Rock gigantic in Bucuresti

Iulian Ignat
Iubitorii rockului dur au avut parte de o saptamana pe cinste. Timp de doua zile, Bucurestiul a gazduit numeroase concerte ale unor trupe de gen. Cei mai aplaudati au fost rockerii din Marea Britanie, asteptati cu ardoare de fanii lor

Iris: ploaie cu soare

Coincidenta a facut ca toate cele trei trupe care au concertat in seara de 8 iulie sa fie fondate in acelasi an: 1977. La ora 19 fix, balul a fost deschis de Iris, printr-un recital primit regeste de public. O noua dovada de afectiune ce i-a rechemat pe cei cinci Irisi pe scena, chiar daca dupa evolutia lor erau asteptate nume mari ale rockului mondial. Dupa ce anul trecut au cantat inaintea formatiei The Rolling Stones, de-aceasta data au avut din nou ocazia sa faca "incalzirea" pentru Whitesnake. O bucurie pe care Cristi Minculescu, mare fan al lui David Coverdale, de la inceputurile carierei sale si pana astazi, o merita din plin. Peste ani, el si colegii sai isi vor aminti, poate, nu doar ca au impartit scena cu acest solist exceptional, dar si ca recitalul lor a avut parte de... ploaie cu soare.

Tobosarul cu un singur brat: Rick Allen

Whitesnake si Def Leppard, doua dintre trupele britanice cu un urias succes in anii 80, au lansat in aceasta primavara cate un disc si au pornit impreuna intr-un turneu mondial. Lucru foarte rar intalnit, nici una dintre formatii nu a avut orgoliul de a se declara vedeta turneului, astfel ca, in fiecare tara unde ajung, ramane la decizia organizatorilor cine are onoarea de a canta la final. Organizatorii romani, Dorian Ciubuc si "Fun Time Production", l-au ales pe Whitesnake si nu au dat gres. Def Leppard a sustinut un concert rock de calitate, insa nu a rupt gura targului. Piesele noului disc - cam subtirel - au fost primite cu amabilitate, astfel ca tot vechile lor succese, "Pour Some Sugar on Me", "Animal", "Love Bites" au fost cele care i-au facut pe spectatori sa danseze si sa-si aminteasca de vremurile in care muzica lor nu lipsea de la petreceri. Iar la sfarsitul concertului, cand membrii trupei au iesit la rampa sa salute publicul, spectatorii l-au putut vedea si aplauda pe cel care a insufletit tobele: fenomenul Rick Allen. in ultima zi a anului 1984, Rick a suferit un accident in urma caruia si-a pierdut bratul stang. Cine i-ar mai fi dat vreo sansa sa-si continue cariera? Def Leppard si-a intrerupt orice activitate pentru mai mult de un an, timp in care Rick a fost sustinut si asteptat de catre colegii sai. Revenirea triumfala a avut loc la Donington Monsters of Rock, cu Rick Allen batand la tobele special construite pentru el, cu o singura mana. A urmat succesul urias al albumului "Hysteria", cel de-al treilea disc din istoria rockului ce a plasat sapte piese in topurile americane.

O voce de aur: David Coverdale

Spre deosebire de Def Leppard, succesul Whitesnake nu sta in forta grupului, ci in personalitatea covarsitoare a lui David Coverdale. 11 ani au asteptat fanii sai romani sa-l revada pe scena. Concertul de atunci a avut loc la Sala Palatului, biletele erau foarte scumpe, nu oricine isi permitea... Pretul de acum a fost decent, astfel ca mai bine de 10.000 de spectatori asteptau cu nerabdare aparitia unuia dintre cei mai buni solisti vocali din istoria rockului. Coverdale detine ceva ce prietenului si omologului sau de la Def Leppard ii lipseste: charisma si vigoarea. Si-a depasit chiar si colegii tineri din trupa. Oricat au incercat acestia sa atraga atentia asupra lor, ochii si urechile spectatorilor erau atintiti spre Coverdale. La 57 de ani, el este un rege al scenei. Felul in care a acaparat scena, exploziv si impetuos, a lasat impresia ca el nu a venit la Bucuresti sa sustina un concert, ci sa-si impinga publicul spre delir. Cat despre voce... totul a fost ireprosabil, nici o scapare, nici o ezitare. Cand vine vorba de Coverdale, Cristi Minculescu se extaziaza despre performanta acestuia de a canta, dupa aproape 30 de ani de la debut, exact ca pe discurile din anii 80. Si are dreptate. Prestatia lui Coverdale, la un loc cu reactia publicului au creat o atmosfera rock de vis. Atunci cand au anuntat ca se afla in turneu aniversar de 30 de ani, publicul le-a cantat "Happy Birthday to You". Multi instrumentisti celebri au pus de-a lungul anilor umarul la succesul acestei trupe ce a reusit peste tot in lume, mai putin in America de Nord, pe care o ocolesc si in noul lor turneu mondial. Iar ca un dar de final, spre sfarsitul concertului de la Bucuresti, Coverdale a cantat "Soldier of Fortune" si "Burn", doua dintre succesele trupei... Depp Purple, din perioada in care el era solistul vocal al acesteia.

Ritualul Judas Priest

B'estfest 2008 s-a incheiat cu o seara dedicata rockului greu. intr-una din cele mai caniculare zile ale anului, rockerii bucuresteni s-au adunat cu curaj, inca de la ora 16, pentru a fi cat mai aproape de scena, la concertele Wisdom, Thunderstorm, Ross The Boss si Primal Fear. Dar adevaratul motiv pentru care 12.000 de spectatori s-au adunat pe 11 iulie seara la Romexpo a fost o trupa pe care fanii ei romani o asteptau dintotdeauna: Judas Priest. in toata istoria trupei (la anul vor aniversa 40 de ani de cariera) cel mai important membru al ei nu a fost nici unul dintre cei trei chitaristi, nici vocalistul, ci... fanii. Prins in armura sa de piele, cu miscari ca de urs, Rob Halford, supranumit "zeul heavy-metalului", nu canta, ci oficiaza un ritual pagan, pentru miile de fani din fata scenei si milioanele din intreaga lume. Steaguri cu insemnele trupei, sunetul metalic al chitarelor, motocicleta Harley Davidson cu care Halford tasneste pe scena, ambaland motorul, toate acestea fac parte din ritualul cu care Judas Priest (numele trupei este inspirat dintr-un cantec al lui Bob Dylan) cutreiera lumea. Judas Priest se afla in turneu de promovare a celui mai nou album, "Nostradamus". Mare curaj pentru niste rockeri de aproape 60 de ani sa lanseze prima opera rock din discografia trupei. "Acum am simtit ca este timpul", spune Halford, iar succesul discului ii da dreptate: cea mai buna clasare in topurile americane din istoria trupei, vanzari foarte bune si un turneu primit cu urale. Cu o piesa de pe "Nostradamus" a inceput si concertul de la Bucuresti, pe parcursul caruia si-au plimbat asistenta de la hiturile mai vechi - "Sinner", "Breaking The Law" - la cele mai recente, ca "Painkiller". De remarcat faptul ca showul a continut intreaga recuzita de turneu, cu lumini, costume, trape prin care aparea si se retragea Halford, decoruri ce se schimbau aproape la fiecare piesa, in functie de coperta albumului din care facea parte. O formatie ce se respecta si reuseste marea performanta de a nu-si dezamagi fanii, chiar daca asteptarile acestora erau uriase.
(Fotografiile autorului)