Comana, manastirea cu oseminte de sfinti

La doar 30 de km de Bucuresti, pe malul Neajlovului cel frumos curgator, nu departe de o magnifica padure de tei, se afla una din cele mai vechi manastiri ale sudului romanesc: Comana. Ctitorie prea putin cunoscuta a lui Vlad Tepes, ale carui oseminte par sa fie ingropate la temelia ei, intre zidurile mancate de vreme isi dorm somnul de veci, domni si boieri munteni, dar si moaste, inca nedezgropate, ale unor mitropoliti si monahi ortodocsi. Impresionanta prin nobletea vechimii ei, Comana nu isi merita uitarea care o inconjoara si nici ranile sapate in ziduri, care striga dupa ajutor

Legendele Comanei

Drumul dinspre Bucuresti catre Giurgiu alearga ca un suvoi de beton, prin campia ametita de primavara. Demult, mlastini intinse ocroteau satele cocotate pe cate un damb de pamant, ascuns intre perdele de stuf. La vremea aceea, ca sa ajungi la Comana trebuia sa strabati cu corabia, pe apele Neajlovului, asa cum a facut si Paul de Alep, neobositul "reporter" medieval care a calatorit prin Tarile Romanesti. Aici, intre mlastini, si-a ridicat Vlad Tepes manastirea-cetate de la Comana, si tot aici a fost ucis, in locul numit "Fantana cu nuc". Dupa el, alti domnitori ai Tarii Romanesti au fost atrasi de tarina asta, pe-atunci scufundata trei sferturi in ape: Matei Basarab, Serban Cantacuzino si Constantin Brancoveanu. Nu departe, la Calugareni, Mihai Viteazu l-a infrant pe Sinan Pasa, intr-o batalie napraznica. Pamantul geme de istorie. Dar nu-l aude mai nimeni. Oamenii locului navigheaza pe o alta istorie, in alte ape, incarcata de noi batalii... Fireste, simt si ei, cateodata, un duh voievodal plutind precum ceturile campiei, si daca vrei, iti arata fantana unde i s-a taiat capul lui Tepes, iar daca ai rabdare sa-i descosi, le descoperi si un motiv de mandrie: Tepes Voda e ingropat la ei in sat, la manastirea-cetate Comana, cladita de domnitor pe o insula, intre mlastini. "Osemintele lui Tepes sunt la noi si nu la Snagov, cum se zice", spune cu un zambet victorios, atarnat de colturile mustatii, un batran. Si daca te arati neincrezator, se va gasi un altul care sa-ti spuna o legenda, despre cum Tepes se arata dusmanilor, prin campie, infricosandu-i chiar si mult dupa moartea sa. Iar cu rabdare vei da si peste vreo batranica invesmantata in haine cernite, de lana aspra, care sa-ti povesteasca ispravile domnitorului "drept si sfant", pe vremea caruia la fiecare fantana se gasea cate un pocal de argint si nimeni nu cuteza sa-l fure. "Dar asta a fost de mult", vor zice toti cu naduf. De vremurile eroice si cucernice mai aminteste acum doar manastirea Comana. O fortareata din piatra de rau, in pamantul careia isi dorm somnul de veci, alaturi, domnitori, boieri, calugari si osteni. O necropola putin stiuta, adumbrita de rugaciunea neincetata si unde minunile sunt tainuite.
De-a lungul anilor, la Comana au fost facute lucrari de restaurare si sapaturi arheologice care au dat la iveala ramasitele pamantesti ale celor care au vietuit aici. In popor se spune ca manastirea sta pe oase de sfinti, dar nimeni nu poate aduce dovezi. N-au mai ajuns pana azi vesminte, odoare, inscriptii sau documente, care sa ne spuna cine sunt mortii de la Comana. In planul divin se pare ca e mai de folos sa staruie misterul, care atrage lumea ca un magnet.



