Nasa saracilor
- Interviurile cu tine au totdeauna parte de noutati. Anul trecut am aflat despre marele tau succes, ca actrita intr-un film frantuzesc, in vreme ce anul acesta, vestea cea mare vine din zona inimii: ai devenit "purtatorul de imagine" al unei fundatii de caritate.
- Da, asa e. Am fost cautata si rugata sa devin un fel de "marraine", de nasa a Fundatiei "Valentina", iar aceasta rugaminte s-a potrivit cu un gand ascuns al meu, legat de lumea care ne inconjoara. Fundatia este franceza la origine - de unde si interesul fata de mine, al celor ce lucreaza in cadrul ei. Le eram cunoscuta si simpatica din filmul "Je vous trouve tres beau", realizat in Franta. In ce priveste scopul caritabil al fundatiei, el vizeaza copiii cu probleme de sanatate grave, dar si pe cei de pana la clasa a V-a, care provin din familii foarte nevoiase. Copii amarati, care altfel n-ar fi avut posibilitatea sa mearga la cresa, la gradinita sau la scoala. Cei de la Fundatia "Valentina" au gasit familii cu multi copii, care stau in conditii sub nivelul imaginabilului, cate 6-8 oameni intr-o singura camera, unde nu exista curent electric, nu exista caldura, unde sunt plosnite, paduchi si raie, pe scurt, intr-un mediu nociv. Pentru acesti copii, viata inseamna ca la 5-6 ani sa cerseasca pe strazi si sa invete deja sa fure. Cetatenii de maine ai patriei!, de fapt, ai unei patrii care nu face aproape nimic pentru ei. Fundatia "Valentina" ajuta familiile acestor copii, casele sunt deparazitate, consolidate si varuite, se dau haine, mancare si tot felul de alte lucruri de uz comun. Nu bani. Iar copiilor li se platesc cresele, gradinitele si tot ce presupune scolarizare pana in clasa a V-a. Dupa lectii, ei vin la casa "Valentina" - o vila renovata, foarte frumoasa - unde stau pana seara si au program de masa, de odihna si de studiu, avand posibilitatea sa invete alaturi de asistenti-voluntari, care-i ajuta pe fiecare in parte. Deci, copilul nu se mai intoarce imediat in locuinta aceea mizera, unde tatal e deseori beat, unde mai sunt 5-6 frati care urla, unde nu sunt conditii ca sa inveti si abia astepti s-o intinzi pe strada... De la clasa a V-a in sus, se spera ca acei copii au prins deja gustul pentru invatatura si ca vor merge mai departe, motivati de acest orizont nou.
- Copii "premianti ai vietii", cu parinti repetenti? Exista asa ceva?
- Fundatia are in obiectiv si aceasta problema. Am discutat adeseori despre ea, despre cat este de important ca parintii sa inteleaga importanta educatiei pentru copilul lor. De mult prea multe ori, cei cu care ia legatura fundatia nu sunt nici macar alfabetizati. Asa ca oamenii de la "Valentina" se ocupa si de asta. De asemenea, ii trimit la cursuri profesionale, dupa care se zbat sa le gaseasca posturi si garanteaza pentru ei la interviurile cu angajatorii. Ceea ce iar mi se pare extrem de rodnic si valoros. Sigur ca unii parinti raman refractari, refuza sa inteleaga ca exista solutii pentru situatia lor, dar cu conditia sa se implice si ei, nu sa astepte ca totul sa se rezolve ca prin minune. Fundatia se ocupa inclusiv de educatia sexuala a parintilor. Ii invata ce inseamna un prezervativ si un sterilet si-i inscriu la medici de familie. Asta, pentru ca majoritatea covarsitoare a copiilor din astfel de familii apar din greseala, din ignoranta, sunt nedoriti. Nu mai spun ca, ulterior, mamele n-au conditii civilizate sa nasca! E asa de trist! Pentru ca acesti copii sunt niste ingeri! De cate ori merg la casa "Valentina", o ora-doua stau de vorba cu ei, si crede-ma, de fiecare data, mi se umple inima de bucurie. Cei mai multi sunt teribil de inteligenti si au o dorinta uriasa de a comunica. La un moment dat, a venit un copilas la mine si s-a apucat sa-mi povesteasca, plin de insufletire, cum el, acasa, are multi caini si pisici si cum, cand o sa creasca mare, vrea sa se faca "veterinar de animale". L-am ascultat, dupa care m-am dus la asistenta sociala si i-am zis: "Mai, daca ei stau intr-o camera, doi parinti si sase frati, sa ma ierte Dumnezeu, da' cum mai cresc si caini si pisici in casa? Mai lipseste doar calul!". Asistenta mi-a spus un lucru foarte trist. Ca, de fapt, baietelul respectiv nu avea nici un caine si nici o pisica, dar ca asta e dorinta lui suprema. In plus, faptul ca eu am stat si l-am ascultat l-a facut sa vrea sa ma impresioneze, si cu ce altceva s-ar fi putut el lauda din amarata lui de viata?! S-a laudat cu un vis. Doamne, cata nevoie avea copilul ala sa fie ascultat, sa i se dea atentie si un strop de afectiune! De altfel, toti copiii m-au emotionat foarte tare. E foarte greu sa-ti dai seama cum vor ajunge. Sunt atat de multe circumstante care ii pot abate de pe drumul cel bun. Demersul fundatiei "Valentina" seamana cu o aventura donchijoteasca: ei pun o samanta, o uda, dar n-au cum sa se asigure ca ea va rodi! Insa si ei, si eu, credem ca pana si in conditiile astea, merita sa incercam. Daca unul din zece copii devine un om normal, cinstit si integrat in societate, atunci tot ai realizat ceva. Sigur, e doar o picatura intr-un ocean, dar poate ca intr-o zi, picatura langa picatura, cele bune-o sa se-adune, cele rele o sa se spele.
