- Sa incepem acest interviu cu o problema mai... speciala: seductia. O insusire vizibila a ta, despre care nu-ti place sa vorbesti, dar care iti dubleaza in mod fericit talentul si munca. De altfel, se pare ca ai mostenit-o pe linie de familie, de la tatal tau, marele si regretatul actor Stefan Banica. Cand ai remarcat prima data magia pe care o raspandea?
- Prima oara mi-am dat seama de succesul urias al lui tata, cand eram in clasa intai. Aveam 6 ani, eram de-o varsta cu baiatul meu. Tata a venit la mine, la scoala, si m-a scos sa beau un suc. Cand am iesit impreuna pe poarta, mi-am dat seama ca toata scoala era in urma noastra. Absolut toata scoala: profesori, copii, toti! Se stransesera ca la urs. Am ramas perplex. Tata era un tip care iubea viata si asta se simtea cel mai tare la el. Era un bonviveur, dar stia sa-si ascunda necazurile, atunci cand apareau. De multe ori, viata lui n-a fost tocmai roz. I-a murit a doua nevasta, i-a murit mama si apoi fratele. In doar cativa ani, familia lui a fost decimata. A avut trei infarcte. Care au venit, in mod clar, din faptul ca meseria asta a noastra nu-i o meserie de stat pe bara. Actoria e o meserie care consuma si-n care el n-a trisat niciodata. Asa ca problemele lui de sanatate au fost tributul pe care l-a platit pentru eforturile pe care le facea, pentru credinta pe care a avut-o in profesie. Atragea oamenii ca un magnet. Era comunicativ, stia cum sa discute cu oricine. Nu stiu cat ar mai fi rezistat el acum, in lumea de azi. Pe vremea aia, actorul era o supapa de eliberare, era o sursa de optimism, de emotie, de adevar, iar oamenii se bucurau cand il vedeau. Fiindca le aducea zambetul pe buze, intr-o societate in care, practic, n-aveai voie sa faci nimic. Actorii erau priviti de oameni ca parte din familie. Erau de-ai lor. Asta atragea foarte mult la tatal meu. Ca era de-al lor. Tata mi-a zis ceva pe care n-am sa-l uit niciodata: "Exista actori mari, respectati de public, si actori mari, iubiti de public". El a facut parte din a doua categorie.
- Cum se descurca un mare actor in rolul de tata? Parintii tai au divortat cand tu erai inca mic. Oare celebritatea nu l-a impiedicat pe Stefan Banica sa mai aiba timp si afectiune pentru baiatul lui? Ai fost un copil iubit, cocolosit?
- E o mare diferenta intre a fi iubit si cocolosit. Taica-miu mi-a dat niste lectii de viata care si acum stau in picioare. M-a iubit enorm, dar nu m-a cocolosit. Tot ce-am facut, am facut pe puterile mele. El nu mi-a cumparat nici vreo casa si nici masini - toate mi le-am luat singur, la timpul lor. Imi zicea: "Esti barbat. Problemele astea trebuie sa le rezolvi singur". C-am avut si eu sansa mea si c-am reusit sa ma descurc in viata, asta e alta poveste. Mai ales c-am reusit purtand un nume atat de mare. Dar, inconstient, eu am mers pe drumul meu. Asta mi-a fost norocul. Mi-am urmat calea mea, fara sa stau nici o secunda sa ma gandesc: "Aoleu, ma compara cu tata! Da' daca nu sunt mai bun?". Nu m-au interesat niciodata lucrurile astea. Din contra. Ce-am facut eu si ce-a facut tata, tot in familie e. N-am suferit de stampila numelui. Probabil ca, in subconstient, am stiut foarte clar spre ce trebuie sa ma indrept. Si, evident, am avut si sansa. Dar eu cred ca sansa vine in momentul cand tu ai facut tot ce tine de tine, ca sa fii pregatit cand apare.
- Desi vremurile de aur ale marilor actori au trecut, concurati acerb de vedetele de pe micul ecran, tu ai reusit sa reeditezi succesul tatalui tau, devenind un artist adorat de public. Crezi ca seductia se mosteneste?
- Un succes real nu poate fi confirmat decat de trecerea timpului. Daca dupa 22 de ani de cand am facut "Liceenii", lumea inca mai vine la spectacolele mele, asta inseamna ca aceasta confirmare a timpului exista. Si ea se datoreaza faptului ca intotdeauna mi-am respectat publicul, mi-am respectat profesia, nu am facut compromisuri majore si am crezut in ceea ce fac. Asta e mostenirea pe care am primit-o de la tatal meu. Oricum, eu nici nu cred ca te poti comporta altfel, cand vrei sa faci performanta. Alta cale nu cred ca exista.
