Ridicand-o cu grija, a observat ca la una din aripi era ranita. "O duc la veterinar", a spus tata. "Saraca de ea n-a putut sa plece cu celelalte pasari, spre sud. Poate-i una de-a noastra", a zis, iesind cu ea pe poarta, in brate.
De doi-trei ani, sus, pe coltul surii, isi facusera cuib o pereche de berze. Noi le-am pus si nume: Adam si Eva, cu toate ca n-am stiut niciodata care este barbatul si care sotia lui. Ne obisnuisem cu ele si ele cu noi. Ne placea sa urmarim clocitul oualor, ivirea puilor, dragostea cu care ii ingrijeau, curatatul cuibului, toate acestea dupa un ritual numai de ele stiut. Isi imparteau sarcinile in mod egal.
Si tot el i-a facut un cuib larg, in sura de fan din gradina, unde ii ducea mancare in fiecare zi. "Te ostenesti degeaba", i-a zis mama. "Iarna e lunga si grea".
Asa a trecut toamna. Barza se obisnuise cu tata, mai iesea pe afara, ciugulea cateva fire de iarba si, la primul zgomot necunoscut, se ascundea repede in cuib.
Iarna s-a dovedit cainoasa, cu ger si viscol, si tata a mutat barza la caldura, in grajdul de vite, unde a rasturnat peste ea un cos mare, impletit din nuiele, sa nu o sperie vacile.
Apoi au venit primele zile de primavara si barza a fost dusa inapoi, in capita de fan. Incerca sa-si miste aripa, intai usor, cu teama, apoi tot mai energic si tot mai mult, pana cand tata a descoperit cu uimire ca putea sa dea ocol gradinii in zbor
OLIMPIA MARCU - Str. C. Brancoveanu nr. 16, Brasov
Inapoi
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
29.03.2008, 15:45Popa Dorina
Putini oameni ar face asta
05.08.2008, 08:37Luiza-Maria Micu
Este adevarat, nu pot vorbi dar lectiile pe care ni le dau sunt unice si greu pot fi descrise in cuvinte. Un suflet mare le-a inteles. Ca minunile naturii sunt si unii oameni minunati!
19.02.2009, 20:55Maria-Monica Marcu
Imi fac "mea culpa" pentru intarziatele multumiri adresata atat doamnei Luiza-maria_Mazilu, pentru frumoasele si atat de adevaratele cuvinte adresate autoarei acestui "mic tratat de viata", cat si redactiei .Chiar daca a plecat spre o lume mai buna , la minunata varsta de 94 de ani, calauzita fiind in drumul spre albastrele si nesfarsitele eternitati de niste berze, sunt sigura ca ne priveste de acolo si le multumeste celor ce au avut ragazul sa-si opreasca o clipa ochii , dar si sufletul, asupra celor scrise de un om la o varsta atat de frumoasa. Cand majoritatea prietenilor isi lausera ramas bun , iar cei ramasi vorbeau numai despre medicamente si boli, din pacate, mama mea , caci despre EA este vorba, a avut puterea sa-si invinga oboseala anilor si sa-si pastreze sufletul si cugetul tinere....
Cu recunostinta, Monica Marcu