Ion Iliescu nu va mai candida pentru viitorul parlament. Pe alte culoare ale partidului, actualul presedinte PSD Mircea Geoana si-a facut cadou, in ziua cand a implinit zece cincinale, nu doar un tort, ci si o varza aniversara. Invitatii sai au fost obligati sa asculte un discurs lacrimogen si sa vada un film al carui erou principal, scenarist si regizor a fost Geoana. Timpul se misca. Prostanacul de ieri a ajuns star de cinema. Spera sa ajunga prim-ministru, dupa stagiunea electorala din toamna.
Alt semnal ca lucrurile au inceput sa se miste, nu se stie incotro: la primaria capitalei, Sorin Oprescu, ajuns primar mai mult din spiritul razbunator al bucurestenilor decat pentru ca ar fi convins cu programul sau fantezist, a taiat in patru firul marilor cheltuieli pe linie de partid si de stat. Au fost scuturate cateva contracte mamut si dintre copertile lor au cazut numai capusele adversarilor politici. Mai mult, tristele figuri care ajunsesera sa aiba acces peste tot prin cotloanele cu cascaval si dulceata ale primariei au fost demise fara fast si intarziere. Se vorbeste ca primarul capitalei are deja lista cu inlocuitori, cei care i-au pansat ranile in campania electorala. Nu sunt multi, deci sunt sperante sa se multumeasca cu mai putin. Si aici, ca si in alte situatii, lucrurile par sa mearga, dar indarat sau, in cel mai bun caz, in cerc.
Invartitul in jurul cozii si al istoriei a ajuns sport national. Nu e valabil doar la nivel inalt, de unde suntem blagosloviti cu metehnele si bolile ereditare comuniste (coruptia de stat, nepotismul, birocratia, amatorismul, prostia, mania grandorii si cultul personalitatii), ci si la nivelul oamenilor cumsecade, unde eterna reintoarcere la mahmureala, nepasarea si lehamitea binecunoscute din perioada comunista face si azi victime. Cine sta in cartierele sau satele Romaniei trebuie sa lase orice speranta deoparte, ca are slabe sanse sa mai iasa de-acolo.
Incet, intr-o miscare de neputinta si vlaguiala, noile institutii incep sa semene cu cele vechi, mai putin numele. Chiar daca ne-am umplut cu neologisme care definesc aceasta realitate, exista domenii unde, dupa ce scuturam sclipiciul european, dam tot de demagogie si populisme, acum intr-o prezentare corecta din punct de vedere politic. Vremea s-a scurs si ceea ce promitea, acum 20 de ani, sa devina sansa de a ne elibera mintea de terorismul de stat si de cenzura, s-a transformat acum, cu ajutorul institutiilor democratiei, intr-o noua forma de manipulare si represiune. Legea referitoare la echilibrul dintre stirile proaste si cele bune in jurnalele de stiri, cea privind accesul liber la informatii, cea care transforma informatiile in secrete de stat sau de serviciu, si chiar legea fundamentala, calcata in picioare de toti elefantii aflati la putere, sunt bunele intentii care paveaza iadul democratic al ultimilor ani. Justitia, subiect etern de monitorizari si nemultumiri europene, este intoxicata de manipulari, favoritisme, presiuni politice sau musamalizari. Suntem nu doar in postistorie, ci si in postjustitie. Orice partid sau individ ajuns la putere leaga justitia la ochi cum vrea. Pe zi ce trece, e tot mai neclar cine ne joaca feste, istoria sau amnezia. Cum spuneam, lucrurile se misca, doar ca in cerc si sunt cam ametite. In aceasta lume in care numim schimbare degradarea cotidiana a valorilor, un lucru pare sa nu se poata schimba. Oficialii romani latra mult si musca adanc. Apara democratia cu atata destoinicie, ca putini mai ajung sa se bucure de ea. Doar ei si ai lor.