Cultura cu ciorba de burta
- La interviul trecut marturiseai ca-ti doresti un copil. E si acesta un motiv pentru implicarea ta in activitatea Fundatiei "Valentina"?
- Cred ca da. Mai ales la nivel subconstient. Atunci, la interviu, am fost sincera, iar acum sunt la fel de sincera si te asigur ca dorinta de a avea un copil nu a disparut. Numai ca n-am gasit destul timp pentru ceva asa de important. Am intrat dintr-un proiect in altul, iar acum am programul stabilit pana la sfarsitul lui 2008. Pe de alta parte, nu ma pot plange ca duc lipsa obligatiilor materne. Copiii de la Fundatie ma umplu cu energie pozitiva. S-a intamplat sa ma duc acolo si-n zile in care eram mohorata, iar sufleteste eram pe minus dar, dupa ce-am stat cu ei, mi-am dat seama ca-mi venise cheful sa rezolv toate problemele societatii romanesti, nu numai pe cele ale pruncilor amarati de-acolo! Copiii astia au atata sinceritate, atata candoare, atata bucurie le vezi in ochi, ca de piatra sa fii, si tot te inmoaie! Copilul stie sa traiasca mult mai frumos decat un om mare, cu inocenta si cu bucurie. Pentru noi, maturii, cel mai important este sa reusim sa plecam primii de la semafor, sa apasam cat mai cu sete pe pedala de acceleratie. Ne pierdem sentimentele, precum arborii frunzele uscate... Uite, pe 1 decembrie, am fost invitata la o emisiune de televiziune, si-acolo erau intrebati prin telefon niste romani din strainatate, daca sunt mandri ca sunt romani. Raspunsul lor a fost ca da si au explicat ca, pentru a-si demonstra mandria, au organizat... niste mese cu mici si ciorba de burta. Deci, pentru ei, cultura romana, romanismul, se reduce, sau macar se esentializeaza, prin mici si ciorba de burta. Eu am spus ca, sigur, si mancarea face parte din cultura unui popor, dar ca, daca ar fi sa dau un motiv pentru care eu sunt mandra ca sunt romanca, atunci as depasi putin farfuria cu ciorba de burta si-as zice ca sunt mandra fiindca vin din aceeasi tara ca Brancusi, Enescu si Ionescu, pentru ca sunt contemporana cu Angela Gheorghiu, Alina Cojocaru, Cristian Mungiu si exemple ar mai fi. Aici ar trebui noi, ca societate, sa lucram: sa avem grija si de stomac, dar sa nu ne inchipuim ca "stomacul" reprezinta totul in viata.
Un rol greu
- Hai sa ne mutam din bucatarie in salon. Am aflat ca tocmai ai incheiat filmarile la o pelicula a regizorului Stere Gulea.
