Vibreaza vazduhul de zumzetul otelos al ferastraielor mecanice si de rapaitul ciocanelor care prefac in tandari usile si ferestrele de lemn, chiar daca sunt nou-noute, pentru a le face loc sofisticatelor surate. Si cum vorba romanului zice ca "daca-i bal, bal sa fie", cu ocazia montarii termopanelor, casele respective trec si printr-un riguros proces de "modernizare". De aceasta napasta n-o scapat nici casuta lui Mos Dumitru, cel de sade pe-o ulita laturalnica a orasului Vatra Dornei, si poarta in spinare bonda inflorata cu arnici. Pe vremuri, casuta cu pricina, mostenita de la parinti, era o casa destul de aratoasa, cu acoperisul in patru ape, cu ferestre ochioase, cu cerdac in fata. Mai apoi, dupa ce in jur au prins a se inalta hardughii uriase, parea un puisor de gaina. Dar mos Dumitru o indragea si asa. Acolo-i erau toate amintirile vietii lui; si cele din timpul copilariei... Si cele din timpul cat traise Arghira, nevasta-sa... Iar acum, s-au dus toate pe apa Sambetei. Si numai potlogarii de nepoti sunt de vina, ca mereu l-au tigalit la cap: "Hai, tataie, hai, sa-ti prefacem bordeiul. Ne faci de ras cu asemenea primitivitate. Iti punem si termopane. Sa vezi ca o sa fie ok". Si azi asa, maine asa, pana cand l-au induplecat. Pe urma, cat ai zice peste, s-a si deschis strasnic santier, ca doar nepotii erau in bani, ca nu degeaba slugarisera prin cele strainataturi. Si zbrrrr, si darrrr, vreo cateva luni la rand. Praf si pulbere s-a ales din ferestrele cele ochioase si din usile cele trainic ghintuite in bumbi de arama. Ba o mai imbracat si peretii in niste scanduri din "naidiloc lesanat", de nu-i chip a mai bate un cui in care sa-si mai atarne omul cele nevoi. Iar la drum, o puscat un gard strasnic, din beton, asa, ca la puscaria din Gherla. Se-ntoarce mos Dumitru de la targ si se tot duce de-a lungul ulitei. "Da-ncotro ai pornit-o, mos Dumitre?", il intreaba cate un vecin iesit in cale. "D-apoi acasa... Unde-n alta parte?" "Cum acasa? Ca doar ai trecut de casa `mneatale". Se-ntoarce din drum, sarmanul batran, si deschide cu obida poarta cea grea din fier forjat. Nu i-au lasat nici o amintire. Nici macar cerdacul in care-l astepta nevasta-sa, Arghira, torcand fire de lana. Si termopanele aiestea spurcate care-l inabusa si-l fac sa se simta ca intr-un sicriu! Mai, omule bun, sa nu mai poti prinde zvonurile de pe afara! Nici macar cantecul cocosului nu-l mai aude. Lucru hotarat: aici nu mai are ce cauta. L-au alungat din cuibul lui cel drag. Dar, pe de alta parte, tot el e vinovat. Om batran si fara minte. Ce-o trebuit sa asculte de gura unor trepadusi, cand aici, cand colea... Acum iar au zbughit-o peste mari si tari, si cine stie ce parascovenii or mai aduce de pe-acolo cand s-or intoarce. Ah, de-ar putea da viata inapoi, macar cu vreo 20 de ani, le-ar arata el... Dar stai, ca tot mai are o portita; numai sa treaca sfanta sarbatoare a Pastelui si sa cante cucul, ca urca in Dealu Negru si isi incropeste un bordei ca-n vremurile de demult - sapat in pamant si acoperit cu cetini. "Termopanul ei de viata, ca incalcita s-o mai facut!"
Drama lui mos Dumitru nu este nici singulara, si nici lipsita de importanta.
Prea lesne ne lepadam de tot ce-i romanesc, iar suflul acesta al innoirii, prin imitarea celor vazute prin alte tari, nu este unul de bun augur. Pe ulita Borcutului, unde locuieste mos Dumitru, e un talmes-balmes arhitectural, de parca toti arhitectii turnului Babel s-au reunit intr-o nesabuita tabara de creatie. Si tot pe aceasta ulita, un "om de afaceri" construieste case din lemn de excelenta calitate, destinate turismului din tarile vest europene. Pe cand in zona Dornelor, chiar si prin sate, au inceput sa apara, pe post de unitati agroturistice, niste hidosi "mastodonti" din "prefabricate", vopsiti in culori traznet, incat fac o concurenta neloiala cerului albastru si florilor din gradina.
Ne-au lasat strabunii amintiri frumoase. Iar pentru ca aceasta minunata zona de munte face parte din Bucovina, as aminti doar vestitele manastiri voievodale ce ne-au dus faima peste hotare. Dar noi ce amintiri vom lasa in urma?
Spatiul nu permite pentru a face o analiza mai ampla a cauzelor multiple care au generat acest fenomen, dar, in treacat, citez cateva: lipsa de instruire, de gandire in perspectiva, de personalitate nationala si individuala, snobismul, grandomania etc. Ce-i de facut? Daca as sti cum sa opresc vantul, poate ca as putea raspunde si la aceasta intrebare. O stopare prin legi scrise nu-i de imaginat, ca legea bunului simt nu mai functioneaza, iar buzunarele unora sunt doldora de bani... Si sa cugetam ca drama lui mos Dumitru poate fi drama unui popor intreg, care sa nu se mai recunoasca pe sine, simtindu-se strain nu numai in propria-i ograda, ci si in propria-i piele, in gand, si in fapta...
Prof. ION CRUCEANU, Vatra Dornei