Opera Romana la inceput de an

Delia Hanzelik
Catalin Ionescu Arbore

- Directorul Operei Nationale din Bucuresti -

"Atata vreme cat exista public, va exista si opera"

- Sunteti mai marele unei institutii de prestigiu national si international marcata, si ea, ca toate artele, de concurenta cu televiziunea si internetul. Mai exista in mileniul trei amatori de opera?

- Opera va ramane intotdeauna un gen de spectacol atractiv prin insasi complexitatea lui, iar in momentul de fata traieste chiar un reviriment. Satul de spectacolul de strada, satul de televiziuni care nu aduc lucruri foarte importante, in afara spectacolului politic, publicul revine in salile de teatru si opera. Era normal ca dupa '89, din obstructionarea in care au trait atata vreme, oamenii sa intre in extrema cealalta si sa suga absolut tot - bune sau rele - ca un burete, dar deja au inceput sa discearna lucrurile. Mai au nevoie si de altceva. Pe de alta parte, pilonul important al spectacolului de opera fiind muzica - aceasta va avea intotdeauna acces catre sufletul spectatorului, ii va asigura satisfactie si plinatate. Atata vreme cat exista public, va exista si opera.

- Mai compune cineva librete de opera? Exista o tendinta inovatoare, apar teme noi, moderne, altele decat cele din Tosca sau Traviata?

- Acesta este un taram in care, in clipa de fata, exista un moment de stagnare. Nu pot sa spun ca nu au existat compozitori de opera si libretisti in secolul XX sau ca nu a existat tendinta novatoare in domeniul operistic, dar nu a fost aceeasi explozie ca in secolul XIX. Nu a fost atata abundenta de calitate cum a fost in anii 1800. Pe de alta parte, nici nu putem sa traim si sa ne adapam dorinta de frumos si de visare numai din acesti compozitori, dar eu cred ca se gasesc forme de a ii reinventa, de a-i regandi si de a demonstra, in ultima instanta, ca ei sunt baza. Pentru ca ingeniozitatea lor a fost in a descoperi acel adevar universal valabil. Or, in momentul in care, ca si Shakespeare, te adresezi unui plan universal al trairilor umane, atata vreme cat vor exista omul, societatea si relatiile interumane - ele vor fi valabile.

- Tot mai multi regizori de teatru simt o provocare din a pune in scena spectacole de opera. Se bucura de succes? Se simte aer proaspat, o oarecare innoire?

- Da, trebuie sa se simta. Mentalitatea publicului de astazi nu mai este aceeasi cu a publicului din secolul XIX. Nu poate rezista un spectacol de secol XIX astazi, in forma in care a fost el inventat atunci. In plus, evolutia tehnicii - ajunsa la un nivel absolut paranoic - trebuie sa-si spuna cuvantul. De aici porneste tendinta si dorinta de a reinventa, de a reinova, de a transpune sau de a rastalmaci operele initiale. Spectacolul este o arta vie, o arta in perpetua schimbare, si atat publicul, cat si artistii, simt nevoia de aceasta innoire permanenta. Acum, problema este ca regizorii tineri sa pastreze spiritul muzicii in ideile lor novatoare. Daca tot ceea ce fac se bazeaza pe muzica, porneste de la muzica, este motivat de muzica, atunci totul este posibil. In momentul in care aceste actualizari sunt facute gratuit, numai de dragul de a face altceva decat s-a facut, atunci spectacolul nu are un fundament solid si nu va rezista.

- Opera Nationala din Bucuresti are o traditie uriasa si un bun renume international. Puteti pastra cotele? Aveti o baza buna de solisti, orchestra, corp de balet etc.?

