In varful muntelui, la o palma de Dumnezeu

Claudiu Tarziu
Par. MAXIM BADOIU

- Staretul Manastirii "Pestera Ialomitei" din Bucegi -

"Multi crestini sunt numai cu numele. Prea multi!"


In urma cu peste o jumatate de veac, Mihnea Voda, ramas in istorie cu supranumele de "cel rau", strapungea, alaturi de cativa viteji calari, salbaticia din Muntii Bucegi, pana la Pestera Ialomitei. Acolo sus, aproape de culmi, la peste 1600 de metri inaltime, a intemeiat un schit din barne de brad, unde s-au asezat mai apoi o mana de calugari batrani, istoviti de pustnicia din pesterile de piatra. Dar la fel cum ceata ascunde muntele cateodata, istoria schitului din Bucegi a fost, si ea, invaluita vreme de 250 de ani, intr-un abur nepatruns, de mister. Abia din secolul 18 au inceput sa apara dovezi ale existentei lacasului, despre care s-a crezut multa vreme ca e doar un basm. Numai drumurile care leaga si astazi manastirea de lume, inguste, accidentate si rasucite pe dupa stanci, par sa fi ramas aceleasi de altadata, dovedind ca sihastria a existat cu adevarat. Biserica si micile chilii au ars de doua ori, tot de atatea ori fiind ridicate la loc. Blestemul focului a urmarit mereu schitul, ultima data lovindu-l in anul 1961, cand doar chiliile au scapat de prapad. Arsa pana la temelii, biserica a fost reconstruita abia de actualul staret al manastirii, parintele MAXIM BADOIU, cu hramul Sfintilor Petru si Pavel. Si ca sa nu-i fie urat singura, harnicul si inteleptul parinte a mai inaltat inca o bisericuta de lemn si un corp de chilii, asezate mai langa drum si cu fata la soare, ca sa fie zarite mai bine de crestini si de Dumnezeu.

"Randuiala manastireasca si
rugaciunea dau putere acestui loc"


- Parinte Maxim, sunteti staret in varf de munte, la o manastire ridicata de niste sihastri batrani. Peste drum de usa chiliei sunt piscurile Bucegilor. Nu va e urat asa de departe de lume, in pustietatea pietrei si-a vantului?

- Dupa 27 de ani de manastire, pot spune ca m-am adaptat la viata petrecuta aici, aproape de golurile alpine, dar sa stiti ca in viata calugarului, cel mai greu este sa se invete, nu cu o zona geografica, ci cu tipicul, cu rigorile misiunii sale si, mai cu seama, sa se obisnuiasca a lepada grija cea lumeasca. Eu cred ca am reusit, desi de griji nu poti scapa in totalitate in viata aceasta.

- Sunteti muscelean de la Campulung, o zona romaneasca fierbinte si vie, cu oameni prietenosi, deschisi spre comunicare. Nu va asurzeste tacerea de-aici?

- Nu sunt singur aici, ci intr-o comunitate monahala puternica. Slava Domnului, am cu cine vorbi. De altfel, nu asta e important, ci sa comunicam cu lumea, prin viata noastra, cu Dumnezeu si cu sfintii Lui, prin rugaciuni.

- Distanta de forfota lumii va apropie mai lesne de Dumnezeu? Faptul ca va aflati la o palma de bolta cereasca va ajuta sa va tineti atintita privirea spre El?

- De la inceputurile monahismului, calugarii au cautat pustia, fuga de lume si apropierea de Dumnezeu. Dar astazi nu mai esti cu adevarat izolat nicaieri. Evolutia tehnica a facut posibil ca in cateva ore sa strabati mii de kilometri si sa urci pana in varful muntilor. Asa ca si noi, vara, avem in preajma multi turisti. Prea multi, uneori, atunci cand ii vezi straini de credinta, cu un comportament nefiresc pentru un spatiu de manastire. In rest, locul este bun pentru rugaciune, mai ales iarna, cand se intampla sa fim izolati in zapada, cu saptamanile.

- Va mai bate ursul la usa? Mai sunt animale in aceste paduri?

- Vine si ursul, vin si caprele negre... Dar ne-a ocrotit Maica Domnului si n-am avut necaz pana acum cu nici un animal. Ursul, cand e infometat, ar putea ataca animalele noastre din gospodarie, dar pana acum n-a facut-o. Avem si un tap de capra neagra, care apare pe stanca de deasupra pesterii si ne anunta ca se strica vremea. E barometrul nostru.

- Bucegii au renumele de a fi fost candva plini de pustnici. Mai exista si astazi schimnici ascunsi prin paduri?

