Se spune despre rusi ca-s aprigi la manie si iubitori de vodca. Dar cine i-a vazut pe scena Teatrului National, cu mustatile lor abrase, cu obrazul pudrat cu alb si putin "ros" pe pometi, cantand molcom din balalaica si izbucnind patimas in tapurituri si jocuri din picior, stie ca rusii se pricep al naibii de bine si la cantat
Sunt doisprezece, insirati pe scena in fata portativelor cu note, cu chipuri impietrite de solemnitate. Doi acordeonisti, trei suflatori, un baterist tinerel, trei femei cu flaute si balalaici, un cantator la mandolina, un basist si un xilofonist. Stau asezati pe scaunele, cand cortina se ridica in aplauzele publicului. Au cusme negre, rasfrante pe spranceana, si cizme din piele, ce strang pulpele groase imbracate in pantaloni cu vipusca.
N-a fost nevoie decat de cateva acorduri, si publicul, prezent in numar mare in Sala Mare a TNB-ului, s-a lasat prins de vartejul muzicii, de ritmurile din ce in ce mai rapide, care agonizau in strigaturi. Timizi la inceput, ca niste scolari, dar cu patima lucind in ochi, rusii s-au incalzit incet-incet. Domnitele oachese, coborate din romanele lui Tolstoi, s-au pus pe suflat, in timp ce degetele instrumentistilor faceau acrobatii pe corzi. Ping, pang... puncta din cand in cand xilofonul, pana ce tanguielile de stepa au lasat loc ritmurilor dracesti de tocit cizmele.
Si iata, lumina care-i umplea de culoare se stinge brusc, si in fata, sub un halou luminos, raman doar Alexander Sokolov si Serghei Jarinov, in mantii cu fireturi, pentru un duet de baiane, celebrele acordeoane mari, cu butoane. Tacere, aplauze, o pauza lunga si apoi... linistea strapunsa de-o suflatoare mare, din lemn, ce cheama la razboi. Se sufla din goarna si din trombon. Cazacii, proaspat reintorsi pe scena, au paltoane tivuite cu bumbi de aur si cizme de lupta, costume cu fireturi si trese, ca de plecat la razboi. Se bate ritmul din picior, se suiera si zornaie cantece din orasul Salatov. Un rus mandru se ridica si vine in fata. E incins cu un brau rosu de satin, cusut cu fir de aur. Isi rontaie precipitat mustata, in timp ce o voce din culise il prezinta: "Serghei Jarinov, mare solist de cantece populare rusesti". Vocea lui tuna pe "Oci Ciorniie", isi plesneste cu furie cizma pe "Kalinka" si "Katiusa". Glasu-i devine tot mai gros, iar ochii sticlosi sunt cuprinsi de patima dansului.
Fara acordurile mieroase de dinainte, imbracati in costumele armatei tariste, muzica lor pare austera, cu aerul ei de fanfara. Numai ca muzicienii cazaci ne surprind din nou, cand tonurile populare de saxofon si goarna trec insesizabil in improvizatii de jazz. "Bravo!" striga sala in delir. Si pana sa se linisteasca din extaz, un nou solo, de acordeon, pe note din ce in ce mai inalte, de la cel mai mare baian, schimbat pe rand cu unul mai mic, mijlociu, mic, pana ce, spre extazul publicului, solistul a ajuns la acordeoane in miniatura, ce tiuiau tot mai subtirel.
Seara nu s-a incheiat inainte ca rusii cazaci sa interpreteze si un grupaj de cantece populare cu influente turcesti, cantate odinioara de cazacii ce au luptat in armata lui Ataman Nekrasov, traitori in Turcia timp de doua secole. Cat de ciudat si de mangaietor pot sa sune ritmurile rusesti de balalaica, invaluite in ritmuri ondulate, ce te lasa sa ghicesti parca dansurile din buric...
Celor care au inteles graiul rusesc, cazacii le-au spus povesti muzicale despre iubire si razboi, despre mandrute gingase care-i asteapta acasa si care trimit cu porumbei calatori sarutari fierbinti iubitilor de pe front. Au cantat despre seri de iarna in taigaua ruseasca, unde in casele incalzite, femeiusti repezi gatesc "casa". Dupa doua ore de concert spumos, uitasem ca ne aflam la Bucuresti. Ne vedeam departe, in Rusia misterioasa si inzapezita. Doamnele in rochii lungi cu pieptar de catifea visinie pareau gazde calduroase, gata sa ne invite in salon, unde ceaiul aburea in samovar, iar cantaretii, putin lenevosi, ciupeau alene balalaica, pe perne de velur.
***
Organizat de compania rusa "Cossaks of Russia", spectacolul "Cazacii zburatori" a adunat aplauze nu doar in Rusia natala. In Portugalia, Grecia, Spania, Serbia, Romania si Marea Britanie, cantecele cazacesti si dansurile lor dinamice si fascinante au strans in sali un public record.
Cinci lucruri care le plac cazacilor
* Libertatea. * Femeile, "toate femeile". * Patriotismul. * Credinta ortodoxa. Cand pleaca la razboi, cazacii lupta "pentru Dumnezeu, patrie si tar". * "Sufletul razboiului".
Cine sunt de fapt cazacii
Traitori pe teritoriul Rusiei de astazi, in perioada tarista, cazacii erau o comunitate devenita celebra pentru dorinta lor de autoguvernare si pentru iscusinta militara, mai ales in domeniul luptei calare. Numarul lor a crescut continuu in perioada medievala. Lor li s-au alaturat foarte multi iobagi fugiti de pe mosiile stapanilor lor. Pana la urma, cazacii au devenit aparatorii granitelor etnice. Si fiindca granitele erau adesea rauri, astazi cazacii sunt cunoscuti dupa originea lor: cazacii de pe Volga sau de pe Nipru. Cu timpul, au fost inrolati in armata rusa. Cazacii de pe Don au fost principala forta care s-a impotrivit bolsevicilor. Fiindca acestia au iesit victoriosi, cazacii au fost mai tarziu tinta multor persecutii sovietice si au fost nevoiti sa supravietuiasca mai multor valuri de foamete. Cazacii de azi sunt urmasii in spirit ai cazacilor de altadata sau ai vechilor soldati de frontiera. Sunt aproape un milion de descendenti, ce se mandresc cu bogatia traditiilor, culturii si muzicii cazacesti. Literatura romantica le-a creat o imagine idealizata, prin povestile despre acei oameni liberi si frumosi, nesupusi autoritatii statului, care lupta singuri impotriva inamicilor, pentru suveranitate.
Foto: JOHN MICHAEL KOHLER