Maria Greavu - Nu poti sa faci nimic durabil, daca nu pui suflet

Ion Longin Popescu
- Primarita comunei Loamnes, judetul Sibiu -

Nu stiu cate primarite sunt in comunele Romaniei, dar daca ar fi ceva mai multe, cred ca altfel s-ar vorbi de spiritul gospodaresc din mediul rural. Altul ar fi obrazul satelor, alta randuiala de fiecare zi, altele asteptarile si implinirile. Iar dezvoltarea rurala de tip european, de care se tot vorbeste in ultimul timp, cred ca s-ar putea pune in miscare mult mai usor in satele conduse de femei. Ma gandesc la cazul comunei Loamnes din judetul Sibiu, unde primarita este Maria Greavu, fosta functionara locala, o doamna intre doua varste, bronzata de vanturile permanente ale podisului Secaselor. Imbracata cu gust, tunsa scurt, baieteste, semn ca nu prea are timp sa mearga la coafor, nu are deloc aerul oficial al vechilor activiste, nici aroganta lor; spre deosebire de imaginea proletara a femeii juste, grase, abrutizate, lipsite de feminitate si dedicate habotnic muncii obstesti, Maria Greavu e supla, sprintena, prietenoasa; zambeste des, saluta ea prima pe toata lumea, simpla-i prezenta inspira incredere, sinceritate, bunavointa. Locuieste intr-o casa mare, frumoasa, aranjata cu gust - o carte de vizita care obliga. E un om al faptelor, desi nici cu vorbele nu sta rau. In doua mandate la primarie, a asfaltat drumuri, a reparat scoli, camine culturale, poduri si biserici, a pus comuna pe harta dezvoltarii accelerate. Si tot nu-i multumita. Sosesc, acum, banii europeni pentru dezvoltare rurala. O oportunitate unica in istorie. Proiectele sunt gata, Loamnesul asteapta sa se dea startul, primarita are ambitia sa atraga multe milioane de euro. Stie ca va fi realeasa; nu uita ca, la alegerile din anul 2000, a batut singura 14 partide, obtinand cu peste o mie de voturi peste urmatorul clasat. Pentru ea, campania electorala aproape ca nu exista. N-am timp de purtat lozinci prin sate. Sa le poarte cine n-are decat lozincile. Pe mine oamenii ma cunosc prin ce fac. N-am emotii.

Fa totul in credinta lui Dumnezeu

- Loamnesul este probabil singura comuna din tara care a putut determina CFR-ul sa infiinteze o halta. Ceva de neinchipuit in vremurile de azi. Cum ati reusit?

- Am venit cu propunerea, am venit cu banii colectati de la consateni, am adus argumente de bun simt, si iata ca trenul opreste acum si pentru navetistii nostri. Multi tineri nu se mai muta la Sibiu, si asa am ajuns sa-i avem langa noi sambetele si duminicile, sa-i atragem la caminul cultural, sa-i luam in calcul pentru viata culturala a comunei.

- Preotii se roaga sa castigati din nou, dascalii sunt bucurosi ca le-ati scos scolile din starea de ruina, padurarii sunt multumiti ca le-ati daruit 150 de hectare de plantatie, satenii din Sadinca se intorc, dupa ce le-ati ridicat o manastire. De unde vine toata aceasta sustinere?

- Probabil pentru ca si-au dat seama ca tot ce am facut am facut din inima. Nu poti sa faci nimic durabil daca nu pui suflet. Sau daca faci, nu iese cum ai dorit. Si nici oamenii nu sunt cu sufletul alaturi de tine. Apoi, fa totul in credinta lui Dumnezeu. Lasa-te in grija Lui, daruieste-I tot ce ai mai bun in tine, si pune-ti la lucru inzestrarea pe care ti-a harazit-o. Dovedeste-te demn de incredere, ai rabdare, fii pe placul celor corecti, arata ce poti si pregateste-te tot timpul, invata mereu sa fii cel dintai! Dar sa ai si mana de fier, ca uneori e necesara, mai ales cu barbatii. Asa vad eu munca la primarie, in comuna de care ma leaga cinci radacini in cinci sate, prin bunici si socri.

- Ati avut curaj in anul 2000 sa candidati ca independent intr-o comuna condusa in mod traditional de barbati. Ce v-a determinat sa iesiti la lupta, parasind locul caldut de secretar al primariei?

