Totul a inceput in anul 2007, cand vestea ca tatal meu va trebui sa se opereze pe cord deschis ne-a lovit ca un trasnet. Pana atunci fusese un om sanatos, care nu a facut niciodata o injectie si pe care nu l-a durut nimic in mod serios. Situatia se inrautatea pe zi ce trecea. Nu putea dormi noaptea din cauza durerilor musculare pe care le avea, ajunsese ca o umbra. A umblat mult prin doctori si multi dintre ei i-au pus diagnostice gresite. Ajunsesem sa ne dorim un diagnostic corect, oricare ar fi fost el, pentru a sti ce avem de facut in continuare. Dupa cateva luni de cautari, a fost diagnosticat cu stenoza aortica (trebuia inlocuita valva aortica a inimii cu una mecanica), cat si cu endocardita infectioasa (una dintre cele mai grave infectii care se pot localiza pe inima), dar si cu hepatita. Eram cu totii coplesiti de durere
Tata a fost internat cateva zile la spitalul din Buzau (si le multumim doamnelor doctor Negoita si Sava, care l-au trimis la un doctor bun - domnul doctor Ion Tintoiu, de la Spitalul Militar Central din Bucuresti). Aici nu se putea face inca operatia la inima, din cauza infectiei, motiv pentru care a fost transferat la Spitalul Colentina. Zilele si noptile treceau greu pentru noi toti, dar mai ales pentru el, care nu dormea mai mult de 10-15 minute pe zi sau pe noapte. Durerile erau mari, nu putea respira cum trebuie, nu putea sta culcat, ci numai rezemat de perete, in sezut. Se apropia sarbatoarea Pastelui din 2008, iar tata lupta cu disperare pentru viata. Are doar 53 de ani, iar Dumnezeu i-a dat o forta morala fantastica. Cu toate acestea, infectia nu ceda, operatia era iminenta, totul se complica. Si totusi, dupa Paste, pe data de 5 mai, a fost programat la operatie. L-a operat un chirurg bun, doctorul Ionel Droc. Stiam cu totii ca era singura sansa sa supravietuiasca, motiv pentru care ne-am lasat in mainile lui Dumnezeu si ale medicilor.
Atunci mama mea a aflat de Sfantul Nectarie. A fost la o manastire unde o maicuta i-a spus despre El si i-a dat acatistul Sfantului. Din prima zi am inceput sa ne rugam. Pe masura ce ne rugam cu lacrimi fierbinti si cu mare speranta, Sfantul ne asculta. Simteam ca ne ajuta, chiar daca nu ni se arata. Nu e nevoie de o aratare, ca sa se infaptuiasca o minune. Trebuie doar sa crezi.
Aflasem ca sunt moaste ale Sfantului Nectarie si la noi in tara, la Manastirea "Radu Voda" din Bucuresti. In ziua operatiei, am mers acolo si ne-am rugat cu credinta. Operatia a mers bine si totul parea sa intre pe fagasul normal. Tata si-a revenit destul de repede, iar a doua zi o suna pe mama (la reanimare fiind) si ii spunea ca a scapat.
Ne-am bucurat prea repede, pentru ca urma sa se intample o minune si mai mare. La exact doua saptamani dupa operatie, din cauze necunoscute noua, aveam sa aflu ca tata a facut un stop cardiac de 10 minute, a fost resuscitat, dupa care inima i s-a mai oprit de trei ori, pentru cateva secunde. Atunci am simtit ca totul se prabuseste in jurul nostru. Am crezut ca venise sfarsitul. Sfantul Nectarie ne-a ajutat din nou. L-am visat pe tata, care mi-a promis ca se va face bine. Am simtit ca este un semn. Asa a fost. Tatal meu si-a revenit, i-a fost implantat un stimulator cardiac pentru a nu mai fi probleme, infectia de la inima s-a vindecat, iar in ce priveste hepatita, se pare ca e doar purtator de virus B, care poate fi tinut sub control. Analizele ulterioare i-au iesit bine, doarme noaptea, se recupereaza dupa depresia postoperatorie de care a suferit si crede in Dumnezeu. Credinta e cel mai important lucru si nimeni nu ne-o poate lua.
Tot spitalul il cunostea pe pacientul care a murit si a inviat de patru ori. Pana si doctorul i-a spus tatei sa-I multumeasca lui Dumnezeu, pentru ca sigur a avut pile acolo Sus.
In acest moment, tata e acasa, se bucura de viata, iar noi ne bucuram de el, chiar daca sunt momente in care nu ne vine sa credem ca totul a trecut si ca o minune a avut loc chiar sub ochii nostri Sfantul Nectarie a fost binecuvantat de Dumnezeu sa-l scoata pe tata din ghearele mortii.
Nu le vom putea multumi niciodata indeajuns nici lui Dumnezeu, nici Domnului Iisus Hristos, nici Sfintei Fecioare Maria si nici Sfantului Nectarie pentru ajutorul dat, dar vom incerca, asta e sigur. Si doctorilor care l-au ingrijit pe tata le multumesc. Stiu ca Dumnezeu a lucrat aceasta tamaduire prin ei si sper sa le ajute Cel de Sus sa fie sanatosi la randul lor. Si fratelui meu, care a facut de garda impreuna cu medicii, zile si nopti la spitale, dar si iubitului meu, care a ajutat cu tot ce a putut in situatia aceea grea, le multumesc si ma rog sa le puna Dumnezeu puterile la loc.
