Unii comentatori s-au aratat socati sau dezamagiti, altii au acceptat - cu o motivatie contradictorie - ideea. Primii au sustinut ca e vorba de o "tradare a intelectualilor" (ca sa preluam celebrul titlu a lui J. Benda); ceilalti au vorbit fie de necesitatea implicarii, pentru demolarea actualei clase politice "ticalosite", fie de demascarea unui mercenariat ascuns de mai multa vreme. Cei dezamagiti au afirmat ca intelectualitatea interesata de politica isi pierde astfel calitatea de "judecator" independent al ispravilor administratiilor in functiune sau proiectate; cei "realisti" au comentat ca in acest mod se stie, cel putin, "cine cu cine joaca", rolul intelectualitatii, de "tabara etica", disparand. In ambele cazuri, angajarea deschisa a intelectualilor in politica (cei doi fiind, desigur, urmati si de altii) este deci pagubitoare, pentru ca partinitatea (ce inseamna si "a tine partea") exclude detasarea critica neutra si nu exclude posibilitatea coruptiei, a manevrarii interesate a parghiilor administrative. Toate asertiunile de acest tip sunt valabile. In oricare sistem politic exista presiuni pentru angajarea (fie si prin corupere sau santaj) a intelectualilor in actiunea politica. Comunismul avea o "ceata" de intelectuali (sau pseudo-intelectuali) care preluau si justificau (teoretic sau artistic) "ideile stapanirii". O simpla lectura a publicatiilor reprezentative ale "epocii de aur" ar putea provoca un soc electoratului avizat de astazi. Zeci de nume aflate in conducerea partidelor romanesti sau a mediilor aservite detineau locuri de frunte in institutiile statului comunist, luau sau aplicau decizii in subordinea acestuia, ii "poleiau" aberatiile. "Retrasi" acum in partide diferite, conducand medii de impact arondate, dirijand opinia publica de pe "pozitii critice" fata de cei ce incalca regulile nescrise ale unui sistem impus, dupa 1989, de mostenitorii comunismului, personajele in cauza nu pot accepta ca, pe alte principii, o parte a intelectualitatii, formata in ultimii ani, ar putea sa prefere actiunea. Angajarea intelectualilor in politica (in special a celor ce i-au observat si comentat "meandrele") este - totusi - un act de normalitate si, in Romania, o necesitate. Dupa 1989, s-a constituit, pe baza esalonului secund al fostei nomenclaturi rosii, o clasa politica extrem de diferita in profunzime, de categoriile de acelasi tip din tarile democratice. Provenind din "specializarile" operate sub comunism, ea s-a transformat intr-un fel de casta, intangibila juridic si inamovibila, votandu-si singura privilegiile, acoperindu-si reciproc afacerile, solidarizandu-se (in ciuda "divergentelor" partinice si doctrinare afisate) la orice amenintare pentru stabilitatea ierarhiei sale. Exemplul votului transpartinic al celor 322 de parlamentari pentru suspendarea presedintelui Basescu (primul politician roman care chiar a initiat un proces concret de demolare a structurilor impuse de ea) este relevant. Raspandita din Parlament pana in toate esaloanele administrative si institutionale ale tarii, clasa politica actuala nu poate accepta o primenire ce ar pune in pericol acordul tacit dintre membrii ei, dependenta lor reciproca, solidaritatea lor mascata in fata unei societati civile neputincioase, ascultata cu oarece atentie doar in momentele de cumpana electorala.
D-nii Avramescu si Voinescu sunt produse ale societatii civile, din afara "sistemului". O optiune a lor pentru partidele reprezentative ale acestuia (dintre care PSD-ul se detaseaza absolut) le-ar fi asigurat cariere fulminante si situatii materiale de invidiat. "Sistemul" este dispus sa achizitioneze - si sa rasplateasca pe masura - pe oricare individ care isi impune o voce distincta in "corul" analistilor si comentatorilor publici ai situatiei din Romania. Principiul sau este insa supunerea la "reguli", angrenarea in reteaua de interdependente mafiote ce-i asigura supravietuirea si continuitatea. Compromisul, odata acceptat, exclude orice cale de intoarcere, nemairamanand decat ascensiunea sociala pe baza obedientei oarbe fata de sefi, sau pierderea in anonimatul "clientilor". Unii dintre comentatorii actiunii celor doi intelectuali s-au si grabit, de altfel, sa sustina ca inregimentarea lor in PD-L va avea, inevitabil, aceste efecte devastatoare, pentru ca si in acest partid "conteaza doar banii si relatiile". Evident, nu putem afirma ca PD-L-ul este o grupare de "ingeri", gata de sacrificiu pentru realizarea idealurilor. PD-L-ul este, totusi, singurul partid politic romanesc ce, la ora actuala, se pronunta pentru realizarea unei competitii sociale reale, inclusiv in lumea afacerilor, pe baza unor reguli aplicabile, nediscriminatoriu sau formal, tuturor, asa cum se intampla in tarile cu traditie democratica verificata. Daca, alaturi de d-nii Avramescu si Voinescu, ar veni si alti intelectuali interesati de situatia tarii, lucrurile ar putea sa se schimbe, incepand chiar cu PD-L-ul.
Optiunea celor doi analisti implica, desigur, si riscuri. Angrenarea in mecanismul politic ar putea sa-i neutralizeze, sa-i transforme in "imagini de vitrina" pentru un partid ce, in virtutea jocului, poate (si, uneori, trebuie) sa faca compromisuri, cum s-a intamplat in cazul "solutiei imorale", la instalarea guvernului Aliantei D.A. Daca vor ceda tentatiilor "borcanului cu miere", PD-L-ul fiind dispus, normal, sa le favorizeze accesul la anume demnitati si resurse intr-un mod exemplificator, se vor transforma in emuli, din afara lui, ai "sistemului", ce militeaza pentru inlocuirea lui cu altul, "altfel coafat". D-nii Avramescu si Voinescu ar trebui sa incerce, in cea mai stricta transparenta, cenzurarea morala a partidului pentru care au optat, evident in limitele unui pragmatism real si eficient. Cert este ca intrarea "pe teren" a celor doi analisti raspunde unei cerinte obiective de schimbare a clasei politice romanesti, a imaginii Romaniei insasi.