Blondut, subtirel, binecrescut, dar mai ales foarte talentat, Catalin, castigatorul primei editii a concursului "Megastar" de pe Prima TV, ataca in forta piata muzicala, cu albumul de debut - "Megastart". Povestea lui seamana cu dorintele implinite de Mos Craciun...
De la opera la Megastar
- La aproape un an de la castigarea concursului "Megastar", te pregatesti sa dai din nou lovitura, cu primul tau album "Megastart". Voce excelenta, piese variate, incepe sa ia avant cariera ta...
- Da, cred ca incepe intr-adevar sa ia avant cariera mea muzicala, si sunt constient ca ea depinde inainte de toate de mine, pentru ca echipa din jurul meu este profesionista, isi face treaba ca la carte. Nu este deloc usor sa sprijini un tanar aspirant de peste Prut. Pe langa relatii si munca, trebuie sa-i asiguri si partea materiala. Dar nu degeaba "Universal Music" este cea mai mare casa de discuri din lume... A durat, intr-adevar, aproape un an pana sa lansez albumul de debut, dar nu-mi pare rau, pentru ca datorita acestei asteptari il am acum pe Marius Moga scris in dreptul majoritatii pieselor drept compozitor. Eu ma gandisem de la inceput sa colaborez cu el, dar mi se spusese mereu ca este extrem de ocupat. Am avut rabdare, si, pana la urma, iata ca sunt sapte piese de pe album semnate de el, ba chiar Marius este si producatorul executiv al albumului. Stilul abordat? Albumul acesta este un fel de test, si pentru mine, si pentru ascultatorii mei. Inca nu stiu ce mi se potriveste cel mai bine. Eu am o educatie muzicala clasica, nu am avut pana acum prea multa legatura cu stilul pop, si atunci inca sunt in incercari. Dar, cu siguranta ca dupa multe concerte, dupa mesajele de la ascultatorii acestui disc, am sa-mi dau seama ce stil mi se potriveste cel mai bine, cu care dintre ele ma voi simti mai confortabil.
- Cu siguranta ca mesajele asteptate vor creste daca le vei spune cititorilor nostri povestea ta.
- M-am nascut pe 4 martie 1987 in Basarabia. Am crescut fericit la Chisinau, alaturi de parinti, fratele si sora mea. Dar mai important, am crescut alaturi de muzica: doisprezece ani de pian la "Ciprian Porumbescu". Acum imi place sa spun asta, imi dau seama ce mult m-au ajutat acesti ani sa ajung aici. Dar cand eram mic... Sa o iau cu inceputul: tata a facut canto clasic la Chisinau, dar nu a urmat o cariera in muzica de opera. A fost totusi solist in Corul TV-Radio Moldova. Sora mea a facut si ea doi ani de pian, dar atat; fratele meu canta de mic la o multime de instrumente populare, dar in final a urmat alta cariera, asa ca am ramas eu responsabil cu partea artistica a familiei. Ai mei, si mai ales tata, au insistat enorm la acest capitol. Exersam obligatoriu trei ore pe zi, aveam un ceas pe pian, la care ma uitam din cinci in cinci minute. Mi se parea ca nu se mai termina. La un moment dat, nu mai rezistam si intorceam ceasul cu spatele, sa nu mai vad timpul cum abia trecea. Cateodata imi placea, alteori voiam sa sparg pianul cu un topor, il uram. Dar am crescut, s-au adunat doisprezece ani de studiu, iar acum sunt student in anul trei la Conservatorul din Chisinau. Foarte mult datorez profesoarei mele de pian, care a avut mare incredere in mine, m-a impulsionat, nu m-a lasat sa renunt. Vocea... vocea e de la tata. El este bariton, iar eu am mostenit "joasele" lui. Foarte des ne confunda lumea la telefon. Datorita acestei voci, am hotarat in clasele liceale sa ma indrept catre o cariera de canto clasic, deci de opera. Poate fi ciudat pentru un tanar al zilelor moderne de azi, dar mie chiar mi-a placut. Cred ca opera este stilul muzical care sta la baza intregii muzici vocale. Din nou am avut noroc de un profesor foarte bun, Valeriu Vdovicenco, care a vazut in mine o mare promisiune in canto clasic. Conservatorul de la Chisinau este o scoala foarte dura, pentru ca pastreaza destule aspecte ale traditiei vechii scoli rusesti, una recunoscuta in lume, foarte buna si totodata foarte complicata. Din fericire, cei doisprezece ani de la Liceul "Ciprian Porumbescu" m-au ajutat sa inteleg mai usor ce asteapta de la mine profesorii de la Conservator.
