Un vis se pregateste sa moara: CASATORIA - Marturisiri la persoana intai

Cititor Formula AS
"Tentatii pe credit"

Sunt un individ "mai de moda veche", daca pot sa zic asa. M-am casatorit relativ tarziu, cu sotia mea. Nici ea nu mai era chiar adolescenta cand ne-am luat. N-a fost chiar o dragoste la prima vedere. Am pus insa la temelia relatiei noastre respectul reciproc. Si nu ne pare rau. Suntem casatoriti de sapte ani si jumatate si nu se pune problema despartirii. As minti sa spun ca a curs numai "lapte si miere", insa este o casnicie buna. Mai buna decat multe altele. Relativ la tinerii din ziua de azi, eu as incerca sa-i intreb pe cei care-i "judeca", daca s-au gandit ce le ofera viata acestor tineri? Ce le ofera mediul in care traiesc? Tentatii doar, si toate pe credit. Case, masini, vacante, celulare etc. Si uite-asa, fantasticul vis al civilizatiei moderne a patruns si in Romania. Iar viata moderna nu este decat o goana dupa bani, ca sa-ti platesti cardul de credit. Nu te mai bucuri ca e soare afara, nu te mai bucuri ca ninge, nu te mai bucuri de nimic. Casnicia apare cam ca o notiune veche, de pe vremea bunicilor. E interesant cum societatea romaneasca a evoluat din anii `80 incoace. Declinul a pornit atunci cand familiile au inceput sa aiba un singur copil. Incepuse penuria alimentara, copilul cerea mancare, nu puteai sa-l cresti cu un pachetel de unt pe luna. Dupa revolutie a inceput sa se puna problema locuintelor. Cum sa te gandesti la urmasi daca nu ai casa? Si uite asa, copiii au devenit o amintire. Si odata cu ei si casatoria. Sub diverse motive. Pana cand a devenit o obisnuinta. Oare cine va mai intra in scoli peste 10 ani? Dumnezeu stie...
KALO ION

"De dragul libertatii, am refuzat sa ma casatoresc"

Trec printr-o perioada din viata mea, din care nu mai stiu ce sa inteleg... Ma simt vinovata pentru ca atunci cand baiatul de langa mine mi-a propus sa ne casatorim, am respins ideea, din teama de a nu imi pierde libertatea, simteam ca am mai multe de facut si ca asta ma va impiedica sa imi implinesc cariera. Acum imi dau seama ca cel mai pretios lucru pe lumea asta este iubirea, omul de langa tine. Acum as schimba, dar din pacate e prea tarziu... Ma gandesc ca daca iubesti cu adevarat un om, ii poti tolera anumite defecte, pe care de altfel fiecare le avem. Nu stiu ce sa mai cred, ce vad ca se intampla in jurul meu ma duce spre deznadejde. Imi doresc din suflet sa am pe cineva alaturi care sa ma iubeasca si cu care sa raman o viata!
MARIA

"Casatoria nu se pregateste sa moara. Cel putin, cat va exista iubirea"

Desi nu sunt de acord cu ideea de "moarte a casatoriei", trebuie sa accept evidenta, si anume ca de multe ori in ziua de azi, alegerile se fac pur si simplu in favoarea bunastarii: bani, mancare, distractie, placeri, confort. Oamenii uita ca au un suflet, cauta mereu sa fie "liberi", sa nu "depinda". Libertatea aceea atat de ravnita si vanata, scuza eterna pentru o viata lipsita de responsabilitati, dar si de satisfactii reale... este, de fapt, inexistenta. Toti cei care alearga disperati dupa asa ceva sunt, de fapt, niste prizonieri si niste sclavi. Prizonieri intr-un cerc fara iesire - munca, bani, distractie, iarasi munca s.a.m.d. Sclavi ai banului, care "face totul sa se invarta". Fara munca nu exista ban, fara ban nu exista asa-zisa "libertate". Punct si de la capat. Si alearga asa la nesfarsit pana la sfarsit... Cu ce raman, totusi? Cu banii? Cu placerile sau amintirea placerilor de tot felul, experimentate de-a lungul anilor? Le luam cu noi in mormant? Cred ca toti cei care vorbesc atat de superficial despre casatorie sunt oameni care nu s-au maturizat suficient, oameni slabi, care sunt usor "furati" de stralucirea lumii acesteia. Nu cred ca exista cale de mijloc. De fapt, nu e vorba doar de o cale de mijloc, viata se poate trai pe mai multe planuri, care se intrepatrund. Este mai greu, dar credinta si iubirea iti dau suficienta putere, discernamant, rabdare, sa poti sa muncesti si sa poti sa si iubesti in acelasi timp. Sa construiesti o casatorie, dar si o cariera. Dar pentru ca este mai greu, foarte multi prefera sa adopte un singur plan. Casatoria nu este un vis, ci o realitate, si in nici un caz nu se pregateste sa moara, cel putin nu atata timp cat va exista iubirea... Dumnezeu are grija de toate.
SERBANESCU ELENA

