Este o taxa care, zice-se, ar finanta programele de protectie a mediului. O taxa paradoxala, la care contabilii lui Vosganian nu renunta nici batuti de comisarii europeni. E, pare-se, o sursa bugetara importanta. Bani multi castigati usor, pentru care transpira doar contribuabilii. Dar sunt alte impozite si taxe, altceva decat bani varati in buzunarul guvernului, unde dispar ca intr-un numar de circ? Dispar in aparatul digestiv al finantelor, acolo unde se duc taxele si impozitele locale, accizele si taxa pe valoarea adaugata, impozitele pe profit si taxa verde pe produsele electrocasnice. Nimeni nu ne spune la ce folosesc, dar stim ca mare parte dintre taxele care apasa contribuabilul sunt abuzive, inventate doar pentru ca omul de rand e mai mic si mai neputincios ca marile intreprinderi.
Pe rabojul ministerului mediului se afla sute de intreprinderi care nu respecta normele ecologice si risca amenzi usturatoare, ba chiar sa fie inchise. Este o situatie care treneaza de ani, ani in care aceste intreprinderi au fost si sunt pericol pentru oameni si mediu. Ceea ce pare imperios necesar in cazul persoanelor fizice devine insa facultativ in cazul agentilor economici cu putere financiara si cu prieteni la toate palierele politice. La acest capitol, omul a fost invins de birocratie si institutii. Marii poluatori, ca se numesc Oltchim, Sidex, Combinatul Siderurgic de la Hunedoara, centrala de la Turceni, se bucura, spre deosebire de omul de rand, de imunitate si impunitate financiara. Insul obisnuit care nu-si plateste taxele este pus la index. Nu mai poate lua credite, plateste penalizari, iar averea ii poate fi executata silit. Nu e cazul marilor poluatori.
Mai mult, executivul a decis recent sa schimbe cuantumul taxei de prima inmatriculare, favorizandu-i pe cei care-si cumpara masini la mana a doua, spre stupefactia tuturor ecologistilor care-i tinusera partea pana mai ieri, cand venea vorba despre taxa de inmatriculare. Taxa ecologica a devenit, astfel, o forma de protectie sociala. S-ar zice ca guvernul vrea sa cumpere niste indulgente din partea celor multi, saraci si doritori de masini poluante. Mai multi decat cei care cumpara masini la prima mana. Aceasta schimbare de semnificatie are un efect pervers si demonstreaza ca, de fapt, taxele in Romania au semnificatia pe care o vrea cel care le inventeaza. Denumirea si pretinsa lor utilizare sunt inselatoare si au doar valori propagandistice. De fapt, taxele de drum, ca sa dam un exemplu, nu sunt folosite pentru ameliorarea drumurilor. Sosele ar arata altfel daca banii cu pricina, o suma impresionanta venita din pretul benzinei si al rovinietelor, ar fi folositi cu adevarat la repararea si construirea de drumuri. La fel si pentru banii care ar trebui sa mearga la sanatate din vanzarea produselor care ii expun pe consumatori la riscuri. Nu se stie incotro se duc banii din buget, ce cheltuieli sustin, cum se risipesc. Oricum, daca e sa ne uitam la lista de investitii, par mult mai putini, iar felul in care sunt cheltuiti este amatoristic, ca sa nu spunem propagandistic. Poate de aceea romanul nu prea mai e preocupat de circuitul taxelor prin natura. Stie ca banii ajung, in cele din urma, unde trebuie, in primele pe care si le trag diversii directorasi din ministere, in dilatarea salariilor cadrelor de conducere, in bugetul de cheltuieli al celor doua camere parlamentare, in puzderia de functionari care graviteaza degeaba in jurul demnitarilor, in masinile pe care parlamentarii le schimba o data la cativa ani. Cu atatea guri flamande, nu e de mirare ca ploaia asta de bani nu mai ajunge sa ude pamantul. Dar, la urma urmei, de ce ar mai conta cand romanii se bulucesc acum la granite, sa plateasca taxele altor tari? Macar acolo nu trebuie sa se imprumute ca sa plateasca.