- De la o cariera promitatoare in opera la concursul "Megastar" este o cotitura de 90 de grade...
- Asa e. Dar nu m-am gandit ca voi castiga concursul si ca viata si cariera mea se vor schimba atat de radical. A fost o decizie spontana sa particip la Megastar, nu m-a indemnat nimeni; am vazut acest eveniment ca pe o posibilitate de a fi vazut si auzit. Atat. Prima preselectie era la Iasi, asa ca din banii mei pusi deoparte, mi-am luat un bilet dus-intors. Recunosc ca am fost cam slabut la inceput, dar cred ca juriul a vazut ceva in mine si m-a chemat si la Bucuresti. Eram foarte bucuros, mai fusesem aici doar cand eram micut... Pentru Bucuresti am fost mai sigur pe mine, am pregatit bine doua piese ("Ti-am dat un inel" si "She Bangs" a lui Ricky Martin). Eram mai sigur ca pregatire, dar tot foarte emotionat, de am uitat si cuvintele la un moment dat. Am improvizat cu publicul, ca sa scap din incurcatura. Eu am facut parte din grupul de preselectie, format din concurenti de la Iasi, Bacau, si alte orase din Moldova, despre care, fara sa-i laud, spun ca erau cei mai buni. Pe langa ca am fost foarte uniti, avem cu totii si o buna pregatire tehnica. Chiar si doamna Crina Mardare (cea care se ocupa de aspectul "tehnic" al concurentilor de la Megastar) ne spunea ca nu prea mai are ce sa ne invete. In finala, iar am inceput mai greu, dar incetul cu incetul, am recuperat si am castigat. Poate ca si din cauza modestiei am avut momente ezitante. Nu mi-am dat prea multe sanse de la inceput, am muncit mult, dar tot nu credeam in succesul meu. Bineinteles ca acum ma felicit pentru decizia de a fi participat, si chiar vreau sa le recomand concursul Megastar tinerilor talentati. Este un mijloc extraordinar de promovare. Odata trecut de primele etape, practic beneficiezi de o promovare la televizor imediata, gratis, fara ani de "lupte". Indiferent cat de departe ajungi, lumea te vede si obtii apoi mai usor un contract.
In muzica, Romania inseamna Europa
- Zdob si Zdub, O-Zone, Milenium, Pavel Stratan sunt numai cateva nume care s-au impus pe scenele romanesti, venind de dincolo de Prut. De unde atata talent la fratii nostri basarabeni? Ce magie se intampla acolo?
- Va spun sincer, intotdeauna am crezut ca Moldova este putin mai inzestrata cu talent decat celelalte regiuni ale Romaniei. Totusi, dincolo de Prut, trebuie sa ai mult mai mult noroc, pentru ca acolo te lansezi foarte greu. Industrie muzicala nu prea exista, iar atunci drumul succesului duce spre Romania. Daca te afirmi aici, atunci drumul continua in Europa. La noi, in schimb, pregatirea muzicala este foarte solida. Daca ai studii muzicale, atunci esti cu adevarat foarte bun, pentru ca scoala e extrem de dura. Exista si la noi aceeasi problema ca si in Romania, poate chiar la un nivel mai mare: foarte multa lume pleaca din tara, copiii raman sa se descurce singuri, si atunci educatia lor are de suferit. Sper ca la un moment dat sa apara cineva care sa nu mai lase atatea talente sa se piarda. Imi doresc sa fiu chiar eu acela, pentru ca stiu multi tineri foarte dotati care nu canta decat la nunti si mi-ar placea sa-i ajut. Tin atat de mult la oamenii si la locurile acelea, incat as face orice sa le fie mai bine...
