Ion Iliescu zice ca pe cand se votau partide, lista electorala era mai lipicioasa daca fostul politruc era in fruntea ei. De cand cu votul uninominal, vrea sa stea deoparte, sa-i lase pe tineri sa se afirme. Batrana sandrama stalinista vrea sa-si scrie memoriile. Era timpul sa se retraga. Ne-a manancat banii, nervii, tineretile, maturitatile si batranetile, de 60 de ani, infipt ca drapelul sovietic in trupul democratiei. El si tovarasii lui de drum au fost pacostea tarii. E momentul ca, la jumatate de veac dupa retragerea Armatei Rosii din tarla mioritei, sa fie curatata si mareea neagra pe care a lasat-o in urma. E de inteles de ce dinozaurul comunist nu s-a dat dus, desi intr-o democratie pare o jucarie stricata. Cum sa plece din Parlament cu imunitatea ferfenita, cu un picior la Parchetul Militar, pentru revolutii, mineriade si alte jocuri de artificii, in spatele carora si-a pus la cale matrapazlacurile, si cu celalalt la casa de pensii, sa ia caruta aia de bani pe care i-o baga democratia in buzunare pentru ca a muncit!?
De fapt, la Moscova, Ion Iliescu nu a fost doar un student la ape, ci un invatacel. Acolo a fost invatat cum sa stapaneasca apele tulburi ale politicii. Lectia i-a folosit o viata. Acum, dupa multe scufundari prin malul biografic, se retrage sa-si scrie memoriile. I-o fi revenit memoria? Caci amnezia era al doilea motiv pentru care nu s-a retras. Nu spun ca i-ar fi pasat ca nu are memorie sau ca trebuie sa dea la albit substanta cenusie, sa ramana cu mintile curate. De Parchet se putea feri, dar de bruma de constiinta care s-ar fi trezit la viata odata ramas singur, fara jucariile lui preferate, partidul si tara, Iliescu nu s-ar fi putut feri. Acum o vreme, a facut operatii sa-si prinda inima in tinte. Inima lui, a demonstrat-o nu o data, e din material rezistent, mare si goala. Si, mai ales, are sistemul antijeg care l-a salvat de crize sufletesti in cariera lui de revolutionar de profesie. Nu s-au prins de ea sentimente, stari sufletesti, emotii. Insurubarea ei fost o tulburare functionala reparata cu cheia franceza. Adevaratele evenimente care n-au lasat nici o zgarietura pe inima lui au fost inmormantate in mintea lui, unde nu se poate sa nu fi ramas pete grase, greu de scos cu soda caustica a sloganelor si propagandei. Omul s-a ferit ca dracul de tamaie de confesiuni. Memoria lui era inchisa ermetic. Cand auzea de trecut, exploda. Am asistat la cateva incercari de a-i smulge amintiri pe care fie le-a inventat, fie le-a cosmetizat pana la desfigurare. Cartea de interviuri cu Vladimir Tismaneanu este semnificativa. Sute de pagini cu memorii, dar fara memorie.
Acum, omul vrea sa-si scrie memoriile. Ar avea despre ce scrie. Poate ne spune cum a ajuns la Moscova si ce a studiat cu adevarat acolo. Poate aflam cum a fost ca sef al studentilor in perioada marilor epurari si arestari dupa revolutia ungara. La fel, cum a fost cu arestarile dupa timidele manifestatii studentesti din vara lui 1968. De asemenea, daca tot a hotarat sa intre in barlog si sa suga din laba povesti vanatoresti-tovarasesti, ne-am astepta sa povesteasca cum a pus la cale conspiratia impotriva lui Ceausescu si ce legaturi avea cu Securitatea, care-l promova intens? De asemeni, daca-l duc memoriile, sa ne spuna cum a ajuns la Televiziune in seara zilei de 22 decembrie, care a fost gestul sau cuvantul care a declansat masacrul si care a fost cel care l-a oprit, cateva zile mai tarziu? Nu la fel a fost in timpul mineriadelor?
Ion Iliescu ar avea multe sa ne spuna. Insa daca va apela doar la arhiva partidului, nu e nevoie de memorie. Inainte de a se pune pe scris, trebuie pus sa vada de o suta de ori filmul Pokaianie. In original. Ca ruseste stie. Si sa zica el un cinstit "oameni buni, eu, Ion Iliescu, ma caiesc! Altfel, memoriile lui nu vor fi decat o macaiala si o apa de ploaie!