuinte, in chiar centrul Pragai, imediat dupa 1990. La putin timp dupa aceea, s-a implicat in lupta pentru drepturile proprietarilor si a devenit familiar cu multe probleme pe care le intampina cei care au depus cereri de revendicare de imobile. In Cehia, la fel ca si in Polonia sau Slovacia, exista legi foarte stricte de protectie a chiriasilor, acestia neputand, practic, sa fie dati afara din casele unde locuiesc. Noii proprietari nu pot nici macar sa le ridice chiria (asa cum se intampla, frecvent, in Romania), ceea ce inseamna ca, de multe ori, familii relativ sarace continua sa traiasca in apartamente luxoase, chiar in centrele marilor orase, iar vechii-noi proprietari nu pot decat sa incaseze de la ei sume modice (circa 60-80 euro/luna, in conditiile in care o chirie normala in acele zone ar urca la sute de euro).
"Lumea crede ca noi, proprietarii, vrem sa actionam intr-un mod cinic, pur si simplu sa-i aruncam in strada pe oamenii astia, ceea ce nu este deloc adevarat", spune d-l Giormani. "Suntem perfect de acord sa existe protectie pentru persoanele in varsta, ca ele sa nu trebuiasca sa fie scoase din apartamentele unde au locuit poate zeci de ani, dar problema adevarata este alta: aceste persoane isi inregistreaza apoi urmasii, care vin si se muta in locuintele respective, si asa, sistemul se perpetueaza la nesfarsit, iar noi, proprietarii, ramanem cu buza umflata. Ca sa nu mai spun ca, de multe ori, cei care beneficiaza de aceste chirii modice sunt persoane foarte bogate, politicieni, etc., carora le convine, bineinteles, ca legea sa nu se modifice."
In urma cu un an, Curtea pentru Drepturile Omului de la Strasbourg a dat un verdict asteptat cu sufletul la gura, in multe dintre tarile din Europa Centrala si de Est. Astfel, statul polonez a fost invinuit de faptul ca impune acceptarea de catre proprietari a acestor chirii modice si a cerut ca d-na Maria Hutten-Czapska sa fie despagubita de stat cu 50.000 de euro, pentru ca, desi are in posesie un imobil, nu a putut beneficia de drepturile depline de proprietate. Precedentul creat cu acest caz a insemnat o avalansa de zeci de mii de solicitari asemanatoare venite la Strasbourg din diverse tari, in care se doreste modificarea legii protectiei chiriasilor si a chiriilor controlate de Stat. Care ar fi solutia? Am cerut parerea prof. dr. Vojtech Cepl, fost dizident in anii 80, unul dintre artizanii Constitutiei din Cehia din 1992 si un apropiat al fostului presedinte Vaclav Havel: "Statul va trebui sa creeze un regim de protectie intr-o alta directie, si in sensul asta am introdus de curand un proiect de lege: acesti chiriasi sa fie mutati in alte apartamente date de catre Stat, unde chiriile vor fi mult mai mari, dar unde diferenta va fi, practic, subventionata de la buget, pentru cei care au venituri insuficiente. In acest fel, procesul retrocedarilor va putea fi considerat complet, nu numai pe hartie, ci si in practica, atunci cand proprietarii vor putea beneficia nemijlocit de ceea ce le apartine in mod legal."
SLOVACIA si UNGARIA
Retrocedarile catre cultele religioase si comunitatile minoritare
O problema intalnita in toate fostele state comuniste este aceea a retrocedarilor catre comunitatile evreiesti, ca un act de justitie intarziata fata de nedreptatile din perioada precomunista. In majoritatea cazurilor, autoritatile au acceptat sa plateasca despagubiri financiare: in Slovacia, de pilda, Statul a platit Comunitatii Evreiesti 18,5 milioane de dolari (circa 10% din valoarea totala estimata), pentru proprietatile identificate in cadastru, dar la care nu mai exista mostenitori. Tot in Slovacia, Uniunea Comunitatilor Religioase Evreiesti a castigat un proces prin care Statul a trebuit sa returneze depozitul evreiesc in valoare de 600.000 de dolari (in bani si aur), care a fost predat fortat in 1940 catre Banca Nationala. Banii sunt in prezent folositi pentru administrarea unui azil de batrani in Bratislava si a unui centru de zi in Kosice, ambele deservind nevoile supravietuitorilor Holocaustului. In Ungaria, unde cifra oficiala arata ca peste 100 de comunitati evreiesti au fost exterminate in perioada nazista, cei care revendica astazi mostenirile s-au lovit de alta dificultate: nu pot folosi cladirile scolilor si ale altor institutii publice decat in acelasi scop in care acestea functionau initial, si nici nu au voie sa le vanda. D-l Gusztav Zoltai, directorul Executiv al Comunitatilor Evreiesti din Ungaria, ne-a explicat care a fost solutia de compromis: "In multe zone ale Ungariei, am fi avut dreptul la retrocedari, dar ce sens avea sa revendicam scoli etc., si sa nu le putem folosi, pentru ca in regiunile respective nu mai exista populatie evreiasca? Asa ca am cazut de acord cu Statul sa primim in schimb compensatii financiare: 4,5% pe an din valoarea proprietatilor, o suma platibila in fiecare an, pana cand se va acoperi intreaga diferenta. Consideram ca acest lucru este echitabil si ca Statul ungar a operat intr-un mod corect, care ne permite si noua sa stim exact pe ce suma de bani contam si ce investitii putem face pe termen mediu si lung."