- Se zice ca ultimul pustnic a trait pe aici in anii '60. Monahul Gheorghe. Se refugiase in grota zisa "A pustnicului", chiar langa Pestera Ialomitei. Se spune despre el ca ramanea si iarna acolo si ca primea langa el animale salbatice, care il incalzeau...

- Parinte staret, pornind de la aceasta poveste, va intreb: care viata e mai grea, cea de calugar in obste sau cea de pustnic?

- Dupa mine, este mai grea viata de obste, caci te obliga sa te infranezi mai mult, sa fii mai rabdator, sa faci ascultare, sa-ti tai voia. Pe cand in schimnicie, singur iti faci programul, nu te poate nimeni sili sa faci ceva. Este adevarat ca e greu si ca mai mult il incearca diavolul pe un schimnic decat pe un calugar in obste. Aici, in obste, rugaciunea are alta forta si te protejeaza ca un scut de necuratul. Diavolul nu poate suporta imnurile de slava aduse lui Hristos, iar puterea sa scade atunci cand monahii dintr-o obste se roaga impreuna si se au ca fratii. Pe de alta parte, in pustnicie nu-ti invingi cu adevarat pornirile si ispitele, ci doar le ocolesti. Intr-o manastire, ca sa vietuiesti cum se cade, esti nevoit sa faci un efort de adaptare la viata de obste, trebuie sa lasi de la tine, sa fii ingaduitor, sa dai dovada de bunatate si de intelepciune. Ca sa intelegeti mai bine: calugarii dintr-o manastire sunt ca pietrele intr-o albie de rau. Apa izbeste pietrele unele de altele, le rastoana, le rasuceste, le duce spre aval, iar din toate aceste miscari, cu vremea, pietrele isi rotunjesc colturile si se potrivesc mai bine unele cu altele. La fel se intampla cu monahii, care impinsi de viata, ajung ca dupa o vreme de stat laolalta sa-si netezeasca asperitatile si sa se imbunatateasca sufleteste. Sigur, asta cere multa rabdare si jertfa, dupa puteri. Dar daca vrei sa-i urmezi lui Hristos si sa fii incununat pentru mantuire, trebuie sa te sacrifici.

- Cum isi aleg calugarii locurile de pustnicie? Exista zone anume care inlesnesc rugaciunea si cugetarea la Dumnezeu? Muntii Bucegi au ceva special in privinta aceasta?

- Este o zona energetica foarte puternica. Unii sustin ca in Bucegi se afla Kogaiononul, muntele sfant al dacilor si centrul pamantului.

- Sfintia Voastra simtiti ca locul acesta are o forta deosebita?

- Da. Am observat ca atunci cand plec pentru o perioada mai indelungata din manastire, la intoarcere imi trebuie o zi, doua, pana ma reacomodez. Se intampla ceva in organism. Aici am multa energie, dar nu-mi dau seama decat cand sunt lipsit de ea, cand plec. Cand ma intorc sunt ca o baterie consumata, in care bag din nou curent.

- Cum va explicati fenomenul?

- Cred ca locul are o forta speciala, dar nu pentru ca e centrul lumii sau mai stiu eu ce inventie paranormala, ci pentru ca aici exista o randuiala manastireasca si rugaciunea ii da aceasta putere. Nu cred ca daca mergi undeva in munte, departe de manastire, simti aceeasi mangaiere divina, aceeasi putere neobisnuita ca in preajma bisericii.

- Poate ca tocmai aceasta putere spirituala a locului, generata de rugaciunea calugarilor, e cea care atrage atata lume la manastirea Sfintiei Voastre. Vad venind puhoaie de oameni pe aici...

- Aparentele inseala: putini din acest puhoi care curge mai ales vara, foarte putini il cauta pe Dumnezeu. Tinem slujba in fiecare zi, dimineata si seara, dar nu intra in biserica nici zece la suta dintre turistii care haladuiesc prin munti si cauta pestera. Unii nici nu-si dau seama ca trec pe langa biserica, merg pana la capatul grotelor, vin inapoi si il intreaba pe calugarul de la poarta: "Dar unde e biserica?". Iar biserica - mare, frumoasa, e chiar sub ochii lor. E incredibil, dar adevarat. Aici, in varful muntelui, ii patrunzi mai bine pe oameni, fiindca se afla in timpul liber si le vezi mai usor inclinarile. Mi-e greu sa spun, dar constat o lipsa infioratoare de educatie crestineasca, o lipsa de sete pentru cunoasterea lui Dumnezeu, in omul acesta, cum sa-i zic, postmodern...

