Magdalena, Iacobea si Salomea
Expansiunea crestinismului n-a inceput pretutindeni odata cu rastignirea si invierea lui Iisus. A trebuit sa treaca ani, pentru ca lucrurile sa inceapa sa se miste. Evanghelizatorii s-au raspandit in tot bazinul mediteranean, mai ales dupa ce imparatul Constantin a normalizat situatia crestinilor la Roma si in Imperiu, prin Edictul de la Milano, in anul 313. Totusi, este posibil ca primii misionari orientali, sirienii (arameeni) si egiptenii din delta Nilului, sa se fi intalnit pe aceste tarmuri; unii traversand Anatolia, Balcanii si Italia, iar ceilalti mergand de-a lungul coastelor magrebiene, apoi ale Peninsulei Iberice, pentru a se uni de cealalta parte a Mediteranei, in Franta meridionala. Pana la recunoasterea lui de catre imparatul Constantin (306-337), crestinismul nu fusese decat o secta evreiasca printre multe altele. In toata aceasta perioada, primii crestini erau considerati de romani si de populatiile supuse Imperiului niste instigatori care tulburau linistea si se impotriveau ordinii imperiale. Erau prigoniti, aruncati in temnite si torturati, cum bine se stie. Dar tocmai aceasta prigoana le-a intarit credinta si i-a indemnat s-o raspandeasca in Europa, pornind cu ea din Iudeea.
Pentru omul modern, sunt greu de imaginat crestinii acelor timpuri, sosind pe uscat, de-a lungul coastelor, sau pe mare, traversand tinuturi partial colonizate de greci si romani. Totusi, traditia orala afirma ca apropiati ai lui Iisus, precum Maria Magdalena si, mai tarziu, "Sfintele Marii" sau "Egiptenele", cum li se spunea, au acostat in Galia, pe coastele meridionale ale Frantei, in primii ani de dupa martiriul Mantuitorului si ca au facut cunoscuta invatatura sa, printre locuitorii din zona. Asa au aparut, spun istoricii, primele comunitati crestine din Provence. Acest lucru pare sa se fi intamplat in principal la Marsilia, in ceea ce o priveste pe Maria Magdalena, si la Saintes-Maries-de-la-Mer, in ceea ce le priveste pe Maria-Iacobea, sora Maicii lui Iisus, Maria-Salomea, mama apostolilor Iacov si Ioan si pe servitoarea Sara, care potrivit legendei, va deveni ulterior Fecioara Neagra, pe care gitanii o numesc Sara-la-Kali.
Izgonita din Palestina intr-o barca fara panze, Maria Magdalena era insotita de Lazar, de sora sa, Marta, si de Maximin. Ei au "acostat" pe o plaja cu nisip fin, pierduta undeva intr-un loc care pe-atunci se numea "Portile Infernului"! Sa fi fost vorba de Marsilia, pe coastele Languedoc-ului de astazi, adica in departamentul Herault? Este o ipoteza. Legenda situeaza aceasta acostare prin anul 48, deci la aproximativ 14 ani dupa rastignire. Asadar, Maria Magdalena a fost prima dintre apropiatii lui Iisus care a pasit pe pamantul Galiei, indreptandu-se apoi spre Marsilia.
Viata ei edificatoare, dedicata in exclusivitate respectarii invataturilor lui Cristos si a primelor principii ale religiei crestine, a fost rasplatita cu sanctificarea si cu un renume care s-a pastrat pana in zilele noastre. Pelerinajul anual la Sainte-Baume, in onoarea Mariei-Magdalena, atrage milioane de oameni. Dar si pe parcursul anului, zi de zi, curiosii si credinciosii urca muntele pentru a-i aduce un omagiu acestei sfinte pe care francezii o divinizeaza.
Conform traditiei si conform unor indicii istorice, se spune ca celelalte Marii - Maria-Iacobea, Maria-Salomea si Sara, slujitoarea lor, ar fi decis sa se stabileasca in Camargue. Astazi, toata lumea cunoaste micuta asezare Saintes-Maries-de-la-Mer, mai ales datorita faimoasei adunari a gitanilor din toata lumea, care vin aici in pelerinaj.
Conform autorilor specializati in istoria crestinismului, debarcarea Sfintelor in Provence dateaza, la fel ca aceea a Mariei Magdalena, din anul 48 dupa Cristos. Legenda relateaza sosirea acestor femei care, devenind sfinte, vor da numele lor acestui loc. Este vorba de Maria Iacobea si de Maria-Salomea, care conform traditiei au venit in aceeasi barca, fara panze si fara vasle, insotind-o pe Maria Magdalena.
