Despre fidelitate si... TRADARE

Ruxandra Constantinescu
Ni s-a intamplat fiecaruia din noi, macar o data in viata, sa ne simtim atrasi de-o persoana, ca de un sorb. Un vartej care-ti ia mintile si te duce la fund. Unii, foarte puternici, izbutesc sa se smulga din tenebrele adancului. Altii nu izbutesc. Sau nu vor. Pur si simplu li se pare ca iubirea este un dar al vietii. Cand suntem singuri, lucrurile acestea se incorporeaza in firesc. Cand suntem casatoriti, ele duc la adulter, un fapt nepermis, pe care morala si religia il aseaza printre pacatele grave. Cu toate astea, pacatosii sunt mult mai multi decat cei virtuosi, chiar daca pretul se plateste in suferinta si remuscari. Despre fidelitate si tradare in dragoste, cu d-na psiholog DANA PREDA

"Infidelitatea le este mai proprie barbatilor decat femeilor"

- Imaginea ideala a iubirii presupune, in mod obligatoriu, fidelitatea, neprihanirea sentimentala in doi. De ce este asa de important ca doi oameni indragostiti sa-si fie credinciosi unul altuia?

- Doi oameni indragostiti isi sunt credinciosi pentru ca intre ei exista iubire. Daca nu exista fidelitate, atunci nu exista nici iubire. E important ca cei doi sa nu-si piarda sentimentul de apartenenta unul altuia. Daca spui: "Te iubesc la nebunie" trebuie sa dovedesti ca este adevarat. Dragostea are nevoie de semne. Doar ele genereaza incredere, siguranta, echilibru, ingrediente fara de care iubirea nu poate exista. Comportamentul unui om indragostit trebuie sa confirme declaratiile, iubirea se construieste din cuvinte si gesturi concrete. Iar ea este facuta doar pentru doi. Nu poti fi fericit inseland sau lasandu-te inselat.

- Totusi, in viata de toate zilele, fidelitatea ramane, mai degraba, o vorba goala. Conform statisticilor internationale realizate de psihologi si sociologi, 76% dintre cei anchetati au avut cel putin o aventura extraconjugala. Ce sa intelegem din asta? Ca oamenii au infidelitatea inscrisa in gena? Ca trebuie sa o acceptam ca pe un fapt firesc? Ca atractia fizica dureaza doar 4-5 ani, asa cum afirma sexologii?

- Infidelitatea le este mai proprie barbatilor decat femeilor. Insisi preotii o accepta altfel; mi-aduc aminte ca atunci cand am intrebat un parinte, el mi-a spus ca in timpul unui post (care se tine si din punct de vedere sexual) femeia ar fi bine sa cedeze, daca vede ca barbatul este "deranjat" foarte tare de aceasta fidelitate. Adica eu, femeia, sa-mi vad de fidelitatea mea si de postul meu, pentru ca altfel il perturb si pe el, iar daca el cade in greseala, este numai vina mea. Asta inseamna ca pana si Biserica aproba intr-o masura oarecare si in extremis, infidelitatea masculina fata de cea feminina. Din pacate, asa se intampla: o femeie iese murdarita, pe cand un barbat - nu. Legat de statisticile de care-mi pomeneati, ele sunt cateodata o mare aiureala, pentru ca se fac pe un esantion care, oricat ar fi de mare, nu bate infinitul... Numai Dumnezeu spune care-i adevarul, dar il spune la sfarsitul vietii, nu-l spune la inceput sau pe parcurs, cand oamenii au voie sa oscileze. E dreptul lor sa oscileze...
In legatura cu parerea sexologilor, ca atractia fizica dureaza doar 4-5 ani, eu nu cred ce spun ei; e vorba de o privire foarte aleatorie asupra unei astfel de situatii, caci intr-o potrivire foarte buna a celor din cuplu, amandoi sunt mai fluenti, pe cand intr-o relatie care scartaie - unul din cei doi e tentat sa cedeze si de-acolo urmeaza celelalte, ca-ntr-o cascada. Dar e putin probabil ca infidelitatea sa vina dintr-o gena.