- Din pacate, cota despre care vorbiti nu mai exista de multa vreme. Actuala Opera Nationala a fost definita ca prima scena a tarii, pentru ca este in capitala. Poate si ca marime fizica este prima, dar de multa vreme, din cauze obiective sau nu, legate de bugete, de timpuri de restriste ale anilor de dictatura... opera a inceput sa cada si sa tot cada. Iar epoca de tranzitie, cu toate intentiile bune de a scoate institutia la lumina, a adancit poate si mai rau institutia intr-un con de umbra. Lipsa unei legi a teatrului, care sa faca posibila elasticitatea acestei institutii, a facut ca opera sa-si continuie un lamento perpetuu si neplacut. Or, toate aceste lucruri ne-au transformat intr-o "struto-camila". Cu un picior pretindem ca suntem europeni, cu celalalt picior am ramas inca in mentalitatea comunista, in care toata lumea are dreptul sa faca orice si cel mai putin are dreptul sa participe, sa se implice. Mentalitatea de institutie bugetara... ne face sa ne rezumam. Este foarte greu, in conditiile astea, sa afirmi o calitate. Pe de alta parte, institutiile de pregatire a tinerilor pentru arta trec si ele prin aceeasi tranzitie culturala si, cum stim foarte bine ca ani de-a randul cultura a fost tinuta la un capat al cozii, normal ca nu a avut cum sa abunde in a oferi tinere talente. Meseriile de scena nu au mai avut pretuire din cauza salariilor reduse, din cauza faptului ca presupun munca si eforturi fantastice. Toate acestea la un loc fac sa nu mai fie cautate meserii de scena. Se creeaza un vid enorm. Este o distanta foarte mare intre generatiile vechi si generatia noua. Generatia noua nu este una solida, care sa poata sa preia stafeta si sa paseasca dezinvolta pe scena. De aceea, suntem nevoiti sa apelam la forte din afara teatrului, pentru ca oricat am vrea sa alcatuim un repertoriu care sa se bazeze numai pe oamenii institutiei noastre, este absolut imposibil.

- Migratia peste hotare a celor mai buni interpreti va afecteaza?

- Salariul oamenilor din Opera nu este suficient pentru un trai decent si atunci, pentru completare, toti sunt nevoiti sa colaboreze in alte parti. Exista acest risc, de a ajunge si de a ramane in alte parti, unde sunt remunerati la justa lor valoare. Dar asta e singura diferenta. Nu inseamna ca muncesc mai putin. Ba din contra, se munceste ingrozitor. Fireste, si satisfactiile sunt pe masura. Dar dincolo de aspectul material, Romania are, totusi, un mare avantaj in domeniul operistic, deoarece prin mentalitate, prin forta si prin calitate, noi am demonstrat ca suntem europeni de foarte multa vreme. Vocile noastre romanesti au fost in foarte mare masura apreciate peste tot in lume, nu numai in Europa. Ma gandesc la Hariclea Darclee, Vasile Moldoveanu, si ajungand pana in zilele noastre la Ileana Cotrubas, Viorica Cortez, Leontina Vaduva, Angela Gheorghiu. Si asta e o enumerare asa, spicuind dintre ei, pentru ca romani care ne-au facut cinste peste tot in lume sunt de aproape doua secole.

- Ce realizari deosebite va propuneti acum, la inceputul anului 2008?

- Eu unul mi-am propus mai multe, dar realitatea m-a adus cu picioarele pe pamant si am fost nevoiti sa ne adaptam visele realitatii. Dezideratul nostru este de a reinvia aceasta institutie si de a o face sa retraiasca gloria de odinioara; daca se poate, chiar s-o depaseasca. Opera bucuresteana nu a fost niciodata la acelasi nivel cu Scala, Viena, Covent Garden. Dar chiar daca nu ne propunem acest lucru, vom fi obligati, sunt convins, prin alaturarea la familia europeana, sa ne ridicam nivelul. Probabil ca va trebui sa ne ajute si legislatia. Si finantarea. Acestea sunt primele cai pe care le vad importantissime ca sa putem pasi mai departe si sa atingem alt nivel.

- Opera din Bucuresti beneficiaza de un atu special: frumusetea exceptionala a salii. Eleganta ei obliga publicul la un alt fel de comportament?

- Pentru prima data dupa foarte multi ani, in sala Operei s-a revenit la imbracamintea de seara si eleganta. Evenimentul s-a petrecut la spectacolele speciale de Revelion si speram sa dureze. A fost, intr-adevar, o atmosfera de sarbatoare. Acea atmosfera de sarbatoare care trebuie sa fie la fiecare spectacol, cu fiecare ocazie, in fiecare seara. Acest lucru este important sa-l castige institutia noastra. Daca e sa vorbim despre lucrurile bune pe care le-am facut, cred eu ca acesta este unul dintre ele. Dorinta noastra este de a crea eveniment din fiecare seara. Acesta este si motivul pentru care foarte multe spectacole le-am inchinat aniversarilor unor personalitati inca in viata, mari personalitati ale scenei noastre romanesti. Vorbesc despre toti marii cantareti, dirijori, regizori, care si-au adus aportul pe aceasta scena si care ne-au adus pe noi acolo unde suntem. Este nedrept ca la un moment dat, doar pentru faptul ca inainteaza in varsta, ei sa nu mai fie in vizorul publicului. Ceea ce incerc eu este sa-i readuc mereu in atentie, sa gasesc ocazii de a le pastra legatura si de a le multumi totodata. Eu, unul, tot ceea ce sunt in clipa de fata, le-o datorez lor.