- E greu sa fii adorat de public, Stefane? E greu sa fii mereu... Fat-Frumos?
- Asta cu Fat-Frumos a mai trecut. Dar apropo de el, fac o paranteza. Pe la sfarsitul anilor '80, Dulea, directorul cinematografiei comuniste de atunci, mi-a dat interdictie sa mai joc vreo doi ani de zile, fiindca refuzasem un film, "Zambet de Soare", al Elisabetei Bostan, in care trebuia sa fiu Fat-Frumos. Nu-mi pare rau nici acum de hotararea pe care am luat-o atunci. Nu pentru ca filmul ar fi fost prost. Ci, pur si simplu, pentru ca, la vremea aia, imi doream altceva. Asa ca l-am refuzat pe Fat-Frumos si mi i-am pus pe toti in cap. Acum, sincer vorbind, genul de Fat-Frumos nu m-a atras niciodata. Nu m-a atras niciodata genul de eroi "fara carne". Uite, la varsta asta, mi-ar placea sa joc intr-un basm si chiar am avut o propunere pentru un basm facut de americani, dar a trebuit sa refuz rolul, din cauza programului de la "Dansez Pentru Tine". Dar in filmul asta, personajul avea "carne", fiindca era un rege, insa un rege nebun. Dar sa revin la intrebarea ta. Nu pot sa fiu ipocrit si sa spun ca nu-mi place recunoasterea asta calda a publicului. Cui nu-i place sa-si vada munca incununata de succes? Carui artist nu-i place sa vada sala plina si, mai important decat orice altceva, sa vada ca oamenii pleaca din sala fericiti? Acum, sigur ca in spatele oricarui succes sta munca, stau framantari, ingrijorari... Eu nu cred ca poti sa fii actor fara sa ai framantari, fara sa ai momente de cadere. E imposibil. Si asta, de fapt, nu e valabil numai in actorie. Caderea inseamna umilinta. Iar umilinta este o lectie. Te ajuta sa-ti intelegi limitele. Cand te ia valul si ti se pare ca nimeni nu-ti mai poate ajunge la nas nici cu prajina, Dumnezeu intervine si-ti arata ca lucrurile nu stau chiar asa. Mai ales ca, dupa parerea mea, un om talentat nu e nimic altceva decat un mesager al lui Dumnezeu. Pentru ca talentul ti-e daruit de Dumnezeu, te nasti cu el. Iar daca Dumnezeu ti-a facut darul asta, tu nu ai alta cale decat sa-l imparti cu ceilalti. Ce e mai frumos decat sa aduci bucurie oamenilor? Si sa-ti mai spun ceva. Eu am mai avut un mare noroc in viata: ca atunci cand am intrat in profesia asta, nici o clipa nu m-am gandit la bani si la succes. N-am visat s-ajung sa traga lumea de mine pe strada. Eu eram doar fericit ca pot sa fac ceea ce mi-am dorit de cand eram copil. Cred ca daca as fi pornit la drum cu scopul de-a ajunge celebru si de-a avea bani, probabil ca n-as fi ajuns unde sunt azi. Nu ca acum as fi atat de celebru si atat de plin de bani incat sa nu mai stiu ce sa fac cu ei! Nu! Dar prin ceea ce fac, sunt un om multumit, sunt un om la casa mea, am o familie, doi copii... Din punctul asta de vedere, sunt un om implinit!
"Ca sa reziste, cuplul trebuie mereu reinventat"
- Nu ti-ai dorit s-ajungi sa traga lumea de tine pe strada, dar cam asa s-a-ntamplat. E dificila relatia asta cu celebritatea? Se spune ca s-o respingi nu poti, s-o accepti e periculos...
- Eu vad lucrurile clar: resping fituicile de can-can, in schimb, publicul mi-l respect. Intotdeauna am fost cinstit si deschis cu publicul meu. Prin intermediul vostru sau al altor publicatii, unde interviul, comod sau incomod, inseamna ceva, am avut o comunicare onesta cu oamenii. Una dintre cele mai mari bucurii din viata mea a fost ca am putut sa anunt intr-unul dintre concertele de la Sala Palatului, de asta-iarna, ca in ziua aia mi se nascuse fetita. Mi s-a parut normal sa-mi impart fericirea cu oamenii care venisera acolo, special ca sa ma vada pe mine. Publicul meu e informat permanent asupra lucrurilor importante din viata mea. Dar nu cred ca intereseaza pe nimeni ce mananc eu la pranz sau daca am avut vreo relatie cu fata numarul 9.