- Cand apare dorinta de tradare" in cuplu? Exista cauze anume care il fac pe unul din parteneri sa-si caute implinirea" sexuala in alta parte?

- Da, atunci cand acel partener simte ca ceva nu e-n regula, ca nu-i mai aduce nici o satisfactie relatia respectiva, indiferent daca este vorba de Jaguarul din fata casei sau, pur si simplu, nu mai simte bucuria de-a se trezi a doua zi langa iubitul ei... si ea se vaita dupa iluziile avute, in timp ce el, saracul, nu-i de vina, a facut tot ce-a putut ca sa salveze aparentele; numai ca se termina ceva, si-anume - iluzia iubirii. Ca sa fie iubire adevarata intr-un cuplu, trebuie sa fi existat trei generatii de parinti care sa se fi iubit curat si frumos, sa se fi tinut de mana in fata lor, sa se fi aparat unul pe altul, sa fi vorbit cu ton cald, sa-si fi oblojit ranile unul altuia... si-apoi, sa-i si lase liberi pe cei doi tineri, ca sa incerce singuri toate aceste declaratii pe care mama si tata le spun din iubire. Ca orice ideal, iubirea are nevoie de modele puternice.

- Participarea la pacat e diferita la femei fata de barbati?

- Este un obicei impamantenit in mod extrem de gresit, care pleaca tocmai de la aceasta diferenta facuta dintotdeauna, dintre femei si barbati, in care barbatul este favorizat, iar femeia trebuie sa i se supuna... E ca un fel de patriarhat pe care femeile nu l-au acceptat niciodata, pentru ca asta tine de un om, nu de o structura sociala. Matriarhatul sau patriarhatul sunt niste structuri totusi sociale, or sentimentele umane sunt la fel, si cele barbatesti, si cele femeiesti. si-atunci, mi se pare firesc ca si o femeie sa traiasca niste sentimente pe care le traiesc barbatii, dar in societate nu i se da voie, din cauza unei educatii de sute de ani, care nu permite femeii sa calce stramb, pentru ca murdareste imaginea barbatului, pe cand el are voie, deoarece femeia e obligata sa suporte asa ceva.


"Sexualitatea e mai mult tentatie decat iubire"

- Ce-ar trebui sa facem cand simtim ca alunecam"? Exista remedii psihologice bune de urmat?

- Da, in momentul in care simtim ca alunecam, e bine sa ne luam partenerul sau partenera de mana, sa ne separam de mama, tata, soacra, bunica sau orice persoana care ar putea avea influenta asupra cuplului. Acesti doi tineri sa se priveasca ochi in ochi, sa se uite inapoi la timpul pe care l-au petrecut impreuna, sa-si aduca aminte de prima zi in care si-au vazut bucuria si fericirea reciproc in ochi, si sa stabileasca daca acest diferend tine de un ceva intervenit intre ei sau este ceva ce le-a fost indus din afara, de catre cei care-i conduc ca parinti.

- Exista opinia ca o mica aventura invioreaza o relatie sentimentala amortita, ca o salveaza de la esec.

- Da, asta e foarte valabil, mai ales din partea barbatilor (uneori si din partea femeilor, e adevarat), cu amendamentul ca si unul si altul isi pot prinde urechile" in mod real, fara sa vrea si pe negandite. si atunci, nu mai exista cale de-ntoarcere la iubirea aceea solida de la inceput. In cazul asta, iubirea e confundata cu tentatia. Sexualitatea este o chestiune care tine mai mult de tentatie decat de iubire, sau mai exact nu tine deloc de iubire. tine, insa, de o tentatie teribila, si exista structuri omenesti aplecate catre sexualitate, si altele mai lucide - asa sunt ele, si toata viata, cuplul respectiv va trai intr-un context in care viata sexuala este blanda, calma, fara iesiri spectaculoase, dar adevarata si consecventa, fara sa astepti, insa, de la relatia sexuala sa coboare ingerii cu flaute din cer...

- E bine sa ne recunoastem tradarile sau sa mergem cu ele in mormant?

