Intr-un numar relativ recent al revistei, am citit scrisoarea unei doamne invatatoare, cu privire la starea invatamantului azi. Cu vreo cativa ani in urma, mi s-ar fi parut usor dramatic sa generalizez lucruri ce mi se pareau a fi doar cazuri izolate. Dar astazi, marile noastre tulburari, apele naclaite de malul agitat al abisalelor noastre maculari, razbat dinspre politic si social, spre delicata noastra zona a instruirii si educatiei. Neinvatarea de catre noi a democratiei, arderea etapelor, mimetismul cu care preluam din afara ceea ce ne convine, intr-un cuvant, diletantismul cras, provoaca dezastre incalculabile, pe termen lung, care se arata deja.
Nu scriu din imboldul vreunei frustrari de debutant sau din al unei acreli provocate de o paralela cu pe vremea mea... Am 12 ani de dascalie si - cred eu - acei demodati 7 ani de acasa. Ma surprind adesea reflectand: unde este inocenta (a se citi gandurile curate si vorba calda) copiilor? Unde s-a ratacit bunul simt, temelia insasi a omului crestin? Ce inseamna a fi liber: a spune pripit orice simti, fara masura minimei reflectii, nepasator la tot ce e in afara mea? A calca pe cadavre?
Ce atitudine adopta unii parinti, cumva munciti de gandul apasator al non-prezentei si non-implicarii in viata copiilor lor? Bani in (sur)plus, acces necenzurat la media, partinire totala la parerile rostite de scolar impotriva unei scoli, in care niste dascali de toate varstele n-au renuntat la crezul in munca lor de educator? Ce poate face acel dascal caruia ii pasa, care vrea sa lase o dara luminoasa in devenirea unor oameni, cand i se atarna de picior ghiulele? Ordine de sus care vorbesc sententios de drepturile copiilor, ca si cand acestea n-ar exista, formulate tendentios si care au deschis usa unor contestari de tip mahalagesc, catre dascal. Acea biata nota la purtare pare a fi intrat in subordonarea absoluta a elevului. Dirigintii se tem sa foloseasca o nota de noua la purtare, pentru ca ei, dragii de parinti, le contesta la voda decizia, in ciuda incalcarilor repetate ale normelor de conduita, de catre odraslele care au invatat la perfectie o lectie: pune piciorul in prag si urla-ti la nesfarsit dreptatea.
Mult prea des aud, in ultima vreme, dascali in prag de pensionare care, oftand lung, a neputinta, rostesc apocaliptic Vai de voi, cei care ramaneti....
Ce alternativa are un dascal, decat sa inghita la nesfarsit, subrezindu-si sanatatea ori sa ramana perfect indiferent, dintr-un simt de autoconservare? Tupeul a acoperit aproape tot. Profesorilor supraveghetori li se recomanda de catre superiori, in fata candidatilor de clasele a opta si a douasprezecea, sa fie binevoitori si sa nu-i streseze (a se citi a nu interveni) in derularea, pe sest, a examenelor. Sa te mai intrebi de ce elevi cu medii de 5-6 iau note de 9-10 la probele de examen? Unde mai e locul atator copii deopotriva talentati si harnici, crescuti de vrednici parinti, care stiu ca numai Dumnezeu ii poate pilota in acest haos?
Citesc ce am scris si-mi constat neputinta de a modela intr-o scrisoare de dimensiuni rezonabile multe alte constatari. Dar stiu ca, de va fi publicata, va intra in rezonanta cu acei dascali si acei parinti care stiu ca un copil este un dar de la Dumnezeu si o uriasa responsabilitate pentru familie mai intai. Apoi, pentru dascali si pentru o guvernare care sa faca bine sa renunte la fraze populiste si sforaitoare si sa caute sa salveze ce mai poate fi salvat. Dea Domnul sa-si uite exacerbatul lor egoism si preocuparile pecuniare ultradimensionate, macar de dragul lor, al copiilor.
A dvs. cu deosebit respect,
CORINA DASCALU, un profesor caruia ii mai pasa - e-mail: dascalucorina@yahoo.com