"De ce am tradat iubirea?"
Draga doamna Sanziana Pop,
Am 24 de ani, sunt o fire romantica, si de pe cand am inceput sa visez mi-am dorit o mare iubire. N-am asteptat prea mult si ea a venit. La o varsta frumoasa si frageda, cand nimic nu este mai inaltator decat visele de adolescenta, viata mi l-a scos in cale pe Marius, pe-atunci coleg de scoala cu mine. Anii de liceu poarta si acum amprenta povestii noastre de iubire. Au fost patru ani, plini de dragoste, de juraminte si lacrimi, de speranta, de tot ce e mai frumos si mai pur pe aceasta lume. Nimeni si nimic nu parea sa ne desparta vreodata. El tinea mult la ceea ce inseamna ideea de familie (era ceva sfant pentru
el) si, daca pot spune asa, era mai conservator decat mine. Nu concepea in nici un fel inselatoria din partea nici unuia dintre noi, ba chiar era gelos pe fiecare baiat care ma privea mai insistent. Pe 25 decembrie 2002, intr-o cabana la "Izvorul Muresului", langa focul ce ardea in soba, ne-am jurat amandoi credinta vesnica. Nu banuiam ca dupa terminarea liceului, soarta ne va juca o festa si ne va pune la incercare sentimentele. Marius a plecat la niste rude, in strainatate, sa munceasca pe o perioada mai lunga. Deodata, eu m-am trezit singura, parca-mi lipseau mainile si picioarele. Ii duceam dorul si... nu stiu de ce, dar parca il uram ca plecase din tara, punand alte interese inaintea iubirii noastre. Ma suna regulat si imi spunea ca ma iubeste si ca ii este dor de mine. Nu inchidea niciodata pana nu-mi reamintea sa fiu "fetita cuminte" si sa-l astept. Ma implora sa am rabdare si-mi spunea ca tot ce face face pentru noi doi. Numai ca, asemeni celui mai ieftin si prost film, "fetita" in care-si pusese increderea si sperantele l-a inselat. Dupa ce s-a intors, au urmat zile false, pline de remuscari, si nopti de cosmar. El simtea ca ceva nu mai merge, dar nu stia ce anume. Eu il minteam, dar nu ma puteam minti la nesfarsit si pe mine. Am hotarat sa ne despartim. A fost cumplit. Dupa trei saptamani m-am intors la el si am recunoscut tot. Nu va pot spune cata durere i-am putut provoca. Secretul meu iesise, in sfarsit, la lumina. El nu ma poate ierta si, mai rau, se autodistruge. Noua lui prietena este o femeie de moravuri usoare, iar noul lui comportament este cumplit. Nu-i mai pasa de nimic, nu mai vrea sa ma vada niciodata. L-am implorat sa-mi acorde o sansa, dar raspunsul este acelasi hotarat "nu". Acum, orice as face, e in zadar. Nimic nu mi-l mai poate aduce inapoi, suntem doi straini, doua suflete chinuite. Oare de ce am tradat iubirea? De ce nu am reusit sa rezist? Indraznesc sa va intreb daca dv. mai credeti ca exista vreo sansa de a fi impreuna si daca povestea noastra va mai putea sa functioneze. Va implor, ajutati-ma cu un sfat. Inca il iubesc. Acum, mai mult ca niciodata.
FLORINADraga Florina,
Sfatul pe care ti-l dau este sa-ti acorzi o perioada de "gratie". O bucata de timp in care sa-ti lasi viata sa se aseze. Ai nevoie de timp pentru tine, ca sa-ti limpezesti gandurile si starile sufletesti, si i-l datorezi si lui George, care va suferi mai putin, stiindu-te singura, instalata intr-o "carantina morala".
�
"Coridoarele sanitare" sunt zone respectate chiar si de beligerantii razboaielor mondiale. Vor avea si in cazul vostru eficienta. Nu neaparat pentru a forma din nou o pereche, ci pentru a va ingadui unul altuia vindecarea ranilor sufletesti. In clipa de fata, dialogul este exclus. Suferinta este prea vie si copleseste luciditatea. De altfel, demersul tau de reimpacare nu face decat sa il inversuneze pe Marius si sa-l intareasca-n refuz. Lasa-l deocamdata in pace. Are dreptul sa te ur
asca si sa incerce sa iasa din criza, chiar si cu ajutorul unei femei indoielnice. (Sufletul ii e blocat deocamdata. Are doar trup.) Te-ar respecta mai mult daca l-ai lasa sa-si consume singur durerea in care l-ai aruncat. Cred, chiar, ca te-ar privi cu alti ochi. Rezerva ta l-ar obliga sa ia in consideratie posibilitatea ca greselile tale pot fi, si ele, in parte, justificate. Asa cum spui, plecarea lui atat de neasteptata poate semana a tradare pentru o adolescenta idealista: un fel pragmatic de a pune capatuiala si banii inaintea "marii iubiri". Si-apoi, e pregatita o fata de 24 de ani sa joace rolul de Penelopa? Eu nu prea cred. Nu acum, in acest inceput alunecos de mileniu, cand omenirea apasa la maximum pe acceleratia existentei si marile si eternele sentimente se negociaza pe termen scurt (din pacate). Presiunea mediului constrange. E foarte greu sa iesi din context.
Cred ca sfatul pe care ti-l dau este bun: intr-adevar, o perioada de carantina sentimentala ti-ar fi benefica. La capatul ei, chiar daca dragostea voastra nu va mai putea sa-si aprinda scanteia, veti fi capabili sa va ascultati unul altuia argumentele. Iar o pace, fie si amicala, e mult mai buna decat un razboi sufletesc. Si prielnica, poate, pentru un alt inceput. Nu te mai zbate, nu mai cersi, nu mai plange. Iesi pe tusa o vreme si lasa timpul sa-ti devina sfatuitor.
Inapoi
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
