"Majoritatea oamenilor isi zidesc de vii sentimentele"
- Cand vorbim despre fericire ne gandim la ceva foarte indepartat, desi adesea ea se afla la indemana. Primavara, de pilda. Simpla ei priveliste e o promisiune de bucurie. De ce?
- Lumina, verdele, caldura soarelui ne bucura sufletul. Ne simtim optimisti, explozia vegetala ne da sentimentul ca facem si noi parte din primavara, totul pare mai vesel si mai usor. Creierul semnalizeaza ca e momentul sa ne simtim bucurosi. Asa se explica si faptul ca oamenii pesimisti sunt tratati cu lumina.
- Uneori e suficienta o mireasma sau un zambet pe chipul unui om necunoscut de pe strada si te simti, pur si simplu, fericit. Din nimic!
- Un "nimic", da, dar pe care trebuie sa il vezi si sa fii pregatit pentru a-l intelege. Important este sa receptam asemenea momente, sa fim deschisi pentru ele, sa le acceptam. Adeseori, bucuria e ascunsa in lucruri marunte, intamplatoare, lumea e plina de ele. Dar cei care le vad si care stiu sa le inteleaga emotia sunt extrem de putini. Mereu incordati, mereu chinuiti de probleme si ganduri interioare, trecem prin lume ca niste straini. Majoritatea oamenilor isi reprima emotia. Isi zidesc de vii sentimentele. Cum sa fii fericit fara ele? Fericirea e aproape. Nu costa bani. Totul este sa ai aceeasi lungime de unda cu ea. Sa o "sesizezi".
- Exista si o fericire "muncita", care se poate planifica?
- Fireste ca exista. Orice proiect implinit, pentru care am luptat multa vreme - cariera, familie, dragoste - ar trebui, in principiu, sa ne bucure. Drumul este cateodata asa de greu si de lung, incat cand te afli fata in fata cu fericirea nu o mai recunosti. Ai obosit asteptand-o. Cu toate astea, exista oameni care stiu sa-si transforme fiecare clipa a vietii in fericire. Au darul innascut de a se bucura din nimic. Ca le bate lumina dimineata in fereastra, ca pomul din fata casei a imbobocit, ca munca pe care o fac le da satisfactie (chiar daca nu ii face bogati), ca sunt inconjurati de oameni pe care ii iubesc si carora le daruiesc intruna iubire... Aceasta este adevarata esenta a fericirii: dragostea. Capacitatea de a iubi tot ceea ce te inconjoara, de a transforma lucrurile cele mai banale in emotie, de a vedea doar ceea ce este frumos in ele, ceea ce iti poate bucura sufletul. Nu este foarte usor, dar cine are capacitatea aceasta, de a se indragosti permanent de viata, este un om fericit.
- Se poate invata starea aceasta de bucurie?
- Eu cred ca da. Pentru asta este nevoie doar de participare, de empatie, de interes real pentru ceea ce ne inconjoara, indiferent ca e lucru sau om. As spune, chiar, de transpunere. Exact ca atunci cand te rogi cu adevarat. O rugaciune citita automat dintr-o carte nu are prea mare efect. Pe cand o rugaciune rostita din suflet prin care crezi cu adevarat ca porti un dialog cu divinitatea, ca cineva, acolo sus, te asculta si te-ntelege, o asemenea rugaciune - in care te muti cu totul, cu ganduri si sentimente, cu speranta de implinire, iti da o stare de transa, aproape, sentimentul de zbor, un fel de a fi cu adevarat fericit. Iar lucrul acesta este valabil pentru toate celelalte domenii ale vietii: munca, dragoste, familie, copii. Important este sa crezi in ele. Sa participi la ele, si nu doar sa le bifezi ca pe o sarcina de serviciu.
Fericirea ne e scrisa in gene
- Oare fericirea este un drept al nostru, al tuturor, sau numai un lux, pe care ni-l permitem atunci cand ne indeplinim obligatiile pe care le avem?
- Oamenii sunt programati genetic sa atinga in permanenta o stare de fericire, altfel ar fi murit de mult. Doar ca fericirea nu are pentru toti aceeasi infatisare, ea difera in functie de cultura, de fire, de suflet, de conditiile de viata. Un om chinuit mereu de dureri va fi fericit in ziua cand ele vor trece, cineva care a supravietuit unui accident de masina va fi fericit ca a scapat cu viata, un individ care castiga la Loto va fi fericit ca s-a imbogatit peste noapte, in vreme ce exact in aceeasi clipa, un om sarman va fi fericit daca cineva ii pune in palma un leu sau o bucata de paine. Dar se intampla ceva ciudat: dupa catava vreme, scala fericirii se regleaza din nou, fara exceptie, si o luam cu totii de la inceput. Ceea ce parea iesit din comun devine banal, nu ne mai da bucurie, ne dorim altceva. O luam cu visarea de la inceput.