"Fara mari duhovnici, e greu pentru omul
obisnuit sa-si gaseasca repere in drumul spre Dumnezeu"


- Care e cauza instrainarii de Dumnezeu?

- Mi se pare ca radacina este in lipsa de mari duhovnici. O mare durere pentru noi, toti, aceasta absenta. Au mai ramas doar cativa, foarte batrani si asaltati de crestini. Or, fara mari duhovnici, e greu pentru omul obisnuit, chinuit de tot felul de probleme cotidiene, sa-si gaseasca repere in drumul spre Dumnezeu. Oamenii au nevoie de modele, de personalitati in care sa aiba incredere, de preoti pe a caror putere duhovniceasca sa se bazeze si de sfaturi folositoare. Si apoi, au nevoie de mari duhovnici si preotii mai tineri, ca sa invete sa-i indrume pe crestini. Nu stiu daca poate fi condamnata turma pentru dezorientarea ei, de vreme ce nu are pastori. Este un gol care se va umple greu. Poate in urmatorii 10 - 15 ani, vom avea alti mari duhovnici, care acum sunt in formare, in schituri si manastiri.

- Dar scoala, familia, l-au pierdut si ele pe Dumnezeu? Au un rol important in educatia religioasa.

- Parintii nu mai au autoritatea de altadata in fata copiilor si nici nu se mai preocupa sa le dea o educatie religioasa asa cum o faceau in timpul comunismului, cand credinta era o forma de rezistenta la dezumanizarea spre care ne impingea regimul. Tineretul e astazi educat mai degraba prin Internet si televizor, atras de o viata fara constrangeri religioase, indoctrinat pe ideea ca e liber sa faca orice, ca are dreptul la orice. Tineretul, in mare parte, il ignora pe Dumnezeu. In scoala nu se face educatie religioasa temeinica, multi profesori de religie sunt necalificati, iar in ultimul timp, vedeti ca se duce o lupta pentru scoaterea religiei din programa si a icoanelor din scoli.

- Printre credinciosii care urca la manastire, nu sunt si parinti insotiti de copii, care sa stea la slujbe cu ei, sa ii invete de mici regulile unei vieti crestine adevarate?

- Nu prea. Si nu e legat de faptul ca s-ar ajunge greu la manastirea noastra, ci de comoditatea omului sau de dezinteresul lui. E un duh de gheata care sufla peste Muntenia. Aici, viata religioasa este mai firava, omul este mai putin credincios. In Moldova, de pilda, am vazut multi parinti cu copii dupa ei, care merg la manastire, stau la slujbe de noapte, sunt mai aproape de Dumnezeu. Nu stiu de ce.

"Nu toti cei care zic "Doamne, Doamne!"
merita imparatia lui Dumnezeu"


- Parinte, Craciunul bate la usa. Incepe un rastimp in care chiar si cei mai putin credinciosi se intorc cu gandul spre Dumnezeu. Care sunt conditiile minime pe care trebuie sa le indeplinim pentru a ne numi crestini?

- In primul rand, sa primim botezul. Apoi, sa participam efectiv la viata bisericeasca, sa asistam la Sfanta Liturghie, sa ne spovedim si sa ne impartasim, sa facem milostenie, sa respectam cele zece porunci, sa marturisim adevarul de credinta tuturor, spre a le deschide ochii, cu dragoste si cu multa intelegere. Daca nu face acestea, macar in parte, o persoana botezata se autoexclude din Biserica.

- Cine nu merge la biserica decat din an in Paste, dar pastreaza poruncile divine si se roaga singur, se poate mantui?

- Mantuitorul nostru Iisus Hristos a spus: "Cel ce mananca Trupul si Sangele Meu are viata vesnica. Cel ce nu mananca Trupul Meu si nu bea Sangele Meu nu are viata vesnica. Eu sunt painea care s-a pogorat din cer". Daca cunosti puterea euharistiei, a impartasirii cu Trupul si cu Sangele Domnului, dar te multumesti doar sa o teoretizezi, si nu sa o traiesti, cred ca totul este zadarnic. Nu pot spune eu acum cine va fi mantuit si cine nu, dar cred ca sunt sanse foarte mici sa se mantuiasca unul ca acesta.

- Cat de deasa ar trebui sa fie impartasania?

- Macar de patru ori pe an. Dar sa fie luata cu vrednicie, adica dupa ce trupul omului a fost curatat cum se cuvine, prin post, rugaciune, fapte bune si ganduri curate. Daca se va impartasi cineva cu nevrednicie, ascunzand duhovnicului sau ca nu si-a curatat trupul si sufletul de patimi si caderi omenesti, acela isi va da siesi osanda. S-au vazut cazuri cand unii dintre cei care s-au impartasi astfel, incercand sa-l insele pe Insusi Mantuitorul, au fost rapusi de boala sau au suferit asupra lor multe necazuri grele.

