Numele meu este Camelia Ungureanu si sunt rezident in Italia, de la sfarsitul anului 2002. Nu va spun cat de greu este aici sa gasesti un loc de inchinaciune si un preot duhovnic la care sa pleci genunchii. Dar cu purtarea de grija a lui Dumnezeu, pasii mi-au fost indreptati spre biserica ortodoxa cu hramul Sf. Vasile cel Mare din Udine, care este la 60 km distanta de locuinta mea. Acolo i-am cunoscut pe Sf. Nectarie, pe Sf. Mina si pe Sf. Serafim de Sarov.
Sfantul Nectarie ajutase in mod miraculos doua dintre enoriasele care ii cerusera sprijinul. Una avea doua tumori (una la gat si una la san), iar tatal celeilalte se afla pe patul mortii, diagnosticat in ultima faza cu cancer. Amandoua au primit tamaduire totala de la sfantul si au facut public acest lucru in toata parohia, asa ca ne-am hotarat sa mergem de hramul Sfantului Nectarie, pe 9 noiembrie 2007, in Grecia, ca sa ne inchinam si noi sfantului. Eu, personal, m-am dus cu o lista de cereri care nu se mai termina, pentru toti ai mei cerand amanuntit cate ceva. Si credeti ca a trecut sfantul cu vederea vreuna din cererile mele? Nu! Iata cateva din minunile pe care sfantul le-a implinit cu mine:
1. Nasa mea de botez nu reusea sa ramana insarcinata, ea avand uter retrovers, desi erau deja doi ani de cand incerca. La cinci saptamani de la intoarcerea mea din Grecia, m-a sunat sa ma anunte ca era gravida in cinci saptamani, exact de cand facusem rugaciunea catre sfantul.
2. Primul baietel pe care l-am botezat, Ionut, avea din nastere fruntea plina de basici transparente, pentru care medicul dermatolog ii daduse diferite tratamente, fara nici un rezultat. Cand m-am intors acasa de Craciun, anul trecut, fruntea lui era curata. Mama lui gasise o crema cu care basicile i-au trecut imediat.
3. Mama mea sufera de o boala psihica si sunt sapte ani de cand se chinuie. Nu voia nici macar sa mai faca tratamentul medicamentos care o tinea cat de cat pe linia de plutire. Vedea si auzea voci, zicea ca sunt persoane care o chinuie fizic, si nu va zic cat de mare e agonia acestor persoane, care, in astfel de incercari, refuza ajutorul lui Dumnezeu. Dintre toti, in familie ea era cea mai indaratnica in a merge la biserica, si nici pe mine nu ma lasa, pentru ca incercam sa tin posturile si sa stau nemancata, iar eu am fost dintotdeauna bolnavicioasa, suferind de spasmofilie. M-am rugat pentru ea la sfantul, ca sa nu se piarda sufletul ei, sa se intoarca la Dumnezeu si sa dobandeasca pacea sufleteasca, dupa atata amar de vreme. Si nu trecusera doua zile de la pelerinajul nostru la mormantul Sfantului Nectarie, ca sora mea imi spune ca mama a cerut singura sa mearga la doctor. De aici, lucrurile s-au imbunatatit cu fiecare zi. Cand m-am dus acasa de Craciun, am vorbit cu ea si i-am spus clar, in fata, ca cei care o chinuie sunt spurcatii diavoli care au putere asupra ei, avand in vedere ca nu s-a spovedit de cand era mica. "Trebuie sa te spovedesti si sa te impartasesti, asa Hristos iti va da putere si nu vor mai putea sa te necajeasca", i-am spus. Si ea a zis: BINE. Dupa care am uns-o pe frunte si dupa ceafa cu ulei de la candela sfantului. In scurt timp, am fost cu ea la spovedit si in prima luna a acestui an s-a impartasit. Acum se simte mult mai bine, si la fiecare 40 de zile, se spovedeste si se impartaseste.
4. In ceea ce priveste persoana mea, in luna februarie a anului trecut, am descoperit ca pe ovarul stang aveam doua chisturi. In luna august, am refacut ecografia si chisturile crescusera. Cand m-am dus la sfantul, eu nu am cerut sa ma vindece, ci sa se milostiveasca de mine si sa imi dea pace sufleteasca si sa ma intareasca in credinta. Aflandu-ma acolo, am simtit o dorinta continua de a-i sta la picioare si a ma ruga la racla sa, din care izvora parfum de mir. Si cum toata lumea facea fotografii, am deschis aparatul, ca sa am si eu amintiri. Dar de cate ori incercam sa fac poze, bateriile se descarcau si aparatul se inchidea. Asa ca mi-am zis ca sfantul nu vrea sa fac poze si nici nu am mai incercat, pana in ziua plecarii. Nu va pot descrie ce a lasat sfantul sa se vada in acele fotografii facute in ultimul moment! Ochii sai deschisi pe o icoana de argint. Mai mult, deasupra capului, se vede clar, in diferite ipostaze, aureola sfantului, fie in forma de para de foc, fie sub forma de fulger. Aceasta a fost mangaierea mea. Dar nu este tot. Pentru a marturisi si mai mult generozitatea sfantului Nectarie, va spun ca la urmatoarea ecografie, pe care am facut-o anul acesta, in luna ianuarie, medicul a constatat ca cele doua chisturi au disparut.