- Mi se facuse lehamite de stilul fostilor primari, de delasarea si dezinteresul lor pentru viata comunei. Simteam, printre sateni, o stare de suprasaturatie fata de lucrurile rele ce veneau dinspre primarie. De aceea, m-am gandit ca as putea sa le ofer ceva nou, un mod sincer si eficient de conducere. Stiam din interior ce se intampla in dosul usilor inchise, cu ce chiolhane se termina aproape fiecare sedinta, fiecare control de la judet. Vedeam pe ce drum infundat o apucau cererile satenilor, cat de gresit se risipeau banii publici, cata minciuna incapea in dosul promisiunilor sforaitoare. M-am hotarat sa nu mai fiu spectatorul acelei situatii bolnave, din care Loamnesul avea atat de mult de pierdut, si iata-ma in pragul celui de-al treilea mandat pe care il voi cistiga fara probleme. Oamenii stiu ce proiecte am inceput, stiu ca am obtinut deja 28 de milioane de euro pentru definitivarea sistemului de apa curenta si canalizare, ca mai am de lucru la drumurile mai indepartate, la iluminatul public, la atragerea unor investitii straine in fabrici de prelucrare a laptelui, a lanii si carnii, in general, la ridicarea standardului de viata al comunei. Sunt sigura ca, in scurt timp, cei mai multi dintre tineri nu vor mai parasi satul, isi vor gasi de lucru aici, dand un suflu nou comunitatii noastre de ciobani si vacari din tata-n fiu.

- Venind la primarie, ati fost nevoita sa luati decizii, sa puneti ordine si sa atrageti bani pentru investitii. Toate privirile va urmareau fiecare miscare. Cu ce ati inceput?

- Cu scolile. De ce? Acolo sunt viitorii locuitori ai Loamnesului, care vor beneficia de situatia infloritoare de peste cativa ani si nu vor mai pleca in masa la oras. Ploua peste copii in clase; inghetau geamurile de frig; peretii erau cenusii, tristi, murdari; wc-urile aratau ca in Evul Mediu. Am investit toate fondurile disponibile in renovari si reparatii, astfel ca in prezent avem unitati scolare cel putin decente. Dupa scoli, am inceput reconditionarea caminelor culturale, abandonate sau transformate in depozite de marfuri. Astazi sunt punctele unde viata culturala, traditiile si obiceiurile satului isi regasesc vigoarea, cel putin in satele de margine, cum e Alamorul. Nu in ultimul rand, ne-am preocupat de renovarea bisericilor, pentru ca o asezare fara biserici bine conservate da prost in ochii oricui. Ca sa incurajam refacerea unui sat distrus de comunisti, Sadinca, am pus la dispozitie terenul si o parte din fonduri si materiale, sustinand construirea unei manastiri acolo, iar la centru, aproape ca am terminat noua biserica. Am facut tot ce era necesar ca cetateanul de rand sa simta ca, in sfarsit, la primarie cineva se preocupa sincer de nevoile lui si ale intregii comunitati.

Din sase zile lucratoare, doar una o stau la primarie

- Sunteti atat de sigura pe dumneavoastra, pareti atat de nemtoaica in atitudine. Pe ce va bazati?

- Pe ordinea mea interioara, pe sensibilitatea mea proprie, pe increderea ca adevarul si binele inving intotdeauna. Tot ce am facut am facut in mod ordonat, proiectat si gandit. M-am bazat pe comunicarea cu fiecare localnic. Am randuit o dezvoltare pe etape bine determinate si respectate in termen si la timp: scoli, camine culturale, biserici, drumuri, poduri, iluminat stradal, trotuare, fatade, gaze, apa, canal, urbanism, cablu tv, internet etc. Totul, bine structurat si bine reglat.

- Primarii barbati se lauda, in general, cu programul lor incarcat care incepe, desigur, dis-de-dimineata. Cum trec zilele pentru dvs.?

- Din sase zile lucratoare, doar una o stau la primarie. In fiecare alta zi sunt in cate un sat. Daca e marti, sunt la Armeni, la 17 km de centru. Iau unu sau doi angajati ai primariei cu mine si deschidem un birou in scoala, unde rezolvam pe loc problemele de administratie ale oamenilor. Acolo ne prinde noaptea. Pentru zilele, rare, in care nu ma pot duce, am instalat o cutie in care mi se pun plicuri cu doleantele respective, astfel ca oamenii stiu ca doar eu voi deschide acele scrisori la care vor primi raspunsul cu prima ocazie. E un sistem care functioneaza si pe care-l recomand si altora. Daca e miercuri, e Hasagul. Daca e luni si joi, e Alamorul, iar daca e vineri, e Mandra si Loamnesul. De cand avem manastire si localnicii revin la matca, in program a intrat si Sadinca, unde asistam la reinvierea unei lumi in jurul credintei.

- Vorbiti-ne putin despre Alamor, mi se pare un nume foarte rar.

