Raspuns pentru MIRCEA - Poiana Teiului, jud. Neamt, F. AS nr. 807 - "Sufar de hipertrofia prostatei"

Redactia
Biolog NICIU ZOE MAGDALENA Bucuresti, tel. 0749/26.87.70

Stimate domnule Mircea, multi barbati dupa varsta de 45 ani pot suferi de marirea prostatei, datorita variatiilor nivelurilor hormonale. Puteti sa incercati un tratament cu capsule cu radacina de urzica. De asemenea, semintele de dovleac, bogate in fitosteroli si zinc, sunt bune pentru sanatatea prostatei (1-2 lingurite/zi). Si rosiile pot preveni progresia hipertrofiei de prostata (2-3 rosii/zi). In schimb, trebuie evitate mancarurile condimentate, bauturile carbogazoase, alimentele acide, bauturile spirtoase, cu exceptia berii si a vinului, insa consumate moderat. Este indicat mersul pe jos, cel putin 2 ore zilnic. Evitati constipatia, mancati multe fibre pentru a va putea pastra motilitatea intestinului, beti multe lichide pentru buna functionare a rinichilor si prevenirea infectiilor urinare (6-8 pahare pe zi). Si un var de-al meu sufera de hipertrofia prostatei si i-a indreptat bunul Dumnezeu pasii catre un cabinet medical, care aplica la diagnosticare una din ramurile medicinii complementare, si anume medicina cuantica. Medicul specialist i-a prescris dupa diagnosticare un tratament cu medicamente naturale: ProState Power (4 capsule/zi), Mega Zinc (3 capsule/zi), Green Care (3 capsule/zi), si acum se simte mult mai bine. Va doresc si dvs. ca bunul Dumnezeu sa va indrepte pasii catre calea cea mai buna pentru rezolvarea problemei pe care o aveti. Daca va pot fi de folos cu alte informatii, va stau la dispozitie. Multa sanatate!

Ing. BOGDAN VICTOR, specialist in fitoterapie, reflexoterapie si bioenergie - Bucuresti, tel. 021/242.67.36, 0723/74.23.98

"Mama mai are un pas pana la dializa"
(Raspuns pentru LUMINITA - Roman, jud. Neamt, F. AS nr. 810)

In "Formula AS" nr. 753 din sept. 2006, pag. 7, doamna Paula din Bucuresti declara urmatoarele: "Prin tratamentul d-lui Victor Bogdan, am scapat de dializa. Am mers in fiecare an la spital la sectia Nefrologie, ca sa mi se urmareasca evolutia bolii. De vindecare, nici vorba, doctorii imi spuneau ca ma asteapta dializa mai devreme sau mai tarziu. Fara sa mai stau pe ganduri, am inceput tratamentul recomandat, care consta in administrarea de apa distilata, Apisan Forte, regim alimentar si automasaj. Cand m-am apucat de acest regim, aveam creatinina 2,47, iar acum, dupa un an de tratament, am creatinina 1,30 (valoare normala). Ma simt nemaipomenit de bine, mi-am luat serviciu, mi s-a reglat tensiunea, caci pana sa incep acest tratament luam medicamente pentru tensiune de doua ori pe zi. Acum iau de doua ori pe saptamana. In incheiere, vreau sa ii multumesc inca o data d-lui ing. Victor Bogdan pentru ca m-a ajutat sa-mi recapat sanatatea si increderea in mine. Si, de asemenea, minunatei reviste "Formula AS", pentru ca intra in fiecare saptamana in casele si in sufletele noastre, aducandu-ne o raza de speranta si multe sfaturi bune."
Deci, tratamentul naturist pentru insuficienta renala exista, el a dat rezultate foarte bune, daca a fost respectat cu strictete. Sunt convins ca si mama dvs. va scapa de dializa, cum a scapat si doamna Paula din Bucuresti. Precizez ca tratamentul este gratuit, deci ma puteti contacta fara nici o retinere.

