"Sa fugim in linistea dialogului cu Dumnezeu! De aici incepe trairea crestina"
PS Calinic Argatu, Episcop al Argesului si Muscelului, ierarh cu o experienta de 37 de ani de calugarie, le transmite un cuvant de folos, in preajma Pastelui ortodox, cititorilor revistei "Formula AS"
- La ora cand vorbim, suntem in pragul marii sarbatori a crestinatatii, Invierea Domnului. Pentru a-i trai bucuria, e necesar sa ne curatam sufletele si trupurile, prin rugaciune si post. Din experienta pe care o aveti, credeti ca romanii mai respecta aceasta traditie ortodoxa?
- Cred ca romanii au fost si mai sunt "campioni" in postire aspra. Credinta si randuielile din Strabuna Biserica Ortodoxa au fost neintrerupt respectate de-a lungul timpului si sunt praznuite si azi, ele fac parte din structura sufleteasca a fiecaruia dintre noi. Spre exemplu, chiar daca, sa zicem, am gusta ceva lapte, din motive de sanatate sau din uitare, pur si simplu, dorul de a fi in randuiala postului ni s-a marit. Este o stare fireasca iubirea pentru postirea chibzuita. E o bucurie! Sunt sigur ca Dumnezeu nu se supara pe oameni, pe mancarea pe care o folosesc si nici nu ne-a dat o reteta de bucate de post la gramaj. Moise, Ilie, proorocii, ninivitenii, din Scriptura Vechiului Testament, au tinut post negru. Si Iisus Hristos, Domnul, a postit, ca si Moise, patruzeci de zile, fara apa si mancare. Dar asta nu inseamna ca si noi facem la fel. Dumnezeu, proorocii, Iisus Hristos, sfintii au avut puteri neobisnuite, iar noi suntem oameni neputinciosi si postim dupa puteri. Cand Iisus Hristos a spus ca soiul de diavoli nu iese decat cu post si rugaciune, n-a spus perioada, adica si numarul de zile si nopti, a indicat doar o postire si o rugaciune pana se implineste cererea care se face. Am inteles ca depinde de puterea credintei in Dumnezeu si staruinta noastra in rugaciune si post dupa putere, cu iubirea de a ajuta pe aproapele ca pe noi insine. Asa se proceda mereu, de la inceputuri, si venea binecuvantarea lui Dumnezeu.
- Cei care nu tin post mai sunt capabili sa simta bucuria Invierii?
- Sigur ca pregatirea noastra pentru intampinarea cu rugaciuni, post si fapte bune, la marile praznice imparatesti ale lui Iisus Hristos si Maicii Domnului, precum si ale sfintilor, este o nevointa cu bucurie. Atunci cand o facem din obligatie, inseamna ca luam plata de argati platiti pentru osteneala, iar iubirea lui Dumnezeu este departe de noi. Cand Iisus spune: "Mila voiesc, iar nu jertfa", mila inseamna dragostea sfanta, care este mai presus de bucatele, si asa chinuite, pe care le mancam ca sa traim. Daca cei care nu postesc, mai simt bucuria Invierii? Cred ca nu, sau poate in parte, ca Sfantul Ioan Gura de Aur ii cheama pe toti la bucuria Invierii, precum citim in Imnul de Pasti. Am vazut pe cineva in postul acesta intr-o stare permanenta de betie crunta. M-a apucat o mila aparte, dar nu am avut cui spune nici un cuvant, ca omul era crita mereu. M-am rugat si ma rog lui Dumnezeu sa-l izbaveasca de ameteala si sa se bucure de Invierea lui Iisus, Care s-a rastignit si pentru el, ca si pentru oricare dintre noi. Ca sa nu mai vorbim de alte rele care ne pandesc viata in fiecare zi si nu facem aproape nimic ca sa ne schimbam comportarea.
"Sa innodam firul, acolo unde l-am rupt"
- Mai simte cu adevarat crestinul de azi ca Invierea este aievea, o minune, nu o poveste?
- De minunea invierii lui Iisus Hristos ne bucuram cu adevarat doar daca am facut un efort pentru subtierea mintii, sfintirea gandurilor si a simtirii, a comportarii curate, a subtierii trupului. Este vorba de metanoia, de o schimbare a sufletului si a trupului, pregatit pentru Invierea lui Iisus, cu osteneala de a deveni si invierea noastra, din pacatosenie si haosul vietii.