Minuni care nu se povestesc

Pe dinafara, manastirea Comana pare parasita. Zidurile, cate au mai ramas, par sa se tina-n picioare doar prin mila cereasca. Poarta arcuita sub un turn clopotnita - candva falnic - da spre o curte modesta, marginita sever de chilii. Ferestrele lor sunt ochi orbi, fara lumina vreunei flori. In mijloc, biserica, simpla si cazona. Si cu toate acestea, in aerul matasos si parfumat de primavara, te simti dintr-o data acasa.
In biserica e curat si ordine. Un cor psaltic iti mangaie inima. Chipurile sfinte de pe pereti iradiaza o altfel de lumina decat aceea cernuta peste vopseluri, prin geamurile inguste. O lumina ca aceea de pe fetele unor bunici dragi, care isi revad nepotii dupa mult timp. Pelerinii calca pe varfuri, parca sa nu-i deranjeze pe cei ingropati sub pardoseala: domnii Radu Serban si Nicolae Petrascu (fiul lui Mihai Viteazu) si printii Cantacuzini din ramura Draghici. Orice soapta se aude clar, cu o rezonanta de metal nobil, sub batrana bolta.
Parintele staret Mihail Muscariu ne iese in intampinare. Inalt, trup subtiat in post, ochi de icoana bizantina. Vorbeste calm, profesoral, dar fara afectare. La rastimpuri, mainile sale deseneaza mladios aerul. Parintele nu se supara ca ne miram de tineretea sa surprinzatoare pentru slujirea la care a fost chemat: doar 25 de ani! "Altul e timpul calugarului. Nu se masoara in ani, ci in nevointe" - spune incet, ca pentru sine.
Ne inchinam impreuna la icoana Sfantului Ierarh Nicolae, patronul manastirii. Icoana facatoare de minuni, batrana de 300 de ani. Credinciosi din toata Muntenia vin dinaintea ei sa-si verse oful, amestecat cu lacrimi si rugaciuni. Sunt nenumarate fapte minunate care s-au petrecut dupa inchinaciunea unor bolnavi sau nevoiasi in fata acestei icoane. Dar le invaluie acelasi mister care inconjoara mormintele. Oamenii cred ca despre minuni nu e bine sa se stie, sa se vorbeasca. Ele trebuie traite si marturisite doar prin felul in care iti schimba viata. Parintele Mihail ne spune ca, in cateva randuri, manastirea a trecut peste necazuri numai cu ajutorul Sfantului Nicolae, dupa ce obstea s-a rugat la icoana sa.
La Comana, doar Fecioara Maria este mai venerata decat Sf. Nicolae. In august, la Adormirea Maicii Domnului, curtea manastirii si imprejurimile se umplu de puhoi de lume. Crestinii vin din ajun sa privegheze si, pe cei mai multi, ii gaseste roua dimi-netii in iarba. Adormirea Maicii Domnului este pentru manastire ca un al doilea hram. O traditie careia nimeni nu-i mai stie radacinile face ca oameni din toata tara sa vina sa o cinsteasca pe Preacurata Fecioara la 15 august. Localnicii au fata de Maica Domnului o dragoste ca pentru mama lor si se gandesc ca la o manastire i se pot ruga mai cu ravna.
Parintele Marian, proaspat preot de mir aflat in practica liturgica la Comana, ne spune ca oamenii vin aici pentru ca simt cum li se raspunde rugaciunilor. Regimul de viata monahala, ca cel de la Muntele Athos, si puterea pe care Dumnezeu o va fi dat moastelor de la Comana fac ca manastirea sa straluceasca, de cel putin doua ori pe an, spre finalul verii si la inceputul iernii, de Sfanta Maria si de Sfantul Nicolae.

Oasele lui Tepes se odihnesc la Comana

Parintele Mihail este staret de doar cateva luni, dar vietuieste la Comana de cand a fost tuns in monahism, in urma cu trei ani. A venit aici dupa ce si-a ispravit un masterat in Teologie la Ierusalim, fermecat de pacea locului. "Pe cat de zbuciumata e istoria manastirii, pe atat de linistita este zona aceasta. Monah i si pelerini marturisesc laolalta despre pacea pe care o simt aici. Pace care vine din 550 de ani de viata monahala. Rugaciunile si nevointele calugarilor care au trait aici au dat roade duhovnicesti, din care putem sa gustam si noi."
Parintele este preocupat de istoria locului, pe care o stie precis, pe date, nume si fapte. A rascolit arhive, a cercetat batrani duhovnici si a vorbit cu multi oameni despre manastire si primul ei ctitor, Vlad Tepes.