- Povestile de dragoste sunt totdeauna interesante, mai ales cand in cauza se afla cineva asa de cunoscut cum esti tu. Fat-Frumos stie sa fie indragostit cu adevarat?
- Toate relatiile mele au fost de lunga durata, iar eu am crezut in ele. Ma numeam burlac, in sensul ca nu eram casatorit legal, dar de comportat, ma comportam tot ca intr-o casnicie. In ce-l priveste pe Fat-Frumos, credinta mea este ca oamenii, cand ajung acasa, nu mai pot sa traiasca purtand o masca. Lasi la usa o imagine sau alta si in casa nu mai sunt decat doi oameni care trebuie sa convietuiasca. E o tampenie ca tu sa te asezi pe piedestal, pentru ca, vezi Doamne, esti artist, iar celalalt sa se uite la tine. Omul dedicat unei profesii ca a mea trebuie sa gaseasca formula echilibrului dintre cariera si viata personala, astfel incat celalalt sa nu aiba senzatia ca-l asteapta o viata intreaga. Mai ales cand ti se nasc si copiii, trebuie sa stii care sunt prioritatile tale in viata, ce conteaza mai mult pentru tine, si sa faci alegeri in functie de prioritati. Toate vin cu timpul. Inclusiv posibilitatea de a alege.
- Crezi in casatorie, Stefane? Nu e o incercare prea grea si prea lunga?
- Iubirea e elementul principal intr-o casatorie, dar daca intre cei doi parteneri nu exista intelegere, daca nu exista empatie, daca nu exista comunicare, focul dragostei se stinge. Dragostea se transforma intr-o rutina, in obisnuinta. Romantismul e un alt ingredient esential. Cuplul trebuie mereu reinventat. In dragoste e ca si-n viata: nimic nu ramane pe loc sau neschimbat. Si, e adevarat, sa faci schimbari nu e lucru usor. Pe de alta parte, e important ca uneori sa stii sa mai si lasi de la tine, sa dai dovada de altruism. Unde mai pui ca, in cazul meu si al Andreei, trebuie luate in considerare si presiunile exterioare, faptul ca, din cauza presei, intimitatea lipseste cu desavarsire. Din perspectiva asta, e important, repet, sa triezi lucrurile, sa stii ce vrei si ce are prioritate. Cred ca asa se testeaza maturitatea unui cuplu: sa stii sa-ti alegi prioritatile prin prisma familiei si sa-ti stabilesti propriile reguli. Cand ii lasi pe altii sa stabileasca regulile in casa ta, totul se duce pe apa sambetei.
"Sunt un tata fericit"
- Tu cum esti acasa, in familie? Tandru? Sentimental? Parinte si sot iubitor? La televizor pari un tip emotiv, caruia nu i-e rusine de lacrimi, dar ai si oarecare rezerva, o atitudine care impune distanta.
- La teatru sau la televiziune joci un rol. Cand ajungi acasa, lasi toate rolurile la usa. Acasa ramai doar tu. Nu mai ai de ce sa joci un rol. Eu, imediat ce-am trecut de pragul casei, ma duc sa-mi vad copiii. Mai ales cand e baiatul la mine, incerc sa imi planific programul, incat sa am timp pentru el. In cel mai rau caz, cand am treaba, il iau cu mine. Vorbim, ne jucam... Facem toate lucrurile normale pe care le face un tata cu copiii lui. Incerc sa invat din felul in care parintii m-au crescut pe mine. Am invatat si din ceea ce a insemnat divortul alor mei si din felul in care s-a purtat tata cu mine ulterior. Pentru ca Stefan al meu e in aceeasi situatie. Asa ca grija mea fata de el e mai mare. Pentru ca stiu prin ce-am trecut eu.
- Adica?
- Taica-miu era un tip foarte ocupat. Dar, e adevarat, nu era mai ocupat decat sunt eu. Trebuia sa aiba grija de familie, de casa, sa-si faca si spectacolele. Am suferit ca nu-l aveam tot timpul langa mine. Dar nu pot sa spun ca tata m-a neglijat. Dimpotriva! Am avut o relatie foarte calda. Dintr-un punct de vedere, era chiar mamoasa. In sensul ca taica-miu ma pupa de zor. Aveam 25 de ani si taica-miu ma pupa fara nici o jena, indiferent unde eram. La fel de pupacios sunt si eu cu Stefan. Stefan e un copil foarte ascultator si sensibil. E un copil cu care nu am avut nici o problema majora, nici eu si nici mama lui. O sa vedem ce-o sa se intample din toamna, cand intra la scoala. Incerc sa-l invat tot ce cred eu ca e bine sa stie. Apropo, cateodata maica-mea-mi zice: "daca vrei sa-l inveti tot ce stii tu, n-o sa-ti ia prea mult". (rade) Dar, lasand gluma la o parte, educatia copiilor mei chiar ma preocupa.
