Michelle Bromet-Camou (Franta) - Iubirea este principiul vietii. Viata insasi

Michelle Bromet-Camou este psiholog clinician, specializat in probleme legate de copii, cercetator in domeniul psihiatriei pediatrice si terapeut de familie. Timp de 30 de ani s-a ocupat de copii aflati in dificultate si a obtinut extraordinare performante in lucrul cu copiii autisti. Am cunoscut-o in Bucuresti, la conferinta sustinuta cu ocazia lansarii cartii sale, Millie, copil nenascut. Mi-a atras atentia abordarea sa neconventionala si accentul pe care il pune pe afectivitate, ca element esential al dezvoltarii unui copil. Mi-am spus ca este omul potrivit pentru a arunca o privire si asupra problemelor cu care se confrunta copiii romani, mai ales aceia ai caror parinti sunt plecati la munca in strainatate.

Nu cu mult timp in urma, revista noastra publica un reportaj zguduitor - Un cires pentru lumea de dincolo, de Catalin Apostol, despre tragedia unui baiat care si-a luat viata de dorul parintilor lui. Nu este un caz izolat. Milioane de romani sunt plecati in strainatate, in cautarea unui trai mai bun, ceea ce inseamna ca sute de mii de copii sunt in acest moment lipsiti de afectiunea parintilor. Ce inseamna acest lucru? Care sunt consecintele pe termen lung ale acestei situatii? Cum ii va afecta pe acesti copii, mai tarziu, absenta parintilor?

Copiii simt totul, inca de pe cand se afla in pantecul mamei

-Direct in subiect: cat de grav poate sa afecteze lipsa iubirii viata unui copil?

- O sa va spun de la bun inceput ceva care este foarte semnificativ: copiii stiu totul, simt totul, inca de pe cand se afla in burta mamei lor. Un copil stie atunci cand nu este dorit. In Franta, atunci cand o femeie nu-si doreste copilul, acesta este preluat de maternitate pana cand, dupa cateva zile sau dupa cateva saptamani, este incredintat parintilor adoptivi. Dar stie cineva ce se intampla pana atunci cu el, ce simt acesti copii care sunt lasati intr-un colt al maternitatii, parasiti de mamele lor adevarate si in asteptarea unei noi mame? Ei bine, ei nu plang, desi sunt doar niste bebelusi, ca si cum ar intelege ca nu e nimeni acolo pentru ei, ca si cum ar sti ca daca plang s-ar putea sa nu-i mai ia nimeni. Sunt in asteptare. Daca aceasta asteptare se prelungeste, atunci copiii se imbolnavesc. Boala se numeste sindromul spitalizarii. Ei nu mai comunica, nu mai mananca, incep sa se legene singuri, pierduti, si, in cele din urma, mor fara cauze medicale clare. A trecut mult timp pana cand medicina a acceptat faptul ca acesti copii mor din cauza lipsei afectiunii. Indiferent daca au parinti naturali sau adoptivi, copiii au nevoie de iubire, de o relatie sentimentala cu ei, ca sa poata supravietui. Acesta este un fapt, nu o speculatie sau o presupunere. Acelasi lucru se petrece cu copiii institutionalizati, crescuti in orfelinate, si de aceea in Franta, aceasta nu mai este considerata o optiune valabila. Copilul nu poate fi crescut de profesionisti. Nu exista asa ceva. Mancarea, atentia, jocul nu sunt suficiente. Profesionistii dau totul, minus iubire. Absenta iubirii conduce la un procent foarte mare de imbolnaviri grave si decese ale copiilor institutionalizati. Acelasi lucru se petrece in familiile de adoptie care sunt platite pentru acest lucru. Dau totul, dar nu iubire. Relatia nu exista, iar copilul, in mod inconstient, se lasa, incetul cu incetul, mortii. Ceea ce se petrece in interiorul sau este ceva de genul nimeni nu ma iubeste, nu iubesc pe nimeni, sunt singur, lumea e straina, eu nu exist. Aceasta ne-a condus la adevarul fundamental ca viata se defineste pentru fiintele umane ca relatie, a crea legaturi. A aduce un copil la viata, in adevaratul sens al cuvantului, inseamna a crea legaturi cu el. Iar legatura cea mai importanta si singura vitala este afectiunea, iubirea.



Sunt copii care mor fiind parasiti, iar altii innebunesc

- Ce se intampla in cazul cand, pur si simplu, parintii trebuie, pentru un motiv sau altul, sa plece, sa lase copilul in grija altcuiva?

