Selectia "Formula AS"

Adriana Bittel
Nicolas Bouvier, "Rostul lumii. Jurnalul unei calatorii". Cu desene de Thierry Vernet, traducere de Emanoil Marcu, Editura "Humanitas" (tel. 021/311.23.30), 330 pag.

Exista o categorie de scriitori-calatori care practica un gen literar aparte, amestec de reportaj, jurnal si povestire de aventuri adevarate in zone din afara drumurilor batute. De mai bine de doua milenii, carturarii au calatorit si si-au consemnat observatiile si peripetiile, asezonate cu informatii geografice, istorice, etnologice. Incepand cu Herodot (484 - 420 i.e.n.), un lung sir de nume ramase in istoria literaturii universale si-a gasit o sursa de inspiratie in peregrinari cu condeiul in mana si ochii larg deschisi spre diferente si insolit. Pentru scriitorul-calator (care nu e in nici un caz un turist in cautarea pitorescului) voiajul in necunoscut, cu aventurile, incercarile si revelatiile lui, capata o valoare initiatica si formatoare. Caci acesti vagabonzi literari, atrasi irepresibil de departari, de experienta alteritatii, de himera libertatii depline, se lanseaza intr-o aventura in spatiul lumii largi, dar si psihologica si spirituala. Avem si noi scriitori-calatori, de la Spatarul Milescu si Dinicu Golescu, la "pasoptisti", Hogas si Panait Istrati, dar ei nu acopera cu adevarat definitia moderna, precumpanind fie scriitorul, fie calatorul. De fapt, si in literatura occidentala acest tip diferit, de ecrivain-voyageur, de travel-writer, s-a delimitat abia spre sfarsitul secolului XX, cand cartile lor au inceput sa aiba cautare la marele public, prizonier al rutinei si confortului, caruia ii aducea aerul proaspat al marilor spatii libere. Acum, in librariile occidentale exista raioane speciale cu volume de calatorie, iar in Franta, la Saint-Malo, se tine anual, incepand din 1990, un festival international ce reuneste autorii-calatori si admiratorii lor. Nicolas Bouvier (1929-1998) e un nume fetis pentru iubitorii literaturii de calatorie, iar cartea lui, L`usage du monde (titlu intraductibil, echivalat de exceptionalul traducator Emanoil Marcu prin Rostul lumii) e unanim considerata azi o capodopera a genului (dupa vreo trei decenii de ignorare). Autorul, fiul unui bibliotecar din linistita Geneva, visa inca din copilarie, cu atlasul in fata, ca i se deschid portile lumii. In adolescenta, dupa 17 ani, nu s-a mai multumit cu reveriile si, cu mijloace precare, a plecat in Finlanda si Laponia, apoi in Sahara, publicand la intoarcere in presa elvetiana reportaje. Studiile de Drept l-au tinut putin in loc, dar la 23 de ani, impreuna cu un prieten pictor, Thierry Vernet, imbarcati intr-un Fiat Topolino, au pornit catre Est, intr-o lunga aventura prin Balcani, Turcia, Iran, Pakistan, Afganistan, refacand in sens invers drumul valurilor migratoare din noaptea timpurilor. Aceasta calatorie formeaza materia cartii extraordinare pe care vi-o recomand azi. Atunci, in 1953, in plin razboi rece, cand au pornit la drum cei doi tineri, o asemenea ruta parea o nebunie. Dar se potrivea nelinistii lor nomade, flamande de noi peisaje, curiozitatii fata de oamenii altor culturi si credinte, spiritului lor de artisti in cautare de experiente si trairi intense. Inainte de plecare se duc sa ceara indrumari unei conationale mitice, calatoarea impenitenta Ella Maillart, care se aventurase ea insasi inainte de razboi pe drumurile Asiei, pana in Nepal. Batrana aventuriera le da un singur sfat: "Oriunde traiesc oameni, poate trai si un calator". Ceea ce se va dovedi adevarat: cei doi prieteni fraternizeaza cu niste pictori din Belgrad, cu tiganii din Macedonia, beau ceai cu localnicii in desertul iranian, sunt ajutati pe drumuri impracticabile de soferi afgani; bolnavi, sunt gazduiti si ingrijiti pe gratis de un medic din Kabul...
Pentru a obtine putinul necesar traiului si continuarii drumului, fac expozitii cu vanzare, tin conferinte, canta la acordeon si ghitara prin carciumi, picteaza pereti de saloane dupa gustul comanditarilor... In ciuda nenumaratelor obstacole - masinuta supusa la teribile incercari se strica mereu, baietii sufera de frig, de lipsa de igiena, de epuizare fizica - sunt fericiti ca au dat curs chemarii departarilor, "acea pornire care te incearca, ceva in fiinta ta creste si rupe odgoanele pana in ziua cand, nu prea sigur de tine, pleci de adevaratelea". Ca o apa lumea ii traverseaza si le imprumuta pentru un timp culorile ei, apoi se retrage si singurul leac pentru a umple golul e pentru Bouvier scrisul. Povestea fluida si plina de caldura, limpezimea stilului, acel mod de a se lasa patruns de muzica polifonica a peisajelor si intamplarilor, de a retine "micile momente de eternitate" fac farmecul acestei carti. O carte despre o calatorie la celalalt capat al lumii, al carei scop final se dovedeste a fi gasirea de sine.