- Da, filmul se cheama "Week-end cu mama" si la inceput am fost surprinsa sa aflu ca personajul rezervat pentru mine era acela al... mamei. Sigur, eu jucasem deja o mama credibila, in filmul frantuzesc "Je vous trouve tres beau", dar aici e vorba de o altfel de mama. E o femeie care are un copil la o varsta foarte frageda. Din cauza mentalitatii si a familiei, ea isi lasa copilul in grija surorii si pleaca in Spania, in cautarea unui trai mai bun. Acolo isi reface viata, ascunzandu-si trecutul, isi intemeiaza o familie, are alti copii, iar dupa 15 ani, se intoarce sa-si revada fata din Romania. Cand ajunge aici, ea vine de pe o pozitie inlesnita, a omului care are o stabilitate financiara, sociala si emotionala, dar si e profund socata si se destabilizeaza total cand descopera un copil scapat de sub control, intrat in lumea drogurilor, un copil care are, la randul lui, un copil facut tot dintr-o greseala timpurie. Femeia incearca sa repare, intr-un timp foarte scurt, greseala acelor 15 ani de absenta, dar esueaza. De la un om care credea ca poate sa rezolve cu bani orice situatie, de la un om care are pretentia ca toti ceilalti sa il inteleaga, se trezeste in postura de a fi ea cea care trebuie sa-i inteleaga pe altii, care trebuie sa-si inteleaga propriile erori si se transforma intr-o femeie disperata. E un film foarte actual, pentru ca sunt atatia parinti plecati la munca in strainatate, care trimit bani acasa, dar care comit o atrocitate: copiii lor fie raman traumatizati pe viata, fie se sinucid de dorul lui "mami si-al lui tati". Marturisesc ca mi-a fost greu sa ma obisnuiesc cu ideea unui astfel de personaj, care nu e prea generos in sens uman, nu e o persoana cu o intelegere profunda a vietii. Dar m-a interesat sa-l fac, pentru ca reprezenta un salt in cariera mea. Nu neaparat de varsta, fiindca personajul nu e decat cu putin mai mare ca mine. Din punctul asta de vedere n-a fost o compozitie grea. Saltul a venit dintr-o anume maturizare si asezare cu care eu nu m-am mai intalnit in personajele mele de pana acum. La teatru am jucat foarte multe fete tinere, cochete, subrete, varste foarte fragede, naivitati, candori... Or, personajul asta n-are nimic din tot ce am insirat eu aici. Ca sa-l fac credibil, am avut de luptat cu mine in primul rand. Pentru ca eu sunt inca destul de copilaroasa, nu am apasari de viata prea mari, si chiar si apasarile le exteriorizez tot copilareste, si-atunci a trebuit sa ma temperez, sa-mi dramuiesc mijloacele de expresie, altfel decat inainte. Apoi, privirea unui om tanar si cu energie are sclipire, pe cand la un om cu probleme, ea se stinge. Si-aici am lucrat foarte mult. L-am si rugat pe Stere Gulea sa ma traga de maneca daca ma vede alunecand in exuberanta Medeei si-am avut incredere in Marius Panduru, directorul de imagine, care a fost ucenicul vrajitor si-a creat o imagine foarte frumoasa, cu atmosfera si dinamism. Aveam nevoie de acest contrapunct de personaj in film, asa cum am avut nevoie si de partitura din "Istoria Comunismului", din teatru, unde joc o fata foarte simpla, din indepartata Siberie, o fata care e indragostita de Stalin, care nu e deloc cosmetizata si care e extrem de rudimentara ca tip structural. Dupa domnitele si cochetele de pana atunci, a fost un salt care m-am bucurat c-a fost sesizat.
- Ai emotii in legatura cu filmul asta?
- Da. Premiera o sa aiba loc, cel mai probabil, in toamna lui 2008 si am emotii pentru ca el vine dupa "Je vous trouve tres beau", in urma caruia am avut reactii foarte frumoase. Filmul a avut aproape 4 milioane de spectatori de cinema si ulterior a fost difuzat si pe micul ecran. Ceea ce, normal, m-a facut sa ma simt bine, si-acum mai vreau o data (rade). Esenta este insa ca nu vreau sa dezamagesc spectatorii. Pentru ca, odata ce omul s-a atasat de tine, e ca in dragoste: nu vrea sa fie tradat, vrea sa mearga cu tine pana la capat.
Televiziunea poate da dureri de stomac
- Esti contemporana si chiar din aceeasi generatie cu un grup de cineasti si actori romani care s-au remarcat pe plan international. Va fi mai usor sa va afirmati datorita acestor succese?
- Eu, una, n-am fost solicitata pentru "Je vous trouve tres beau", pentru c-as fi facut parte din "plutonul" romanilor care au inceput sa aiba succes. Dar e limpede ca suntem o generatie care s-a nascut sub o zodie mai norocoasa si am avut deschidere spre un orizont mai larg decat cel al parintilor nostri. Ceea ce nu cred insa c-a tinut de circumstantele istorice, ci de calitatea individuala. Cheia reusitei, din punctul meu de vedere, o reprezinta talentul fiecaruia dintre noi. E bine ca fiecare si-a construit propriul drum, pentru ca in felul asta, radacina e mai bine infipta in pamant. Si-ar fi minunat ca de-acum inainte sa ne sprijinim in mod subtil si elegant, sa formam "un pluton". Pentru mine, ar fi o placere sa lucrez cu unii dintre regizorii tineri de care s-a auzit in toata lumea. Dar, fie ca voi lucra cu ei, fie ca nu, eu tot voi fi fericita pentru succesele lor.