De curand, am aflat ca o alta particica din moastele Sfantului nostru drag a fost adusa la o bisericuta din Brasov, exact judetul in care locuiesc eu. Bisericuta este pe un deal, langa localitatea Sinca Veche, si merita vazuta neaparat. E un colt de rai invaluit in liniste. Am fost acolo de curand si voi merge cat voi putea de des. I-am promis Sfantului Nectarie ca voi scrie despre minunea lui, insa am scris povestea de mai multe ori fara succes. Ea nu a fost publicata. Voi incerca, pana cand voi reusi, pentru ca oamenii trebuie sa afle ca avem un mare sprijin in Sfantul Nectarie de la Eghina.
Pana si faptul ca am renuntat la fumat i-l datorez tot lui. Dupa mai multe tentative esuate de a renunta la un viciu care nu-mi facea deloc bine (desi nu fumam foarte mult), l-am rugat pe iubitul Sfant Nectarie sa ma ajute. Tot printr-un vis m-a ajutat. Am visat ca tata m-a descoperit fumand si mi-a fost asa de rusine, incat a doua zi am zis stop. Si de atunci au trecut luni de zile si ma simt de parca nu as fi fumat niciodata.
Acum, nici nu ma gandesc sa renunt la rugaciunile aduse Sfantului Nectarie si puterilor ceresti. Ele sunt oaza mea de bucurie, speranta si una din modalitatile de a multumi pentru cea de-a doua "nastere" a tatalui meu si pentru renasterea intregii mele familii.
I-am promis Sfantului Nectarie trei lucruri: ca voi publica minunea lui in revista "Formula AS", ca voi merge la Eghina (in Grecia) sa-I multumesc si ca daca voi avea copii, vor purta si numele lui. Sper sa ma ajute Dumnezeu sa le duc la indeplinire pe toate trei. Doamne ajuta!
SIMONA DUMITRU - Brasov
""Minunea" de la Sfantul Visarion"
Marturisesc din capul locului ca am 39 de ani. Am realizat cateva lucruri in profesia mea, mai multe decat m-am asteptat sau am visat sa fac. Dar am multe neimpliniri personale, si de aici si o oarecare stare de neliniste interioara, dominata de intrebari de genul "de ce" si "cum sa fac sa schimb ceva"? Nu am fost niciodata o practicanta a ortodoxismului, in sensul ca nu am mers la slujbe foarte des si nici cu o deosebita tragere de inima. Am citit Biblia mai mult din curiozitate intelectuala si din punct de vedere istoric. Am ramas indragostita de frazele din Biblie, de limbajul literar, de puterea de a transmite un mesaj cald, dar in acelasi timp ferm. In ultimele luni, dominata de intrebarile mele, am cautat sa gasesc un loc, o biserica anume, in care sa ma simt bine, sa imi doresc sa merg la slujbe, unde sa ma pot concentra sa pot spune o rugaciune. Si mi-am adus aminte de un reportaj in care doua actrite tinere marturiseau dorinta lor de a avea duhovnici. Si una dintre ele spunea ca a mers la biserica Sfantul Visarion. Atunci mi-am adus aminte ca o buna prietena a mea s-a casatorit acolo si, deci, stiam unde este. Am mers intr-o duminica dimineata si am descoperit locul pe care il cautam. Adeseori mi se intampla sa decupez din spatiul real o lume in care sa ma regasesc. Am fost plecata ani de zile in Germania, si cand inchid usile camerelor si dau drumul televizorului pentru a urmari canalele germane, imi decupez o lume numai a mea, amintirea anilor petrecuti in Germania. Cand intru pe usa bisericii Sfantul Visarion, imi decupez din spatiul bucurestean o lume pe care am crezut-o pierduta. E o lume frumoasa, sincera, inteligenta, rabdatoare si care te primeste cu bratele deschise. Am fost impresionata de cei doi preoti de acolo, am simtit la ei ceea ce cautam: autenticitatea actului crestin si a mesajului. Cuvantul este spus frumos, corect, clar, fara graba, predica este inteligenta si cu finalitate a mesajului, vorba iti este adresata tie, ai sentimentul ca le pasa de tine, ca odata ce te-au vazut de cateva ori venind acolo, esti un om special pentru ei. Si mai e ceva care este foarte frumos: corul. Adeseori, inchid ochii si am senzatia ca cineva imi unge sufletul cu un balsam de cantari. Este atat de frumos cum canta acest cor, este o incantare sa ii asculti si nu pot decat sa ii binecuvantez pentru bucuria pe care mi-au facut-o mie si cred ca si multor altora.
Aceste randuri le-am scris ca o marturie si multumire pentru acest loc, unde eu, cea plina de intrebari, am cautat un refugiu sufletesc. Sunt fericita ca l-am gasit intre peretii unei biserici cu preoti vrednici, care mijlocesc cu har si iubire intalnirea cu Dumnezeu.
MAGDALENA IONESCU - Bucuresti
Ilustratie: Reproduceri dupa picturi de Vladimir Zamfirescu