Ajutate de cei cativa barbati care le insoteau au decis sa ridice un altar "pe pamant batatorit", pentru a se ruga. Se mai spune ca din cauza varstei lor avansate, Maria-Iacobea si Maria-Salomea au ramas acolo, impreuna cu servitoarea lor, Sara, dupa plecarea Magdalenei la Sainte-Baume. Si ca au raspandit cuvantul lui Iisus in randul populatiilor din regiune. Traditia mai spune ca cele doua Marii au murit aproape in acelasi timp, dupa "o viata de munca, de rugaciuni si de penitente". Ele au fost inhumate aproape de primul altar inaltat "pe pamant batatorit", construit cu propriile maini, imediat dupa acostare. Din acel moment, tot mai multe locuinte s-au adunat in jurul locului, care curand s-a transformat intr-o biserica importanta. In cursul decadelor care au urmat, aceasta a fost fortificata, pentru a rezista asalturilor piratilor mauri. Asa a fost construita biserica Sfintelor Marii, element esential al unei retele de puncte de ancorare, care vor servi la raspandirea acestei noi religii, ce va ingloba foarte repede intreg bazinul mediteranean.
Un parfum ciudat, de sfintenie
La inceputul secolului XV, din ordinul regelui Ren d`Anjou, s-au efectuat sapaturi in interiorul si de jur imprejurul bisericii. Datorita descrierilor care dateaza din acea epoca, se cunosc multe amanunte despre arhitectura bisericii-fortareata. In timpul sapaturilor, a fost scormonit tot pamantul pe care se inalta biserica. In mijlocul capelei, au fost descoperite un put si un izvor de apa dulce. Intre grota si zidul capelei, s-au gasit resturi ale unui alt zid, care traversa capela pe toata latimea ei. In zid era o portita, prin care se putea ajunge de la grota pana la capela unde se afla putul. Pe locul altarului principal s-a gasit, la o adancime de 2 m, o mare cantitate de pamant batatorit, foarte diferit de pamantul afanat din strana, si o mica coloana de piatra alba, foarte corodata, iar deasupra ei, o placa de marmura in forma de altar portativ. Dar cea mai curioasa a fost descoperirea, de o parte si de alta a acestui altar, a doua trupuri intinse, care degajau un parfum suav. Osemintele au fost curatate cu vin alb, asezate cu grija intr-o racla cu cheson dublu, inainte de a fi transportate in capela superioara numita "Saint Michel". Dupa cum apreciaza istoricii, "aceasta descoperire ciudata confirma legenda ca este vorba, fara nici un dubiu, de trupurile celor doua Marii, unite in mormant".
Cultului Sfintelor
Descoperirile facute au lansat cultul Sfintelor in mod oficial. Grota a fost acoperita cu o bolta, formand astfel cripta, care poate fi vizitata in zilele noastre. Doua coloane mici au fost desemnate drept "pernele" Sfintelor, afirmandu-se ca cele doua capete se odihneau pe ele atunci cand au fost gasite. Drept urmare, pietrele conservate in cripta au devenit obiectul unor ritualuri foarte puternice. De exemplu, vizitatorii zgarie si astazi suprafata coloanelor pentru a lua cu ei un praf mineral, care, amestecat cu apa din put, are mai multe virtuti, printre care si pe aceea de vindecare a bolilor de ochi si de redare a fertilitatii femeilor sterile.
Enigmatica Sara
"Procesiunea la mare" a devenit o sarbatoare populara. Cu o fervoare fara egal, francezii le cinstesc pe Sfinte de doua ori pe an. Data de 25 mai ii este dedicata Mariei-Iacobea, iar pe 22 octombrie, este randul Mariei-Salomea. Se face o slujba in fata multimii de pelerini, iar raclele sunt coborate pe o trapa din capela Saint Michel, pana in biserica intesata de lume. Dupa care urmeaza faimoasa "Procesiune la mare". Purtate de barbati puternici, efigiile sfintelor, asezate in barca lor, sunt duse pana pe tarm. Acolo sunt inmuiate in apa si plimbate deasupra valurilor.
Sara-la-Kali, a treia dintre Sfinte, este o adevarata enigma istorica si religioasa. Ea face parte dintre fecioarele negre, numite in mod traditional "Egiptenele". La inceput, dupa sosirea lor pe coastele provensale, amalgamul era complet, intre toate acele femei si toti acei barbati care fusesera apropiatii lui Iisus din Nazareth, "Purtatorul Cuvantului". Ei au declansat o miscare extraordinara, care a luat repede o amploare ce-a bulversat aceasta lume galo-romana, bine "asezata" social si spiritual, de cateva secole.
Maria-Magdalena, asociata mai intai cu celelalte doua Marii, a disparut din cultul consacrat lor in Camargue. Eliminarea s-ar putea datora plecarii ei in directia Sainte-Baume. Dar ortodoxia religioasa reclama, deja, reconstituirea inamovibilei triade, si astfel s-a creat o curiozitate religioasa, prin admiterea Sarei cea neagra, ca cea de-a treia sfanta. Ceea ce remarca observatorii este faptul ca aceasta femeie venerata de credinciosi, exact ca si celelalte, a fost acceptata fara tragere de inima de catre Biserica catolica, nefiind canonizata nici pana in ziua de azi. Traditiile si legendele aparute in jurul acestei "sfinte" neobisnuite nu se potrivesc intotdeauna. Biserica pretinde ca ea venea din Palestina, dar traditia gitana spune ca Sara locuia in Camargue, cu mult inainte de venirea Mariilor orientale! Traditia roma spune ca era o printesa gitana, al carei trib venise din Egipt, cu multa vreme in urma... Dar povestea ei am aflat-o la fata locului si o cititi pe pagina urmatoare...