- Parinte, ce se stie cu certitudine despre trecerea lui Vlad Tepes pe aici?

- Vlad Tepes a fost omorat pe drumul ce leaga Bucurestiul de Giurgiu, in 1465, la trei ani dupa ce a construit manastirea Comana, in 1462. Taranii au pastrat pana astazi in memoria colectiva locul unde a fost ucis, numit "Fantana cu nuc" sau "Fantana cu leac". Conform practicilor din Evul Mediu - domnitorul a fost decapitat, capul fiind dus sultanului, iar trupul urmand a fi inmormantat in cea mai apropiata manastire sau biserica legata de numele sau. Or, singura manastire ctitorita de Vlad Tepes in acest areal este aceasta, de la Comana. In anii '70, doi cercetatori de prestigiu de atunci, Lia si Adrian Batranu, au facut sapaturi arheologice si au evidentiat locul unde a fost bisericuta de lemn a lui Tepes, langa turnul clopotnita. Acolo unde trebuia sa fie mormantul ctitorului au gasit un trup decapitat, fara nici un insemn domnesc si fara nici o inscriptie, dar de jur-imprejur cu monede emise in vremea lui Vlad Tepes, ceea ce ne face sa credem ca aici isi va fi gasit odihna marele voievod.

- Ce simt si marturisesc comanenii fata de Tepes: dragoste, evlavie, teama?

- Ei cred ca a fost un mare aparator al neamului si al credintei noastre. Spun despre el ca e "voievodul dreptatii", caci in timpul lui nu se fura si nu se facea rau. Astazi, numai la Sfantul Munte Athos se mai intampla sa se poarte oamenii asa. Acolo lasi o scrisoare pe jos si este dusa la destinatar, fara sa fie deschisa. Deci, vedem ca sub domnia lui Tepes era un duh mai adanc si mai bun decat cel al simplei autoritati.
In orice caz, la manastirea Comana este pomenit de sute de ani, la fiecare sfanta proscomidie si la fiecare Liturghie, ca prim ctitor. Avem pomelnice foarte vechi in care este trecut. Ne rugam pentru el. Iar localnicii au respect si admiratie pentru numele sau.

- A ridicat Vlad Tepes si alte manastiri?

- Stim doar de manastirea Turnu, din Prahova. Si, desigur, a restaurat manastirea Snagov, care in mod eronat este considerata ctitoria sa, fiind, de fapt, a tatalui sau, Vlad Dracul. Academicianul Constantin Rezachievici a demontat mitul potrivit caruia Tepes ar fi ctitor al Snagovului si ar fi inmormantat acolo. Iar in urma sapaturilor arheologice, mormantul care este cinstit ca loc de odihna al voievodului a fost gasit gol.

- Va fi fost Vlad Tepes un autentic domn crestin, ori a ridicat manastiri ca reflex al unei "mode" a veacului?

- Cred ca expresia "Bizant dupa Bizant" s-a inradacinat in Tarile Romane, imediat dupa caderea Constantinopolelui, in 1453, si ca Vlad Tepes a inteles ca lupta lui impotriva turcilor este mai mult decat una de aparare a poporului sau, ca insasi credinta crestina era periclitata. Faptul ca a ctitorit manastirea aceasta, amplasata strategic, arata, in opinia mea, ca voievodul era un bun crestin, care lupta pentru cruce.