Ungaria a aplicat, de altfel, acest sistem al compensatiilor financiare pentru toate cultele religioase carora nu le-au fost restituite anumite proprietati vizate: Biserica Catolica, de exemplu, va primi in fiecare an, timp de aproape doua decenii, circa 9,2 milioane de dolari despagubiri, pentru cele 1150 de proprietati care nu i-au fost restituite. Si cultele minoritare (crestinii ortodocsi, baptistii, luteranii sau calvinii) beneficiaza de compensatii financiare, dar numarul proprietatilor cerute de ei este infinit mai mic, in comparatie cu ceea ce au revendicat catolicii, ca reprezentanti ai religiei majoritare a tarii. Daca facem o paralela, observam ca in Romania, procentele sunt foarte diferite: Biserica Ortodoxa a revendicat 2215 proprietati, Biserica Romano-Catolica 1203, iar greco-catolicii 6723 de proprietati. In Transilvania, cuprinsa in modul cel mai vizibil de iuresul retrocedarilor, situatia este, de altfel, unica in Europa: culte religioase cu statut de minoritate - in special Biserica Romano-Catolica - revendica si primesc inapoi un numar foarte insemnat de proprietati. Doar in Croatia mai exista o situatie oarecum similara, dar la o scara mult mai mica: ortodocsii au cerut inapoi sute de imobile (majoritatea aflate inca in litigiu), desi catolicii, astazi minoritari, au detinut numarul cel mai mare de proprietati inainte de comunism. Spre deosebire insa de situatia din Romania, catolicii din Croatia au depus doar 43 de cereri de retrocedari, dintre care doar cateva au fost rezolvate pana in prezent.
O mostenire dramatica:
Fundatia Gojdu, pierduta de guvernul Tariceanu
Merg prin Budapesta la pas, incercand sa gasesc strada Hollo, care imi rasare in ochi pe harta, chiar in inima capitalei. Este sambata dimineata, si sub soarele torid de iulie ma indrept inspre cladirea de la numarul 8, acolo unde se afla capela Parohiei Ortodoxe Romane. Ma trezesc in fata unui imobil de doua etaje, cu ziduri scorojite si usi masive de lemn, cu vopseaua care sta sa cada. "Nu e de vanzare!", imi striga cineva din vecini, vazand insistenta cu care ma uit la cladire. Abia atunci realizez ca de jur imprejur se agita zeci de muncitori, ca ma aflu in mijlocul unui santier urias, care va transforma fostele spatii ale Curtii Gojdu - pe o suprafata de 60.000 de metri patrati - intr-un amplu complex rezidential si comercial. Doar micuta cladire in care exista acum capela va ramane neschimbata, ca un memento in miniatura a ceea ce a reprezentat uriasa Fundatie Gojdu, in urma cu un secol.
Pentru romani, subiectul este spinos, pentru ca vorbim de una dintre cele mai pretioase avutii pe care am lasat-o pierduta in afara tarii, si pentru a carei retrocedare, dupa 1990, s-au facut eforturi formale, jalnice, dezlanate. Emanuil Gojdu (Gozsdu, in limba maghiara), un patriot aroman instarit, originar din Oradea si care a trait la Budapesta, a lasat prin testament, in 1869, ca toate bunurile sale sa revina "acelei parti a natiunii romane din Ungaria si Transilvania care tine de legea rasariteana ortodoxa"; ca timp de 50 de ani sa se acorde burse "acelor tineri romani de religiune rasariteana ortodoxa, distinsi prin buna purtare si prin talente", iar dupa 100 de ani, sa fie remunerati si "preotii si invatatorii saraci, cu insusiri eminente, familie numeroasa ori oameni varstnici". Printre cei peste 5000 de bursieri ai Fundatiei s-au numarat, de-a lungul anilor, viitoare mari personalitati ale culturii romanesti, precum Victor Babes, Octavian Goga, Traian Vuia, Constantin Daicoviciu etc. In 1917, sediul Fundatiei s-a mutat la Sibiu, dar majoritatea bunurilor acesteia au ramas in Ungaria. Douazeci de ani mai tarziu, s-a semnat un acord definitiv, prin care Ungaria se obliga sa predea Romaniei intreg patrimoniul Gojdu, aflat pe teritoriul ei (conturile fundatiei fiind blocate in bancile din Budapesta), dar, odata cu Dictatul de la Viena si apoi cu izbucnirea razboiului, acordul nu a mai fost onorat. Asa se face ca in 1948, "din lipsa de patrimoniu", Fundatia Gojdu a fost desfiintata, iar in 1952, bunurile acesteia nationalizate de guvernul comunist maghiar.
