Biografia neromantata a singurului - pana acum - presedinte socialist al Frantei, scrisa de unul dintre cei mai apropiati colaboratori ai sai, care l-a cunoscut inca din studentie, e o lectura extraordinara pentru cei interesati de istoria recenta a Europei si de personalitatea unui om care a reusit sa se mentina la conducerea tarii timp de doua "septenate" (1981-1995), intr-o epoca extrem de framantata. Sa ne amintim doar evenimentele istorice majore petrecute in lume atunci - constructia Uniunii Europene, prabusirea comunismului si reunificarea Germaniei, razboiul din Liban si primul razboi din Irak din seria noii confruntari planetare Nord-Sud, care a luat locul "razboiului rece" Est-Vest - si ne vom da seama ce misiune grea i-a revenit presedintelui celei de a V-a Republici Franceze. In momentul in care Francois Mitterand ajungea la putere prin vot popular, Franta avea mari probleme sociale si economice, o moneda nationala in cadere si o situatie exploziva la periferiile marilor orase, agravata de valurile masive de emigranti, in special din fostele ei colonii. Politic, fusese dominata pana atunci de miscarea gaullista de dreapta, care impusese, din 1958, transformarea tarii intr-o republica prezidentiala si se straduise sa ii refaca statutul de mare putere in raport cu "supergreii" lumii (SUA si URSS) si ai Europei (Germania si Marea Britanie). Pentru a castiga alegerile, Mitterand trebuise sa unifice miscarile si "cluburile" socialiste si sa se alieze cu Partidul Comunist Francez, desi nu-l agrea, socotindu-l, pe drept, prea aliniat Moscovei, si cu o formula politica antidemocratica totalitara. Alianta cu PCF-ul lui Georges Marchais, puternic in epoca, nu l-a oprit pe Mitterand sa intervina in favoarea unor celebri dizidenti din URSS si din tarile satelite acesteia. Mai mult, el a sprijinit desfasurarea rachetelor atomice americane in R.F.G., ca o contrapondere la cele plasate de URSS in RDG si Polonia, si a lansat faimoasa declaratie "Rachetele sunt la Est, pacifistii la Vest." Arata astfel ca a inteles subversiunea prin care Moscova urmarea sa destabilizeze Occidentul (una din lozincile care circulau pe acea vreme in Vest era "mai bine rosii decat morti"). Mitterand intelesese precaritatea si ineficienta sistemului comunist, prevazand inca din primul lui mandat (1981-1988) ceea ce noi, dinauntru, nici nu indrazneam sa speram: ca acesta se va prabusi in curand. Dar si ca Europa ar putea fi iarasi divizata de problema frontierelor, de frustrarile acumulate dupa al doilea razboi mondial. A cautat, in consecinta, sa intareasca axa franco-germana pe care o vedea ca pilon al viitoarei Europe, unite intr-o confederatie care sa garanteze granitele existente. Dupa parerea lui, numai astfel se puteau elimina problemele pe care "capacul" ideologiei comuniste le tinuse in latenta, iar o uniune monetara si o libera circulatie a capitalurilor investitionale puteau sa ii asigure echilibrul economic si social. Prietenia cu cancelarul Helmut Kohl, de orientare crestin-democrata, de dreapta, i-a permis sa evite multe din capcanele istoriei, in special in perioada tulbure a tranzitiei post-comuniste (datorita si diplomatiei lui Mitterand, superputerea europeana cu 90 de milioane de locuitori, creata prin unificarea celor doua state germane, a acceptat definitiv frontierele actuale si a renuntat la orice veleitate de inarmare nucleara). In politica interna, de resortul guvernului, presedintele socialist s-a ilustrat mai putin si mai ales in anii 80, cand a sustinut "bataliile" pentru asigurarea venitului minim, nationalizarile (partiale, in industrii strategice pentru stat), programele de reconstructie urbana pentru blocarea tendintei de transformare a periferiilor in ghetouri, modernizarea invatamantului, atat de important pentru viitorul unei tari. Fiindu-i atat de apropiat si implicat in calitate de principal consilier, Jacques Attali l-a urmarit si in viata particulara pe cel ce a condus - uneori "ca un monarh" - Franta timp de 14 ani. Biograful a observat si ii consemneaza cu obiectivitate atat maretia, cat si slabiciunile, reusitele, dar si esecurile, nu doar politice, ci si pur si simplu omenesti. Caci Francois Mitterand a dus, de la un moment dat, o viata de familie dubla - avea o amanta si o fiica din afara casniciei, tinute ascunse de opinia publica. Si mai avea un secret incendiar, pastrat pana in ultimul moment chiar fata de colaboratorii cei mai devotati: in 1942-43, acceptase sa lucreze cu guvernul colaborationist de la Vichy, guvern care a girat jaful nazist al Frantei si deportarea (implicit uciderea) cetatenilor ei de origine evreiasca. Socul lui Attali la descoperirea acestui adevar a fost naucitor, dar i-a dat apoi o cheie de intelegere in plus a politicii mitterandiste, a obiectivului ei principal, de excludere a conflictelor armate viitoare. Dedicata, in eternitate, chiar subiectului ei, "pentru ca m-a invatat sa judec liber de orice, inclusiv de el insusi", cartea lui Jacques Attali despre Mitterand "asa cum a fost" e pe cat de pasionanta, pe atat de clar si bine scrisa.