- Sunteti arhitect si un foarte apreciat scenograf. Ati creat decoruri si costume exceptionale pentru diverse spectacole de opera, musical-uri... Veniti dintr-o familie de mari artisti. Cum ati acceptat functia manageriala de conducere a Operei Nationale bucurestene, care n-are nici o legatura cu arta?

- In primul rand, faptul ca fac meseria de scenograf este pentru mine un compromis pe care l-am acceptat in fata vietii, pentru a ramane in teatru si langa scena, pentru a ramane implicat in lumea spectacolului. Cautandu-mi viitorul, am trecut prin toate meseriile de teatru. Nu inseamna ca mi-am atins ca scenograf unul dintre idealurile pe care le-am urmat. Am facut arhitectura, pentru ca am fost un copil ascultator si am dat curs dorintei parintilor mei de a ma indeparta de lumea scenei si de a ma feri de deziluziile pe care, in ultima instanta, ea le ofera celor care nu stiu ce inseamna a trai pe scena. Am mers, deci, pe aceasta cale, dar n-am profesat arhitectura nici o clipa. Opera a fost pasiunea mea si scenografia a facut parte din opera. Dar asta nu m-a impiedicat sa fac scenografie in absolut toate teatrele din tara, la toate genurile de spectacol. Nu numai musical-uri. Am facut si spectacole de proza si comedie muzicala, am facut si opereta, cam tot ce se poate. Chiar si televiziune, desi televiziunea si cinematografia nu m-au atras niciodata, pentru ca mi s-au parut arte reci si distante, prin care nu ai parte de caldura publicului si de impactul imediat. Poate tocmai faptul ca sunt nascut intr-o familie de artisti care au mancat scandura de opera pe paine si au trait si au ars pentru meseria asta, am ajuns unde sunt. Acesta a fost microbul care mi-a fost transmis genetic. N-am avut de ales si am ramas in aceeasi zona. In ce priveste faptul ca am acceptat sa conduc destinele unui teatru, este o inconstienta. Pentru asta ai nevoie, intr-adevar, de un talent managerial. Dar meseria de arhitect, in sine, este o meserie care impune dezvoltarea aptitudinilor manageriale. Ca sa poti sa dai o functionalitate unei cladiri trebuie sa stii de toate, de la psihologie pana la istorie, sociologie, filosofie etc.. Trebuie sa ai o cultura foarte vasta. Gandind astfel lucrurile si punand in practica indeletnicirea manageriala, nu fac altceva decat sa aplic bunul simt al cunostintelor mele legate de institutia de opera in care, slava Domnului, mi-am petrecut toata viata si pe care o cunosc in toate aspectele ei. Din punctul acesta de vedere, nu este greu. Ceea ce este foarte greu este ca ai de a face cu oameni de diverse facturi, de la cei mai mari artisti pana la muncitori, tehnicieni; fiecare percepe lucrurile altfel, are alta mentalitate. Tu trebuie sa stii sa le impaci pe toate. Ar fi ideal sa fim o echipa, dar suntem tributari disjunctiilor si lipsei de unitate care ne faramiteaza natia cu totul. Desi exista un farmec extraordinar al acestei meserii. Pentru ca, indiferent ce faci si ce esti, fie scenograf, fie instrumentist, tehnician sau muncitor la ateliere, manager, daca faci lucrurile cu pasiune si dedicatie totala, atunci sunt sanse ca drumul sa fie cel bun.

Curriculum vitae

• nascut la Cluj in 1958, casatorit

• absolvent al Institutului de Arhitectura "Ion Mincu" din Bucuresti, cu diploma in domeniul scenografiei

• colaboreaza cu toate teatrele muzicale si operele din Romania

• experienta in: televiziune, design vestimentar, articole casnice si jucarii, amenajari interioare, grafica, publicitate

• membru al Uniunii Arhitectilor, UNITER, Uniunii Artistilor Plastici, SADCO


• premii: cel mai bun spectacol al anului (1991 - pentru "Don Carlos", 1999 - pentru "Mefistofele") acordat de revista "Actualitatea muzicala" a Uniunii Compozitorilor si Muzicologilor

• autor al scenografiei pentru 53 de lucrari de opera, opereta, musical (comedie muzicala), music-hall si teatru dramatic.