Dupa 1990, au existat cateva tentative din partea Bisericii Ortodoxe Romane, precum si din partea Fundatiilor Gojdu de la Sibiu si Oradea, de a readuce in prim-plan problema retrocedarii bunurilor catre Romania. Dar in anul 2005, printr-un veritabil act de tradare nationala, premierul Tariceanu a fost de acord ca intre guvernele Romaniei si Ungariei sa se semneze practic cedarea patrimoniului Fundatiei in favoarea statului maghiar, care s-a obligat impreuna cu statul roman sa contribuie la fondul de burse de studii in vederea evocarii memoriei lui Gojdu. Pentru a intelege mai bine cum s-au incurcat itele cu mostenirea Gojdu in ultimii 17 ani, am stat de vorba cu d-na dr. Maria Berenyi, directorul Institutului de Cercetari ale Romanilor din Ungaria, presedinta Societatii Culturale a Romanilor din Budapesta si autoare a trei carti pe tema Gojdu: "Retrocedarile in bunuri sunt foarte limitate in Ungaria, doar pentru lacasurile de cult, iar in celelalte cazuri, revendicatorii primesc compensatii financiare. Episcopia Romana de la Gyula a primit pentru Fundatia Gojdu o recompensa de 42 de milioane de forinti (n.r. - circa 170.000 euro! suma modica fata de valoarea adevarata a patrimoniului, estimata la sute de milioane), bani din care s-a construit cladirea Episcopiei si s-au renovat biserici romanesti. Dar in Budapesta, din Curtile Gojdu nu a mai ramas decat aceasta cladire de la nr. 8, unde s-a renovat deocamdata numai capela de la etajul 1. Pentru restul imobilului nu sunt fonduri, Parohia Romana Ortodoxa de aici nu are nici un fel de putere financiara. Situatia a fost extrem de incalcita, pentru ca pana in 2001, in aceste imobile existau locatari care plateau chirie Primariei Sectorului VII din Budapesta. Incapabila insa de investitii serioase, Primaria a mutat locatarii si a vandut aceste imobile unei firme evreiesti, Autoker, care, in mod normal, ar trebui sa definitiveze lucrarile la complexul comercialo-rezidential in vara acestui an. In ceea ce priveste acordul din 2005, dintre guvernele Romaniei si Ungariei, ce s-a stabilit acolo nu are nici o legatura cu fundatia initiala. Cele doua guverne s-au angajat sa infiinteze o Fundatie Publica Romano-Ungara <Gojdu>, mai mult ca un act comemorativ - un muzeu, o biblioteca, un centru de informare. Se pare insa ca nici acest lucru nu se va realiza, si asta nu din cauza Budapestei - unde s-au indeplinit toate prevederile legale -, ci a Bucurestiului, Parlamentul Romaniei neratificand, nici pana in ziua de azi, ordonanta de urgenta adoptata in decembrie 2005. Am inteles ca intr-o prima faza, firma de constructii Autoker ar fi acceptat sa dea un spatiu pentru aceasta noua fundatie, dar lucrurile taraganeaza extraordinar, si cred ca nimeni nu are de gand sa astepte la infinit decizia de la Bucuresti. Mare pacat ca problema Gojdu nu a beneficiat de un efort organizat, mult mai sustinut. Sigur ca la nivel politic se fac tot felul de calcule, dar dincolo de toate astea, cred ca memoria marelui Emanuil Gojdu merita mult mai multa recunostinta. Iar pentru noi, romanii din Budapesta, aceasta fundatie ar fi intarit constiinta nationala, ne-ar fi facut mandri sa putem spune ca in buricul acestei capitale exista un spatiu cultural romanesc, de o asa valoare. In orice caz, dupa parerea mea, ca istoric si cercetator, niciodata nu se va retroceda Fundatia Gojdu, asa cum se concepe in Romania."
Epilog
Pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe, informatiile cele mai recente sunt de acum un an si jumatate, si specifica faptul ca: "Acordul incheiat la 20 octombrie 2005 nu inlatura dreptul Fundatiei Gojdu de la Sibiu de a revendica bunurile mobile si imobile ale Fundatiei in justitie". Pe de alta parte, in tot acest rastimp, Biserica Ortodoxa Romana a ce-rut anularea acordului intre cele doua guverne, considerand ca acesta a deturnat total sensul testamentului marelui Gojdu, care lasase mostenirea sa exclusiv in folosul tinerilor ortodocsi romani.
In timp ce la nivel politic si legislativ cazul este inca nerezolvat, in inima Budapestei, cladirile maiestuoase din Curtea Gojdu se transforma, de la o zi la alta, intr-un complex modern, cu cupole de sticla si pasaje spatioase, in care vor aparea magazine de lux, precum si apartamente care se vor vinde pe sume enorme. Doar micuta cladire de la numarul 8 va ramane neatinsa, ca un memento simbolic (si oarecum batator la ochi, in spatiul de noutate al complexului din jur) a ceea ce a insemnat traditia Gojdu, in vremurile deja demult apuse.
(Fotografiile autoarei)