- Cu toata instrainarea de Dumnezeu, mai sunt, totusi, foarte multi oameni care isi pun nadejdea in rugaciuni pentru a scapa de necazuri. Exista intre ele una anume, o ruga mai presus si mai puternica decat toate, mai de folos si mai la indemana crestinului aflat intr-o situatie grea, de urgenta, cand nu mai are timp sa caute sfatul duhovnicului, si nici in cartile de rugaciuni?

- Toti crestinii, indiferent de cat de slabi de credinta or fi, trebuie sa cunoasca Rugaciunea Domneasca, Tatal Nostru. Este rugaciunea pe care ne-a lasat-o Iisus Hristos. Din pacate, multi n-o stiu nici pe asta. Vin la mine oameni maturi sa se spovedeasca, si abia stiu sa se inchine, dar nu cunosc nici o rugaciune. Ce sa mai vorbim de Crez, sau de Psalmul 50, care sunt simbolurile noastre de credinta si pe care orice crestin ortodox ar trebui sa le stie. Eu le dau, in primul rand, canon sa invete rugaciunile acestea. Multi crestini sunt numai cu numele, prea multi.

- Dar se cuvine ca un credincios oarecare, neimbunatatit duhovniceste, sa spuna, de pilda, Rugaciunea Inimii?

- In principiu, da. Nimanui nu-i este oprita vreo rugaciune. Dar nu poti sa o practici decat daca esti un credincios adevarat, adica daca traiesti tainele in Biserica. Altminteri, gandul tau nu va fi acolo, iar rugaciunea nu are efect. Poti sa o zici ca pe o poezie: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul". E mare lucru si asta, e un prim pas, dar e nevoie sa ii faci si pe ceilalti. Stim ca Rugaciunea Inimii sau Rugaciunea lui Iisus se rosteste in gand, pe ritmul respiratiei si trebuie sa deprinzi asta, asa incat la un moment dat rugaciunea sa coboare din minte in inima si sa se rosteasca singura, in ritmul batailor ei. Dar ca sa ajungi la acest nivel ai mult de munca. Rugaciunea individuala are un rost adanc, dar ea este cu adevarat rodnica numai atunci cand este practicata in paralel cu rugaciunea comuna, in biserica.

- Cunosc oameni care au renuntat sa se mai roage, considerandu-se nevrednici sa-i ceara ceva lui Dumnezeu, mai ales ca s-au rugat si li s-a parut ca Domnul nu-i asculta...

- Nu toti cei care zic "Doamne, Doamne!" merita imparatia lui Dumnezeu, dar nu avem voie sa ne lasam deznadajduiti. Daca nu primim raspuns la rugaciunile noastre, adica daca nu ni se da ce solicitam, este pentru ca de multe ori cerem lucruri care nu ne sunt de folos. Multi oameni, mai ales femeile, dau slujbe la biserica, platesc sa se roage Biserica pentru ei, "Ca eu m-am rugat, dar Dumnezeu nu m-a ascultat"... Daca ceri averi, masini scumpe, excursii in strainatate, vile cu zeci de camere, sa castigi la loto si altele asemenea, care nu-ti sunt de folos sufleteste, e foarte probabil ca nu le vei avea. Cere cu credinta ceea ce iti este de folos duhovniceste si Dumnezeu iti va da. Si toate ti se vor adauga pe parcurs, dupa ce vei primi cele pentru suflet.

- Cititorii revistei noastre ar fi bucurosi sa le dati un sfat de viata care v-a fost si sfintiei voastre de folos.

- Sa fie tari in credinta si sa nu se indoiasca niciodata, indiferent ce vor auzi, ce vor vedea, ce vor patimi. Caci toate sunt de la Dumnezeu si nici macar "un fir de par din capul lor nu se misca" fara voia Domnului. Iar daca voia Lui este ca noi sa trecem si prin greutati, necazuri, tristeti, inseamna ca pentru salvarea noastra este, nu intamplator, sau pentru ca am fi fost abandonati de El. Dumnezeu ne iubeste fara limite si nu ne paraseste nici atunci cand suntem plini de pacate. In iubirea Lui nemarginita ne da mereu semne ca ne putem intoarce oricand la Sanurile Sale, doar sa vrem. Daca vom fi tari in credinta, tot gandul nostru bun va rodi si fiecare fapta buna va fi rasplatita inzecit.