- In majoritatea satelor romanesti, credinta este inca puternica, dar la oras, crestinul trebuie sa reziste la mai multe ispite: pe de o parte, cele care tin de placere, pe de alta, cele care vin din stresul cotidian, la serviciu, cu grijile casei... Cum s-ar putea apropia oraseanul mai mult de trairea crestina?
- Existenta noastra in aceasta frumusete a lumii vazute este o taina si o bucurie. Dar este si o drama. Uneori, este o tragedie. Prapadenia ignorantei si a rautatii, a lipsei de educatie si cumsecadenie se manifesta atat la orase, cat si la sate. Am fost preot in satele din Transilvania. Ce lume! Cata sfiala! Ce oranduiala peste tot! Iar in ale credintei, totul era impecabil. De altfel, ca si in satele din celelalte parti ale Romaniei! Cred ca este potrivit sa ne intoarcem in satele noastre, unde ne-am nascut. Sa innodam firul acolo unde l-am rupt. Ar fi o salvare a noastra. A sufletului nostru care se strica in spurcaciunile veacului, si a trupului care se demoleaza de munca, stres, iar la altii, de petreceri si lene. Si mai sunt si alte cai: pelerinajul la locurile sacre din Romania si alte parti, cititul de carti ziditoare si, mai ales, fuga de cei care ne strica viata sufletului si a trupului. Fuga de excesele pe care le facem, petrecand ore in sir in fata ecranelor de televizor si calculator, fuga de muzica ce duduie de ne sparge timpanele. Sa fugim in linistea dialogului cu Dumnezeu! De aici incepe trairea crestina!
"Oricine aprinde o lumanare, mai ales de Pasti, se duce cu gandul si inima la lumina lumii, Iisus Hristos Domnul, Lumina din Lumina lui Dumnezeu"
- Cat formalism si cata credinta adevarata se afla in marea de lumanari aprinse in noaptea de Inviere, in fiecare an?
- Cand eram in Ardeal, la 1 noiembrie se praznuia ziua celor plecati in tara de peste veac. Toate confesiunile ii cinsteau pe cei plecati cu rugaciuni si cu o mare de lumanari aprinse peste tot cuprinsul, pe dealuri si prin poieni, asa cum se face si de Pasti. Era emotionant! Te asezai in genunchi si te rugai fara vreo porunca. Simteai ca mana lui Dumnezeu se aseaza peste crestet si te vegheaza in rugaciune. Asa am simtit eu de cand sunt, de Pasti mai ales. Credinta in Iisus este coplesitoare si, in acelasi timp, izbavitoare. Fara voia noastra, de sus, de la Parintele Luminilor, lacrima lui Dumnezeu aluneca si pe fata noastra straluminata de lumina din Ziua Invierii, Ziua lui Iisus Hristos, Caruia I se face mereu dor de noi! Formalismul, daca ar fi, se topeste in izbanda luminii de Pasti. Oricine aprinde o lumanare, oricand, si mai ales de Pasti, se duce cu gandul si inima la lumina lumii, Iisus Hristos Domnul, Lumina din Lumina lui Dumnezeu, care nu se imputineaza niciodata, asa cum aprindem lumina din lumina fratelui de langa noi, in Ziua cea mare a lumii: Ziua Invierii lui Iisus, pentru a ne invata trecerea de aici spre imparatia Luminii.
- Consumismul schimba simbolurile - de Craciun se vorbeste mai mult de Mosul care vine cu daruri, decat de nasterea Mantuitorului, iar de Pasti, iepurasii acopera cu o veselie nepotrivita semnificatia Patimilor si a Invierii lui Hristos. Si, odata cu aceasta, provoaca mutatii in mentalitatea colectiva. Cum ii simtiti pe crestinii romani ai mileniului trei, in preajma marilor sarbatori crestine?