MIRCEA PEIA, specialist medicina complementara si reflexoterapie - Timisoara, tel. 0256/43.18.91, 0747/22.20.24

"Ceaiul de crusin irita colonul?"
(Raspuns pentru FLORIN DIACONESCU, F. AS nr. 815)


Daca luam in calcul faptul ca administrarea produselor pe baza de crusin este contraindicata in inflamatiile intestinale acute, boala Crohn, colitele ulceroase, obstructiile intestinale, apendicite si durerile abdominale de origine necunoscuta, putem intelege ca efectul iritant al acestei plante (scoarta) asupra colonului este real. De altfel, toate laxativele si purgativele care contin (ca si crusinul) derivati antracenici produc iritatii entero-colonice, in functie de dozele administrate. Mai mult decat atat, aceste laxative favorizeaza in timp evolutia cancerului colo-rectal si de aceea, atat decoctul de coaja de crusin, cat si celelalte produse fitoterapeutice care contin crusin nu se vor utiliza mai mult de 7 zile pe luna, si atunci doar in cazul constipatiilor severe. Despre actiunea preparatelor pe baza de crusin va pot spune ca acestea cresc motilitatea colonului, stimuland contractiile acestuia si accelerand astfel pasajul intestinal prin grabirea timpului de contractie si reducerea absorbtiei lichidelor prin lumenul intestinal. Totodata, stimuleaza secretiile de cloruri, contribuind astfel la cresterea continutului de apa si de electroliti (saruri minerale) la nivel intestinal. Modul ideal de administrare este sub forma de decoct, din 1-2 lingurite coaja fragmentata, care se opareste cu o cana de apa fierbinte. Dupa un repaos de jumatate de ora, se fierbe la foc domol 15-20 minute, completand apa de evaporare. O cana din acest decoct se bea inainte de culcare, indulcita cu miere. In privinta constipatiei de care suferiti, va sugerez sa recurgeti la alte remedii, mai putin invazive decat crusinul, si anume: sucul de spanac, maceratul de stafide si smochine, uleiul de ricin, sucul de salata verde, semintele de in sau de mustar alb, uleiul de parafina, reventul etc. Aceste remedii se pot utiliza separat sau in combinatii, pe fondul unui aport marit de lichide (2-3 litri zilnic), asociate cu mai multa miscare si un consum sporit de fibre alimentare (paine integrala, graham, cereale, legume, fructe). Sa auzim numai de bine!

"Am o formatiune tumorala de 7 cm pe pancreas"
(Raspuns pentru TUDOR MARIA - Bucuresti, F. AS nr. 818)


Stimata doamna, nu precizati amanunte privitoare la localizarea precisa a tumorii (cap pancreatic?, zona caudala?) sau la eventuala ei extensie metastazica, dar nici despre existenta unor semne si simptome caracteristice precum: durerile epigastrice, scaderea in greutate, greturi, varsaturi, hemoragii digestive, icter sau prurit (mancarimi). Chiar si asa, inteleg ca si cazul dvs. se inscrie in tiparul clasic de depistare a neoplasmului pancreatic (la dvs. post colecistectomie), majoritatea cancerelor pancreatice ramanand nedetectate timp de multi ani. Oricum, majoritatea patologiilor pancreatice neoplazice debuteaza la nivelul invelisului intern al ductelor pancreatice si se dezvolta cel mai adesea pe fondul unei pancreatite cronice subiacente, agravata, de la caz la caz, de consumul de alcool si tutun. Din pacate, rata de supravietuire in cancerul pancreatic este in general redusa, tocmai datorita diagnosticarii sale tardive. In cazul in care este descoperit precoce si este limitat la nivelul pancreasului, indepartarea unei parti sau a pancreasului in intregime (pancreatectomie) poate fi o optiune salutara (ex. procedura Whimpple). Cum la dvs. nici aceasta posibilitate nu este practicabila (tumora inoperabila), o alta optiune este asa numita blocare a ganglionilor celiaci, procedeu prin care sunt distruse segmentele nervoase care inerveaza parenchimul pancreatic. Radio si chimioterapia pot fi utilizate doar pentru cresterea duratei de supravietuire, dar nu vindeca boala. Utilizarea unor solutii perfuzabile sau injectabile, precum Gelofusine, Gemizer sau Gemcitabina este discutabila, datorita manifestarilor adverse pe care le declanseaza in organism, caracterizate in special printr-o toxicitate hematologica crescuta. Un tratament naturist in cazul cancerului pancreatic este dificil de stabilit in absenta amanuntelor care lipsesc din descrierea dvs. Cu toate acestea, daca binevoiti sa imi faceti cunoscute (telefonic) aceste amanunte, cred ca pot stabili o schema terapeutica corespunzatoare scopului urmarit (stoparea proliferarii tumorale). Pana atunci, utilizati urmatoarea formula de tratament: * Infuzie obtinuta din: 10 g lichen de piatra, 5 g rostopasca, 5 g pelin, 20 g papadie, 10 g anason, 10 g armurariu, 10 g urzica, 15 g radacina de cicoare. Se administreaza 1 litru de infuzie, zilnic, in mai multe reprize. * Shintake & Maitake: ciuperci antitumorale cu proprietati imunostimulatoare si antineoplazice remarcabile (le folosesc in mod curent la pacientii cu patologii neoplazice). Se administreaza 3 x 1 comprimate pe zi, inaintea meselor principale. * Apivitas forte - complex de substante naturale apicole cu propietati biostimulante, vitalizante si terapeutice. Se administreaza cate o lingurita de 3 ori pe zi, dupa mesele principale. * Sutherlandia (Cosmo pharm) si Lycopen - produse care maresc raspunsul imun al organismului si incetinesc progresia formatiunilor tumorale. Se administreaza 3 x 1 comprimate zilnic, dupa mese. Sa auzim numai de bine!