- De cand esti familist te simti mai puternic?
- Da. Categoric. Pentru familie sunt in stare sa fac orice. Familia e oaza mea de liniste. Chiar daca nu prea e lasata in pace de presa de scandal. Eu inteleg valoarea unei stiri si faptul ca pana si presa de genul asta trebuie sa scoata bani de pe urma cuiva. Dar hai sa ne pastram bunul simt si sa ne rezumam la a da stiri. Sa nu deraiem in inventatul de stiri. Ca stirea inseamna relatarea unui fapt real. In momentul in care incepi sa aberezi si sa jignesti, trebuie sa platesti. Ca dovada, eu am acum doua procese: unul cu revista "Star", care a si inceput, si al doilea cu TVR Media, care a scos un DVD cu tatal meu, fara sa-mi ceara acordul - eu fiind unicul mostenitor - fara nici un contract, fara nimic. Este o lipsa de respect fata de tatal meu, pe care eu am ales s-o taxez, adresandu-ma justitiei. Si tot pentru ca-mi pretuiesc familia, nu am acceptat ca nasterea fetitei mele sa se transforme, cu voia noastra, intr-un circ mediatic. De aceea am ales, dupa trei luni de zile, sa fac o sedinta foto cu copiii mei, pentru revista "Viva". Ca sa se termine cu aceasta curiozitate bolnavicioasa. Banii castigati in urma acestei sedinte i-am donat, impreuna cu Andreea, unor tineri studenti jurnalisti, in speranta ca acestia isi vor face meseria asa cum trebuie. Sunt un tata fericit, am o fetita frumoasa si sanatoasa, a carei nastere am anuntat-o chiar eu, si cu asta basta. Toate au o limita. Ii rog pe cei care au copii sa se puna in situatia mea. Nu ma intereseaza ca Violeta sa apara la televizor sau prin ziare. Punct.
- Hai sa vorbim si despre cealalta mare iubire a ta: profesia. Ce se mai intampla pe frontul asta?
- Am filmat clipul pentru o melodie de dragoste, "Tu si eu", de pe albumul "Impreuna", care a mers foarte bine. Am ajuns la Discul de Platina in doar cateva luni. Asta, in conditiile in care vanzarile din industria muzicala romaneasca sunt de 5 ori mai mici decat acum 5 ani. Cu tristete imi dau seama ca oamenii care mai cumpara discuri sunt cei trecuti de 25-30 de ani. Pustimea, din pacate, fura de pe Internet la greu. In teatru, deocamdata, cu parere de rau, am declinat doua propuneri. Nu aveam cum sa ma angajez, fiindca programul meu actual e de asa natura, incat nu as fi putut sa repet. Probabil ca de-abia din septembrie o sa incep ceva nou. Merg inainte doar cu "Revizorul". E posibil sa reiau si "Baieti buni", serialul de la Pro TV, sub forma unui film de doua ore, pentru marele ecran. Si, cine stie, daca sansa imi va mai surade, poate c-am sa mai filmez si-n Statele Unite. Anul trecut am facut un film acolo: "A Beautiful Mind". De fapt, am aparut si eu intr-o secventa. Ca sa nu se inteleaga ca ma dau mare. Sunt constient ca, in momentul in care ai trecut granita, nu mai stie nici dracu' cine esti, si-atunci te bazezi numai pe ceea ce stii ca poti sa faci, pe meseria ta. Iar eu am trecut rolul asta la capitolul experienta. Am vazut si eu cum se filmeaza acolo si mi-a placut foarte tare. Ai ce invata.
- Am ajuns la final. Propune tu o incheiere pentru acest interviu.
- Mesajul meu este simplu: vreau sa-mi vad de treaba mea. Eu cred inca in oamenii care lasa ceva in urma lor. Viata e frumoasa, dar scurta, anii trec foarte repede si e pacat sa te trezesti la batranete napadit de regrete pentru ceea ce n-ai facut. Pe cat pot, incerc sa-mi pastrez curajul de a-mi asuma dorintele si de a pune osul la munca. Sa visezi e foarte frumos si fara vise nu poti inainta in viata, dar trebuie mentinuta o masura si cand visezi. Frumos, cu adevarat, e atunci cand poti sa-ti transformi visele in realitate.