- Sunt doua conditii esentiale pentru ca acest transfer sa functioneze. Prima este ca persoanele carora le este delegata responsabilitatea copilului sa-l iubeasca cu adevarat. Iubirea nu se poate falsifica, si un copil de orice varsta va simti imediat falsul, oricata bunavointa ar exista la mijloc. A doua conditie este aceea ca parintii ce urmeaza sa plece sa le explice, sa le comunice schimbarea ce urmeaza copiilor, indiferent de varsta acestora. Chiar si copiii foarte mici, la niveluri pe care stiinta nu si le explica foarte bine inca, pare ca inteleg perfect ceea ce se petrece. Pentru ca transferul iubirii sa poata functiona, parintii trebuie sa asigure copilul de iubirea lor, sa-i spuna ca aceasta va exista intotdeauna, ca persoanele in grija carora vor ramane sunt iubite la randul lor de catre ei, ca vor fi intotdeauna aproape de copil, in asa fel incat sa se creeze o punte intermediara intre copil si parinti, prin intermediul aceluia care il va avea in grija. Fara aceasta punte care trebuie sa opereze in permanenta, copilul isi va pierde reperele si, in cel mai rau caz, putem asista neputinciosi la asfixia emotionala a copilului, care poate conduce chiar si la sinucidere, precum reportajul despre care ati pomenit. Chiar si atunci cand nu conduce la moartea copilului, alienarea, insingurarea produc o teribila suferinta, o stagnare a dezvoltarii interioare care poate avea consecinte enorme pentru viitorul sau. Va pot spune, dupa o experienta de aproape 40 de ani de lucru cu copii: nimic nu poate fi mai important decat aceste legaturi. Nici mediul, nici alimentatia, nici educatia, nimic. Acesta este aspectul fundamental pentru copil: relatia afectiva imprejurul careia el se dezvolta. Degeaba se afla alaturi o bunica, o matusa, un vecin, un educator profesionist, daca copilul nu relationeaza afectiv cu ei. Este acelasi lucru ca in cazul sindromului spitalizarii. Nimanui nu-i pasa, eu nu exist. Sunt copii care mor fiind parasiti si neavand un inlocuitor, iar altii care innebunesc. Nebunia este o patologie a lipsei relatiei afective: Mama a plecat, m-a lasat cuiva, acesta a plecat si el, sunt singur.... Atunci totul se prabuseste.

Adolescentii lipsiti de iubire sunt aceia care pentru o nota proasta isi impusca profesorii

- Ce se intampla cu copiii lipsiti de afectiune mai tarziu, cand ei cresc?

- Trebuie sa intelegem mai intai felul in care o fiinta umana creste, prin intermediul modelelor. Imitam modele. Eu vorbesc franceza pentru ca parintii mei vorbeau franceza si eu am invatat imitand, fara sa stiu ca invat. Acelasi lucru se petrece intr-o relatie afectiva.Pot creste in modelul: Eu sunt aici, tu, mama mea, esti aici, suntem atenti unul la celalalt si impreuna suntem atenti la lumea exterioara pe care o intelegem in felul acesta. Sau, dimpotriva, dupa modelul: Mama nu este aici, tata nu este aici, nu e nimeni aici, pentru ca nimeni nu este atent la mine, sunt singur, lumea exterioara nu exista. Modelul acesta este cel al izolarii interioare. Cea mai obisnuita forma de consecinta a lipsei relatiei afective sunt tulburarile de atentie, instabilitatea afectiva si izolarea. Acestea sunt intotdeauna asociate cu sentimentul nesigurantei interioare, al fricii. Sunt primele semne de alienare ce conduc la aberatii de comportament si la atitudini extreme si, uneori, autodistructive. O asemenea adolescenta poate fi dramatica. E cazul acelor adolescenti care se refugiaza in droguri sau alcoolism, unde vor cauta refugiul in fata teribilei lor singuratati, sunt acei adolescenti care cauta repere in bandele de cartier, in secte care le promit ca vor gasi calea, sunt acei adolescenti al caror mod de defulare este violenta, care sunt supusi oricaror dezechilibre. Un copil care a crescut intr-un mediu plin de iubire are incredere in el, este stabil, are sentimentul sigurantei interioare. Este ca un hopa-mitica. Orice dificultate ar intampina, aceasta stabilitate interioara il face sa revina la sine in siguranta, dupa ce se clatina. Daca a fost lipsit de afectiune, atunci el este in bataia vantului, este instabil, lipsit de repere, de ancore interioare. I se poate intampla orice. Acestia sunt adolescentii care pentru o nota proasta isi impusca profesorii, cum s-a petrecut in numeroase cazuri, sau isi ucid un coleg pentru o vorba.

