Iubirea nu se teme de varsta

Cititor Formula AS
"Suntem mai puternice decat credeti"

(Comentarii la textul "La 50 de ani, trei femei isi deschid sufletul", F. AS nr. 814)

Suntem in anul 2008, mileniul trei. Lumea s-a schimbat, societatea s-a schimbat, nimic nu mai e la fel ca acum 20 de ani, cand femeia era acasa, cu copiii si la oale, iar barbatul la lucru. S-au stins acele vremuri si femeia si-a castigat o alta pozitie pe plan social. Asta nu inseamna ca nu are nevoie sa fie iubita si apreciata de jumatatea sa. Dupa opinia mea, daca intr-o casnicie, intre cele doua parti nu mai exista respect, intelegere, comunicare si mai ales dragoste, e mai bine ca fiecare sa-si vada de drumul sau. O relatie normala se bazeaza pe respect, incredere si iubire. Daca unul din aceste trei "ingrediente" lipseste, relatia devine bolnava. Si intr-o relatie bolnava, ne contaminam si ne imbolnavim sufleteste. Cu atat mai mult daca sotul e violent si vulgar, nu vad cum ar mai putea sa se indrepte relatia, odata ce s-a stricat. Cum am putea iubi din nou un om care ne-a ranit cu vorbe (ceea ce biciuie sufletul), cu gesturi sau cu relatii extraconjugale? Daca inima lui nu mai e acasa, ce sens are sa va mai chinuiti? Chiar si dupa o impacare (in urma unei aventuri extraconjugale), casnicia ramane subreda si nu va face decat sa reziste pana la urmatoarea tentatie.
Cum am mai spus, fiecare e liber sa ia decizia pe care o vrea, dar sfatul meu pentru toate femeile din Romania, care traiesc situatii similare cu cele descrise in scrisorile femeilor din acest articol, este urmatorul: sunteti mai puternice decat credeti, fericirea e asa cum ne-o facem. Schimbati lucrurile, incepand cu dvs. Nu sunteti bine intr-o relatie sau casnicie? Puneti punct si concentrati-va pe dvs. Nu va ganditi imediat sa intalniti un alt barbat. Luati-va un pic de timp ca sa va redescoperiti pe dvs. ca persoana, pentru ca o casnicie ne schimba, pune multe masti pe obrazul unei femei. Petrecand o perioada de timp singure, veti avea timp sa va dati seama de adevarata dvs. valoare. Pentru femeile care au copii (mai ales minori): copiii au nevoie de mame puternice, fericite si zambitoare, energice si pline de incredere in ele insele. Nu stati langa oameni care va distrug si va inabusa aceste calitati. O mama care sufera si care e trista si nu are vitalitate sa se ocupe de copiii ei dauneaza asupra moralului lor. Cum vede mama sa lumea, asa o vede si el, pentru ca mama e prima lui legatura cu lumea exterioara. Daca mama e bine, si copilul e bine, indiferent de conditia sociala si materiala. In incheiere, imi permit iar sa intru in detalii concrete: * Rezervati-va o zi pentru dvs., in care sa va ocupati numai de dvs.: mergeti la coafor, schimbati-va stilul, innoiti-va garderoba (chiar daca numai cu unul sau doua accesorii), priviti-va in fiecare zi in oglinda si spuneti-va cu voce tare: "Sunt puternica, sunt inteligenta, sunt frumoasa. Nimeni nu are dreptul sa ma jigneasca! Sunt stapana vietii mele si am s-o fac sa fie cat mai frumoasa, incepand de azi!". Veti sfarsi prin a va crede, pentru ca este adevarat, numai ca daca nu ne-o spune nimeni, avem tendinta sa credem despre noi ceea ce ne spun altii si, din pacate, ascultam tot ceea ce e negativ...
Fiti buna si indulgenta cu dvs., incepand de azi! Traim o singura data! Mult curaj si succes!
CAMELIA NAN