"Am vazut oameni cu o cariera de invidiat, dar cumplit de nefericiti"

Cred ca in ziua de azi, tinerii asteapta prea mult sa-si intemeieze o familie. Din pacate, toata mass-media din actuala Romanie ii ajuta la asta. Nu e important sa ai familie, sa iubesti pe cineva sau sa fii iubit. Important este sa-ti faci o cariera! Sa ai bani! Dar ceea ce banuiam se adevereste tot mai mult prin aceste articole. Nu poti fi fericit, orice cariera ai avea, daca nu esti realizat ca om, ca fiinta vie pe acest pamant. Am vazut multi oameni cu o cariera de invidiat, dar cumplit de nefericiti, simtindu-se nerealizati, singuri, uzati, imbatraniti sufleteste inainte de vreme. Insa am cunoscut si oameni cu familii minunate, care se considera realizati, sunt fericiti si nu ar da nimic din ceea ce au, pe o cariera sau pe un job foarte bine platit. Concluzia? Nu le poti avea pe toate in viata! De tine depinde ce vrei sa alegi!
TEODORA

"Cine nu risca nu castiga"

Intr-o relatie exista multe riscuri, pentru ca pe celalalt il cunosti destul de putin la inceput. Insa asa e viata, cine nu risca nu castiga. Daca nu risti si nu mergi astfel inainte, vei ramane mereu un ezitant care da mereu lectii altora, dar din teorie, nu din practica. Adica, din ce crede el sau ce a vazut la altii, nu din ce i s-a intamplat lui. Parerea mea este ca cel care nu vrea sa se casatoreasca de fapt nu vrea sa isi asume un risc, acela de a cunoaste mai bine o persoana, de a imparti cu ea atat bucuriile, cat si amarul acestei vieti. Casatoria inseamna, de fapt, un pact pe viata, un contract pe plan sentimental, social sau chiar spiritual. Nu e usor, dar merita incercat. Casnicia, la fel ca viata, este frumoasa daca stii cum s-o traiesti!
SEBASTIAN MOCANU

"La fel ca talentul, casatoria trebuie permanent lucrata"

Casatoria: binevenit subiect, la fel ca si cel despre iubire. Parerea mea, dupa 35 de ani de mariaj, este ca totul se schimba si noi suntem pusi in situatia de a tine pasul cu schimbarea. De-a o accepta, ca oricum nu ne putem opune. Aveam putin sub 20 de ani cand m-am casatorit si credeam cu convingere ca acesta este drumul vietii firesc si normal al fiecarei femei. Pentru ca asa vazusem in jurul meu. Cuvantul "divort" era similar cu cel al unei boli incurabile. Sfanta naivitate m-a facut sa cred ca pe acest drum nu poate fi decat bine, frumos si vesel. Si la mine, in cea mai mare parte, asa a fost. Fara sa am competenta in psihologie, am remarcat insa si analizat cateva din exemplele care ma inconjoara. Taina Casatoriei - se spune - ii uneste cu adevarat pe cei care au fost predestinati. Pre-destinati, adica erau un cuplu, inainte de destinul pamantesc. Tocmai de aceea se spune la oficierea casatoriei: "Ce Dumnezeu a legat omul sa nu dezlege". Aceste cuvinte nu se refera la casatoriile facute din interes material sau social - lipsite de iubire sau hotarate de altii. Fiica mea va implini, in august, 15 ani de casatorie. E fericita alaturi de sotul ei, sunt echilibrati si impliniti. S-au casatorit din anul II de facultate si au crescut impreuna. Au invatat unul de la altul sa se ajute, sa se respecte, sa-si spuna dorintele, sa asculte punctul de vedere al celuilalt si, cel mai important - zic eu - sa se accepte asa cum sunt. Rasfoiesc, in momentele libere, reviste cu retete culinare si apoi, dupa ce hotarasc ce le-ar place sa experimenteze, fac cumparaturile si, cot la cot, realizeaza preparatele. Fac excursii sa cunoasca cat mai bine tara asta minunata si considera relatia lor un dar, pentru care nu se sfiesc sa multumeasca Creatorului. Sunt mereu impreuna si, ma intreb uneori, de ce nu le lipsesc prietenii. Pentru ca isi sunt suficienti unul altuia. Asa cum sunt. Este o munca de Sisif sa incerci sa-l schimbi pe cel pe care crezi ca-l iubesti. Casatoria, la fel ca si talentul, trebuie permanent "lucrata" daca vrei sa ai satisfactii si sa nu risipesti darul.
STELA POTRA-POD