Pentru ca au fost ei insisi lipsiti de afectiune, adultii nu vor sti nici ei sa o daruiasca

- Ce se va intampla cu acesti tineri atunci cand ajung la maturitate? Ati rostit cuvantul insingurare, alienare. Se vorbeste mult in ultimii ani in Romania, dar si in Occident, despre alienare, despre dificultatea generalizata a oamenilor de a trai in cuplu, de a fi fericiti, despre pulverizarea relatiilor. Exista vreo legatura intre toate acestea si lipsa afectiunii in copilarie? Este posibil ca felul in care traim in secolul 21 sa ne instraineze unii de altii si de propriii nostri copii?

- Nu sunt sociolog, dar pot sa va spun ca, din perspectiva mea, acest lucru este neindoielnic. Disolutia relatiilor afective dintre parinti si copii, care a intervenit odata cu schimbarea modelului social, isi arata in zilele noastreconsecintele. Ma gandesc la societatile europene de dupa razboi, cand totul s-a schimbat, cand dificultatile enorme au silit oamenii sa traiasca altfel, cand saracia, goana dupa un trai mai bun i-au obligat cumva sa se indeparteze unii de altii. S-a petrecut cam ceea ce se petrece acum in Romania, cand oamenii sunt obligati de viata sa plece departe, pentru a-si castiga painea. Peste acestea, s-au suprapus noul mod de viata, tehnologia din ce in ce mai avansata, care ne-a indepartat pe unii de altii, desi parea ca ne va face sa comunicam mai bine. Ritmul de viata s-a accelerat, in timp ce afectiunea dintre noi s-a diluat. Toate acestea au condus la generatii sarace din punct de vedere afectiv, a caror stabilitate interioara este precara, ale caror repere emotionale sunt palide. Consecintele sunt exact acelea pe care le-ati pomenit: greutatea de a ne gasi perechea, tulburari enorme in cuplu, rata a divorturilor foarte ridicata. In timpul cat am fost in Romania, am aflat un lucru tulburator. Faptul ca, in timpul comunismului, femeile nu aveau voie sa avorteze si ca exista generatii intregi de copii care au fost impuse de regim. Copii care poate nu au fost doriti. Cum am mai spus, acesti copii stiu inca din pantecele mamei ca nu sunt doriti, iar acest lucru lasa urme pentru toata viata. Revenind la intrebare, ca adulti, intr-un cuplu, fostii copii lipsiti de afectiune vor manifesta aceeasi instabilitate. Orice dificultate in interiorul cuplului se va transforma intr-o catastrofa, pentru ca ei nu au incredere in ei insisi. Orice problema la serviciu ii va arunca in depresie, stresul, frica, atacurile de panica vor fi la ordinea zilei pentru acestia. Relatiile lor vor fi conflictuale, ei nu isi vor gasi locul niciodata fara o terapie adecvata. Vor fi mereu suspiciosi, tematori, lipsiti de echilibru. Cel mai grav lucru este ca neavand modele adecvate, ei vor perpetua cu propriii lor copii situatia. Pentru ca ei au fost lipsiti de afectiune, nu vor sti sa daruiasca afectiune si atentie.

- Ce este de facut in situatia cand devenind constienti de importanta afectiunii, vrem sa schimbam ceva?

- Stati putin. Nu as vrea ca toate acestea sa aiba un aer catastrofic, pentru ca nu este asa. Sunt multi oameni al caror echilibru interior este natural si care depasesc situatii dificile, datorita capacitatii lor de a-si gasi repere. De a construi relatii. De a darui si a primi afectiune. Acesta este primul lucru pe care il putem face: sa devenim constienti de enorma importanta a afectiunii si a relatiilor pe care le construim cu cei din jur, fie ei parinti, copii, iubite, colegi, vecini. Fiintele umane nu se pot defini decat in relatie cu ceilalti. In felul acesta, afectiunea este structura, principiul vietii, viata insasi. Este elementul fundamental prin care ne definim ca fiinte umane.
Cat despre copii... iubiti-i si aratati-le asta! E cel mai important lucru pe care-l puteti face pentru ei.
Millie, copil nenascut este o poveste adevarata a unui copil autist, care se intinde pe parcursul a 25 de ani si care, in cele din urma, reuseste sa reintre in viata normala. Este o poveste tulburatoare, despre felul in care o relatie, nu numai terapeutica, dar si afectiva, poate schimba totul.

Informatii suplimentare despre aceasta carte si despre autoarea Michelle Bromet-Camou puteti gasi la www.efpublishing.ro sau o puteti comanda pe adresa de mail office@efpublishing.ro sau la tel. 021/22.44.535