VASILE STANCIU fitoterapeut, Bucuresti, tel. 0724/37.32.48

Pe scurt, despre Zona Zoster

* Cauzele bolii, tratamente clasice si naturiste *


Zona Zoster este o neuroectodermoviroza care se manifesta printr-o eruptie veziculo-pustuloasa cu elemente grupate in buchete, aparand succesiv, in cateva zile, pe traseul diferitilor nervi senzitivi (intercostali, auriculari, cervico-branhiali, ramura oftalmica a trigemenului). Eruptia poate fi precedata de dureri profunde, cu caracter de junghi si iradiere. La varstnici, durerile continua uneori si dupa vindecarea clinica, fiind rebele la tratament. Boala este produsa de virusul varicelo-zosterian contractat in copilarie si se cantoneaza in ganglionii spinali posteriori, ramanand in stare inactiva, pe timp nedefinit. Factorii care permit reactivarea virusului sunt starile imunodepresive (stres, cancer, limfoame maligne, boli infectioase, tratamente cu corticoizi etc.). Complicatiile pot fi uneori grave si cu sechele, mai ales cele cu localizare oftalmica. Trebuie retinut ca virusul produce si varicela, iar in urma tratamentului nu dispare definitiv, ramanand uneori cantonat si in nervii cranieni, care pot fi afectati cand capacitatea de aparare a organismului scade si virusul este reactivat. Tratamentul alopat se instituie in primele 5 zile de la debutul bolii, administrandu-se medicatii antivirale (Acyclovir, Flumidin, Sulfactin, Sinerdol, Haloperidol, Prednison etc.). La indicatia medicului, local, in faza de veziculatie: Bioxiteracor Spray sau alcool de 90gr. in tamponari de 2-3 ori pe zi. In stadii postveziculoase: badijonari cu solutie apoasa de violet de gentiana 1%. In prezent, este disponibil un vaccin viu atenuat recomandat pentru imunizarea copiilor si vaccinarea adultilor. Tratament naturist. * Sucul emolient al urechelnitei (Sempervivum Tectorum) inlatura foarte rapid durerile adanci provocate de Zona Zoster. Cinci frunze carnoase se despica pe lung si se pun pe o farfurie. Cu seva care iese la suprafata se ung de cateva ori pe zi locurile suferinde. Sucul poate fi stors din frunze si cu ajutorul blenderului electric. Uneori, efectul benefic se simte chiar dupa prima ungere. O reteta veche, folosita personal, presupune tamponarea locurilor bolnave cu infuzie din urmatorul amestec: 25 g salvie, 20 g ovaz, 35 g scoarta de stejar, 10 g musetel, 10 g sulfina, 10 g cretisoara. La un litru de apa se pun 4 linguri de amestec si se lasa pe foc pana aproape de fierbere. Dupa ce se ia de pe foc, se strecoara, iar cand ajunge la temperatura corpului se poate folosi pe tot parcursul zilei. Resturile plantelor, usor incalzite, se aplica peste noapte pe locurile afectate. De mare ajutor mai pot fi si unguentul Baneocin si magnetoterapia. Remedii homeopate: Arsenicum Album 9CH, Mezereum 9CH, Cantharis 9CH, Hipericum Perforatum 15CH, Ranunculus Bulboyus 9CH (pentru dureri intense cu caracter de junghi).