- Unde ar trebui sa cautam fericirea?
- Cercetatorii problemei au cazut de acord ca, de-a lungul istoriei, au existat cateva repere sigure ale fericirii: bogatia, onoarea si celebritatea. Visul de a te desprinde din multime, din masa de anonimi, e la fel de vechi precum omenirea. Si este legitim. Si excitant! In principiu, dorintele noastre sunt fara hotare. Fericirea e o arta a depasirii normalului.
- De ce nu suntem fericiti cu ce dobandim? De ce au nevoie oamenii de acest "tot mai mult"?
- Sentimentul acesta, firesc cata vreme alimenteaza dorinta de dezvoltare, le este exagerat enorm in ultima vreme prin reclame si prin faptul ca milionarii au fost transformati in modele publice. Ideea aceasta ca poti avea fara limita, ca te poti cocota pana-n cer, ca nu exista masura in nimic este foarte periculoasa. Suntem impinsi sa vrem tot mai mult, sa parvenim fara limita. Si toate astea, in pofida adevarului demonstrat, ca sporul de bunastare nu merge mana in mana cu fericirea. Vrem mai mult, si mai mult, pana ce ne pierdem pe sine. Nu mai stim ce vrem, cine suntem. Alienarea face ravagii printre milionari.
- Se poate scapa de morbul acesta al acumularii fara sfarsit, transformata in surogat pentru fericire?
- Da, cu conditia sa contam doar pe noi insine. Sa devenim constienti de propria noastra valoare, pe care trebuie, insa, sa o dezvoltam. Iar primul pas catre eliberare este sa nu ne mai comparam cu ceilalti. Daca nu esti tipul femeii manager, de pilda, sa nu te chinui sa fii, ci sa recunosti ca nu esti. Fa ceva ce ti se potriveste si te fericeste cu adevarat.
Croitorii de fericire suntem chiar noi
- Deci, ne putem croi singuri fericirea?
- Bineinteles! Fericirea nu este o stare definitiva, ci e mereu curgatoare, mereu schimbatoare. Cine nu cunoaste suferinta nu cunoaste nici fericirea. Ea isi ia adesea elan, tocmai dintr-un pas gresit, schiopatat. Toata viata trebuie sa cautam forma aceea de plinatate interioara pe care o consideram fericire. S-o alcatuim din bucati, daca n-o putem croi dintr-o data. Iar odata aflata, sa nu renuntam niciodata, pentru nimeni, la ea. Este adevarata noastra identitate. Cu totul alta decat aceea din buletin.
- Cum putem identifica fericirea? Cum stim daca am gasit-o pe aceea adevarata, si nu una de imprumut?
- Aici este cheia! Si fiecare trebuie s-o gaseasca pe-a lui! De multe ori, noi nu mai stim ce ne face bine. Nu ne mai stim, nu ne mai simtim cu adevarat, pierdem balanta dintre spirit, suflet si trup. Cu toate ca toti cunoastem momentele astea de bucurie, cand simtim ca nu ne lipseste nimic: plimbandu-ne prin natura, cantand, citind, lucrand in gradina, imbratisandu-ne cu cineva drag, mangaindu-ne pisica sau cainele. Indeletniciri minore, in aparenta, dar in care ne daruim complet. O stare a uitarii de sine. Un soi de plutire, cand totul curge si nimic nu e blocat.
- Iubirea poate sa fie o sursa de fericire?
- Da. Pentru marea majoritate a oamenilor chiar este. Dragostea e un dar. Vine fara sa trudesti pentru el. La inceput e bucurie curata, mangaiere, afectiune, vise impartasite. Transcendere, contopire, o experimentare comuna a starii de extaz. Suntem oameni si deci sociali. Vrem sa ne impartasim bucuriile, sa gustam pe din doua din ele. Dar asta nu se potriveste cu toti. Excentricul isi ajunge siesi, eremitul se simte inaltat prin singuratatea lui in natura, credinciosul isi gaseste fericirea in legatura cu Dumnezeu. Fericirea nu se da pe reteta. Fiecare om are leacul lui.