- Pana la urma, cat de importanta e recunoasterea internationala, Medeea?
- Eu, una, mi-am dat seama dupa "Je vous trouve tres beau" ca recunoasterea internationala e foarte importanta. Filmul asta m-a readus in atentia publicului si a oamenilor de-aici. Uite, eu am facut filme si am jucat in piese, am avut experiente serioase si temeinice, si inainte de "Je vous trouve tres beau". Ba am luat si premii! Numai ca nimeni nu stie de ele, si am avut nevoie de succesul din Franta, de stampila "aprobat" data de straini, ca sa-mi creasca valoarea si notorietatea in ochii celor din Romania.
- In ultima vreme nu te mai vedem prea des la televizor. E o atitudine deliberata?
- Da, a fost o perioada cand televiziunea mi-a tinut loc de cinema. Am facut mult divertisment de televiziune. Dar, in ultima vreme, am inceput sa optez. In facultate, Florin Zamfirescu ne zicea ca talentul unui actor trebuie sa se vada si-n optiunile pe care le face. Atunci nu intelegeam vorbele astea, dar acum am inceput sa ma limpezesc. Au fost invitatii pe care le-am refuzat, fiindca n-am considerat ca acela era locul potrivit pentru mine. Televiziunea e ca o mancare buna: daca mananci prea mult din ea, iti dauneaza. Televiziunea te poate ridica foarte mult, dar te poate si consuma. Iar eu simt nevoia sa ma feresc de capcanele ei. Prefer sa ma tin departe cand banuiesc note vulgare sau superficiale.
O "Geamana" in permanenta miscare
- Constat ca in ciuda timpului care trece, zambetul tau ramane la fel de sincer si de cuceritor. Cum reusesti sa-ti pastrezi seninul, cand lumea care ne inconjoara e atat de vulgara si falsa?
- Cred ca sunt un om interiorizat, care petrec destul de mult timp cu mine. Iar asta imi da detasare. Dar nu reusesc tot timpul. Nici nu stiu daca balanta mea e echilibrata. Dar macar ma straduiesc. Privesc spectacolul strazii, spectacolul televiziunii, spectacolul teatrului si al culiselor, si-ncerc sa le analizez pe toate extragandu-ma pe mine din ecuatie, pentru ca apoi, in functie de concluzie, sa optez. Asa cum privesc si spectacolul vietii mele si-ncerc sa ma corectez pentru ca, vrand-nevrand, toti facem greseli. In plus, am familia si prietenii cu care pot sa vorbesc si sa fac schimb de idei.
- In sufletul tau e mai degraba iarna sau primavara?
- Climatul meu interior e precum vremea de-afara: cu schimbari bruste de temperatura. Eu sunt "Geamana", sunt o zodie de aer, in permanenta miscare. Poate ca asta ma si tine "vie": dorinta mea permanenta de a ma misca. Chiar si interior. Nu ma las niciodata coplesita de o stare, fie ea de fericire sau de nefericire. Ma aflu mereu in cautare. Nu cred ca ma pot linisti. Cel putin, nu inca. Ma gandesc in permanenta la cum o sa fie maine si la cum va fi mainele meu.
- Chiar daca zapezile de-altadata au disparut si nu se mai aud sanii cu zurgalai, Craciunul ne bate la usa. Il mai astepti?
- Eu mi-am pastrat viu acel spirit traditional al Craciunului. In fiecare an, obligatoriu, Craciunul se petrece cu familia. Pe 24 se impodobeste bradul, dupa care toti scotocim frenetic, ca sa vedem ce ne-a lasat Mosul sub el. Pregatim toate mancarurile traditionale... mai putin cozonacii, pe care, trebuie sa recunosc, ii cumparam de la magazin. Si primim colindatori. Asta e unul din momentele cele mai dragi sufletului meu si pe care il astept cu cea mai mare nerabdare. Craciunul e o perioada curata, in care simti ca trebuie sa te asezi si sa te aduni la matca, de oriunde ai fi sau pe oriunde ti-ar rataci mintea. Craciunul e momentul in care te asezi in tine, dar in care nici nu trebuie sa fi singur. E asa de frumos, cand te vezi inconjurat de oamenii dragi, de oamenii sinceri, care-ti sunt aproape, dincolo de conjunctura si de profesie.
- Inchei cu o intrebare banala, fiindca sunt sigura ca raspunsul tau nu va fi la fel: ce-ti doresti de la Mos Craciun?
- Stiu ca e mult sa cer ca oamenii sa fie pe deplin fericiti, dar imi doresc, mi-ar placea sa stiu ca sunt macar linistiti si in pace cu ei. Asta e ce il rog eu pe Mos Craciun si sper ca el sa ma auda si sa ne ajute pe toti.
Foto: Tomoaki Minoda (2)