Inflorire si decadere

Din ctitoria lui Vlad Tepes nu se mai pastreaza nimic. Doar pamantul e martorul acelor timpuri. Mica biserica, turnul clopotnitei si cele cinci chilii ridicate de Tepes erau de lemn si s-au prefacut in pulbere, in 150 de ani. In 1588, boierul Radu Serban, din satul Coiani (astazi, Mironesti), viitor domn, a refacut zidurile de aparare si a reconstruit toata manastirea din piatra. Dupa inca o suta de ani, marele vornic Serban Cantacuzino a restaurat manastirea, in stilul brancovenesc, construind un etaj cu chilii noi peste cele existente si un elegant foisor spre nord. Atunci, manastirea a devenit loc de inhumare a familiei Cantacuzino si mare centru cultural si religios. La 1640, Mitropolitul Longin al Tarii Romanesti isi avea resedinta la Comana. Tot aici si-a facut ucenicia viitorul mitropolit al Ardealului si marele luptator antiotoman, Sfantul Ierarh si Marturisitor Sava Brancovici (1620 - 1683).
Decaderea Comanei a inceput odata cu domnia Mavrocordatilor. Nicolae Mavrocordat a inchinat-o Patriarhiei Sfantului Mormant de la Ierusalim, calugarii romani au fost inlocuiti cu monahi greci, iar manastirea si-a pierdut incet, incet toate odoarele si averile. Grecii au administrat-o rau si au trimis peste granita ce avea mai de pret. In 1863, era de tot saraca si darapanata, biserica fusese inchisa, iar in manastire mai ramasese doar un calugar, care nu stia o boaba romaneste. Cuza Voda a secularizat pamanturile manastirii si a si transformat-o in parohie. Vreme de o suta de ani, biserica a fost parohiala, iar staretia - folosita ca scoala generala. Cuza a poruncit sa fie secate mlastinile. Satul s-a putut apropia de ea tot mai mult, cum vine cerbul la apa, asa incat azi manastirea este la marginea drumului principal al Comanei. Doar zidurile sale batrane o mai despart de "lume". "Toate manastirile ortodoxe ar trebui sa fie inconjurate de ziduri, ca ele sunt inchise catre lume si deschise sus, catre Cer, catre Dumnezeu", spune parintele Mihail. Sfintia sa intareste insa ca satul iubeste manastirea, in a carei biserica sute de ani s-au botezat si s-au cununat toti comanenii. Abia acum doi ani a inceput constructia unei biserici de parohie in sat, la initiativa Preasfintitului Ambrozie, Episcopul de Giurgiu.
Cetatea monahala de la Comana a redevenit manastire in 1992, si de 16 ani se zbate in lipsuri, ca sa imbrace haina noua si curata, ca o adevarata mireasa a lui Hristos. Zidurile trebuie reparate, acoperisul - inlocuit, pictura - refacuta, centrala termica - o hardughie improvizata care inghite o caruta de lemne pe noapte, ca abia sa dezghete geamurile in timpul iernii - trebuie schimbata.
In spatele bisericii exista un mic mausoleu al eroilor necunoscuti, cazuti in primul razboi mondial, in luptele de pe Neajlov, cladit dupa indicatiile lui Nicolae Iorga, in 1932. In cripte ordonate militareste, pe stanga si pe dreapta, sunt depuse ramasitele pamantesti ale unor eroi, sub lespezi de marmura. In rest, praf adanc, ca un covor, si pereti goi, odinioara albi, de care se sprijina cateva icoane, prapuri si o cruce pe care e pictat Mantuitorul. In centru, spre capat, o masa de piatra, in chip de altar. "Vrem sa transformam mausoleul intr-un paraclis inchinat Sfintei Ecaterina, de la care avem particele de moaste. Si speram sa reusim sa facem ceva frumos, spre slava lui Dumnezeu si spre bucuria oamenilor, care vin sa se foloseasca in primul rand duhovniceste", ne impartaseste parintele Mihail planurile sfintiei sale.
Cu toate trebuintele manastirii, parintele staret crede ca ele se vor face dupa voia Domnului, la vremea cuvenita. Nu e dispus sa grabeasca lucrurile si sa-i inhame pe cei zece calugari, mai degraba la munca fizica decat la rugaciune. "E normal ca dupa o intrerupere de o suta de ani, sa fie multe de construit, dar nu suntem aici doar pentru a ridica ziduri. Daca ne pierdem linistea si firescul, daca ne uitam menirea, n-am facut nimic".
Fotografii de ANDREI CHERAN