Iubita

La o margine de padure, trei copii o chinuiau cu sadism. Le-am luat-o fara multe explicatii si am dus-o acasa. Nu stiam ce voi face la bloc cu o bufnita, dar nu suportam sa o stiu chinuita.



Era speriata si agresiva. O aripa, lovita de prastie, ii atarna intr-o parte. Am pus-o pe birou, amintindu-mi ca nu vede ziua. I-am intins mana si brusc s-a prins cu ghearele de deget. Strangea cu o forta incredibila. A inceput sa ciupeasca puternic, ceea ce pentru ea parea o prada. M-am ingrozit. Ma vedeam eliberandu-ma de ghearele ei doar taindu-mi degetul. I-am desprins una cate una ghearele lungi si incredibil de ascutite, apoi am infasurat-o pe fiecare cu leucoplast. Am respirat usurata, apoi m-am grabit s-o hranesc. Stiam ca mananca broaste, soareci si serpi, in concluzie - carne. I-am plimbat pe sub cioc bucatele de pui si le-a inghitituna cate una. Am avut surpriza sa constat ca bufnitele nu beau apa ca alte pasari: o sug! In fine, instalata pe coltul bibliotecii, Iubita a devenit un membru al familiei. De ce am botezat-o asa? Fiindca am ajuns sa ne iubim. Foarte mult! Pana ma intorceam de la serviciu, nu se misca de la locul ei. Cand imi auzea glasul, incepea sa topaie pe biblioteca. Deasupra ochilor imensi se ridicau doua penisoare; penele stranse pe trupul cat pumnul se infoiau iar ea parea uriasa. Astfel isi manifesta bucuria. "Hu-hu-hu", "Hu-hu-hu". "Ai rabdare, Iubita", ii spuneam razand. "Te iau indata". O hraneam, o mangaiam pe penele matasoase, o sarutam pe crestet, o gadilam sub cioc, iar ea dadea ochii peste cap satisfacuta. Voia sa ma simta mereu in preajma. Ori statea pe birou in fata mea, ori imi statea pe umar, iar capsorul ii cadea adormit in parul meu. Era o iubita si o iubitoare. Singura problema nerezolvata era noaptea. Ele vad pe intuneric. Se izbea de fereastra incercand sa zboare afara. O inchideam intr-o cutie, dar se zbatea pana dimineata. Noaptea, chemarea subtila a padurii era mai puternica decat atasamentul fata de mine. Iubirea noastra a durat o iarna. Intr-o seara de martie, am hotarat sa-i dau drumul. Am pus-ope marginea terasei si i-am spus: "Esti libera, Iubita. Daca vrei, poti zbura". Dar, desi nopti intregi se zbatuse sa plece, acum nu pleca. Privea spre copaci. Privea spre mine. Am impins-o usurel cu degetul: "Hai, zboara, Iubita, du-te unde vrei!". Dupa mult timp, a zburat in copacul din fata ferestrei. Voiam sa vad in ce directie pleaca, dar imi venea sa plang si am intrat in casa. Dimineata, Iubita disparuse. N-am mai vazut-o de atunci niciodata, dar sper sa mai traiasca si azi.
OTANJAC ELENA - Iasi