Doamne ajuta!
Stimata redactie si iubiti cititori ai revistei "Formula AS", dorim sa va scriem despre un ingeras cu chip de copil, care desi pe 13 noiembrie 2007 va implini varsta de 9 ani, abia daca trece cu inaltimea de... un metru. Este slabut, mititel si foarte cuminte, locuieste intr-o casuta pe malul Somesului, impreuna cu bunicii lui, care datorita saraciei au ajuns ciurdarii satului, cu toate ca sunt romani. Baiatul mai are 4 fratiori si au fost parasiti de tata, iar mama lucreaza cu ziua prin sat. Acest copilas vrea cu tot dinadinsul sa se faca preot, caci este foarte credincios, si aproape in fiecare duminica si de sarbatori
Copiii doresc sa invete, ajutati-i cu jucarii, haine, carti, rechizite, dar mai presus de toate cu dragostea bunatatii dvs. Deci, puteti face un pachetel cu ceva de folos, puteti trimite o suma cat de mica de bani, puteti spune si altor oameni cu suflet despre acest ingeras cu chip de copil si, mana de la mana, va putea fi ajutat cu ceva, cat sa treaca iarna, sau chiar pana isi va indeplini visul sau frumos de-a fi preot. Suntem siguri ca va va pomeni in toate rugaciunile lui, inca de pe acum.
Adresa lui este: MURESAN ALEXANDRU IULIAN - sat Valea Grosilor nr. 17, comuna Vad, judetul Cluj, cod 407582
V-a scris aceste randuri parintele ieromonah Rafael, tel. 0743/39.38.45, e-mail: ieromonahrafael @yahoo.com, care va roaga sa fiti milostivi, si va va pomeni in rugaciunile sale.
"Daca veti intalni un batran pe strazile din Constanta..."
In acest inceput de toamna, poate frumos, poate trist, daca veti merge pe una din strazile Constantei, veti intalni un batran. Si ce daca? Probabil ca va intrebati... Vedem zilnic mii de batrani pe strazile Constantei sau aiurea... Da, dar acest batran este singur si, ceea ce e cel mai grav, nu are un camin. Sta pe strada de un an de zile, cautand in oameni si in Dumnezeu sensul de a mai trai. Daca priviti in ochii lui de un albastru patrunzator, veti vedea singuratatea si greutatea crucii pe care o duce de unul singur: aceea de a fi, dupa o viata de munca, pe drumuri. Copiii de pe strada il saluta cu veneratie, multi dintre ei regasind in el pe bunicul cel drag care i-a leganat pe genunchi cand erau de-o schioapa. Se recomanda, simplu, "Nea Ion", si nu spune prea multe despre el. Cu greu am aflat ca a fost dat afara dintr-o casa nationalizata, ca lucrand "la negru" intr-o fabrica, nu se poate bucura de pensie... Nu se plange, dar toata fiinta lui striga dupa ajutor. Toamna va lasa locul iernii..., iar varsta lui inaintata, 72 de ani, si vitregiile naturii s-ar putea sa nu-i mai dea voie sa se bucure de urmatoarea primavara. Am facut apeluri la institutiile publice din oras, dar oamenii, in marea lor indolenta, ridica din umeri. Nu exista decat condamnari tacite la moarte, nu solutii viabile. Iata de ce m-am decis sa fac un apel catre cei care mai sunt Oameni, catre cei care cred ca viata mai trebuie traita si la batranete, catre cei care vor sa faca un gest nobil. Acest batran are nevoie de un camin, de un acoperis oricat de modest deasupra capului. Mai poate inca munci. Daca exista cineva care il poate ajuta, sa nu treaca cu vederea aceasta scrisoare. Sa nu uitam ca si viata noastra se poate schimba dramatic, si, cine stie cati dintre noi vom ajunge calatori fara sperante, pe una din strazile Constantei... sau de aiurea.
Daca cineva este interesat sa-l ajute, sa sune la numarul de telefon: 0730/09.34.08. Doamna ROXANA - e-mail: lora25ro@yahoo.com
"Singurul meu gand este
sa-mi mai vad o data copilul"
Stimata doamna Sanziana Pop,
Ma numesc Maria Stroe, pensionara in varsta de 67 de ani din Bucuresti. Sunt o fidela cititoare a revistei dvs.; de ani de zile, in fiecare zi de sambata, din putinul pe care il am, cumpar aceasta minunata revista.
Au trecut multi ani pana sa am curajul sa va cer ajutorul dvs. si al celor cu inima buna ce vor sa-i ajute pe cei fara speranta. Sunt o mama disperata, pentru care ultimii 21 de ani au fost si sunt un chin, iar fiecare vis un cosmar.
In anul 1981, singurul meu fiu, Gheorghe Stroe, a reusit, dupa doua tentative de trecere ilegala a frontierei, sa plece legal in SUA, la New Jersey. Nu m-am bucurat sa il stiu departe, dar am sperat ca Dumnezeu va avea grija de el, sa aiba o viata mai buna decat aici. A reusit, dupa cinci ani petrecuti in Statele Unite, sa
De la inceput, tratamentul a fost dur, cu citostatice si chimioterapie, parand chiar ca da rezultate. Dupa un timp insa, boala a reaparut, au aparut tumori la stomac, intre inima si plaman, la pancreas si splina, probleme cu rinichii. Din cauza tratamentului indelungat a suportat doua interventii chirurgicale la femur. Glanda tiroida nu mai functioneaza, are probleme la inima si cu respiratia. Trebuie sa se interneze pentru a i se implanta un stimulator cardiac. A acceptat chiar sa fie instrumentul unor experimente medicale pentru elaborarea de noi medicamente pentru tratarea acestei boli.
Viata lui nu mai inseamna altceva decat tratament continuu si multa incredere in Dumnezeu, care l-a ajutat sa traiasca acesti ani. In tot acest timp, singura posibilitate de a afla vesti de la el a fost prin telefoanele date de mine. Din cauza multor concedii medicale, in anul 2006 a fost pensionat medical.
Sunt constienta ca intr-o buna zi totul se va sfarsi si nu voi mai avea nimic de asteptat, nimic de sperat. Tocmai pentru ca presimt sfarsitul, singurul meu gand este sa-mi ajute Bunul Dumnezeu sa-mi mai vad o data copilul. Lucru greu de realizat, pentru ca el, in situatia in care se afla, nu ma poate ajuta financiar, iar eu nu pot visa sa adun banii necesari cu pensia mea de 304 lei. Sunt multe lucruri pe care nu le pot obtine fara bani, nu am pasaport, bilet, un cont in banca, viza.
Sper ca mai exista oameni cu suflet mare care nu raman nepasatori la durerea mea de mama disperata si ii rog sa ma ajute sa-mi revad copilul.
Cu multa consideratie si speranta,
MARIA STROE - str. Cobadin nr. 12, bl. M202, ap. 19, sector 5, Bucuresti, tel. 021/456.49.48, 0726/28.94.04
Inapoi
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
