Cazul a fost, pentru italieni, picatura care a umplut paharul. In Italia lucreaza - legal sau ilegal - peste un milion de romani, alungati de conditiile mizere de acasa. Inevitabil, printre atat de multi aspiranti la munci cinstite, platite corect, s-au strecurat si "devianti", talhari, hoti si cersetori, atrasi si de legislatia italiana, permisiva cu micile infractiuni. Romanii lucreaza, in numar mare, si in alte state ale UE, dar nu "produc" atat de multe evenimente negative, cate au aparut deodata in Italia. Autoritatile peninsulare au decis, in consecinta, o serie de masuri ferme impotriva celor ce incalca legea, mergand pana la expulzarea prezumtivilor infractori in tarile de origine, chiar daca unii sunt cetateni comunitari. Reactia lor, disproportionata fata de legislatia UE, a fost una emotionala, oribila crima provocand un val de xenofobie, exploatat imediat de partidele politice nationaliste, extremiste de dreapta. Cert este ca actul unui descreierat a provocat o dura manifestare anti-romaneasca, cu reverberatii in intreg occidentul. Dupa alte evenimente asemanatoare (sportivii-hoti de la Chicago, falsificatorii de carduri din Anglia, furturile de la straini din Romania), ea pare a se motiva prin impresia ca romanii, indiferent de etnie, sunt hoti, lenesi, necivilizati, imorali etc.
Aceasta impresie de salbaticie, minciuna, hotie a fost potentata insa de chiar autoritatile romane. Sa ne amintim ce a urmat dupa uriasele manifestari de simpatie ale lumii civilizate pentru rascoala romanilor, in decembrie 1989, impotriva celei mai crunte dictaturi comuniste din Estul Europei. Occidentalii au realizat foarte repede ca "revolutia" a fost "o minciuna mare cat secolul"; s-au umplut de oroare la mineriadele provocate de aviditatea de putere a lui Ion Iliescu si a acolitilor sai; au sesizat coruptia si oportunismul noii clase instalate la putere; au semnalat partialitatea si precaritatea Justitiei promovate de noii potentati. Plasata in coada Europei, Romania a beneficiat, totusi, de o serie de conjuncturi favorabile (in special geopolitice si strategice), care i-au permis, in cele din urma, sa devina membra a NATO si UE. Acceptarea in cele doua organizatii nu a insemnat insa ca, in plan intern, marile probleme mostenite de la comunism s-au rezolvat. Sub presiunea Occidentului, clasa politica permanentizata la putere a initiat o serie de transformari de fatada, menite sa demonstreze ca Romania s-a mai redresat, s-a deschis spre stabilitatea democratica, concurenta onesta si individualismul intrepid propriu lumii civilizate. In realitate, sub tutela unui stat-derizoriu, coruptia s-a generalizat, Justitia a continuat sa fie politizata si selectiva, clanurile la putere s-au consolidat. Dupa marile rapturi ale inceputului de tranzitie, mafia politico-economica a gasit noi cai de imbogatire pe spinarea celor multi, pastrand chiar aparenta legalitatii: privatizarile dirijate, fondurile europene deturnate, retrocedarile falsificate si sumare au devenit sursele, "ugerele" de supt pentru parazitii puterii. Milioane de romani s-au pomenit intr-o saracie lucie si au fost nevoiti sa migreze spre Occident, in cautarea unei vieti mai bune, chiar cu riscul unor munci provizorii, dispretuite de ceilalti si prost platite. Nimeni din structurile statului de origine nu le-a asigurat o minima protectie, nu s-a interesat de drepturile lor (mai ales dupa ce au devenit "cetateni comunitari"), nu a cautat sa-i previna la ce trebuie sa se astepte intr-un Occident pragmatic si, concomitent, excedat de asaltul emigrantilor din toata lumea. Clasa politica de la Bucuresti, autoarea "sistemului ticalosit", a avut alte "preocupari".
Reactia autoritatilor italiene la oribilul eveniment- demasurata si pripita de alegerile interne - a obligat, in sfarsit, politicienii romani sa observe mai atent existenta emigrantilor ce trimit, totusi, anual, in tara cateva miliarde de euro. Nu de alta, dar blamarea tuturor romanilor stabiliti in Occident ar putea deveni efectiva. Unii si-au pus cenusa in cap, in numele intregului popor, altii - nationalist-etnicisti, ce propagau excluderea alogenilor - s-au grabit sa sustina ca originea roma a deviantului este de vina, ca marile valori ale Romaniei nu sunt cunoscute, ca "europenii" sunt rauvoitori etc. Guvernul a reactionat conform "competentei" lui. Un ministru (cel de "externe") a propus deportarea romilor in desertul egiptean; altul (cel de "interne") trimiterea de politisti romani (inclusiv romi) in tarile in care sunt concentrati emigrantii; altul (cel de "justitie") a tacut malc. Cu totii s-au grabit cu propuneri pentru tratarea efectelor si nu a cauzelor. Daca in Romania economia ar functiona normal, oferind locuri de munca corect remunerate celor tentati sa-si ia lumea in cap pentru un trai decent, daca in Romania justitia s-ar aplica coerent, nediscriminatoriu si ferm pentru toti cetatenii, amendand egal abaterile celor "mari" si ale celor "mici", daca puterea din Romania ar colabora cinstit si transparent cu UE, atat in protejarea cetatenilor tarii raspanditi in acest spatiu, cat si in gasirea unor solutii realiste si concrete pentru minoritatile-problema, daca educatia din Romania ar deveni eficienta, neselectiva si preventiva, cu ajutorul Europei, atunci asemenea evenimente oribile n-ar mai avea caracter etnic, directionat, denigrator. Dar, pana atunci, putem spune ca, in primul rand, Raul este in noi.