Sper sa nu fi uitat nimic din ceea ce era de datoria mea sa va marturisesc. Sper, de asemenea, sa va folositi de marturiile mele si cu credinta sa cereti ajutor de la Sfantul Nectarie: bucuria mea, si mangaierea mea de la Domnul!
CAMELIA UNGUREANU
"Si eu am fost ajutata de marele Sfant"
Ma alatur si eu cititoarelor dvs. si doresc sa va spun, in putine cuvinte, ca si eu am fost ajutata de Sfantul Mare Ierarh Nectarie. Am fost diagnosticata cu o tumora in dermul subiacent, care, la prima vedere, dupa excizie, parea a fi o tumora care prezenta semnele bolii celei urate. Rezultatul testului histopatologic a venit cu intarziere. In tot acest timp, m-am rugat Sfantului Nectarie ca diagnosticul sa nu se confirme, stiindu-l rugator la Dumnezeu pentru cei in situatia mea. Si harul Sfantului Nectarie s-a dovedit si in cazul meu, aducator de sperante si sanatate, pentru care ii multumesc.
A.S. - Bucuresti
"Povestea mamei"
Intr-o zi, am primit un telefon de la tata, care ma anunta ca mama e in coma la spital, sedata, ca a facut o criza si ca nu se stie ce-i cu ea. Au dus-o mai intai de urgenta la Iasi, apoi la Targu Mures, unde a fost supusa unui RMN. Diagnosticul a fost tumora cerebrala, care-i afecta 40 la suta din creier. Medicul i-a spus tatei ca situatia e grava si ca ar trebui, daca are posibilitatea, sa o aduca pe mama la spitalul de neurochirurgie "Bagdasar" din Bucuresti, la un renumit profesor chirurg. Am avut norocul, sau asa a vrut Dumnezeu, ca atat eu, cat si sora mea sa locuim in Bucuresti, asa ca am putut sa o aducem pe mama aici. Din pacate, atunci cand au adus-o cu Salvarea, s-a intamplat ca doctorii de la spitalul in cauza sa nu o primeasca. Au spus ca RMN-ul de la Targu Mures nu e clar, ca e nevoie de altul mai bun, ca stadiul bolii e foarte avansat si ca am venit prea tarziu, ca s-au saturat de prostiile pe care le fac doctorii din provincie. Ne-am rugat de ei, am incercat si cu bani, dar nu ne-au bagat in seama. Mama era intr-o stare deplorabila si eram siguri ca daca o ducem inapoi, acasa, nu mai rezista. Avea nevoie urgenta de ingrijire medicala. Am insistat, dar ne-au spus ca ei nu-si pot asuma responsabilitatea, ca ea nu e din Bucuresti etc. Nu a iesit nici macar medicul de garda sa se uite la biata mama, care zacea pe o targa, in Salvare. Au tinut-o asa vreo 7 ore, in fata spitalului (plus orele facute noaptea pe drum pana la Bucuresti). Absolut nimeni nu ne-a bagat in seama. Ne-am simtit ca ultimii oameni. In cele din urma, tarziu, catre seara, i s-a facut mila medicului de garda si ne-a zis sa o lasam totusi acolo, pana luni (era intr-o sambata), dar ca o lasam pe raspunderea noastra, ca e foarte grav si ca daca ar fi avut RMN clar, ar fi operat-o imediat. Pana la urma, medicul de garda a trimis-o direct la reanimare. RMN-ul ei a fost vazut si de profesorul care conduce sectia de neurochirurgie si de alti medici de acolo, toti ne-au spus ca e foarte mare tumora, ca am venit prea tarziu si ca sunt putine sanse sa supravietuiasca, iar daca supravietuia, ar fi ramas cu sechele mari. Nu ne-a mai ramas, atunci, decat sa ne rugam. Ne-am rugat la Maicuta Domnului, la Sfantul Nectarie si Sfantul Mina, in tot timpul cat mama a fost in spital. Ba chiar s-a intamplat ca moastele Sfantului Nectarie de la Eghina sa fie aduse tocmai atunci la Iasi, pentru ca se sarbatorea Sfanta Parascheva. Cineva, o ruda, a venit de acolo cu mir. Am uns-o cu mir in fiecare zi si am citit rugaciuni langa ea. Am mers si la Manastirea Radu Voda din Bucuresti, la moastele Sfantului Nectarie, si ne-am rugat. Ce a urmat a fost ceva incredibil. Mama si-a revenit, incepand de a doua zi, cand au scos-o de la reanimare. La mijlocul saptamanii, deja nu mai era sub sedative, manca normal si nu intelegea prea bine de ce se afla in spital (noi nu i-am spus nimic, decat ca nu se stie ce are, ca sa nu o speriem). Vineri au externat-o. Intre timp, i s-a facut din nou RMN, in spital, analize peste analize si teste, si a reiesit ceva incredibil: mama nu are tumora. Au zis ca a fost o "eroare". "Nu se stie ce e", ne-au zis, "s-ar parea ca e ceva "acolo", dar nu ne dam seama". Mama a plecat din spital pe picioarele ei, dupa mai putin de o saptamana, si dupa ce mai multi doctori, dintre care unii foarte cunoscuti si foarte buni, ne-au spus ca are putine sanse sa supravietuiasca.
Multumim Sfantului Nectarie si Maicutei Domnului pentru ajutor. Cred ca sfantul ar vrea ca multi oameni sa stie ca au o sansa, prin credinta si rugaciune.
Sanatate si Doamne ajuta!
SERBANESCU ELENA