"Balada indragostitului"

Am visat intr-o noapte ca eram indragostita. Timpul il dadusem inapoi cu multi ani si eram tanara si frumoasa. Aveam o multime de baieti in jur si trebuia sa ma decid. Fiecare imi daduse cate un inel si nu stiam pe cine sa aleg si eram indragostita de toti. Fiecare avea o multime de lucruri care ma bucurau, i-as fi luat pe toti... M-am trezit nehotarata din somn.
Am zambit si as fi vrut sa nu ma mai trezesc niciodata. As fi vrut sa mai prelungesc o clipa, doar una singura, mirajul care ma invaluise in timpul somnului. Dar visul s-a risipit ca un fum, fericirea a durat doar o clipa. M-am trezit, realitatea m-a luat in brate, am inceput sa ma gandesc la ce lista de probleme am pentru ziua respectiva si, ca un robot, am inceput sa bifez, una cate una, problemele zilei. Afara era asa un soare frumos, si eu eram cu lista de probleme in mana. Uitasem de vise, uitasem de ce are sufletul meu nevoie, uitasem ca doar cu cateva ore in urma, fusesem asa de tanara si asa de fericita.
Exact ca in vis, si in viata, fericirea nu tine mai mult decat o clipa. Daca nu apuci sa prinzi clipa si sa te bucuri de ea, fericirea zboara departe. Cat e de cand ma uitam cu mare mandrie in oglinda? Acum ma infiorez si ma indepartez de ea foarte repede. Daca as fi trait macar o frantura din ce a visat sufletul meu, daca as fi fost macar o clipa fericita ca in visele mele, i-as spune oglinzii ca minte, i-as rade in nas si i-as zice ca nu-mi pasa de ceea ce reflecta. "Asta e o amagire", i-as spune. "Si chiar daca nu minti, eu am cules darurile vietii, am trait ceea ce aveam de trait, lucrurile care imi puteau infrumuseta viata s-au implinit. Asa ca, draga oglinda, mi-arati degeaba realitatea, viata mea a fost minunata si nu-mi pasa de ce vrei tu sa-mi demonstrezi. Da, am imbatranit, dar am trait frumos si m-am bucurat de tot si de toate! Visele mele au devenit realitate!"
Ce se intampla insa atunci cand nu reusim sa ne indeplinim visurile? Cand oglinda reflecta nu doar oribila batranete, ci si tristetea neimplinirii? Atunci cand suntem obligati de imprejurari sa traim o viata intreaga langa cineva care nu este deopotriva cu noi? Ne uitam in oglinda, vedem ca anii se duc, dar nu am avut totusi timp sa traim si pentru sufletul nostru putin. Stim cu totii ca viata nu iarta, anii trec oricum, fericiti sau nu, anii se scurg, dar cati dintre noi ne mai putem ingadui sa fim indragostiti? Se spune ca sufletul nu are varsta. Am cunoscut pe cineva, un om de 76 de ani, care era foarte indragostit de o fata. I se spunea: "Va sunt mainile atat de reci" si dansul replica: "Da, dar sufletul mi-e asa de cald...!". A murit, si in buzunar i s-a gasit adresa fetei de care era indragostit si pe care o pastrase ani si ani.
In curand va fi primavara. Zilele trecute, o prietena imi spusese cu mare entuziasm: mi-e asa de dor sa fiu indragostita... Si mie mi-este dor, dar viata nu iarta. Scena a fost ocupata de alti actori. Acum fetita mea este indragostita si-mi povesteste ce mare fericire traieste. Traiesc si eu prin ea, si din cand in cand, il pun pe Tudor Gheorghe sa-mi cante melodia "Ravas":
"Iti scriu domnita, printr-un flutur,/ De la castelul zanelor,/ Murmurul fantanelor,/ Sub frunze ce se scutur!"
Cu drag si mult dor de voi,
F. MIHAI - e-mail: lillykelln@yahoo.com