- Dar cu Romania, cu Bucurestiul, te-ai acomodat? Ti-ai facut ceva prieteni?
- Mi-am facut cativa prieteni in Romania si nu cred ca acest lucru este legat numai de faptul ca am castigat Megastar-ul (rade). Cu Bucurestiul am inceput sa ma acomodez, chiar daca in continuare nu-mi place ca oras, mi se pare trist, aglomerat, agitat, nu gasesti un coltisor de liniste. Nu exista nici o secunda intr-o zi in care sa fii singur pe o strada, iar asta e foarte obositor. La Chisinau gaseam din plin asemenea momente. Cand ma intorc acolo, orasul imi pare pustiu, dar un pustiu frumos. Imi este foarte drag Chisinaul, oamenii sunt mai buni, mai deschisi, mai sufletisti, mai naivi poate. Mai naivi in sensul bun, in sensul de... inocenti. Sunt creduli, au mereu bratele desfacute, sunt in stare sa-si faca tot timpul prieteni. Acolo nu poti sa dormi, ca nu te lasa nimeni: "Nici un somn", iti spun "stam pana dimineata sa povestim!". Sa stiti ca nu este numai parerea mea, am vorbit cu multe persoane care au fost la Chisinau si care mi-au spus ca acolo au intalnit cei mai deschisi oameni din lume. In Romania, ardelenii sunt cei care imi aduc putin aminte de moldovenii mei. Am avut de curand un concert la Timisoara si m-am simtit aproape ca acasa. Chiar in aglomeratia unui Mall, parca nu este incrancenarea din Bucuresti. S-ar putea ca si moldovenii sa se molipseasca de, sa-i spunem, "fenomenul Bucuresti", dar sper ca nu foarte curand.
Cetatean moldovean de origine romana
- Fara sa intram in politica: care mai este atmosfera in Moldova, in ceea ce priveste legatura cu Romania? Ce mai spun oamenii pe acolo? Ce simt fata de noi?
- E o problema sensibila, dar eu nu ma feresc de ea. Dupa parerea mea, un lucru este cert: cel mai tare se sufera in Moldova din cauza conducerii. Pe de alta parte, sunt minoritatile nationale care tind si ele spre alta directie. O alta problema este ca au plecat din tara foarte multi dintre cei care-si doreau unirea cu Romania. La asta se mai adauga si voci din partea astalalta a Prutului, care spun ca moldovenii sunt rusi, ceea ce nu este adevarat. Eu o spun din toata inima si cu toata convingerea: moldovenii sunt romani. Eu cu acest crez am fost crescut. Multi moldoveni cand isi fac pasaport spun ca sunt de nationalitate moldoveneasca. Asta e o prostie. Eu am fost si am spus ca sunt cetatean moldovean de origine romana. Sper ca intr-o zi, toti moldovenii sa-si dea seama ca nicaieri nu-i mai bine ca acasa, iar "acasa" este Romania. Iar daca unirea nu se va realiza, macar sa ne reintalnim ca fratii in Comunitatea Europeana. Dar pana atunci... pana atunci ne bucuram de libertate, de libertatea de a vorbi limba romana fara frica. Eu stiu si rusa (asa, ca limba straina), pentru ca inca sunt foarte multi rusi in Chisinau. Doamne fereste sa fie toti "rai", am chiar prieteni printre ei.
"Iubire de frati"
- Se apropie Craciunul... Se mai colinda, se mai pastreaza traditiile la voi?
