Desi cererea era avizata de presedintele tarii, iar ministerul Justitiei trebuia sa joace simplul rol de curier prin transmiterea dosarelor catre DNA, d-l Melescanu a gasit tot felul de "chichite avocatesti" pentru retrimiterea avizelor la Cotroceni. In locul avalizarii lor si a continuarii cursului firesc al procesului de justitie, actiunea a fost impinsa inapoi la punctul initial. D-l Melescanu si-a argumentat decizia pe considerentul ca de la Presedintie nu au venit "dosarele cauzei", ci numai propunerile de urmarire, avizate de presedinte, dupa cum cere legea raspunderii ministeriale.
D-l Melescanu a socotit ca, in cazul ministrilor, declansarea urmaririi penale nu poate fi realizata fara consultarea, in original, a actelor ce alcatuiesc dosarul complet. Dupa d-l ministru interimar, ministrii sunt persoane mult prea importante pentru a fi supuse unei cercetari penale oarecare, cum s-ar intampla in cazul oamenilor de rand. Cand unii dintre acesti ministri iti sunt si colegi de cabinet, situatia devine si mai complicata. O posibila inculpare a lor ar arunca o umbra mizerabila asupra intregului guvern, ba chiar - in democratiile veritabile - ar duce la caderea lui. Or, d-l Melescanu nu doreste deloc ca guvernul din care face parte sa se prabuseasca, pentru ca partidul care il sustine, PNL-ul, nu l-ar mai putea forma niciodata. Codul de procedura penala exclude insa - fie si in cazul inaltilor demnitari - dezvaluirea tuturor "pieselor" aflate la dosar inaintea inceperii urmaririi. Excluderea este justificata de posibilitatea scurgerii de informatii catre cei cercetati, care - astfel - si-ar putea "betona" apararea sau ar putea sa-i previna (pentru ascunderea sau falsificarea dovezilor) pe complici. Refuzand transmiterea mai departe a avizelor prezidentiale, d-l Melescanu comite deci un abuz, dupa lege nici el, nici presedintele neavand dreptul sa cunoasca in intregime dosarele cauzelor instrumentate de procurori. Singurul argument in favoarea d-lui ministru ar fi ca inaltii demnitari nu sunt oameni de rand si ca, in situatiile date, ei ar putea fi tintele unor razbunari politice.
Nu are rost sa naram aici "filmul" episodului in cauza. Multi comentatori ai evenimentelor s-au repezit sa dezvaluie motivele - evidente sau de fond - ale actorilor implicati. Este clar, de la inceput, ca presedintele Basescu urmareste demolarea guvernului liberal, protectorul - dupa el - al "sistemului ticalosit", adica al grupurilor de interes care se acopera (si santajeaza) reciproc in dominarea ansamblului social. Este normal ca d-l Melescanu, membru de vaza al PNL si ministru in cabinetul sustinut de acesta sa se impotriveasca din rasputeri actiunii prezidentiale. D-l Basescu stia ca, daca ar fi acceptat numirea Noricai Nicolai in fruntea Ministerului Justitiei, batalia ar fi fost si mai dura. Presa neaservita a relevat ca d-na Nicolai are nu numai un trecut compromitator (dupa cum a aratat celebra "mapa de serviciu"), ci si un prezent ambiguu, datorita relatiilor stranse cu multi "baroni ai tranzitiei". Pentru unii "analisti" ai evenimentelor, episoadele acestei "batalii intre palate" au inceput insa sa devina plicticoase si sa spuna mai mult despre caracterul personalitatilor angrenate decat despre motivele reale ale actiunii lor. D-l Basescu a putut fi acuzat, de aceea, de tendinte autoritariste, de incalcari ale limitelor Constitutiei sau de partizanat politic, nici unul dintre fostii demnitari PD-isti nefiind pe lista propusa cercetarii penale. Opozantii sai au fost, la randul lor, catalogati ca "gasca transpartinica", uniune de grupari mafiote, casta oligarhica etc. O asemenea abordare este, totusi, mai degraba diversionista, acoperind cauza profunda a conflictului.
Pentru cetateanul de rand, actiunile d-lui Basescu au un efect pedagogic, chiar daca ele nu se finalizeza din cauza "angrenajelor sistemului". Episodul Melescanu a relevat, de exemplu, inca o data, ca in Romania s-a format o casta politica imuna la orice schimbare, impenitenta din perspectiva legii. Un cetatean obisnuit ar fi fost, pana acum, condamnat de mai multe ori, si la ani grei de puscarie, daca ar fi incercat doar un procent infim din ceea ce au facut ministrii vizati. Pentru cetateanul obisnuit, Justitia s-ar fi pus imediat in miscare si ar fi actionat cu maxima eficienta si duritate. Demnitarii clasei politice sunt insa deasupra oamenilor de rand, au dreptul la orice si acoperirea pentru a face orice. Ei dau legi pe care apoi le incalca; ei condamna coruptia, pentru a o practica apoi la scara mare. Aparand ministrii cabinetului in functiune, dar si pe cei ai guvernelor altor partide, opuse - formal - ideologic, PNL-ul si-a compromis (iarasi) sansa de a demonstra ca este mai mult decat o grupare de interesati in "deliciile puterii", care cred ca acum este momentul profitului total pentru ca, mai tarziu, nu se stie daca o vor putea face iarasi. Prin "bunavointa" d-lui Melescanu, PNL-ul s-a autofaultat si, de acum, va fi probabil (prin vot uninominal sau pe "liste") amendat dur de electorat.