- Aici e vorba de context. Sunt unele situatii, din cata experienta am eu, in care s-a mers cu ele pana-n mormant si asta a fost bine, pentru ca a mers casnicia pana la capat si au avut multe alte reveniri, cand au fost fericiti impreuna... Dar sunt si situatii in care unul din ei (sau amandoi) au fost atat de incapatanati, incat s-au incrancenat de acest lucru si-au spus: "Dar cum ti-ai permis sa-mi faci mie una ca asta?". Asta, pentru ca foarte multi oameni se considera centrul universului si nu se mai gandesc ca greseala este umana, ca curiozitatea este umana, ca iertarea trebuie sa se produca de 70 de ori cate 7, pentru absolut orice. Dar, mai mult decat orice, exista un duhovnic. Ar fi ideal ca fiecare persoana sa aiba un duhovnic, care sa fie in varsta si cu experienta, si care intotdeauna sa stie la rece si cu iubire reala, sa-i spuna tanarului din fata lui care-i cere ajutorul, care este solutia ideala. De aceea, oamenii trebuie sa fie sub ascultare, nu in sensul: "Da, sa traiti", ci sub acea ascultare liber consimtita, ca aceea fata de Dumnezeu, in care cuvantul pe care i-l spune duhovnicul, ucenicul sa nu-l puna la indoiala, ci sa-l considere venit direct de la bunul Dumnezeu. Si asa este!

"Sunt femei care au facut schizofrenie dupa o tradare"

- De ce doare atat de tare tradarea? Infidelitatea duce adesea la boala, la sinucidere, ne destabilizeaza pentru toata viata. Se poate spera intr-un ajutor psihologic in acest caz?

- Depinde. Eu am avut situatii in care am putut sa ajut foarte mult si altele in care n-am putut sa ajut deloc. E vorba de niste structuri psihologice sensibile, ultrasensibile si hipersensibile. Sunt femei care au facut schizofrenie dupa o tradare, pentru ca n-au putut trece peste ea. Femei de-o sensibilitate ca nici vantul nu putea sa sufle, fara ca ele sa sufere, daca indoielile astea veneau din partea sotului sau a partenerului lor. si alti indivizi extrem de rezistenti, care se insoara de trei ori cu aceeasi femeie. Eu, daca m-ati intreba, v-as spune ca nu mi-as inlocui barbatul cu nimeni si cu nimic; stau cu el de 30 de ani, si oricat de multe probleme am avut si noi (pentru ca am avut probleme ca toata lumea, cu doi copii, cu servicii, cu neajunsuri legate de sanatate), daca ar fi sa ma marit inca o data, tot cu el m-as marita... Sincer va marturisesc ca nu e perfectiunea intruchipata, dar nu sunt nici eu...

- In cazul cand infidelitatea este dovedita, ne putem vindeca de suferinta ei? Mai are iubirea sanse sa redevina ce-a fost: marele ideal al vietii?

- Are, desigur ca are, cu conditia ca unul din cei doi sa iubeasca asa cum vad eu iubirea, adica sa iubeasca de-adevarat. si-atunci, are toate sansele, pentru ca cel care iubeste cel mai mult iarta cel mai mult. Cel care iubeste real iarta real si sterge din cap, nu tine minte, uita ce-a fost si nu considera ca exista, practic, vreun motiv de despartire. Dar asta este o atitudine care exista foarte rar.

- In practica dvs. de zi cu zi, va confruntati des cu victime ale infidelitatii?

- Da, desigur, aproape in fiecare zi - este unul din subiectele cel mai des intalnite si una dintre pietrele de incercare ale fiecarui cuplu. Si ei, si ele, mizeaza totul pe problema fidelitatii, o cer categoric, fara sa incerce insa sa vada despre ce e vorba, nu intreaba ce anume au facut de s-a ajuns intr-o situatie nefericita. De regula, partenerele se considera victime, iar in partener dau cu pietre si acuza cat pot de tare, considerand ca numai ei sunt vinovati. In realitate, el n-o fi plecat de bine de-acasa, i s-o fi intamplat si lui ceva, de n-a mai suportat. Cei doi ar trebui sa se uite ochi in ochi, sa planga daca se iubesc si chiar le pare rau. Dar daca e vorba de o respingere fizica, atunci sa stie sigur ca n-au gresit. Asa ceva nu poate fi depasit.