- La Alamor traiesc 90 de vaduve si 20 de barbati, si ei vaduvi, pe langa o mie de familisti si tineri oieri. Aici se mai tine portul national, oamenii umbla imbracati in alb, ca acum o suta de ani, chiar si in zilele lucratoare, iar obiceiul cetelor de juni e mai puternic decat in Marginimea Sibiului. Alamorul este perla noastra turistica, locul in care se mai cos costume, cojocele si pieptare, si se tin sarbatorile vechi, mai ales colindele de Craciun si Anul Nou. E tinuta inca Ziua Eroilor, care coincide cu Ziua Nationala, pe 1 Decembrie, pe care alamorenii o sarbatoresc dumnezeieste, mai frumos decat la Alba Iulia. Sunt alaturi de ei, primaria le finanteaza deplasarile la festivaluri si incurajeaza pastrarea costumelor autentice. Avem grija si de putinele case vechi ce se mai pastreaza intocmai ca pe vremuri, ii lamurim pe proprietari asupra valorii lor exceptionale si descurajam orice interventii asupra fatadelor si chiar asupra detaliilor de interior. Sunt sigura ca, daca trecem hopul manelist de astazi, cand vilele in culori tipatoare iau locul traditionalelor case romanesti, vom ajunge sa pretuim ceea ce am pastrat si ne vom intoarce la traditie, chiar daca acceptam normele actuale de confort.

M-am pus contra tuturor, ca apa locala, Visa, singurul rau din Romania care curge spre nord

- La alegerile trecute, pe care le-ati castigat din primul tur, cu 85% din voturi, s-au facut pariuri pe succesul dvs. Un locuitor din Sadinca si-a pus la bataie casa si gradina. Daca nu castigati, omul ar fi trebuit sa-si ia traista-n bat si sa plece in lumea larga. Cum a fost?

- Simteam ca voi castiga. Veneau partidele si se laudau cu oamenii lor, se bateau cu pumnul in piept ca fac si desfac, iar oamenii ziceau da, da, iar la urma, cand ma vedeau pe ulita, isi ziceau: Noi stim cu cine votam..., votam cu... PIATRA!. Asa-mi spuneau, Piatra, probabil pentru ca li se parea ca sunt tare ca piatra sau de la atata amar de piatra pe care am pus-o pe strazi.

- Daca enumeram din nou tot ce ati facut, mi se pare ca ati investit enorm. De unde atatia bani la o primarie de tara?

- Cred ca am avut un inger pazitor. In administratie e foarte greu, si e greu pentru ca banii sunt putini, iar lucrurile pe care vrei sa le faci sunt multe. Deseori, demaram un proiect fara sa am finantarea necesara. Incepeam repararea acoperisului scolii, sa nu mai ploua pe aparatura din laboratoare, dar fara bani. Ma gandeam ca ma va ajuta Dumnezeu in vreun fel si, intr-adevar, ca printr-un miracol, a doua, a treia zi, venea o finantare extrabugetara sau ceva, si lucrarea ajungea la bun sfarsit. La fel s-a intamplat cu majoritatea lucrarilor.

- De ce candidati din nou, ce mai aveti de facut in urmatorii patru ani?

- Vreau sa definitivez toate scolile, sa le aduc la standard european, cu incalzire centrala si grupuri sanitare moderne. Am in lucru a patra scoala noua si vreau s-o termin. Vreau, de asemenea, sa termin de reparat caminele culturale si sa finisam bisericile aflate in lucru si sa le pictam. Mai importanta decat toate este introducerea generala a apei si a canalului. In Italia si Spania nu avem oameni din comuna noastra, dar eu vreau sa nu mai avem nici la Sibiu sau Medias, sa lucreze in satul lor. Si, mai devreme sau mai tarziu, se va intampla acest lucru, sunt sigura.

- Daca veti realiza tot ce v-ati propus, n-ar fi de mirare sa fiti realeasa si in 2012, primarita pe viata...

- Nu, e foarte greu si va trebui sa ma retrag. Si acum am vrut sa ma dau deoparte, dar, fara sa fiu rea, mi-am dat seama ca nu-i prin preajma nici un candidat capabil sa puna atata suflet cat am pus eu pentru aceasta comuna. Din romanii, sasii, maghiarii, armenii si rromii de... matase pe care-i avem, se va gasi unul care sa-mi calce pe urme si caruia sa-i pese de aceasta comunitate. Dupa inca patru ani, voi spune: M-am pus contra tuturor, ca apa locala Visa, singurul rau care curge spre nord din Romania, si am reusit. Acum e randul vostru, iar eu ma duc sa-mi mananc pensia langa nepoti, convinsa ca daca faci lucruri bune numai pentru tine, mor odata cu tine; daca faci si pentru altii, raman si dureaza.

Doamnei Maria Greavu ii puteti scrie la e-mail: [email protected]