- Sigur ca se mai colinda. Poate nu ca atunci cand eram copil, dar se mai colinda. Cand eram mic, era tare frumos... Tin minte cum mergeam toti trei copiii, cu tata, la colindat. Tata era "managerul" (rade). Ne imbracam in costume nationale, eram dintre putinii care o faceau. Organizam un program in toata regula, cu capra, cu buhai, cu clopotei. Eu spuneam uraturi, sora mea, Ruxandra, canta si ea cu vocea, iar Doru, fratele meu, acompania la fluier sau alt instrument popular, din sumedenia pe care o cunostea. Eram foarte bucurosi ca strangeam ceva bani. Chiar imi aduc aminte ca putin inainte de '89, stransesem chiar multisor. Apoi, rublele noastre s-au devalorizat peste noapte si am ramas cu un teanc fara valoare. Doamne, ce ciuda mi-a fost! Si acum mai am banii aceia, asa, de amintire. Da, inca mai merg cu colindul, dar nu cu familia, ci cu fostii colegi de liceu. Mergem numai la profesori. Ca si in Romania, la tara se pastreaza mult mai frumos si mai strict obiceiurile, acolo inca se mai colinda ca pe vremuri. La tara se mai tine si malanka. Stii ce e malanka? O sarbatoare mare, de Craciun, in care toata lumea e costumata, se joaca un fel de poveste. Dar nu numai de catre copii, ci si de catre oameni mari... Apar ursul, capra, tot felul de personaje mascate. Foarte frumos. In Moldova se sarbatoreste si Craciunul "pe vechi" - pe 18 ianuarie -, dar nu si la noi in familie. Noi l-am celebrat mereu numai pe 25 decembrie, ca in Romania. In schimb, cadourile le primeam de Revelion. Asa era la noi. Mai bine zis, "le gaseam", pentru ca Mos Craciun le lasa la usa, inainte de ora douasprezece. Tocmai de aceea, si Revelionul e o sarbatoare tot de familie, de fapt atunci e adevarata sarbatoare. Doamne, cat l-am mai pandit pe Mos, dar niciodata nu l-am prins. Oricat de ciuliti eram toti, tot nu auzeam nimic, pana nu spunea mama: "Parca am auzit ceva la usa", si atunci saream ca arsi, iar pe prag erau toate darurile. Mi-e dor de clipele acelea, cred ca mi se trage tot de la educatie. Am fost crescuti cu iubire pentru familie, pentru casa, sa ne indragim si sa ne respectam prietenii, rudele. Tot timpul ni s-a spus ca familia si prietenii sunt mai importanti decat toti banii din lume, si in continuare mi se pare un lucru foarte adevarat, pe care vreau sa-l respect toata viata. Am fost crescuti in spirit crestin, religios. La noi in familie, traditiile s-au tinut tot timpul foarte strict. Mic fiind, imi era foarte greu sa tin post, dar mama ne obliga, macar o saptamana. Apoi mergeam la biserica, ne impartaseam. Acum nu pot sa spun ca mai merg asa de des la biserica, dar am ramas foarte credincios. Ma gandesc la Dumnezeu, cred ca fiecare credincios trebuie sa-si creeze propria legatura cu Divinitatea, sa-i vorbeasca de oriunde, nu neaparat din biserica. Eu cred ca toate evenimentele din vietile noastre sunt scrise de mult, urmatorul cuvant pe care il voi rosti eu este de fapt scris intr-un scenariu ancestral, pe care eu, clipa de clipa, doar il citesc. Nu sunt fatalist, cred in liberul arbitru, in forta pe care ne-a dat-o Dumnezeu de a lua decizii, dar cred cu tarie ca marile cotituri din viata sunt deja stabilite de Divinitate.
- Se apropie 2008... Ce planuri ai?
- Acum nu stau cu gandul decat la concerte, mai ales la cele de sarbatori, care sper sa fie cat mai numeroase. Imi fac si planuri sa merg acasa, pentru ca nu am mai fost de foarte mult timp. Sper ca macar inainte de Craciun sa ajung la Chisinau, la parinti. Fratii mei sunt in Marea Britanie, dar parintii au ramas acasa si imi este dor de ei. Mai sper ca lumea sa-mi asculte albumul, sa stie ca pun foarte mult suflet in ceea ce fac, ca le respect parerea. Vreau sa am cat mai multe concerte, sa fiu auzit peste tot in tara si, de ce nu, nu numai in tara. Si nu in ultimul rand, le doresc romanilor (din Moldova si Romania deopotriva) sarbatori cu bucurii si sanatate, cu intelegere, fara ura. Le doresc iubire de frati!
Fotografii: Universal Music (2)