Iar noi, cu ce sa le stam dinainte, daca nu cu o felie de folclor? Ba pardon, ar zice specialistul in materie, nu cu folclor, ci cu muzica populara, dansuri populare etc. Acest termen de popular, probabil in sensul proletar al cuvantului, are o acceptiune mult mai larga, astfel ca in umbra lui pot fi justificate toate nimicurile si contrafacerile de prost gust.
Si uite-asa, incurajati de occidentali, care ne-au invitat apoi si la ei acasa, s-a pornit o miscare artistica de agitatie folclorica fara seaman pe meleagurile mioritice. Adevarat ca multe dintre vechile ansambluri, formatii si grupuri folclorico-populare, care functionau in cadrul caselor de cultura si al caminelor culturale, s-au desfiintat, prezenta la actul cultural nemaifiind obligatorie. Au aparut insa altele in loc, precum ciupercile dupa ploaie, eliberate de orice fel de cenzura, chiar si de cea a bunului gust. De acest lucru au profitat cei care manuiesc afacerile de pe sticla. Targul a fost facut negustoreste: Vrei sa te vezi la TV, scoate banii! Si i-au scos baietii, ca doar nu degeaba doua posturi de televiziune (private) toaca zi si noapte imense baloturi de surogat popularo-folcloric, sub privirile obladuitoare ale mamoaselor prezentatoare, care se entuziasmeaza pana la lacrimi, savurand cantece pe versuri de genul Badea meu, frumos barbat, istet si emancipat. Nici juriile, formate ad-hoc, semanand mai degraba cu niste comisii de recrutare, nu se lasa mai prejos, tot probaluind si chibzuind asupra strasnicelor valori traditionale. S-a mai starnit si un val de tineri mistificatori, aroganti si imberbi, care, chipurile, valorifica inteligent folclorul, avandu-i colaboratori de nadejde pe unii dintre mai vechii culturnici.
Astimp, poporul ce face? Poporul sta sa-nghita televizorul. Mai nou, postul de televiziune Favorit a aruncat navodul la mai adanc si a initiat un concurs intre comune. Un fel de Cantarea Grandomaniei. Si sa te tii, mai frate, ce spectacole innodate, cand cu braul oltenesc, cand cu slagar englezesc, membrii juriului chitesc spre carnat ardelenesc! Ca doar mesele paraie sub greutatea mormanelor de bucate traditionale. Iar primarii patrioti sar in sus de patru coti, la batute si-nvartite, ba se-ntrec si-n haulite. Stau si ma-ntreb uimit cine sunt toti acesti rasfatati ai sortii, care zburda si se harjonesc, in timp ce napastuitul taran roman, cel care a cantat, ca nimeni altul, frunza verde-a codrului, sta ingenuncheat la poalele Calimaniului si uda cu lacrimi cioatele celor cativa brazi pe care i-a rapus pe furate, din propria-i parcela, si i-a vandut mai pe nimic! Nimeni nu mai are nevoie de el; talangile muntelui au amutit, rotile carului nu mai descanta ulitele satului... Dar pe numele si faima lui se cladesc mincinoase imperii. Dintre multele intrebari ce se mai cer a fi puse, ma rezum doar la una: cum poate fi oprita aceasta intrecere stahanovisto-capitalista de distrugere a folclorului? Raspunsul la intrebare il aflam analizand cauzele care au dus la aceasta situatie de-a dreptul terifianta, tocmai acum cand aveam posibilitatea de-a alege drumul cel bun. Pot sa afirm cu toata convingerea ca una din cauze, poate cea dintai, este lipsa de educatie si instruire a celor ce faptuiesc pretinsul act cultural. Si cum educatia si instruirea se realizeaza in familie si in scoala, se vede ca pe acolo nu prea s-a intamplat nimic, vizavi de pastrarea avutiilor noastre spirituale. Ce sa mai vorbim, cand nici macar in institutiile de invatamant cu profil de turism acestui subiect nu i se acorda o mare importanta? Si, sa-mi fie cu iertare, dar, in aceasta nastrusnica hora a pierzaniei s-au prins chiar si o parte dintre profesori, mai ales cei de muzica. Totusi, ce-i de facut?
Ma abtin sa dau indicatii precise, dar ma gandesc la vorba veche: Bate saua, sa priceapa iapa... Iar daca voi spune ca ar trebui votate niste legi ocrotitoare ale acestor inestimabile valori, in mod sigur voi fi acuzat ca sunt adeptul cenzurii. Un real sprijin s-ar putea primi si din partea bisericii ortodoxe, doar genialii creatori au fost niste buni crestini, iar fluierul mare - plangatorul de doine, avea dezleg la cantec chiar si in postul Pastelui. In schimb, tovarasii capitalisti mai sus vizati, fara sa aiba vreun dezleg, topaie si se indoapa cu sarmale si carnati timp de 365 de zile pe an, fara intrerupere.
Inchei gandurile mele, cu trista constatare: ce au inceput comunistii si au continuat stalinistii au finalizat postdecembristii - sufocarea si compromiterea totala a uneia dintre cele mai sfinte mosteniri strabune - folclorul romanesc.
Profesor ION CRUCEANU, Vatra Dornei