- Aici este mai mult de lucru. Oamenii, saracii, adica noi, cei mai multi, amestecam planurile si ne ametim in formalisme si in consumism, asa cum mereu se face, in lumea aceasta care ne zdruncina uneori temelia credintei adevarate. Mosul de Craciun si iepurasul de Pasti, de unde s-or fi aciuat pe langa marile sarbatori crestine nu am stire cu adevarat, cu toate ca se tot inventeaza si se carpesc povesti. Sigur ca-i de domeniul folclorului, de aici sau de pe aiurea. Mutatiile in mentalitatea colectiva se vad usor-usor, asezandu-se. Sper sa se tina masura si in dinamica folclorului, sa nu patim mereu cum am patit noi la Curtea de Arges, unde cand se savarsea Sfanta Liturghie, targul sau balciul de langa zidul manastirii facea un zgomot infernal. Ca ar fi obicei de sarbatori, adica folclor! Era un amestec nenorocit de muzica zgomotoasa si mirosuri de mancare gatita pe loc, pregatita pentru a fi mancata inainte de Sfanta Liturghie. Nu am scapat decat indepartandu-i. Acum, incearca iarasi sa se apropie. Nu putem astfel avea punte de legatura pe drumul pacii si al bucuriei. Speram, totusi, sa ne vina in ajutor cetele ingeresti, ca sa ne izbaveasca si sa le lumineze mintea pentru respect, omenie si buna cuviinta, asta insemnand libertate si educatie. Crestinii romani din mileniul III, adica noi toti, in toata lucrarea noastra, mai ales in sarbatorile crestine, trebuie sa ne intoarcem la omenia si frumusetea cea dintai, a credintei si impacarii in numele lui Dumnezeu. Altfel, drumul duce la destramarea vietii si a oranduielilor noastre sfinte din strabuni. Stiinta si tehnica au luat-o inaintea culturii si a educatiei. Daca nu avem cultura si educatie, folosind tehnica si stiinta neintelept si fara grija, ne putem sparge capul unii la altii.
"In Arges, de Paste, vin toti pruncii sa se impartaseasca"
- In ultima vreme se vorbeste tot mai mult despre implicarea laicatului in viata Bisericii si in aceea a societatii, prin prisma invataturilor crestine. Care credeti ca este prioritatea pentru care ar trebui sa se mobilizeze mirenii?
- Inca mai sunt gropi - ca peste tot - pe drumul pe care trebuie sa se intalneasca clerul cu poporul, in general, si mai ales in special, de la om la om, de la crestin la crestin, de la cleric la laic. Marile pacate - indiferenta si instrainarea -, de orice fel ar fi, taie puntile dintre noi. Orgoliul unora dintre noi, care strangem ca furnica si ne laudam ca avem de toate, asteptandu-ne doar patru scanduri si cateva cuie, sub o brazda de pamant, ne face insuportabili in fata celor care au nevoie de o cana de lapte si un codru de paine. Prioritatea cea dintai a laicatului, ca implicare in viata Bisericii si a societatii, prin prisma invataturii crestine si pentru care ar trebui sa se mobilizeze mirenii, este de a lucra activ la viata duhovniceasca a Bisericii, prin participarea la viata liturgica si caritativa. In Romania, inca se moare de singuratate si de foame. Se moare de boli netratate, ca nu sunt posibilitati financiare. N-o sa ne intrebe Dumnezeu cate palate am zidit si ce functii am avut - realizari pentru care ne zbatem unii cu disperare. El ne va intreba cata grija am avut unii de altii si de ce-am calcat iubirea lui Iisus, jertfitoare pentru mantuirea noastra!
- Argesenii au un fel special de a astepta Pastele?
- Ceea ce m-a impresionat peste masura la Arges si ma bucura mereu este prezenta mamelor si bunicilor cu pruncii la biserica, iar inainte de Pasti si de celelalte sarbatori, vin toti pruncii sa se impartaseasca. Vin cu totii la biserica de dragul lui Iisus, a Maicii Domnului si a Sfintei Filofteia, careia ii zic "Sfantulita"!
- Ce urare le faceti credinciosilor ortodocsi de Pasti?
- Invierea lui Iisus Hristos este bucuria si invierea noastra. Sa nu uitam niciodata ca nu suntem singuri: Iisus Hristos este alaturi de noi si, totodata, Lui ii este mereu dor de noi! Noua nu ne este dor de Iisus?